Știri
Știri din categoria Piața energiei
Redeschiderea Strâmtorii Hormuz, un pas important, dar insuficient pentru revenirea pieței energetice
Potrivit The New York Times, redeschiderea Strâmtorii Hormuz, un obiectiv central al Statelor Unite în cadrul acordului de încetare a focului cu Iranul, reprezintă doar primul pas spre relansarea fluxului de energie prin Golful Persic. Aceasta nu va fi suficientă pentru a readuce rapid prețurile petrolului și ale gazelor la nivelurile de dinaintea conflictului.
În urma atacurilor asupra rafinăriilor, depozitelor și câmpurilor petroliere din cel puțin nouă țări, peste 10% din oferta mondială de petrol a fost întreruptă. Reluarea operațiunilor necesită nu doar asigurarea trecerii sigure prin strâmtoare, ci și inspecții ale pompelor, înlocuirea echipamentelor de procesare și rechemarea angajaților și navelor dispersate.
„Nu este o situație în care doar apeși un buton și totul revine la normal”, a declarat Martin Houston, un executiv cu experiență în industria petrolului și gazelor.
Chiar dacă navele vor putea tranzita strâmtoarea fără a fi atacate, reluarea completă a producției va fi un proces de durată. Înțelegerea de încetare a focului, anunțată de președintele Trump, permite trecerea navelor prin strâmtoare, dar atacurile asupra infrastructurii energetice au continuat până la semnarea acordului.
În plus, repornirea puțurilor și a altor facilități va dura luni de zile, iar unele infrastructuri grav avariate ar putea necesita ani pentru a fi reparate. De asemenea, prețurile la benzină, care au depășit recent 4 dolari pe galon în Statele Unite, nu vor reveni rapid la nivelurile anterioare conflictului.
Oprirea puțurilor de petrol și gaze poate duce la probleme tehnice, cum ar fi dezechilibre de presiune subterană sau acumularea de apă. În plus, echipamentele expuse la sulfura de hidrogen, un gaz toxic, pot coroda. Lanțurile de aprovizionare pentru piese specializate sunt deja tensionate, ceea ce complică și mai mult procesul de reconstrucție.
Un exemplu notabil este complexul de export de gaze naturale din Qatar, Ras Laffan, unde atacurile au distrus 17% din capacitate. QatarEnergy estimează că va dura câțiva ani pentru a repara zonele avariate.
Pe termen lung, analiștii estimează că prețurile energiei vor scădea față de nivelurile din timpul războiului, dar vor rămâne mai ridicate decât ar fi fost în absența conflictului. Analiștii de la Société Générale prognozează că prețul petrolului va ajunge la aproximativ 80 de dolari pe baril la sfârșitul anului 2026, reflectând un risc mai mare de perturbări geopolitice în viitor.
Recomandate
Prețul gazelor în Europa a scăzut pe fondul semnalelor de detensionare în Ormuz , un culoar-cheie pentru fluxurile globale de energie, după ce SUA au indicat progrese către un posibil acord cu Iranul, potrivit Antena 3 . Mișcarea contează direct pentru costurile de aprovizionare ale companiilor și pentru efortul Europei de a-și reface stocurile înainte de iarnă. La hub-ul TTF din Amsterdam, reperul pentru piața europeană, contractele futures la gaze erau în scădere cu 4,9%, la 46,32 euro/MWh, după ce anterior coborâseră cu până la 6,7%. Scăderea a venit în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a transmis pe rețelele de socializare că „negocierile se desfășoară într-un mod ordonat și constructiv”, dar a adăugat că SUA nu se va grăbi să încheie un acord. De ce contează: competiția pentru GNL și stocurile europene Deși, în mod obișnuit, o mare parte din gazele din Orientul Mijlociu ajunge în Asia, perturbările prelungite ale livrărilor prin Strâmtoarea Ormuz ar putea crește competiția pentru o ofertă globală limitată de gaze naturale lichefiate (GNL). Într-un astfel de scenariu, Europa ar avea mai greu acces la volumele necesare pentru a-și reumple depozitele înainte de sezonul rece. În prezent, gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este de aproximativ 38%, „semnificativ sub” media ultimilor cinci ani pentru această perioadă, de puțin peste 50%, notează publicația. Ce urmează: posibil anunț, dar acordul rămâne incert Secretarul de stat american Marco Rubio a spus că un anunț privind un acord cu Iranul ar putea veni „în următoarele ore” și ar putea pune capăt oficial războiului din Orientul Mijlociu. Totuși, rămân neclarități legate de diferențe importante, inclusiv soarta programului nuclear al Iranului . Agenția iraniană Tasnim a indicat că proiectul de acord ar putea să nu fie finalizat, acuzând că SUA obstrucționează unele clauze-cheie, inclusiv cererea de deblocare a activelor Iranului. [...]
