Știri
Știri din categoria Energie

CATL mizează pe stocare staționară mai ieftină pe termen lung, cu un sistem pe sodiu proiectat pentru 25–30 de ani, potrivit Car News China, care relatează despre lansarea Tener Sodium-Ion la un eveniment de produs organizat pe 22 iunie 2026, la München. Mesajul central al companiei: reducerea costului total de operare prin durată mare de viață, stabilitate în exploatare și eficiență energetică mai bună.
Sistemul are o arhitectură complet modulară și o capacitate nominală de energie de peste 30 MWh. Fiecare modul cântărește sub 42 de tone, iar un amplasament de 1 GWh poate fi construit cu 34 de module, conform datelor prezentate.
CATL indică cinci îmbunătățiri tehnologice care țintesc direct utilizarea în proiecte de stocare la scară mare:
Pentru partea de conversie a energiei, CATL menționează un Power Conversion System (PCS) cu control bidirecțional al tensiunii, adaptat intervalului de 1,5–3,65 V al bateriei sodiu-ion, care stabilizează ieșirea la 690 V. Compania susține că acest lucru îmbunătățește Round Trip Efficiency (RTE) cu aproape 2% (randamentul „dus-întors” al stocării).
În plus, sistemul ar avea o funcție de „auto-vindecare” la nivel de milisecunde, capabilă să izoleze defectele și să restabilească alimentarea în zonele neafectate în 350 ms, cu scopul de a reduce pierderile din opriri neplanificate.
CATL afirmă că are un lanț de aprovizionare complet pentru bateriile sodiu-ion și capacități de producție în masă pentru materialele de anod și catod. Compania își extinde producția cu 40 GWh capacitate în Fuding și are planuri pentru încă 160 GWh în Jining.
Tener este prezentat ca fiind compatibil cu platformele existente de stocare litiu-ion, ceea ce ar permite integrarea fără reproiectări. Livrările interne în China sunt programate să înceapă în septembrie 2026, cu o țintă de 1 GWh livrări până la finalul anului, urmate de o lansare globală în 2027.
Recomandate

BYD își mută pariul pe bateriile cu sodiu către stocarea staționară, cu o țintă de cost de 0,3 yuani (0,04 dolari, aprox. 0,18 lei) pe Wh până în 2027 , într-o strategie care ocolește competiția directă din zona bateriilor pentru autoturisme și vizează infrastructura energetică, potrivit Car News China . Datele de piață din 2026 indică o „bifurcație” în sectorul bateriilor sodiu-ion: aplicațiile industriale și de rețea se separă tot mai mult de traseul bateriilor pentru vehicule de pasageri. În timp ce Changan Automobile și CATL au lansat un model de serie cu un pachet de 45 kWh pe sodiu (conform unui material din 12 iunie al Securities Daily ), BYD își concentrează platforma de generația a treia pe chimia polianionică (NFPP) pentru sisteme staționare de stocare a energiei. De ce contează: costul și durata de viață pot schimba economia stocării în rețea Miza BYD este o arhitectură de celulă „heavy-duty” de 189Ah și 2,9V, gândită pentru cerințe de durată (nu pentru constrângerile de greutate/volum ale mașinilor). Publicația notează că obiectivul este un prag de fabricație „stabilizat” de 0,3 yuani (0,04 dolari, aprox. 