Știri
Știri din categoria Agricultură
Controalele ANSVSA în benzinării arată că problemele de conformare persistă, cu amenzi de 132.400 de lei într-o singură etapă și un total de 267.200 de lei după două runde consecutive de verificări, potrivit Agronet. Miza pentru operatori este una de reglementare: activitatea de alimentație publică din stațiile de carburanți este tratată după aceleași reguli sanitar-veterinare ca orice unitate care prepară și vinde mâncare.
Între 27 iulie și 17 august 2026, inspectorii au verificat 214 unități care prepară și comercializează alimente și au aplicat 19 amenzi, 22 de avertismente și au suspendat activitatea unui operator. ANSVSA a anunțat că verificările continuă la nivel național.
Campania nu a fost una punctuală. În etapa anterioară (13–26 iulie 2026), au fost verificate 217 unități, cu 19 amenzi în valoare totală de 134.800 lei, 18 avertismente și o suspendare.
Pe cumulat, cele două etape înseamnă:
În prima etapă, inspectorii au retras și 12 kilograme de produse de patiserie (valoare 300 lei), trimise la neutralizare.
În perioada 27 iulie–17 august, una dintre principalele constatări a fost vânzarea directă către consumatori a alimentelor în spații neaprobate sanitar-veterinar pentru această activitate.
Alte probleme identificate de inspectori au inclus:
Mesajul de fond pentru operatori este că „profilul” benzinăriei nu schimbă obligațiile: dacă se prepară sandvișuri, patiserie sau mâncare caldă, spațiile și fluxurile trebuie să respecte cerințele aferente activității de alimentație.
Situația din benzinării se suprapune peste un volum mai mare de verificări în sector: Agronet notează că, în iulie, ANSVSA a efectuat 10.201 controale la produse alimentare de origine nonanimală și a aplicat 228 de amenzi în valoare totală de 2,0278 milioane de lei, cu igiena, trasabilitatea și HACCP printre problemele recurente.
ANSVSA a indicat că acțiunile de control în benzinării vor continua, iar consumatorii pot sesiza nereguli prin linia TELVERDE 0800.826.787.
Recomandate
Rasele autohtone pot reduce pragul minim de eligibilitate la DR-14 și pot urca punctajul la selecție , ceea ce poate face diferența între un proiect depus în prima etapă (cu prag de calitate ridicat) și unul amânat, potrivit Agronet . În intervenția DR-14, sprijinul nerambursabil ajunge la 50.000 de euro (aprox. 250.000 lei) pe proiect, cu o intensitate de maximum 85% din cheltuielile eligibile. De ce contează rasele autohtone: prag mai mic și până la 20 de puncte În mod general, ghidul final DR-14 stabilește pentru fermele mici o dimensiune economică de 4.000–11.999 SO (producție standard). Pentru fermele zootehnice populate cu rase autohtone, intervalul poate începe de la 2.000 SO, până la 11.999 SO. Reducerea pragului la 2.000 SO se aplică însă doar dacă sunt îndeplinite condiții cumulative: componenta majoritară a producției standard trebuie să provină din animalele din rase autohtone, iar acestea trebuie să genereze cel puțin 2.000 SO. Dimensiunea economică se stabilește pe baza evidențelor APIA și, pentru animale, a înregistrărilor ANSVSA și ANZ. Pe partea de selecție, grila pentru componenta zootehnică acordă maximum 20 de puncte pentru creșterea animalelor din rase autohtone: 20 de puncte dacă solicitantul deține animale din rase autohtone, iar investițiile vizează exclusiv creșterea acestor rase; 10 puncte dacă solicitantul deține animale din rase autohtone, iar proiectul include și investiții pentru creșterea acestora. Sunt luate în calcul și investițiile în baza furajeră. Pentru dovedirea încadrării, AFIR cere la depunerea cererii de finanțare certificatul zootehnic sau de origine eliberat de organizația de ameliorare competentă, un document emis de Agenția Națională pentru Zootehnie sau de o entitate autorizată de ANZ. Lista raselor care intră în „rase autohtone” pentru DR-14 Condițiile apar în documentația oficială DR-14 , care include separat Anexa 14 – „Lista Rase Autohtone”, iar lista este prevăzută și în Legea nr. 190/2020 . Ovine (12 rase): Țurcană Țigaie Oaia Cap Negru de Teleorman Rațca (Valahă cu coarne în tirbușon) Karakul de Botoșani Merinos de Suseni Merinos Transilvănean Merinos de Cluj Merinos de Palas Țigaie – varietatea ruginie rasa de lapte Palas rasa de carne Palas Caprine (2 rase): Carpatina Alba de Banat Calendarul sesiunii și efectul practic al punctajului AFIR deschide sesiunea DR-14 la 1 septembrie 2026, ora 09:00 , cu termen programat până la 31 octombrie 2026, ora 16:00 , dar sesiunea se poate închide mai devreme dacă se epuizează fondurile. Pentru prima etapă a sesiunii (septembrie 2026), pragul de calitate este de 80 de puncte , iar în octombrie scade la 40 de puncte — diferență la care punctajul pentru rase autohtone poate conta direct. Bugetul total al DR-14 este de 108 milioane de euro (aprox. 