Știri
Știri din categoria Petrol și gaze
Blocajul din Strâmtoarea Hormuz pune în discuție un șoc de ofertă mai mare decât în anii ’70, iar riscul economic vine din faptul că prin zonă trece, în mod normal, circa o cincime din petrolul mondial, ceea ce poate alimenta scumpiri, inflație și recesiune dacă întreruperea persistă, potrivit unei analize din Adevărul.
În material, mai mulți specialiști compară tensiunile actuale – pe fondul războiului dintre SUA, Israel și Iran și al blocajelor din Hormuz – cu crizele petroliere din anii ’70, subliniind că, deși economia globală este astăzi mai diversificată și are mecanisme de răspuns mai bune, amploarea potențialei pierderi de aprovizionare este mai mare.
Blocarea timp de o lună a Strâmtorii Hormuz, rută vitală pentru transportul energiei, a stârnit temeri că actuala criză ar putea depăși ca severitate criza petrolului din anii ’70. Consultantul în transport maritim Lars Jensen (fost director la Maersk) a spus pentru BBC că impactul războiului SUA–Israel împotriva Iranului ar putea fi „substanțial mai mare” decât haosul economic din anii 1970.
În același context, directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, a avertizat că lumea se află „în fața celei mai mari amenințări globale la adresa securității energetice din istorie”, conform BBC.
Analiza reamintește că primul șoc petrolier major a fost declanșat intenționat, prin decizie politică: în 1973, statele arabe producătoare de petrol au impus un embargo țărilor care sprijineau Israelul în războiul de Yom Kippur și au redus producția.
Potrivit dr. Carol Nakhle (Crystol Energy), citată de BBC, rezultatul a fost o creștere de aproape patru ori a prețurilor petrolului în doar câteva luni. Efectele au fost globale: SUA și Marea Britanie au intrat în recesiune între 1973 și 1975, iar dr. Tiarnán Heaney (Queen’s University Belfast), citat de BBC, descrie efecte sociale în lanț, inclusiv greve, tulburări sociale și creșterea sărăciei.
Ca răspuns, statele afectate au:
Al doilea șoc petrolier a fost legat de Revoluția iraniană. Laurel Graefe (fost director al Federal Reserve Bank din SUA) notează că producția de petrol a Iranului a scăzut cu 4,8 milioane de barili pe zi până în ianuarie 1979 (aprox. 7% din producția mondială de atunci). Totuși, ea susține că nu doar pierderea fizică de ofertă a împins prețurile în sus, ci și teama de noi blocaje, care ar fi stimulat acumularea speculativă.
În cele din urmă, criza a fost „stinsă” prin creșterea producției. Economistul Dermot Gately, citat în analiză, arată că după scumpirile din 1973–1974 și 1979–1980, prețul real al petrolului a scăzut puternic în anii următori, inclusiv printr-o prăbușire în prima jumătate a lui 1986. Un element-cheie a fost majorarea producției OPEC: din august 1985 până la mijlocul lui 1986, producția OPEC a crescut cu aproximativ 4 milioane de barili pe zi (25%), Arabia Saudită având un rol esențial după ce a renunțat la politica de limitare a producției.
În evaluarea lui Lars Jensen pentru BBC, o parte din petrolul plecat din Golf în urmă cu peste o lună încă ajunge la rafinării, însă fluxul „se va opri în curând”. El avertizează că penuria se poate agrava chiar și dacă strâmtoarea s-ar redeschide rapid, iar costurile energetice ar putea rămâne ridicate nu doar pe durata crizei, ci și „șase până la 12 luni” după încheierea ei.
Pe de altă parte, Carol Nakhle susține că economia mondială depinde mai puțin de petrol decât în anii ’70 și că piața este mai bine diversificată și mai bine echipată cu rezerve și mecanisme de răspuns, ceea ce ar face criza actuală mai ușor de absorbit.
Totuși, Alicia Garcia Herrero (Natixis CIB) atrage atenția, potrivit BBC, că în anii ’70 șocurile au redus aprovizionarea globală cu doar 5–7%, în timp ce criza actuală afectează 20% din aprovizionarea mondială. În acest scenariu, riscul este de scumpiri mai abrupte, inflație mai dureroasă și probabilitate mai mare de recesiune, mai ales în Asia dependentă de importuri.