0,18 lei) pe watt-oră până în 2027, ceea ce ar putea împinge în jos costul total al stocării staționare, dacă ținta este atinsă la scară industrială. În paralel, datele de laborator agregate într-un raport din 8 iunie al Minmetals Securities indică parametri proiectați pentru utilizare îndelungată în rețea, nu pentru transport: profiluri termice și de degajare de gaze care susțin instalări stabile în aplicații dense, inclusiv în spații comerciale. Un element central al strategiei este durata de viață: cadrul tehnologic descris în material vizează un prag de cel puțin 10.000 de cicluri , echivalat cu 33 de ani de operare în regimuri standardizate de distribuție a energiei, ceea ce ar susține amortizarea pe termen lung în proiecte de infrastructură (context legat și de materialul anterior despre BYD și tehnologia de 10.000 de cicluri: BYD breaks ground with solid-state battery and 10,000-cycle sodium tech ). Obstacolul tehnic: „paradoxul conductivității” la polianioni Materialul descrie o limitare structurală a chimiei polianionice: cadrul tridimensional legat de grupări fosfat (PO₄³⁻) duce la o conductivitate electronică intrinsecă foarte mică (10⁻⁹–10⁻¹⁰ S/cm), practic izolatoare în forma nemodificată. Pentru a reduce degradarea la temperaturi ridicate și depunerile interne de sodiu în sarcină, BYD ar fi introdus o metodă de „dublă modificare”: micșorarea particulelor sub 100 nm (nanofabricație), pentru a scurta traseele de transport al electronilor; acoperire cu o matrice de carbon amorf la granițele dintre granule, pentru a crește conductivitatea cu patru-cinci ordine de mărime. Lanțul de aprovizionare și calendarul: paritatea cu LFP nu e „mâine” Chiar dacă bateriile cu sodiu sunt adesea prezentate ca alternativă la litiu, materialul subliniază o fricțiune industrială importantă: lanțul global pentru anodul din „carbon dur” (hard carbon) este încă fragmentat, fără proces standardizat, ceea ce poate genera variații de randament în producția de masă. În proiecțiile financiare citate de Minmetals Securities, paritatea de cost la scară între liniile de producție sodiu și liniile consacrate de litiu-fier-fosfat (LFP) nu ar urma să se materializeze înainte de 2027 . În acest context, publicația indică accelerarea tranziției către sodiu ca răspuns la volatilitatea resurselor macroeconomice, menționând și materialul: CATL and BYD fast-track the shift to sodium-ion batteries . Piața rămâne concentrată la bateriile pentru vehicule, iar „nișele” devin strategie În timp ce BYD își caută un culoar în stocarea staționară, datele din mai ale China EV DataTracker arată că instalările de baterii pentru vehicule electrice rămân puternic centralizate: CATL conduce cu 33,08 GWh (46,7% cotă), iar BYD este pe locul doi cu 11,87 GWh (16,8%). În spate urmează producători de nivel secund precum Gotion High-tech (6,3%) și Calb (6,1%). Concluzia de fond a analizei este o „coexistență” pe mai multe chimii: LFP și variantele cu nichel ridicat rămân dominante în transport, în timp ce celulele polianionice stabile ar fi direcționate către utilaje grele, instalații staționare și infrastructură energetică, unde longevitatea cântărește mai mult decât densitatea energetică. [...]