540 milioane lei), din care 30 de milioane de euro (aprox. 150 milioane lei) sunt alocate componentei zootehnice. Ce nu garantează lista de rase Deținerea animalelor din rasele enumerate nu înseamnă automat acordarea grantului maxim. Încadrarea la rase autohtone poate reduce pragul minim de eligibilitate și poate crește punctajul, însă finanțarea rămâne condiționată de respectarea tuturor cerințelor DR-14, de documentele justificative și de asigurarea contribuției proprii. Pentru detalii, documentația oficială este publicată de AFIR aici . [...]
România pierde competitivitate la ardei pe fondul mutării producției europene în sere și solarii , arată o analiză din Agronet , care indică o scădere de 26,9% a producției interne într-un deceniu, în timp ce Polonia a crescut cu 71,6% în aceeași perioadă. Diferența de ritm este relevantă economic pentru că nu vine dintr-o extindere generală a suprafețelor cultivate în UE, ci din intensificarea producției în spații protejate (sere și solarii), unde randamentele și predictibilitatea livrărilor sunt mai mari. În acest context, România rămâne în urmă tocmai pe segmentul care trage piața europeană. România, între cele mai slabe evoluții; Polonia, reperul direct În grupul de producători analizați, România se află printre statele cu cele mai mari scăderi: Grecia (-29,1%), Ungaria (-27,6%) și România (-26,9%). La polul opus, Polonia a avut cel mai puternic avans (+71,6%), peste Spania (+23,9%) și Țările de Jos (+16,8%). Pentru 2025, analiza indică și ponderi în producția UE pentru câteva state: Spania 51,4%, Țările de Jos 14,9% și Polonia 8,7% (ponderea României nu este menționată în fragmentul citat). Publicația calculează o diferență de 98,5 puncte procentuale între evoluția Poloniei (+71,6%) și cea a României (-26,9%), un ecart care sugerează o schimbare structurală, nu o variație conjuncturală. De ce contează: UE reduce hectare, dar crește producția „sub protecție” Datele Eurostat analizate de FreshPlaza (citată de Agronet) arată că, la nivelul Uniunii Europene, suprafața totală cultivată cu ardei a scăzut cu 4,9% între perioadele comparate, dar suprafața în spații protejate a crescut cu 13%. În paralel, ponderea producției protejate a urcat de la 65% (media 2015–2017) la 70,9% (media 2023–2025). Polonia este exemplul central: ponderea producției de ardei obținute sub protecție a crescut de la 81,6% la 88,4%, iar recolta din aceste sisteme a avansat cu 86,2%. Concluzia implicită pentru România este că pierderea de teren se produce într-o piață care recompensează investițiile în producție intensivă și controlată. Presiune pe investiții: cerere mare, buget limitat În România există interes pentru modernizare, însă finanțarea disponibilă nu acoperă cererea, potrivit datelor prezentate. Pentru componenta DR-16 destinată fermelor individuale din sectorul legumicol au fost depuse 132 de proiecte în valoare de peste 209 milioane de euro, față de o alocare de aproximativ 70,4 milioane de euro. Alte 38 de proiecte (59,4 milioane de euro) au fost declarate eligibile, dar au rămas fără finanțare după epuizarea bugetului. În plus, ardeiul este inclus în schema aplicată în 2026 pentru legumele cultivate în sere și solarii (ardei gras, lung, gogoșar și iute). Totuși, analiza insistă că sprijinul pe suprafață nu este suficient pentru recuperarea decalajului, fără infrastructură și lanț comercial funcțional. Ce urmează, din perspectiva competitivității Mesajul central al datelor este că România nu pierde teren pentru că UE ar cultiva mai mult ardei, ci pentru că produce mai intens în spații protejate. În această logică, miza pentru producători nu este doar construirea de sere, ci capacitatea de a produce constant și predictibil, cu acces la apă pentru irigații, energie la costuri suportabile, material biologic performant, depozitare, sortare/ambalare și contracte comerciale stabile. [...]
