Știri
Știri din categoria Auto

Piața auto din România a scăzut cu 33,5% în ianuarie 2026, cel mai mare declin din Uniunea Europeană , iar Dacia a înregistrat o diminuare de 35% la nivel european. Potrivit Promotor , care citează datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în România au fost înmatriculate 7.927 de autoturisme noi, față de 11.920 în ianuarie 2025. La nivelul Uniunii Europene, piața auto a scăzut cu 3,9%, până la 799.625 de unități. Incluzând Marea Britanie și statele EFTA, reculul este de 3,5%. România s-a detașat însă prin cea mai severă contracție, pe fondul prudenței consumatorilor, al costurilor ridicate de finanțare și al incertitudinilor privind programele de sprijin pentru mașini noi. În interiorul grupului Renault, marca Dacia a înmatriculat 31.819 unități în Europa, în scădere cu 35%. Alte evoluții importante la nivel de constructori arată o piață fragmentată și aflată în tranziție: Renault: -15% Toyota: -13,4% Volkswagen: -3,8% Stellantis: +6,7% BYD (China): +165% Creșterea spectaculoasă a producătorului chinez confirmă presiunea tot mai mare exercitată de mărcile asiatice asupra industriei europene, într-un moment în care constructorii tradiționali traversează o perioadă de ajustare. Schimbarea este vizibilă și în structura motorizărilor. Înmatriculările de mașini pe benzină au scăzut cu aproximativ 26% la nivel european, cu declinuri accentuate în Franța și Germania. În paralel, electrificarea avansează: mașini electrice cu baterii: +14% hibride plug-in: +32% full-hybrid: +6% Împreună, aceste trei categorii au reprezentat 69% din totalul înmatriculărilor din ianuarie 2026, față de 59% în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru piața auto din România , începutul de an indică atât o scădere a cererii interne, cât și impactul transformărilor structurale din industria europeană. Rămâne de văzut dacă reculul din ianuarie este un episod punctual sau semnalul unei tendințe mai ample pentru 2026. [...]

Dacia pregătește lansarea modelului electric Hipster sub 15.000 de euro, iar producția este vizată în China, nu în România , potrivit publicației franceze Clubic . Conceptul Hipster, prezentat vara trecută, ar putea primi undă verde pentru producția de serie până la finalul anului 2027. Anunțul oficial ar putea fi făcut pe 10 martie, odată cu prezentarea noului plan strategic al Grupului Renault. Termenul estimat pentru dezvoltare este de aproximativ 18 luni. Modelul nu va fi produs în România. Potrivit sursei citate, asamblarea ar urma să fie realizată la uzina din Shiyan, provincia Hubei, China, unde funcționează societatea mixtă eGT New Energy Automotive, deținută de Renault, Nissan și constructorul chinez Dongfeng. Acolo este produsă în prezent și Dacia Spring. Decizia este legată de costuri: producția în China este estimată la un nivel cu circa 30% mai redus față de Europa. Dacia mizează și pe faptul că Hipster , fiind încadrat ca cvadriciclu, ar putea evita o parte dintre taxele suplimentare aplicate vehiculelor electrice importate din China. Ce știm despre Dacia Hipster Lungime: aproximativ 3 metri Greutate: circa 800 kg Viteză maximă estimată: 90 km/h Configurație: patru locuri Preț țintă: sub 15.000 de euro Hipster ar urma să înlocuiască treptat actuala Spring pe liniile de producție din China. În paralel, Renault pregătește o altă citadină electrică, dezvoltată pe baza viitoarei Twingo, care va fi produsă în Slovenia și va costa sub 18.000 de euro. Prin acest model, Dacia încearcă să ocupe un segment intermediar între cvadriciclurile urbane precum Citroën Ami și o citadină electrică clasică, însă fără a beneficia de bonus ecologic în Franța. [...]