Microsoft își securizează pe 20 de ani energie pe gaz, în afara rețelei, pentru un centru de date uriaș din Texas , într-un aranjament care ocolește blocajele din rețeaua electrică și mută presiunea pe infrastructura de combustibili fosili. Potrivit The Next Web , Chevron va alimenta unul dintre cele mai mari centre de date din SUA prin arderea gazului natural, pe baza unui acord pe 20 de ani. Centrala, numită Project Kilby , urmează să fie construită lângă orașul Pecos, în Reeves County, în bazinul Permian. Chevron spune că va livra prima energie în 2028, iar capacitatea ar urma să crească în timp până la 2,67 gigawați, aproximativ cât consumul a circa 2 milioane de locuințe. Un proiect „off-grid”, gândit să nu apese pe rețeaua din Texas Elementul definitoriu este că proiectul va funcționa separat de rețeaua publică: centrala își va produce energia la fața locului și nu va trage din rețeaua Texasului și nici nu se va baza pe o companie locală de utilități. Președintele diviziei New Energies din Chevron, Jeff Gustavson, a argumentat că cererea în creștere pentru electricitate se vede deja în costuri pentru consumatori, iar proiectul a fost proiectat „în această parte a țării” tocmai pentru a evita astfel de efecte. De ce Permian: gaz ieftin, adesea irosit Amplasarea în Permian este esențială pentru modelul economic: regiunea produce atât de mult gaz ca produs secundar al extracției de petrol încât conductele nu pot prelua întotdeauna tot volumul. Excesul este uneori ars (flare), ceea ce menține prețurile locale scăzute. Gustavson a descris bazinul drept „cel mai abundent” din SUA, „poate din lume”, iar centrala ar urma să creeze cerere locală pentru gazul care altfel ar fi irosit. Detalii tehnice și efecte economice locale Cea mai mare parte a energiei ar urma să fie produsă cu turbine mari de la GE Vernova ; Solar Turbines (subsidiară Caterpillar) va furniza, de asemenea, echipamente. Chevron și partenerul său au comandat șapte turbine GE Vernova, iar publicația notează că astfel de echipamente au, de regulă, termene de livrare de ani. Chevron mai spune că: proiectul va folosi apă subterană salmastră, nu apă dulce; vor fi instalate sisteme de reducere catalitică pentru diminuarea emisiilor de oxizi de azot; amplasamentul ar susține aproape 2.000 de locuri de muncă; veniturile din taxe la nivel de stat și local ar depăși 10 miliarde de dolari (aprox. 46 miliarde lei) pe durata de viață a centralei. Structura investiției și calendarul: decizie finală la final de 2026 Chevron dezvoltă Project Kilby împreună cu fondul de investiții Engine No. 1, care are opțiunea de a cumpăra jumătate din proiect și de a acoperi aceeași pondere din costuri. Chevron nu a comunicat costul construcției. Când Bloomberg a relatat anterior discuțiile, persoane familiarizate cu subiectul au estimat investiția la circa 7 miliarde de dolari (aprox. 32 miliarde lei). Compania se așteaptă la o decizie finală de investiție până la finalul lui 2026 și afirmă că țintește randamente „mid-teen” (adică în jurul intervalului 15–19%). Miza pentru Microsoft: energie „dedicată” la scară mare, dar cu o legătură pe termen lung de combustibili fosili Pentru Microsoft, acordul este prezentat ca o soluție de capacitate: compania își extinde centrele de date pe fondul competiției în inteligență artificială cu Alphabet și Amazon și intenționează să-și dubleze amprenta de centre de date în următorii doi ani. Noelle Walsh, președinte Cloud Operations and Innovation la Microsoft, a explicat rațiunea astfel: „Acordul nostru cu Chevron ajută la asigurarea unei energii dedicate, la scară mare.” Publicația notează însă că angajamentul pe gaz, pe două decenii, complică poziționarea Microsoft față de combustibilii fosili, în condițiile în care compania a mizat preponderent pe energie regenerabilă și, tot mai mult, nucleară pentru a-și compensa emisiile. Context: criza de putere pentru centrele de date și ocolirea „cozii” din rețea BloombergNEF estimează că SUA ar urma să-și dubleze capacitatea centrelor de date la 77 gigawați până în 2030, ceea ce pune presiune pe rețele și alimentează nemulțumiri politice în mai multe state. În acest context, Project Kilby își produce energia în afara rețelei, evitând atât timpii de conectare, cât și o parte din tensiunile publice legate de impactul asupra facturilor. Rămâne de văzut dacă modelul se va extinde: analiza sugerează că depinde de câte companii petroliere vor considera că vânzarea de electricitate către infrastructura de AI devine mai atractivă decât vânzarea de țiței. [...]