România rămâne cu cel mai mic buget public de cercetare din UE raportat la populație , iar asta limitează direct capacitatea agriculturii de a produce soluții aplicate – de la soiuri rezistente la secetă la tehnologii care reduc costurile – chiar dacă domeniul apare relativ sus în lista de priorități interne, potrivit unei analize Agronet . În 2025, România a alocat 18,8 euro (aprox. 94 lei) pe locuitor pentru bugetele publice de cercetare și dezvoltare, față de media UE de 288,9 euro (aprox. 1.444 lei), arată datele Eurostat publicate la 7 august 2026. Diferența este de peste 15 ori, iar România este pe locul 27 din 27. Un element suplimentar de risc este evoluția pe termen lung: România este singurul stat membru în care alocarea pe locuitor a scăzut față de 2015, de la 20,8 euro la 18,8 euro (minus 9,6%), în timp ce media UE a crescut cu 57,7%. La nivelul Uniunii, guvernele au prevăzut în 2025 un total de 130,2 miliarde euro (aprox. 651 miliarde lei) pentru cercetare și dezvoltare, echivalentul a 0,69% din PIB-ul UE, în creștere cu 2,4% față de 2024. Agricultura, „prioritate” în procente, dar nu în bani În interiorul bugetului public de cercetare, agricultura are o pondere peste media europeană: 5,07% din alocările publice românești pentru cercetare și dezvoltare au avut agricultura ca obiectiv socio-economic în 2024, față de 3,04% media UE. După acest criteriu, România este pe locul 7 în UE, după Bulgaria, Letonia, Irlanda, Cipru, Spania și Țările de Jos (conform unui tabel Eurostat reprodus de Biroul Croat de Statistică). Problema este că ponderea nu spune nimic despre volumul efectiv: 5,07% dintr-un buget foarte mic poate însemna mai puține resurse decât 2–3% într-o țară care finanțează cercetarea la un nivel de câteva ori mai ridicat. În practică, asta se traduce în presiune pe finanțarea pentru institute, universități și programe aplicate (ameliorare, zootehnie, irigații, protecția culturilor, digitalizare). OECD: subfinanțare structurală și implicare redusă a mediului privat O analiză OECD din 2026, citată în material, indică un reper de doar 1,1 euro pe locuitor pentru cercetarea agricolă în România, față de 6,4 euro media UE-27. Raportat la dimensiunea economiei agricole, OECD arată că în 2021 cheltuiala publică efectivă pentru cercetarea agricolă (sector guvernamental și învățământ superior) a fost de 0,41% din valoarea adăugată a agriculturii românești, cel mai mic nivel dintre țările cu date comparabile. Tot OECD notează o deteriorare a alocării bugetare destinate explicit cercetării agricole (de la 0,54% din valoarea adăugată a sectorului în 2008 la 0,19% în 2021) și o participare redusă a companiilor: cercetarea finanțată și realizată de mediul privat în agricultură ar fi reprezentat 0,03% din valoarea adăugată a sectorului, iar în industria alimentară și a băuturilor 0,02%. De ce contează pentru ferme și ce urmează la nivel european Miza economică pentru ferme este una operațională: cercetarea ar trebui să livreze soluții pentru adaptarea la secetă, gestionarea apei, reducerea inputurilor și creșterea productivității. În context, Agronet amintește și un indicator de adopție: în 2023, aproximativ 10–15% dintre fermele românești foloseau tehnologii sau practici de agricultură de precizie, față de circa 18% media UE, iar structura sectorului (aprox. 