Recomandate
Iran ar putea permite tranzitul pe partea Omanului din Strâmtoarea Hormuz fără atacuri , o concesie discutată în negocierile cu SUA care ar viza deblocarea fluxurilor de petrol și gaze afectate de război, potrivit The Jerusalem Post , care citează Reuters și o sursă informată asupra poziției Teheranului. Miza este una majoră pentru piețele energetice: Strâmtoarea Hormuz gestionează aproximativ 20% din fluxurile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL), iar războiul a produs „cea mai mare perturbare din istorie” a aprovizionării globale, după ce Iranul a întrerupt traficul prin strâmtoare, potrivit aceleiași surse. Conform sursei citate, Iranul „ar putea lua în considerare” să lase navele să circule liber prin partea strâmtorii aflată în apele Omanului, fără riscul de a fi atacate, ca parte a unui pachet de propuneri oferite în negocierile cu Statele Unite. Măsura ar urma să se aplice dacă se ajunge la un acord care să prevină reluarea conflictului. Blocaj operațional în Golf: sute de nave și 20.000 de navigatori În contextul războiului început pe 28 februarie, „sute de petroliere și alte nave” și aproximativ 20.000 de navigatori au rămas blocați în interiorul Golfului, potrivit informațiilor din material. Ce rămâne neclar: minele și accesul navelor legate de Israel Sursa nu a precizat dacă Iranul ar accepta și: să curețe eventuale mine subacvatice pe care le-ar fi plasat în acea zonă; să permită trecerea tuturor navelor, inclusiv a celor asociate cu Israelul. Totodată, propunerea ar depinde de disponibilitatea Washingtonului de a accepta cererile Teheranului, condiție descrisă drept centrală pentru orice posibil progres legat de Strâmtoarea Hormuz. Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentariu, potrivit materialului. [...]
FMI avertizează că lumea va avea un deficit de petrol în 2026, iar prelungirea războiului din Iran ar putea împinge economia globală spre recesiune , potrivit unei analize publicate de CNN . Mesajul-cheie pentru piețe este că șocul energetic nu mai este un risc teoretic: chiar și o detensionare rapidă ar lăsa urme în balanța globală de petrol, iar scenariile de escaladare ar putea tăia semnificativ creșterea economică. Economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a spus într-un interviu pentru CNN că, „chiar dacă totul s-ar opri în seara asta” și s-ar trece la redeschiderea Strâmtorii Hormuz, „tot am avea un deficit de petrol pentru acest an”. Șoc de ofertă: cea mai mare perturbare din istorie, potrivit AIE În paralel, Agenția Internațională a Energiei (AIE) a raportat că oferta globală de petrol a scăzut în martie cu 10,1 milioane de barili pe zi, pe care o descrie drept „cea mai mare perturbare din istorie”. AIE nu anticipează un deficit de petrol pe ansamblul anului, dar și-a redus puternic estimarea privind excedentul de ofertă: acum vede o depășire a cererii de doar 441.000 de barili pe zi, față de 2,4 milioane de barili pe zi în raportul din martie. Diferența dintre evaluările FMI și AIE indică o zonă de incertitudine majoră pentru companii și guverne: cât de repede poate fi refăcută oferta și cât de persistentă va fi presiunea pe prețuri. De la „momentum” la risc de recesiune: scenariile FMI FMI afirmă că, înainte de conflict, economia globală evolua mai bine decât se aștepta, iar creșterea urma să fie revizuită în sus, pe fondul reducerii incertitudinii legate de tarifele SUA și al unui „boom investițional” în inteligență artificială. De la începutul războiului, însă, „perspectiva globală s-a întunecat brusc”, potrivit raportului World Economic Outlook publicat marți. În scenariul de bază, FMI a redus prognoza de creștere globală pentru 2026 la 3,1%, cu 0,2 puncte procentuale sub estimarea din ianuarie, presupunând că războiul va fi „relativ scurt”. Inflația globală este văzută urcând la 4,4% în acest an. Fondul a schițat și două scenarii pentru un conflict mai lung. În varianta