Europa riscă prețuri mai mari la gaze și electricitate în lunile următoare, pe fondul unei competiții în creștere cu Asia pentru volume limitate de gaze naturale lichefiate (GNL), într-un moment în care rezervele europene sunt sub media ultimilor cinci ani, potrivit Politico . Miza este una direct economică: dacă cererea asiatică urcă în timpul verii (în special din cauza utilizării mai intense a aerului condiționat), iar Europa intră simultan într-o etapă de cumpărări accelerate pentru a-și reface stocurile, prețurile pe piața „spot” (unde prețul se stabilește zilnic) pot reacționa rapid în sus, avertizează analiști și oficiali citați de publicație. De ce se tensionează piața: stocuri joase și „vara scumpă” Regulile UE obligă statele membre să-și umple depozitele de gaze la cel puțin 80% din capacitatea națională până în decembrie. În mod obișnuit, reumplerea se face vara, când cererea și prețurile sunt mai mici, iar traderii cumpără pentru stocare și vând iarna, când prețurile cresc. Anul acesta, însă, prețurile ridicate din timpul verii au „stricat” acest mecanism, iar nivelul stocării a rămas sub media pe cinci ani, notează Politico. În acest context, orice șoc suplimentar de cerere poate amplifica presiunea pe importuri și pe facturi. Asia intră mai mult pe piața spot, exact unde Europa depinde mai mult Țările asiatice se bazează în principal pe contracte pe termen lung, dar o combinație de cerere mai mare și rezerve în scădere le poate împinge să cumpere mai mult pe piața spot — adică exact segmentul pe care Europa s-a sprijinit „în mod special” anul acesta pentru a-și asigura volumele. Dacă această cerere asiatică se suprapune cu „cumpărările de panică” ale Europei spre finalul verii, ar putea apărea o competiție directă pentru cargouri între continente, iar UE ar putea fi nevoită să liciteze peste Asia pentru a-și atinge țintele de stocare, potrivit lui Tobias Federico, analist-șef la Montel Energy. Agenția europeană ACER estimează că atingerea țintelor din acest an ar putea necesita o creștere de până la 13% a importurilor de GNL față de 2025, ceea ce ar fi dificil „în circumstanțele actuale”, mai ales dacă producția din Golful Persic nu își revine, mai scrie Politico. Limită structurală: UE coordonează greu achizițiile, Asia poate „comanda” Politico subliniază o vulnerabilitate operațională cu efecte de piață: Europa, cu importatori privați și priorități diferite în 27 de state, are puține pârghii directe asupra companiilor care cumpără gaze, în timp ce economiile mai centralizate pot negocia și acționa mai unitar în situații de criză. UE a încercat după invazia Rusiei din 2022 să coordoneze achizițiile prin platforma AggregateEU , menită să ajute companiile să obțină condiții mai bune prin cumpărare colectivă. Platforma a fost folosită mai ales de importatori mai mici, însă nu există vizibilitate asupra numărului de tranzacții încheiate, iar jucătorii mari au preferat, în general, să acționeze pe cont propriu, potrivit articolului. Christoph Gottstein, responsabil de comunicare la compania germană SEFE, a declarat pentru Politico: „Deși au fost inițiate mai multe negocieri, acestea nu s-au concretizat în tranzacții finalizate.” Comisia Europeană ar fi luat în calcul relansarea platformei în contextul războiului din Iran, potrivit a doi oficiali UE citați anonim, dar aceștia au indicat că Bruxelles-ul nu poate obliga companiile să o folosească. În plus, importatorii se tem că o coordonare prea strânsă ar putea fi interpretată drept înțelegere anticoncurențială (coluziune), iar Comisia poate oferi doar sprijin informal pentru a evita încălcarea regulilor de concurență, potrivit articolului. Ce urmează: China poate înclina balanța Pe termen scurt, un acord de pace SUA–Iran ar putea reduce o parte din presiuni, însă Politico notează că există deja semne că mai mulți cumpărători asiatici se îndreaptă spre piața spot în această vară: Coreea de Sud, Thailanda și Vietnam, potrivit analistului Kpler Charles Costerousse. Factorul decisiv ar putea fi China. În timpul războiului din Iran, China și-a redus importurile și a folosit rezervele, ceea ce a avut un efect de stabilizare asupra pieței globale, însă acele rezerve de GNL ar fi fost reduse „mult sub media pe cinci ani” din martie, potrivit aceluiași analist. Dacă Beijingul revine „puternic” la cumpărări spot, impactul asupra prețurilor și disponibilității cargourilor pentru Europa poate deveni rapid vizibil, avertizează oficiali europeni citați de Politico. [...]

