Știri
Știri din categoria Energie

În plin val de frig, Polonia a depășit 30.000 MW producție și a exportat energie , în timp ce România a ajuns să importe electricitate chiar la un consum maxim instantaneu de puțin peste 9.200 MW, potrivit Economica.net . În România, ministrul Energiei, Bogdan Ivan , a declarat pe 19 ianuarie că a fost înregistrat „cel mai mare consum din această iarnă şi din ultimii patru ani”, respectiv 9.235 MW consum maxim instantaneu, atins la ora 9:32. La acel moment, producția internă era sub 8.000 MW, cu centralele pe gaze și hidrocentralele în prim-plan și cu peste 1.400 MW din vânt, ceea ce a împins necesarul de import la 1.243 MW. „Astăzi am avut cel mai mare consum din această iarnă şi din ultimii patru ani, 9.235 de megawaţi instant, lucru care ne duce automat la o nevoie suplimentară de energie electrică. În momentul de faţă suntem mobilizaţi atât cu hidroelectric, care se află într-o stare foarte bună. Avem un mix energetic destul de stabil pentru faptul că producem aproximativ 1.000 de megawaţi şi din eolian”. În același context meteorologic, Polonia a stabilit un record istoric de producție, depășind pentru prima dată pragul de 30.000 MW. Operatorul de stat Polish Power Grid (PSE) a raportat că, în 14 ianuarie, producția totală brută a ajuns la 30,5 GW, iar după scăderea consumului propriu al centralelor și al sistemelor auxiliare, producția netă a fost de 28,9 GW. Datele PSE arată și structura mixului de producție din acea zi: cărbunele a furnizat 59,9%, gazele 13,9%, iar sursele regenerabile (eolian, solar și hidro) 21,2%. Cererea netă a consumatorilor a atins 26,6 GW, în timp ce exporturile de electricitate s-au apropiat de 2,3 GW, ministrul polonez al energiei, Miłosz Motyka, indicând că recordul confirmă capacitatea sistemului de a acoperi cererea internă și de a sprijini piețele vecine, menținând o „rezervă solidă”. [...]

România a redevenit importator net de gaze naturale la începutul lui ianuarie, în contextul unui consum crescut generat de temperaturile scăzute, iar prețurile pe piața internă au atins cel mai ridicat nivel din ultimele două luni și jumătate , potrivit unei analize Profit.ro . În zilele de miercuri și joi, importurile au depășit exporturile, iar livrările externe s-au realizat în principal prin interconectarea cu Bulgaria, la punctul Negru Vodă. Prețuri în creștere pe fondul cererii ridicate Pe piața pentru ziua următoare a Bursei Române de Mărfuri (BRM), prețul gazelor a crescut semnificativ, atingând 183,3 lei/MWh pentru livrarea de vineri, 5 ianuarie. Este cea mai mare valoare înregistrată de la 22 octombrie 2025, când prețul urcase la 189 lei/MWh. Volumele tranzacționate au fost de asemenea ridicate, atingând 70 GWh – cu 40% peste vârfurile înregistrate în luna precedentă. Acest nivel echivalează cu aproximativ o treime din producția zilnică internă de gaze. Bilanțul gazelor: importuri peste exporturi Joi, 4 ianuarie, România a importat 13,1 milioane metri cubi de gaze și a exportat 11 milioane, din care: 5,6 milioane mc către Republica Moldova 2,8 milioane mc către Ungaria 2,6 milioane mc către Ucraina Diferența de 2,1 milioane mc a fost direcționată pentru consumul intern, alături de volumele extrase din depozite. România continuă să se bazeze mai mult pe rezervele înmagazinate decât pe producția internă: Pe 30 decembrie, consumul intern a fost de 531 GWh, acoperit din producția de 250 GWh, extrageri din depozite (251 GWh) și importuri (137,7 GWh) Pe 31 decembrie, consumul a crescut la 543,5 GWh, iar pe 1 ianuarie s-a menținut la un nivel ridicat, de 510 GWh Scădere treptată a consumului după Anul Nou Odată cu încălzirea vremii, consumul zilnic de gaze a scăzut în perioada 2–4 ianuarie la o medie de 470–480 GWh/zi, permițând reducerea ritmului de extracție din depozite, sub nivelul producției curente (243–247 GWh/zi). La 6 ianuarie 2026, România avea înmagazinați 23,39 TWh de gaze, adică 69% din capacitatea totală de stocare – peste media UE, care era de 58%, și mai mult decât nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut (62,8%). [...]