Blocajul din Strâmtoarea Hormuz pune în discuție un șoc de ofertă mai mare decât în anii ’70, iar riscul economic vine din faptul că prin zonă trece, în mod normal, circa o cincime din petrolul mondial, ceea ce poate alimenta scumpiri, inflație și recesiune dacă întreruperea persistă, potrivit unei analize din Adevărul.

În material, mai mulți specialiști compară tensiunile actuale – pe fondul războiului dintre SUA, Israel și Iran și al blocajelor din Hormuz – cu crizele petroliere din anii ’70, subliniind că, deși economia globală este astăzi mai diversificată și are mecanisme de răspuns mai bune, amploarea potențialei pierderi de aprovizionare este mai mare.

De ce contează Hormuz: miza este volumul, nu doar prețul

Blocarea timp de o lună a Strâmtorii Hormuz, rută vitală pentru transportul energiei, a stârnit temeri că actuala criză ar putea depăși ca severitate criza petrolului din anii ’70. Consultantul în transport maritim Lars Jensen (fost director la Maersk) a spus pentru BBC că impactul războiului SUA–Israel împotriva Iranului ar putea fi „substanțial mai mare” decât haosul economic din anii 1970.

În același context, directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, a avertizat că lumea se află „în fața celei mai mari amenințări globale la adresa securității energetice din istorie”, conform BBC.

Lecția anilor ’70: șocuri politice, scumpiri rapide și recesiune

Analiza reamintește că primul șoc petrolier major a fost declanșat intenționat, prin decizie politică: în 1973, statele arabe producătoare de petrol au impus un embargo țărilor care sprijineau Israelul în războiul de Yom Kippur și au redus producția.

Potrivit dr. Carol Nakhle (Crystol Energy), citată de BBC, rezultatul a fost o creștere de aproape patru ori a prețurilor petrolului în doar câteva luni. Efectele au fost globale: SUA și Marea Britanie au intrat în recesiune între 1973 și 1975, iar dr. Tiarnán Heaney (Queen’s University Belfast), citat de BBC, descrie efecte sociale în lanț, inclusiv greve, tulburări sociale și creșterea sărăciei.

Ca răspuns, statele afectate au:

• redus consumul și au introdus măsuri de economisire a energiei;
• căutat noi surse de petrol în afara Orientului Mijlociu;
• început să constituie rezerve strategice.

A doua criză și „rezolvarea”: oferta mai mare a împins prețurile în jos

Al doilea șoc petrolier a fost legat de Revoluția iraniană. Laurel Graefe (fost director al Federal Reserve Bank din SUA) notează că producția de petrol a Iranului a scăzut cu 4,8 milioane de barili pe zi până în ianuarie 1979 (aprox. 7% din producția mondială de atunci). Totuși, ea susține că nu doar pierderea fizică de ofertă a împins prețurile în sus, ci și teama de noi blocaje, care ar fi stimulat acumularea speculativă.

În cele din urmă, criza a fost „stinsă” prin creșterea producției. Economistul Dermot Gately, citat în analiză, arată că după scumpirile din 1973–1974 și 1979–1980, prețul real al petrolului a scăzut puternic în anii următori, inclusiv printr-o prăbușire în prima jumătate a lui 1986. Un element-cheie a fost majorarea producției OPEC: din august 1985 până la mijlocul lui 1986, producția OPEC a crescut cu aproximativ 4 milioane de barili pe zi (25%), Arabia Saudită având un rol esențial după ce a renunțat la politica de limitare a producției.

Ce urmează în criza actuală: efecte care pot dura luni după redeschidere

În evaluarea lui Lars Jensen pentru BBC, o parte din petrolul plecat din Golf în urmă cu peste o lună încă ajunge la rafinării, însă fluxul „se va opri în curând”. El avertizează că penuria se poate agrava chiar și dacă strâmtoarea s-ar redeschide rapid, iar costurile energetice ar putea rămâne ridicate nu doar pe durata crizei, ci și „șase până la 12 luni” după încheierea ei.

Pe de altă parte, Carol Nakhle susține că economia mondială depinde mai puțin de petrol decât în anii ’70 și că piața este mai bine diversificată și mai bine echipată cu rezerve și mecanisme de răspuns, ceea ce ar face criza actuală mai ușor de absorbit.

Totuși, Alicia Garcia Herrero (Natixis CIB) atrage atenția, potrivit BBC, că în anii ’70 șocurile au redus aprovizionarea globală cu doar 5–7%, în timp ce criza actuală afectează 20% din aprovizionarea mondială. În acest scenariu, riscul este de scumpiri mai abrupte, inflație mai dureroasă și probabilitate mai mare de recesiune, mai ales în Asia dependentă de importuri.