Știri
Știri din categoria Politică & Externe

Bilanțul victimelor din Gaza a depășit 72.000 de morți , de la începutul ofensivei israeliene lansate în octombrie 2023, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, citat de AGERPRES . Numai în ultimele trei luni, de la intrarea în vigoare a unui presupus armistițiu la 10 octombrie, au fost uciși 576 de palestinieni, dintre care peste 115 sunt copii și femei, iar alți peste 1.500 au fost răniți. Ofensiva Israelului continuă în pofida încetării focului mediate de Statele Unite, iar forțele israeliene controlează în prezent mai mult de jumătate din teritoriul Fâșiei Gaza. Armata israeliană desfășoară zilnic raiduri și bombardamente în zone dens populate, invocând operațiuni împotriva membrilor Hamas sau a „suspecților”, notează AGERPRES. Situația umanitară în enclava palestiniană este descrisă ca fiind devastatoare, pe fondul distrugerii infrastructurii, al accesului limitat la apă, electricitate și ajutoare, dar și al atacurilor continue. Nu există deocamdată un bilanț confirmat independent al victimelor, însă cifrele anunțate de autoritățile palestiniene sunt cele mai ridicate de la începutul conflictului. În lipsa unui progres diplomatic real și cu un armistițiu încălcat frecvent, criza din Gaza rămâne una dintre cele mai grave din Orientul Mijlociu în ultimele decenii, fără perspective imediate de oprire a violențelor. [...]

Iranul avertizează că va lovi bazele SUA din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat, potrivit Reuters . Mesajul a fost transmis sâmbătă de ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, care a insistat că o eventuală ripostă nu ar trebui interpretată ca un atac asupra statelor care găzduiesc aceste baze. Declarațiile vin pe fondul reluării contactelor diplomatice indirecte dintre Teheran și Washington pe tema nucleară, după discuții pe care ambele părți le-au descris drept pozitive, vineri, în Oman. Araqchi a spus postului Al Jazeera din Qatar că nu a fost stabilită încă o dată pentru următoarea rundă, în timp ce președintele american Donald Trump a indicat că negocierile ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare. Poziția Iranului rămâne însă strict delimitată: Teheranul susține că acceptă discuții doar despre dosarul nuclear și respinge extinderea agendei către programul de rachete sau către sprijinul pentru grupări armate din regiune. În același timp, Trump a cerut Iranului să renunțe la îmbogățirea uraniului, proces care poate deschide calea către obținerea materialului necesar pentru o armă nucleară, și să oprească dezvoltarea rachetelor balistice. Iranul neagă de multă vreme că ar urmări militarizarea programului nuclear. „Orice dialog necesită renunțarea la amenințări și presiune. (Teheranul) discută doar problema sa nucleară ... Nu discutăm nicio altă problemă cu SUA”, a spus el. În argumentația Teheranului, îmbogățirea uraniului este un drept ce trebuie recunoscut, iar includerea programului de rachete pe masa negocierilor ar lăsa Iranul vulnerabil, în special în fața Israelului. Reuters amintește că, după ce SUA au bombardat în iunie instalații nucleare iraniene, Teheranul a afirmat că a oprit activitatea de îmbogățire a uraniului, iar răspunsul său a inclus un atac cu rachete asupra unei baze americane din Qatar. În cazul unui nou atac american, Araqchi a indicat că reacția ar putea fi similară, subliniind că țintele ar fi bazele SUA din regiune, nu statele vecine care le găzduiesc. [...]