2,86 milioane de exploatații, suprafață medie de 4,39 hectare) face mai dificil transferul tehnologiilor către fermele mici. Decalajul apare în momentul în care UE începe să contureze prioritățile cercetării agricole pentru perioada de după 2027. Materialul indică faptul că discuțiile vor fi influențate de conferința EU AgRI 2040 (24–25 septembrie 2026, Bruxelles), iar pentru România accesul la programe europene devine cu atât mai important cu cât finanțarea națională este slabă. OECD mai arată că fondurile europene au devenit o resursă majoră pentru sistemul românesc, dar România a avut rezultate slabe inclusiv la atragerea lor, fiind pe ultimul loc în UE după finanțarea pe locuitor obținută prin Horizon 2020. [...]
Guvernul pune pe masă un sprijin de până la 300 euro/ha pentru cartoful de consum , într-o schemă de „ ajutor de minimis ” cu buget total de 26,625 milioane de lei, menită să reducă presiunea costurilor și a importurilor asupra producătorilor, potrivit Mediafax . Schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producției de cartof de consum” a fost aprobată în ședința de Guvern de vineri, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale . Ajutorul se acordă „proporțional cu suprafața efectiv cultivată”. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a justificat plafonul sprijinului prin constrângerile bugetare și a indicat miza operațională: lansarea programului înainte de recoltare, cu înscriere și verificare rapide, pe fondul costurilor de producție în creștere și al „provocărilor generate de importuri”. „Aceasta a fost suma maximă pentru care am putut obține aprobarea bugetului necesar, ca producătorii de cartofi să nu rămână fără sprijin şi în acest an.” Cine poate primi banii și ce condiții trebuie îndeplinite Programul se adresează, conform comunicatului Ministerului Agriculturii citat în articol, următoarelor categorii: producători agricoli persoane fizice cu atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2026; persoane fizice autorizate; întreprinderi individuale și familiale; producători agricoli persoane juridice. Pentru a beneficia de sprijin, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan condițiile menționate în actul normativ: să cultive minimum 0,3 hectare cu cartof de consum; să obțină o producție de cel puțin 12 tone/ha; să fie înscriși în Registrul agricol; să facă dovada valorificării producției prin documente justificative. Plafon pe firmă și posibilă reducere a cuantumului Schema este încadrată la „ajutor de minimis” (sprijin de stat de valoare mică, plafonat pe beneficiar). Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi sau „întreprinderi unice” nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro (aprox. 250.000 lei) în ultimii trei ani, potrivit comunicatului citat. Dacă solicitările depășesc bugetul alocat, cuantumul pe hectar va fi redus proporțional. [...]