mai severă, în care prețurile la petrol și gaze naturale cresc cu 100%-200% față de ianuarie și rămân la acel nivel până în 2027, creșterea globală ar coborî la 2% în acest an — un nivel pe care FMI îl descrie drept „la limită” pentru o recesiune globală (definită ca o creștere sub 2%), situație întâlnită doar de patru ori din 1980. Strâmtoarea Hormuz și efectele în lanț: combustibil, mărfuri, prețuri Potrivit materialului, Iranul a închis efectiv Strâmtoarea Hormuz, oprind aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu țiței, dar și fluxuri importante de alte mărfuri, precum gaze naturale, heliu și îngrășăminte. În unele țări, mai ales din Asia-Pacific, rezervele de combustibil încep să scadă, iar prețurile bunurilor produse cu derivate petroliere încep să crească. Australia: taxe reduse la carburanți și avertisment privind „șocul economic” Miercuri, ministrul australian de finanțe, Jim Chalmers, a spus că economia globală traversează un „moment cu adevărat periculos” din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Guvernul de la Canberra se așteaptă la inflație mai mare și creștere economică mai lentă în acest an și a redus la jumătate, pentru trei luni, taxele pe benzină și motorină, pentru a atenua impactul asupra consumatorilor. Chalmers urma să meargă la Washington pentru reuniunea miniștrilor de finanțe din G20 și întâlniri cu FMI și Banca Mondială, unde a spus că va susține, alături de alți oficiali, încheierea războiului, argumentând că, din perspectivă economică, „nu poate veni suficient de repede”, iar consecințele se vor resimți „o perioadă de timp” chiar și după aceea. [...]
Exporturile de petrol ale SUA au urcat la un record de circa patru milioane de barili pe zi pe fondul blocajelor din Strâmtoarea Hormuz , iar această reorientare a cererii globale împinge în sus atât veniturile companiilor americane, cât și prețurile la pompă, potrivit Bild . Criza din Golf a făcut ca „fiecare picătură” de petrol din afara zonei blocate să devină mai căutată, iar SUA profită prin creșterea exporturilor de țiței și gaze naturale lichefiate (GNL). Publicația notează că state din Asia, afectate puternic de noua criză a petrolului din Golf, se uită către SUA pentru alternative de aprovizionare. Ce se schimbă în piață: volum record și logistică accelerată În prezent, SUA exportă aproximativ patru milioane de barili pe zi (un baril are circa 159 litri), nivel descris drept record. În același timp, aproximativ 70 de superpetroliere de tip VLCC (Very Large Crude Carrier) sunt deja în drum pentru a încărca petrol american, conform articolului. Cât mai poate crește exportul și care sunt limitele Expertul în piața petrolului Andrew Lipow estimează că, prin utilizarea rezervelor de urgență, exporturile ar putea crește încă din aprilie de la patru la cinci milioane de barili pe zi. El avertizează însă că soluția este temporară, deoarece rezervele sunt limitate. Pentru un „boom” de durată ar fi nevoie de creșterea producției interne, proces care „durează”, iar Lipow anticipează până la finalul anului o capacitate suplimentară de producție de 300.000 de barili pe zi. Cine câștigă și cine plătește Bild indică drept beneficiari direcți marii producători americani ExxonMobil, Chevron și ConocoPhillips, pe fondul prețurilor ridicate ale țițeiului, menționate „adesea peste 100 de dolari pe baril” (aprox. 460 lei). De asemenea, ar mai câștiga traderii, companiile de logistică și operatorii portuari din Texas și Louisiana. În paralel, consumatorii resimt scumpirea carburanților: deși SUA exportă mai mult, prețul este stabilit pe piața globală, iar șoferii americani plătesc acum cu peste 1 dolar mai mult pe galon (3,785 litri) față de perioada de dinaintea războiului, potrivit aceleiași surse. „Pentru exportatorii americani poate fi un câștig. Pentru consumatori, în condițiile creșterii prețurilor, se simte cu totul altfel”, a spus Andrew Lipow, citat de Bild. [...]