Războiul de cinci săptămâni cu Iranul a scos la iveală cât de expusă este infrastructura energetică a Israelului , iar răspunsul autorităților începe să se traducă în investiții și măsuri de urgență, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Atacurile iraniene au vizat puncte critice, inclusiv centrale electrice din Haifa și Hadera, iar lovirea rafinăriei Bazan din Haifa – surprinsă în imagini cu fum dens – a amplificat îngrijorările legate de dependența de câteva noduri energetice. În paralel, tensiunile din Strâmtoarea Hormuz au împins în sus prețurile gazelor naturale la nivel global, adăugând presiune pe discuția despre reziliența energetică. Dependența de gaz și „veriga” motorinei în situații de criză Un raport din februarie al Controlorului de Stat, Matanyahu Englman , citat în articol, arată că după declanșarea ofensivei Israelului în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023, guvernul nu a abordat la timp nevoia de rezerve de motorină pentru situații de urgență. Aceste rezerve sunt prezentate drept esențiale pentru alimentarea centralelor fără a depinde de gazul natural. În același timp, specialiști intervievați descriu o structură de producție în care gazul natural domină: aproximativ 75% din electricitatea Israelului ar proveni din centrale pe gaz. Energia solară și alte alternative (inclusiv stocarea termică) ar asigura circa 18%, iar restul ar veni din cărbune, cu centralele pe cărbune programate să fie închise „în viitorul apropiat”. Risc operațional: concentrarea surselor și costul rețelelor Pe lângă dependența de un combustibil dominant, analiza indică și un risc de amplasament: sursele de gaz sunt în apropierea unor orașe de coastă precum Haifa și Ashkelon, ceea ce creează vulnerabilități de securitate și provocări de infrastructură. Un alt punct sensibil este transportul energiei din zonele de producție către marile centre urbane. Sunt menționate proiecte de regenerabile în Negev și Golan, însă „principala provocare” rămâne construirea de linii de înaltă tensiune către Tel Aviv, Haifa și Ierusalim – investiții costisitoare și adesea contestate local. Ce măsuri sunt deja în derulare și ce țintă apare pentru mixul energetic Ministerul Energiei a alocat 1 miliard de șekeli (aprox. 1,2 miliarde lei) pentru un program de măsuri accelerate de protecție, care include achiziția de piese de schimb și modernizări de echipamente. În același pachet, ministerul indică și o creștere cu 30% a rezervelor strategice de motorină. Pe termen mediu, unul dintre scenariile prezentate în articol este o tranziție graduală a mixului: de la aproximativ 75% gaz și 20% regenerabile în prezent, către un model 70%-30% până la mijlocul anilor 2030 și o împărțire 50%-50% în anii 2040. Autorul notează însă că aceste evoluții depind de ritmul investițiilor și de capacitatea statului de a susține primele implementări, care au, de regulă, risc mai ridicat. [...]