România rămâne în coada UE la agricultura de precizie, iar fragmentarea fermelor face tehnologia greu de amortizat , arată o analiză publicată de Agronet . Deși în Europa există deja roboți, senzori și sisteme de analiză a datelor bazate pe inteligență artificială (AI), utilizarea lor se concentrează în exploatațiile mari, ceea ce amplifică decalajul pentru o agricultură dominată de ferme mici. În 2023, aproximativ 10–15% dintre fermele românești foloseau tehnologii de agricultură de precizie, România fiind între ultimele trei state din Uniunea Europeană după acest indicator. La nivelul UE, aproape 18% dintre exploatații utilizau cel puțin o tehnologie sau practică de agricultură de precizie, iar aceste ferme administrau aproximativ 44% din suprafața agricolă utilizată, semn că adopția este puternic concentrată în fermele mari. Pentru România, miza este în primul rând economică: structura agricolă fragmentată îngreunează recuperarea investițiilor în echipamente și software. În 2023, România avea aproximativ 2,86 milioane de exploatații care lucrau 12,55 milioane de hectare, cu o suprafață medie de 4,39 hectare, potrivit datelor citate în material. În acest context, achiziția individuală a unui robot, a unei rețele de senzori sau a unui sistem complex de analiză a datelor este mai greu de justificat financiar. Tehnologia există, dar nu ajunge la scară comercială în ferme Articolul leagă întârzierea din agricultură de un diagnostic mai larg privind economia europeană. Christine Lagarde , președinta Băncii Centrale Europene, a spus la un eveniment World Economic Forum de la Geneva că Europa nu își poate permite să rateze „revoluția inteligenței artificiale”, relatează Euractiv . Deși declarația vizează economia în ansamblu, analiza notează că probleme precum fragmentarea pieței, dificultatea companiilor de a crește la scară europeană și accesul mai slab la capital se văd și în ritmul lent cu care tehnologiile ajung din laborator în exploatații. Europa are deja infrastructură de testare pentru astfel de soluții. Publicația amintește rețeaua agrifoodTEF, cu peste 300 de servicii de testare pentru AI, robotică și sisteme bazate pe date, care a conectat peste 200 de întreprinderi și dezvoltatori cu centre europene și include 30 de organizații capabile să ofere servicii în toate cele 27 de state membre. Printre exemplele de tehnologii testate sunt menționate: sisteme de identificare a buruienilor și aplicare selectivă a erbicidelor; cântărirea automată a animalelor cu ajutorul AI; roboți autonomi pentru lucrări agricole; camere pentru numărarea și măsurarea fructelor; drone pentru monitorizarea experiențelor agricole; sisteme digitale pentru identificarea bolilor și dăunătorilor. De ce rămâne greu de folosit AI în fermele mici Materialul subliniază că decalajul nu se reduce doar prin cumpărarea de utilaje sau programe. Pentru ca AI să aibă efect economic într-o fermă, este nevoie de un „pachet” de condiții care să funcționeze împreună, inclusiv utilaje și senzori care generează date, infrastructură digitală, programe compatibile, personal care poate interpreta rezultatele, suport tehnic și finanțare care să permită amortizarea investiției. Pentru fermele mici, soluția realistă indicată în analiză este accesul la tehnologie prin prestatori, cooperative sau utilizarea în comun a utilajelor, în locul achiziției individuale. În lipsa acestor mecanisme, tehnologia rămâne, în practică, un avantaj competitiv pentru exploatațiile mari, iar România riscă să își păstreze poziția de „codaș” la agricultura de precizie, chiar dacă instrumentele există deja pe piață. [...]
Stocarea controlată a debitelor mari de pe Timiș ar putea reduce costul secetei în agricultură , dacă viitoarele lucrări de retenție pentru viituri sunt proiectate și ca rezerve pentru irigații, arată o analiză din Agronet , pornind de la propunerea fermierului Alexander Degianski , membru al Consiliului Regiunea Banat din cadrul Clubului Fermierilor Români. Ideea pleacă dintr-o realitate recurentă în vestul țării: în același bazin hidrografic, excesul de apă din lunile reci poate fi urmat, la câteva luni distanță, de deficit hidric în plin sezon de vegetație. Degianski propune ca, în perioadele cu debite foarte mari, o parte din apă să fie derivată gravitațional către acumulări și, unde terenul permite, către rețele