Două petroliere sancționate de SUA au dat semne că evită confruntarea cu blocada americană din zona Ormuz , un indiciu că noua strategie de presiune asupra exporturilor de țiței ale Iranului poate produce efecte operaționale imediate în trafic și în deciziile de rutare ale navelor, potrivit Ziarul Financiar . Un petrolier sancționat de SUA, asociat cu China, urmărit ca una dintre primele nave care „testează” blocada navală impusă de președintele Donald Trump, pare că a făcut cale întoarsă după ce a ieșit din Strâmtoarea Hormuz , notează Bloomberg. Este vorba despre nava Rich Starry, care ar fi tranzitat strâmtoarea în primele ore ale dimineții de marți, conform datelor de urmărire compilate de Bloomberg, dar care ulterior s-a întors în Golful Oman. Rich Starry fusese inclusă pe lista neagră a Washingtonului în 2023, pentru că ar fi ajutat Teheranul să evite sancțiunile energetice. După întoarcere, destinația navei era indicată drept „în așteptarea ordinelor”, după ce anterior semnalase mai multe destinații, inclusiv portul Sohar din Oman, precum și informații privind proprietatea și echipajul chinez. Ce arată mișcările navelor despre aplicarea blocadei Traseul navelor prin Ormuz este urmărit îndeaproape de armatori, traderi de energie și investitori, pentru a înțelege cum funcționează în practică strategia SUA de a reduce veniturile Iranului din petrol. În același timp, monitorizarea exactă rămâne dificilă, din cauza bruiajului și falsificării semnalelor. Rich Starry are un istoric de manipulare a semnalelor satelitare, potrivit TankerTrackers.com. De altfel, nu este prima dată când nava pare să facă cale întoarsă: la o încercare anterioară de ieșire, luni, vasul a părut că se întoarce în apropiere de Hormuz, înainte de a relua tranzitul câteva ore mai târziu. În paralel, SUA blochează zona Golfului Oman și a Mării Arabiei, încercând să intercepteze navele iraniene care încearcă să iasă din Golful Persic. Al doilea petrolier: semnal pierdut, scenarii deschise Un alt petrolier, Elpis, se afla în strâmtoare și se îndrepta spre Golful Oman exact în momentul în care a început blocada. Potrivit datelor de la platformele Kpler și Vortexa, Elpis acostase anterior într-un port iranian, ceea ce îl face un posibil țintă pentru navele militare americane aflate în patrulare. Elpis pare să se fi oprit după ce a ieșit din pasajul îngust, în apropierea coastei iraniene, într-o zonă similară celei în care Rich Starry a făcut cale întoarsă. Totuși, nava nu a mai transmis semnal de câteva ore, ceea ce înseamnă că ar fi putut fie să-și continue drumul, fie să se retragă, potrivit informațiilor citate. Miza pentru piață: nu doar „trecerea”, ci modul de intervenție Dincolo de întrebarea dacă navele pot tranzita Ormuz, incertitudinea majoră pentru operatori și piață ține de modul concret în care vor acționa navele militare americane și unde vor aplica măsurile. „Problema reală nu este doar dacă navele pot trece prin Hormuz, ci ce tipuri de măsuri vor folosi navele de război americane şi unde vor decide să le aplice”, a declarat Charlie Brown, consilier al organizaţiei United Against Nuclear Iran . [...]
