Știri
Știri din categoria Petrol și gaze
China începe să resimtă în economie șocul petrolului, pe fondul volatilității din piețele de combustibili și al blocadei militare americane care amenință exporturile Iranului, într-un moment în care Beijingul se pregătește de o întâlnire la nivel înalt Xi–Trump, așa cum arată o analiză CNN.
Deși China a traversat până acum mai bine decât unii vecini asiatici criza energetică declanșată de războiul din Golf, miza crește: Beijingul este principalul importator de petrol iranian și, prin urmare, cel mai expus la măsuri ale SUA care afectează fluxurile de țiței – de la relaxarea unor sancțiuni luna trecută până la blocada actuală a porturilor iraniene.
Analiza notează că un deficit imediat de aprovizionare în China nu este scenariul de bază, în condițiile în care autoritățile au pregătit rezerve. Potrivit estimărilor citate, China a acumulat rezerve de petrol pentru cel puțin trei luni (între stocuri comerciale și rezerve strategice naționale), ceea ce oferă „spațiu de manevră” economiei.
În paralel, Bloomberg News a relatat joi (citat de CNN) că guvernul chinez a dat rafinăriilor de stat undă verde să apeleze la rezervele comerciale pe măsură ce războiul se prelungește, potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul.
Totuși, China nu poate evita efectele scumpirilor globale. Planificatorul economic central a intervenit de mai multe ori pentru a amortiza impactul asupra motorinei și benzinei, dar scumpirile încep să se transmită în economie: companiile aeriene au majorat taxele din bilete din cauza costurilor mai mari cu kerosenul, iar costurile cu combustibilul pentru transport au crescut cu 10% de la o lună la alta în martie, conform datelor oficiale citate.
Un alt semnal urmărit de piețe: prețurile „la poarta fabricii” (prețuri de producător) au revenit pe plus luna trecută, pentru prima dată în mai mult de trei ani. Analiștii avertizează însă că este vorba de inflație împinsă de costuri (scumpiri generate de inputuri, nu de cerere), care tinde să erodeze marjele și veniturile disponibile ale gospodăriilor, fără să îmbunătățească încrederea consumatorilor, potrivit unei note semnate de Joe Peissel (Trivium China), citată în analiză.
Potrivit firmei financiare Nomura, 38% din petrolul și 23% din gazul natural lichefiat (GNL) care trec, de regulă, prin Strâmtoarea Hormuz au ca destinație porturi din China. Per total, asta ar echivala cu aproximativ jumătate din aprovizionarea maritimă cu petrol a Chinei și o șesime din cea de gaze naturale.
În timp ce controlul Iranului asupra strâmtorii a redus o parte din fluxurile altor țări, petrolul iranian – care, în mod obișnuit, reprezintă 13% din importurile maritime ale Chinei – a continuat să curgă la niveluri „în mare parte normale”, până la blocada americană, care este așteptată să frâneze exporturile.
Pe termen scurt, impactul ar putea rămâne limitat, din câteva motive menționate în analiză:
În același timp, rafinăriile mici private („teapot refiners”) de pe coasta Chinei, care lucrează cu marje reduse, își diminuaseră deja achizițiile după ce eliminarea de către SUA a sancțiunilor pentru anumite volume de țiței iranian a împins prețurile în sus, potrivit analistului Tianyue Hu (Rystad Energy), citat în analiză.
Dacă situația se prelungește, iar prețurile rămân ridicate și stocurile se reduc, aceste rafinării ar putea tăia producția de benzină și motorină. Într-un astfel de scenariu, autoritățile ar putea interveni cu măsuri de sprijin – de la asigurarea unor surse alternative de țiței până la stimularea funcționării rafinăriilor – pentru a menține stabilitatea aprovizionării interne, potrivit aceleiași surse.
Dincolo de energie, China are o amprentă economică relevantă în Orientul Mijlociu. Infrastructura finanțată de China care a fost vizată sau este considerată la risc în regiune totalizează 6,5 miliarde de dolari (aprox. 29,9 miliarde lei), potrivit unei analize AidData (laborator de cercetare la William & Mary University), citată de CNN.
Lista include porturi, centrale electrice și instalații de desalinizare, rafinării și operațiuni petrochimice, precum și infrastructură aeroportuară în Qatar, Oman, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iran și Israel. AidData notează că unele cifre reflectă estimări ale ponderii creditorilor în împrumuturi sindicalizate, nu expunerea exactă.
Un alt indicator al răcirii contextului: în martie, comerțul Chinei cu Orientul Mijlociu a trecut de la creștere anuală în primele două luni ale anului la scădere, potrivit oficialilor citați în analiză.