O companie americană vrea să repornească o infrastructură nucleară veche pentru producție industrială de „baterii nucleare”. Potrivit Interesting Engineering , Zeno Power plănuiește să deschidă o unitate de fabricație la Vallecitos Nuclear Center , în California, mizând pe faptul că situl are deja infrastructură „nuclear-grade” și un cadru de licențiere existent, ceea ce ar putea scurta drumul până la livrări către clienți guvernamentali. Proiectul se derulează în baza unui contract de închiriere cu NorthStar, care oferă Zeno Power acces la facilități specializate. Compania spune că ar putea face livrări inițiale către clienți guvernamentali „încă din 2027”, urmând o creștere treptată a capacității și țintirea posibilității de a scala producția de baterii nucleare din 2028. De ce contează: reutilizarea unei facilități licențiate poate reduce barierele operaționale Vallecitos este un complex de circa 1.600 de acri, înființat în 1957, care a găzduit prima centrală nucleară privată din SUA și a avut „Power Reactor License No. 1”, emisă de Atomic Energy Commission. Istoric, situl a fost folosit pentru cercetare în domeniul reactoarelor, testare de combustibil și producție de izotopi. În martie 2025, foștii operatori au finalizat un acord cu NorthStar pentru dezafectarea și restaurarea mai largă a facilității, iar lucrările de remediere continuă în paralel cu operațiunile de producție ale Zeno Power într-o zonă desemnată de tip „hot cell” (încăpere puternic ecranată pentru manipularea în siguranță a materialelor radioactive). Ce se întâmplă la Vallecitos: „hot cells” decontaminate și pași de reglementare Zeno Power a preluat deja primele „hot cells” decontaminate, iar operațiunile non-radiologice au început la fața locului. Activitățile radiologice ar urma să înceapă mai târziu în acest an, însă compania precizează că acest pas depinde de aprobarea autorităților de reglementare. Centrul Vallecitos are licențe de dezafectare existente de la US Nuclear Regulatory Commission și de la autoritățile de reglementare din California, iar infrastructura de tip „hot cell” este descrisă ca fiind rară în SUA. Aceste spații permit manipularea de la distanță a materialelor nucleare, cu brațe mecanice și sisteme de observare prin sticlă cu plumb, pentru asamblări care implică componente radioactive. Impact local și extindere: a treia locație în California Compania își extinde prezența în California și afirmă că va folosi baza regională de competențe din Berkeley, Livermore și Silicon Valley. Noua facilitate ar fi a treia locație a Zeno Power, pe lângă birourile și laboratoarele existente în Seattle (Washington) și Washington, D.C. La nivel local, un oficial din Alameda County, David Haubert, a descris proiectul drept o dezvoltare importantă pentru regiune, invocând crearea de locuri de muncă înalt calificate, păstrarea expertizei nucleare specializate și creșterea activității economice. Context: aliniere la agenda SUA de întărire a infrastructurii nucleare Inițiativa este prezentată de companie ca fiind aliniată unui ordin executiv al Casei Albe care vizează extinderea sectorului nuclear american. Zeno Power susține că utilizarea unei facilități deja licențiate pentru producție ar contribui la eforturile de refacere a unei părți din baza industrială nucleară internă, pentru aplicații energetice și misiuni critice pe termen lung. [...]