Producția mondială de petrol a scăzut în martie cu 10,1 milioane barili/zi , până la 97 de milioane barili/zi, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, iar Agenția Internațională pentru Energie (AIE) avertizează că pierderile vor fi mai mari în aprilie, potrivit Economedia . Mișcarea are un impact economic direct: reduce oferta globală într-un moment în care fluxurile prin Strâmtoarea Ormuz sunt puternic perturbate, crescând presiunea pe prețuri și pe lanțurile de aprovizionare cu energie și produse derivate. Șoc de ofertă: Ormuz, aproape blocat, exporturi în cădere AIE leagă scăderea din martie de conflictul izbucnit pe 28 februarie, după atacurile aeriene americane și israeliene împotriva Iranului. În raportul lunar, agenția estimează că pierderile de producție din martie au depășit 360 de milioane de barili, urmând să urce la 440 de milioane de barili în aprilie. La începutul lui aprilie, blocada aproape totală impusă de Iran Strâmtorii Ormuz a redus drastic volumele care tranzitează zona: doar 3,8 milioane barili/zi de țiței, gaze naturale și produse rafinate au părăsit strâmtoarea, față de peste 20 de milioane barili/zi în februarie, înainte de ostilități. Chiar dacă Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Irak au deschis rute alternative pentru o parte din exporturi, diminuarea exporturilor de petrol depășește 13 milioane barili/zi, iar o parte din deficit ar urma să fie acoperită din rezerve aflate în scădere. Cererea: AIE taie prognozele pentru 2026 Pe partea de consum, AIE și-a revizuit „drastic” în jos previziunile și estimează că, în 2026, consumul global de petrol va fi în medie de 104,26 milioane barili/zi, comparativ cu 104,34 milioane barili/zi în 2025. Agenția se așteaptă acum ca cererea globală de petrol să scadă, în medie, cu 80.000 barili/zi în 2026, o schimbare majoră față de raportul din martie, care indica o creștere de 730.000 barili/zi. În trimestrul al doilea, consumul ar urma să ajungă la 102,07 milioane barili/zi, ceea ce ar însemna o diminuare estimată de 1,5 milioane barili/zi față de anul precedent, cea mai accentuată scădere de la reducerea bruscă a consumului din perioada Covid-19, potrivit AIE. „Aprilie ar trebui să fie mai rea decât martie” Directorul AIE, Fatih Birol , a avertizat la Washington că luna aprilie ar putea aduce o deteriorare suplimentară, chiar și în ipoteza găsirii unei soluții la război, deoarece în martie piața a fost încă alimentată de petroliere încărcate în Golful Persic înainte de izbucnirea conflictului, lucru care „nu se poate întâmpla acum”. „Aceasta este cea mai semnificativă criză energetică din istorie” Birol a spus că efectele se extind dincolo de petrol și gaze naturale, către alte mărfuri esențiale, inclusiv îngrășăminte, produse petrochimice și heliu. AIE este organismul principal de consiliere pe energie al celor mai dezvoltate 29 de state și a fost înființată după șocul petrolier din 1973–1974, pentru coordonarea eliberării de petrol din stocurile de rezervă. [...]
China începe să resimtă în economie șocul petrolului , pe fondul volatilității din piețele de combustibili și al blocadei militare americane care amenință exporturile Iranului, într-un moment în care Beijingul se pregătește de o întâlnire la nivel înalt Xi–Trump, așa cum arată o analiză CNN . Deși China a traversat până acum mai bine decât unii vecini asiatici criza energetică declanșată de războiul din Golf, miza crește: Beijingul este principalul importator de petrol iranian și, prin urmare, cel mai expus la măsuri ale SUA care afectează fluxurile de țiței – de la relaxarea unor sancțiuni luna trecută până la blocada actuală a porturilor iraniene. De ce nu e vorba (încă) de penurie, dar costurile urcă Analiza notează că un deficit imediat de aprovizionare în China nu este scenariul de bază, în condițiile în care autoritățile au pregătit rezerve. Potrivit estimărilor citate, China a acumulat rezerve de petrol pentru cel puțin trei luni (între stocuri comerciale și rezerve strategice naționale), ceea ce oferă „spațiu de manevră” economiei. În paralel, Bloomberg News a relatat joi (citat de CNN) că guvernul chinez a dat rafinăriilor de stat undă verde să apeleze la rezervele comerciale pe măsură ce războiul se prelungește, potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul. Totuși, China nu poate evita efectele