Proiectul româno-bulgar CARMEN primește 104 milioane euro (aprox. 520 milioane lei) finanțare UE pentru modernizarea rețelei , o investiție menită să reducă blocajele din infrastructură și să crească capacitatea de integrare a energiei regenerabile, cu efect direct asupra fluxurilor de import-export din regiune, potrivit Economedia . Contractul de finanțare pentru proiectul „Smart Grid” CARMEN are o valoare totală de circa 207 milioane euro (aprox. 1,04 miliarde lei) și a fost semnat de Delgaz Grid (grupul E.ON), împreună cu Transelectrica și ESO (operatorul de transport din Bulgaria). Finanțarea europeană, de aproximativ 104 milioane euro, este asigurată prin programul „ Connecting Europe Facility ”, dedicat Proiectelor de Interes Comun. Ce se schimbă operațional în rețea CARMEN este un Proiect de Interes Comun axat pe transformarea rețelelor clasice în rețele inteligente (smart grid), prin modernizarea, automatizarea și digitalizarea infrastructurii electrice din estul României (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) și din nord-estul Bulgariei. În proiect sunt menționate soluții tehnologice precum Dynamic Line Rating (DLR – evaluarea dinamică a capacității liniilor), dispozitive FACTS și sisteme de monitorizare în timp real, cu scopul de a crește flexibilitatea și reziliența rețelei. De ce contează pentru piața energiei: mai puține congestii, integrare mai bună a regenerabilelor Efectele asupra pieței, așa cum sunt descrise în material, vizează trei direcții: Integrarea surselor regenerabile : rețeaua ar urma să poată prelua mai multă energie „verde” produsă descentralizat, sprijinind atât parcurile eoliene și solare, cât și prosumatorii. În acest context, articolul notează că România „nu poate beneficia cu adevărat” de cei 5.000 MW instalați în fotovoltaic, deoarece energia ieftină produsă ziua ajunge la export, iar seara se importă energie mai scumpă; o rețea mai adecvată raportului producție–consum ar putea îmbunătăți situația. Optimizarea schimburilor transfrontaliere : prin reducerea congestiilor și creșterea capacității de interconectare pe coridorul Nord–Sud, tranzitul de energie între România, Bulgaria și țările vecine ar deveni mai sigur și mai ieftin. Pregătire pentru cerere nouă : infrastructura modernizată este prezentată ca suport pentru mobilitatea electrică (mașini electrice), alimentarea centrelor de date asociate dezvoltării AI și integrarea tehnologiilor pentru producția de hidrogen verde. În prezent, piața de energie din România este conectată cu cele din Bulgaria, Ungaria și Slovacia, iar pe relația cu Bulgaria România este net importator la nivel anual, conform articolului. În acest cadru, proiectul mizează pe o rețea mai „elastică” și mai digitalizată, care să reducă pierderile economice generate de blocaje și să susțină un comerț regional mai eficient. [...]
Între 25% și 45% din factura la energie ar reflecta „costul disfuncției” sistemului , nu costul efectiv al producției, potrivit unei analize citate de Profit , atribuită Asociației Energia Inteligentă (AEI) și președintelui acesteia, Dumitru Chisăliță . Miza economică: dacă această estimare este corectă, o parte semnificativă din scumpirea resimțită de consumatori ar veni din modul în care funcționează piața și reglementarea, nu din lipsa resurselor sau din costuri de producție inevitabil mai mari. Ce spune analiza: factura „umflată” de costuri sistemice AEI susține că România, deși are surse interne și relativ ieftine (hidro, nuclear, gaze și regenerabile), a ajuns să aibă una dintre cele mai apăsătoare facturi la energie raportate la puterea de cumpărare. În interpretarea organizației, explicațiile invocate frecvent în spațiul public – criza energetică, războiul, piețele europene, volatilitatea – sunt reale, dar insuficiente pentru a explica nivelul facturilor. În centrul argumentului este ideea că „problema nu mai este strict costul producerii energiei”, ci „costul sistemului energetic în sine”, care ar adăuga „risc, ineficiență, distorsiuni și cost administrativ” pe lanțul dintre producător și consumator. Estimarea AEI: cât ar însemna „disfuncția” în factură