Deși fotovoltaicul a acoperit 70% din consum la prânz, prețul mediu al zilei a rămas ridicat , iar diferențele mari între orele ieftine și cele scumpe au împins costul total al energiei peste nivelurile din 2019, potrivit unei analize citate de Economedia . Mesajul central: fără stocare și flexibilitate în sistem, „succesul” tehnic al solarului nu se traduce automat în facturi mai mici. Paradoxul: energie foarte ieftină la prânz, foarte scumpă seara În intervalul de maximă producție fotovoltaică din 19 iunie 2026, prețurile pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) au coborât puternic: aproximativ 47,8 lei/MWh la ora 11 și circa 59,8 lei/MWh la ora 12. Problema, arată Dumitru Chisăliță (Asociația Energia Inteligentă), este că această energie ieftină este exportată în mare parte, astfel încât efectul de ieftinire nu se vede în aceeași măsură în România. În schimb, la vârful de consum din seară, când producția solară este practic inexistentă, prețul a urcat la aproximativ 1.360 lei/MWh (ora 21). Raportul dintre cele două momente ajunge la aproape 23 de ori, o volatilitate care, în analiza citată, indică o vulnerabilitate structurală: producția solară vine masiv când cererea și „valoarea economică” a energiei sunt mai mici, dar lipsește când consumul e ridicat. „Această volatilitate extremă evidenţiază una dintre principalele provocări ale sistemului energetic actual: energia solară produce masiv atunci când cererea şi valoarea economică a energiei sunt mai reduse, dar nu este disponibilă în intervalele cu consum ridicat, când energia este cea mai valoroasă” De ce nu se vede în prețul final: media zilei și costul flexibilității Pentru 19 iunie 2026, prețurile au variat între aproximativ 47,8 lei/MWh și 1.360 lei/MWh, iar prețul mediu zilnic a fost de 554 lei/MWh. Prin comparație, în 2019 prețul mediu pe PZU era de 246 lei/MWh. Chisăliță propune o comparație cu iunie 2019 (descris ca ultimul an fără influențe majore din crize energetice, intervenții administrative sau dezechilibre): atunci prețul mediu pe PZU România era în intervalul 45–55 euro/MWh, în timp ce pe 19 iunie 2026 prețul mediu zilnic a fost de aproximativ 106 euro/MWh. Concluzia analizei: prețul mediu al zilei din 2026 a fost aproximativ dublu față de nivelul caracteristic lunii iunie 2019, deoarece scăderile de la prânz au fost compensate (și depășite) de scumpirile din seară. Un factor-cheie este costul resurselor „flexibile” necesare după apus pentru a acoperi consumul: hidrocentrale, centrale pe gaze, importuri sau capacități de stocare. Aceste costuri se reflectă în prețurile ridicate din orele de vârf, potrivit analizei. Comparația 2019 vs 2026: mai mult solar, dar și diferențe de preț mult mai mari Analiza notează că la 19 iunie 2019 fotovoltaicul acoperea aproximativ 8% din consum la prânz, nu existau excedente semnificative, iar prețurile erau relativ uniforme pe parcursul zilei, cu diferențe mici între minim și maxim. La 19 iunie 2026, fotovoltaicul a acoperit aproximativ 70% din consum la prânz, dar energia din acel interval a avut o valoare economică scăzută, iar după apus a fost nevoie de înlocuire rapidă cu surse mai costisitoare. În acest context, Chisăliță vorbește despre „paradoxul fotovoltaic”: cu cât producția solară e mai mare în lipsa stocării și a flexibilizării, cu atât scade valoarea energiei la prânz, în timp ce energia necesară seara rămâne scumpă. „Ziua de 19 iunie 2026 demonstrează că succesul tehnic al energiei fotovoltaice nu se traduce în energie mai ieftină pentru consumatori, din contră ea este mai scumpă” Ce urmează, în logica analizei: investiții în stocare și managementul consumului Concluzia este că, fără investiții consistente în stocare, flexibilizarea consumului și mecanisme de valorificare a surplusului din timpul zilei, România riscă să se confrunte mai des cu același tipar: abundență de energie ieftină la prânz și deficit de energie foarte scumpă seara, cu diferențe care, în cazul zilei de 19 iunie 2026, au ajuns la un raport de aproximativ 23 la 1. [...]