scumpirilor globale. Planificatorul economic central a intervenit de mai multe ori pentru a amortiza impactul asupra motorinei și benzinei, dar scumpirile încep să se transmită în economie: companiile aeriene au majorat taxele din bilete din cauza costurilor mai mari cu kerosenul, iar costurile cu combustibilul pentru transport au crescut cu 10% de la o lună la alta în martie, conform datelor oficiale citate. Un alt semnal urmărit de piețe: prețurile „la poarta fabricii” (prețuri de producător) au revenit pe plus luna trecută, pentru prima dată în mai mult de trei ani. Analiștii avertizează însă că este vorba de inflație împinsă de costuri (scumpiri generate de inputuri, nu de cerere), care tinde să erodeze marjele și veniturile disponibile ale gospodăriilor, fără să îmbunătățească încrederea consumatorilor, potrivit unei note semnate de Joe Peissel (Trivium China), citată în analiză. Efectul Hormuz și blocada: cât de expusă e China Potrivit firmei financiare Nomura, 38% din petrolul și 23% din gazul natural lichefiat (GNL) care trec, de regulă, prin Strâmtoarea Hormuz au ca destinație porturi din China. Per total, asta ar echivala cu aproximativ jumătate din aprovizionarea maritimă cu petrol a Chinei și o șesime din cea de gaze naturale. În timp ce controlul Iranului asupra strâmtorii a redus o parte din fluxurile altor țări, petrolul iranian – care, în mod obișnuit, reprezintă 13% din importurile maritime ale Chinei – a continuat să curgă la niveluri „în mare parte normale”, până la blocada americană, care este așteptată să frâneze exporturile. Pe termen scurt, impactul ar putea rămâne limitat, din câteva motive menționate în analiză: există volume semnificative deja în stocare sau în tancuri petroliere aflate în larg, care pot fi accesate; „țițeiul iranian pe apă rămâne abundent”, iar zilele de acoperire pentru rafinăriile chineze sunt în jur de 120, dacă importurile rămân la niveluri normale, potrivit lui Johannes Rauball (Kpler), citat de CNN. În același timp, rafinăriile mici private („teapot refiners”) de pe coasta Chinei, care lucrează cu marje reduse, își diminuaseră deja achizițiile după ce eliminarea de către SUA a sancțiunilor pentru anumite volume de țiței iranian a împins prețurile în sus, potrivit analistului Tianyue Hu (Rystad Energy), citat în analiză. Dacă situația se prelungește, iar prețurile rămân ridicate și stocurile se reduc, aceste rafinării ar putea tăia producția de benzină și motorină. Într-un astfel de scenariu, autoritățile ar putea interveni cu măsuri de sprijin – de la asigurarea unor surse alternative de țiței până la stimularea funcționării rafinăriilor – pentru a menține stabilitatea aprovizionării interne, potrivit aceleiași surse. Expunere financiară în regiune: 6,5 miliarde de dolari „la risc” Dincolo de energie, China are o amprentă economică relevantă în Orientul Mijlociu. Infrastructura finanțată de China care a fost vizată sau este considerată la risc în regiune totalizează 6,5 miliarde de dolari (aprox. 29,9 miliarde lei), potrivit unei analize AidData (laborator de cercetare la William & Mary University), citată de CNN. Lista include porturi, centrale electrice și instalații de desalinizare, rafinării și operațiuni petrochimice, precum și infrastructură aeroportuară în Qatar, Oman, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iran și Israel. AidData notează că unele cifre reflectă estimări ale ponderii creditorilor în împrumuturi sindicalizate, nu expunerea exactă. Un alt indicator al răcirii contextului: în martie, comerțul Chinei cu Orientul Mijlociu a trecut de la creștere anuală în primele două luni ale anului la scădere, potrivit oficialilor citați în analiză. Ce urmează: presiune economică și calcul diplomatic înainte de întâlnirea Xi–Trump Pe fondul unei încetări a focului „neliniștite” între SUA și Iran și al blocadei americane, Beijingul își calibrează mesajele și inițiativele diplomatice, inclusiv în perspectiva vizitei așteptate luna viitoare a președintelui american Donald Trump la Beijing, pentru o întâlnire cu Xi Jinping (vizită deja amânată o dată, potrivit analizei). Miza, sugerează CNN, este că pe măsură ce costurile economice cresc, China ar putea avea mai multe motive să apese pentru o soluție negociată care să reducă presiunea din piața energiei și riscurile asupra intereselor sale din regiune. [...]