Președintele AEI afirmă că, din fiecare 100 de lei din factură: între 25 și 45 de lei ar reprezenta „costul disfuncției”; în anii de criză, aproape jumătate din factură ar fi devenit „cost sistemic suplimentar”. Pe această bază, AEI susține că, într-o piață „normală” – descrisă ca fiind concurențială, predictibilă și coerent reglementată – factura finală ar fi cu 25–45% mai mică . De ce contează pentru piață: intervenții repetate și „hibrid” de reglementare Un alt punct cheie din analiză este că România „nu mai are nici piață liberă autentică, nici sistem reglementat coerent”, după 2022 intrând într-un ciclu aproape permanent de plafonări, compensări, suprataxări, contribuții speciale, intervenții administrative și modificări legislative succesive. „Adevărata problemă nu este că statul a intervenit. Problema este că a intervenit permanent, imprevizibil și contradictoriu. România nu mai are nici piață liberă autentică, nici sistem reglementat coerent. Are un hibrid care socializează costurile și privatizează volatilitatea.” În această logică, consumatorul final ar ajunge să plătească, între altele, volatilitatea regională, mecanismul marginalist european (formarea prețului pe baza ultimei tehnologii necesare pentru acoperirea cererii), lipsa contractelor stabile, lichiditatea redusă, riscul de reglementare și concentrarea de piață. „Blocaje cronice” și stimulente greșite AEI mai indică drept problemă majoră faptul că anumite blocaje ar fi devenit „convenabile”, în special întârzieri de proiecte, investiții amânate, capacități insuficiente, interconectări limitate și birocrație excesivă. În concluzia analizei, dacă un sistem ajunge „să câștige bani din propriile blocaje”, reforma devine dificilă, pentru că intră în conflict cu interesele celor care beneficiază de status quo. [...]
Italia cere ca cheltuielile excepționale pentru criza energetică să fie scoase temporar din calculele Pactului de Stabilitate , pentru a permite statelor să intervină fără să încalce regulile bugetare ale UE, potrivit Economica . Premierul Giorgia Meloni argumentează, într-un document consultat de EFE, că tensiunile din Orientul Mijlociu și din Strâmtoarea Ormuz, pe fondul războiului Rusiei în Ucraina, au început să se reflecte „grav și adesea asimetric” în prețurile la energie. Efectele invocate vizează direct costurile pentru familii și companii, competitivitatea sistemului de producție și puterea de cumpărare. Ce schimbare de reguli cere Italia Miza este extinderea temporară a așa-numitei „ clauze derogatorii naționale ” (un mecanism din normele bugetare ale UE care permite abateri temporare de la țintele fiscale în situații excepționale, cu condiția menținerii sustenabilității datoriei). În prezent, Meloni indică faptul că acest instrument este folosit pentru cheltuieli de apărare. Italia cere ca aceeași flexibilitate să se aplice și pentru: investițiile necesare pentru a gestiona criza energetică; măsuri extraordinare de sprijin legate de actuala urgență energetică. Meloni susține că „creșterea extraordinară a costurilor energiei” reprezintă o circumstanță excepțională, în afara controlului statelor membre, cu „repercusiuni grave asupra finanțelor publice”. De ce contează pentru economie și companii Din perspectiva Romei, tratamentul diferit între apărare și energie ar fi dificil de justificat politic și economic, în condițiile în care energia lovește direct „economia reală” — gospodării, lucrători și întreprinderi. Propunerea ar crea spațiu bugetar pentru intervenții rapide, fără ca statele să fie penalizate în cadrul regulilor fiscale europene. Italia precizează că extinderea ar fi temporară și ar urma să includă energia „fără a modifica limitele maxime de abatere deja stabilite”, adică fără a cere, cel puțin în această formulare, o relaxare suplimentară a plafonului de deviere permis. Ce urmează Documentul citat indică o poziționare politică a Italiei în discuțiile europene despre priorități strategice și flexibilitate fiscală. Textul nu oferă detalii despre calendarul unei decizii la nivelul UE sau despre sprijinul altor state membre pentru această extindere a clauzei. [...]