de canale adaptate pentru stocare, astfel încât rezerva să poată fi folosită vara la irigații. Cât „înseamnă” o zi de debit mare, în termeni de irigații Analiza pune propunerea într-un calcul de ordin de mărime: un debit de 1 m³/s menținut 24 de ore înseamnă 86.400 m³ de apă. În ipoteza în care o parte dintr-un debit mare ar putea fi derivată în siguranță spre acumulări, volumele cresc rapid. Exemplele din material (debit ipotetic derivat timp de 24 de ore) indică următoarele echivalențe pentru udări de 50 mm/ha și 100 mm/ha: 20 m³/s: 1,728 milioane m³, echivalent pentru 3.456 ha (50 mm) sau 1.728 ha (100 mm) 50 m³/s: 4,320 milioane m³, echivalent pentru 8.640 ha (50 mm) sau 4.320 ha (100 mm) 100 m³/s: 8,640 milioane m³, echivalent pentru 17.280 ha (50 mm) sau 8.640 ha (100 mm) 200 m³/s: 17,280 milioane m³, echivalent pentru 34.560 ha (50 mm) sau 17.280 ha (100 mm) Publicația subliniază că aceste valori nu reprezintă necesarul complet al unei culturi pe întreg sezonul și nici volumul care poate fi captat automat din Timiș, dar arată scara potențialului atunci când există episoade de ape mari. Debitele mari sunt documentate, iar retenția există deja în planificare Materialul arată că debitele ridicate pe Timiș nu sunt o ipoteză: documentația oficială privind riscul la inundații în Banat consemnează, pentru viitura excepțională din 1966 , vârfuri de 1.100 m³/s la Lugoj și 1.416 m³/s la Șag. Sunt menționate și episoadele din 1999 și 2000, inclusiv un caz cu precipitații lichide de până la 120 mm în 24 de ore peste un strat consistent de zăpadă. Mai important pentru fezabilitate, analiza notează că ideea de a scoate temporar apă din unda de viitură și de a o conduce spre zone de retenție apare deja în planificarea oficială pentru Timiș: strategia pentru sectorul cu risc semnificativ la inundații identifică cinci zone de stocare propuse în amonte și o acumulare propusă în aval de Lugoj. Într-un scenariu analizat, o acumulare de aproximativ 1 milion m³ la Sacu ar reduce debitul maxim cu circa 30 m³/s (aprox. 7,5% în scenariul modelat). Diferența față de abordarea clasică, susține analiza, este obiectivul: ca o parte din infrastructură să fie gândită cu funcție dublă — protecție la viituri și rezervă pentru perioadele secetoase — acolo unde studiile hidrologice și de mediu permit. Implicația operațională: cost energetic mai mic dacă se poate folosi gravitația Un argument practic este legat de costuri: dacă topografia permite transportul gravitațional, costul energetic al stocării poate scădea semnificativ față de soluțiile bazate exclusiv pe pompare. Agronet amintește exemplul din Buzău, unde apa parcurge aproximativ 50 km pe Canalul Vest prin cădere naturală, iar reabilitarea a redus timpul de aducere a apei de la șapte–nouă zile la aproximativ 12 ore. Ce ar însemna, concret, un proiect-pilot pe Timiș În locul unei investiții „gigantice” din start, analiza conturează un proiect-pilot cu pași măsurabili, între care: identificarea punctelor cu potențial de derivare la ape mari (pe baza debitelor istorice și prognozelor) stabilirea pragurilor de pornire și oprire a captării, astfel încât prelevarea să se facă doar când există surplus cartarea acumulărilor laterale, polderelor, depresiunilor și canalelor care pot primi apă fără a compromite rolul de apărare/desecare analizarea zonelor potrivite pentru reîncărcarea acviferelor (infiltrare controlată), unde geologia permite folosirea gravitației oriunde diferența de nivel o permite măsurarea permanentă a volumelor captate, stocate și livrate conectarea rezervei la infrastructura de irigații și la grupuri de fermieri, cu reguli stabilite înainte de captare Miza de reglementare: reguli predictibile, nu „fără reguli” Degianski indică birocrația drept frână, însă analiza argumentează că soluția nu este eliminarea condițiilor, ci trecerea la un cadru predictibil la nivel de bazin: captarea să fie permisă condiționat, în funcție de praguri de debit, cu oprire automată când cursul de apă scade sub nivelurile stabilite. În acest model, autorizația nu mai este doar „da” sau „nu”, ci definește când începe captarea, ce debit poate fi derivat și când se oprește. Materialul este trunchiat în feed-ul furnizat, astfel că detaliile finale ale propunerii privind cadrul administrativ nu pot fi redate integral pe baza textului disponibil. [...]