Japonia pregătește investiții de peste 65 de miliarde de dolari (aprox. 300 mld. lei) în reactoare nucleare modulare mici în SUA , o mișcare care poate accelera maturizarea tehnologiei SMR (reactoare modulare mici) și, indirect, poate influența și proiectul similar din România, de la Doicești , potrivit Libertatea . Investiția este parte dintr-un pachet mai amplu de investiții japoneze în Statele Unite, estimat la 550 de miliarde de dolari (aprox. 2.530 mld. lei), convenit în urma negocierilor comerciale dintre Washington și Tokyo. Dincolo de construcția de centrale, obiectivul declarat este dezvoltarea unui lanț de aprovizionare pentru SMR-uri și exportul tehnologiei la nivel global. Cum se împart banii: GE Vernova Hitachi și NuScale O componentă a planului este deja conturată: SUA și Japonia au anunțat în martie un pachet de până la 40 de miliarde de dolari (aprox. 184 mld. lei) pentru reactoare modulare mici dezvoltate de GE Vernova Hitachi, în Tennessee și Alabama, relatează Reuters. Proiectele ar urma să folosească tehnologia BWRX-300. Departamentul american al Energiei afirmă că parteneriatul urmărește desfășurarea reactoarelor BWRX-300 în cele două state, cu ținta de 3 gigawați de energie „curată și stabilă” pentru regiune. Separat, guvernul japonez analizează investiții de până la 25 de miliarde de dolari (aprox. 115 mld. lei) în proiectele companiei americane NuScale Power – tehnologia folosită și în proiectul SMR de la Doicești, dezvoltat de RoPower Nuclear și Nuclearelectrica. De ce contează pentru România: proiectul de la Doicești și efectul de „scară” România vrea să dezvolte la Doicești (Dâmbovița) prima centrală nucleară cu reactoare modulare mici NuScale din Europa, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, la aproximativ 90 km de București. Planul prevede șase module NuScale, fiecare de 77 MW, cu o capacitate totală de 462 MW, însă proiectul pornește cu instalarea unui singur reactor, iar celelalte cinci module ar urma să fie cumpărate doar dacă primul funcționează conform așteptărilor. În acest context, un val de proiecte SMR în SUA – finanțat masiv și susținut de un lanț de aprovizionare comun SUA–Japonia – poate avea efecte economice indirecte asupra proiectelor similare: de la disponibilitatea componentelor și a furnizorilor, până la standardizare și ritmul de autorizare, deși materialul nu avansează concluzii ferme privind impactul direct asupra României. Miza strategică și riscul nerezolvat: cine răspunde în caz de accident Statele Unite urmăresc relansarea rapidă a energiei nucleare până în 2050, inclusiv pentru alimentarea centrelor de date și a infrastructurii de inteligență artificială, potrivit Departamentului american al Energiei. SMR-urile sunt prezentate ca o soluție deoarece pot fi amplasate mai aproape de consumatori mari (centre de date, fabrici, zone industriale) și pot funcționa continuu. În paralel, SUA și Japonia vor să recupereze teren într-o competiție globală în care China și Rusia sunt deja avansate, iar controlul asupra tehnologiei, combustibilului, finanțării și lanțurilor de aprovizionare este văzut ca o sursă de influență geopolitică. Rămâne însă o zonă de incertitudine: nu este clar cine ar răspunde în cazul unui accident nuclear. Japonia, marcată de Fukushima (2011), ar cere clarificări privind răspunderea pentru o centrală din SUA finanțată cu bani japonezi; un oficial american de rang înalt ar fi transmis că proiectele sunt americane și că Japonia nu va avea răspundere directă, iar detaliile ar urma să fie stabilite în negocierile finale. [...]