Europa riscă să schimbe o vulnerabilitate cu alta , pe măsură ce importurile de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA au crescut accelerat și ar urma să ajungă dominante în mixul de aprovizionare, potrivit unei analize citate de Economica . Miza economică este dublă: LNG-ul american este, în medie, cel mai scump pentru cumpărătorii europeni, iar dependența de câțiva furnizori expune din nou piața la șocuri geopolitice și de preț. Actualizările realizate de IEEFA (Institute for Energy Economics and Financial Analysis) prin instrumentele European LNG Tracker și EU Gas Flows Tracker arată că importurile europene de LNG din SUA s-au triplat între 2021 și 2025, pe fondul reducerii dependenței de gazul rusesc livrat prin conducte. SUA, pe cale să devină principalul furnizor de gaze al Europei Pe fondul perturbărilor continue ale exporturilor de LNG din Qatar, IEEFA estimează că SUA vor depăși Norvegia și vor deveni cel mai mare furnizor de gaze al Europei și al UE în 2026. În scenariul institutului, SUA ar putea ajunge să reprezinte 80% din importurile de LNG ale UE până în 2028. În același timp, analiza avertizează că această reorientare nu rezolvă problema costurilor: LNG-ul din SUA este, în medie, cel mai scump pentru cumpărătorii europeni, ceea ce menține presiunea asupra facturilor și asupra competitivității industriei. „Trecerea Europei de la gazul transportat prin conducte la LNG a fost menită să asigure securitatea aprovizionării și diversificarea. Cu toate acestea, perturbările cauzate de războiul din Orientul Mijlociu și dependența excesivă de LNG din SUA arată că planul Europei a eșuat pe ambele planuri.” „LNG a devenit călcâiul lui Ahile al strategiei de securitate energetică a Europei, lăsând continentul expus la prețuri ridicate ale gazelor și la noi forme de perturbare a aprovizionării.” Cererea de gaze ar putea scădea, dar infrastructura LNG continuă să crească Criza energetică a accelerat politicile UE de reducere a cererii de gaze, inclusiv prin strategia AccelerateEU. IEEFA estimează că consumul de gaze al Europei ar putea continua să scadă în acest an și să se reducă cu 14% între 2025 și 2030. În același interval, cererea de LNG ar putea scădea cu aproximativ 23%. Cu toate acestea, mai multe state europene intenționează să construiască terminale LNG suplimentare, ceea ce ridică riscul de subutilizare. Potrivit estimărilor IEEFA, până în 2030 capacitatea de import de LNG a Europei ar putea depăși cererea totală de gaze și ar putea fi de trei ori mai mare decât cererea de LNG. „Europa poate să nu aibă control asupra perturbărilor în aprovizionarea cu LNG, dar poate îmbunătăți eficiența energetică și accelera instalarea surselor regenerabile și a pompelor de căldură pentru a-și reduce dependența de importuri.” Rusia rămâne un furnizor major prin LNG, în pofida obiectivelor UE În paralel cu creșterea importurilor din SUA, Rusia rămâne al doilea cel mai mare furnizor de LNG al UE, deși blocul își propune eliminarea treptată a importurilor de gaze rusești. Importurile UE de LNG rusesc au crescut cu 16% de la an la an în primul trimestru din 2026 și au atins un record trimestrial, susținute de livrările către Franța, Spania și Belgia. La nivelul anului 2025, țările UE au cheltuit 5,9 miliarde de euro pe gaz rusesc transportat prin conducte și 6,7 miliarde de euro pe LNG rusesc. „Războiul din Orientul Mijlociu a făcut Europa mai dependentă de cei mai mari doi furnizori de LNG ai săi, SUA și Rusia. Criza energetică din 2026 arată că, atât timp cât țările europene aleg să se bazeze pe gaze, trebuie să accepte riscurile geopolitice care vin odată cu aceasta.” În esență, analiza indică un risc de „blocare” într-un model scump și vulnerabil: chiar dacă politicile UE ar reduce consumul de gaze, investițiile în terminale LNG pot împinge sistemul spre supracapacitate, în timp ce aprovizionarea rămâne concentrată în jurul unor furnizori expuși tensiunilor geopolitice. [...]