Pe fondul unei încetări a focului „neliniștite” între SUA și Iran și al blocadei americane, Beijingul își calibrează mesajele și inițiativele diplomatice, inclusiv în perspectiva vizitei așteptate luna viitoare a președintelui american Donald Trump la Beijing, pentru o întâlnire cu Xi Jinping (vizită deja amânată o dată, potrivit analizei).
Miza, sugerează CNN, este că pe măsură ce costurile economice cresc, China ar putea avea mai multe motive să apese pentru o soluție negociată care să reducă presiunea din piața energiei și riscurile asupra intereselor sale din regiune.
Recomandate
Iran condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de acceptarea integrală a termenilor săi de către SUA , într-un moment în care blocajul a redus drastic traficul printr-un coridor care, înainte de război, gestiona o cincime din transporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate, potrivit The Jerusalem Post . Mesajul a fost transmis de Gardienii Revoluției (IRGC), care susțin că Iranul și Omanul au ajuns la rezultate „acceptabile pentru ambele părți” privind controlul apelor și împărțirea veniturilor din Strâmtoarea Hormuz . Totuși, un oficial iranian de rang înalt a declarat ulterior pentru Reuters că înțelegerea cu Omanul nu este încă finalizată, iar cele două părți lucrează în continuare la detalii. Miza economică: un coridor energetic parțial închis, prețuri mai volatile Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru energie la nivel global. Înainte de izbucnirea războiului în februarie, prin acest punct trecea aproximativ o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate, iar de atunci „cea mai mare parte” a transportului maritim a fost oprită, ceea ce a împins prețurile energiei în sus. În paralel, Teheranul și Washingtonul au încercat să își impună controlul asupra canalului, prin blocade separate, în timp ce atacurile asupra navelor au menținut traversarea periculoasă, chiar dacă ostilitățile active dintre SUA și Iran s-au redus în ultimele săptămâni. Condiția Iranului: fără acord cu SUA, strâmtoarea rămâne închisă Purtătorul de cuvânt al IRGC, Hossein Mohebbi, a afirmat că Iranul și Omanul au negociat circa o lună și au ajuns la înțelegeri privind „cota” fiecărei țări în apele strâmtorii și partea din venituri. IRGC a acuzat SUA că ar încerca să obstrucționeze negocierile, ceea ce ar fi întârziat acordul. „Dacă Statele Unite încetează să obstrucționeze și se întorc la acord, putem deschide Strâmtoarea Hormuz în cadrul acordului atins... Dacă Statele Unite nu acceptă condițiile noastre, Strâmtoarea Hormuz nu va fi deschisă în nicio circumstanță.” Presiune suplimentară pe transport: „lista neagră” de nave Iranul a anunțat duminică o „listă neagră” cu 45 de nave, într-o mișcare descrisă ca menită să oprească transferurile navă-la-navă folosite de producători din Golf pentru a evita blocada iraniană. Potrivit unor surse citate, unele companii ar urma să nu mai folosească vasele incluse pe listă. De cealaltă parte, SUA au amenințat la începutul săptămânii că vor pedepsi țările care continuă să facă afaceri cu Iranul, dar au precizat că nu vor aplica imediat penalități. Iranul a denunțat efortul american de izolare economică drept un act de „fărădelege grosolană” și a spus că se așteaptă ca multe state să nu se alăture campaniei de presiune. În acest context, prețul petrolului a scăzut pentru a treia zi consecutiv, cu peste 2 dolari pe baril, până la un minim al ultimelor două săptămâni, pe fondul semnalelor privind reluarea eforturilor de mediere pentru încheierea războiului început pe 28 februarie, odată cu lovituri americane și israeliene asupra Iranului. [...]
Traficul prin Strâmtoarea Hormuz a coborât aproape de zero , amplificând riscul de șoc pe lanțul global de aprovizionare cu țiței chiar înainte de expirarea armistițiului SUA–Iran, potrivit Ziarul Financiar . În weekend, doar cinci nave de marfă au traversat strâmtoarea sâmbătă, iar duminică nu a fost înregistrată nicio traversare, pe fondul blocajului negocierilor dintre Washington și Teheran. Datele Kpler citate de Reuters arată o ruptură abruptă față de săptămâna anterioară, când 31 de nave trecuseră prin aceeași rută în același interval. Scăderea vine după ce traficul atinsese deja săptămâna trecută cel mai redus nivel din ultimele trei luni, cu o medie zilnică de aproximativ 13 nave, mult sub nivelul de dinaintea războiului. De ce contează: o rută care susținea circa o cincime din petrolul mondial Înainte de izbucnirea conflictului, prin Strâmtoarea Hormuz treceau în medie aproximativ 130 de nave pe zi. În prezent, traficul este cu aproximativ 90% sub nivelul de dinaintea războiului început la 28 februarie. Miza economică este ridicată: ruta transporta înainte de conflict aproximativ o cincime din petrolul mondial, astfel că o întrerupere prelungită ar crește presiunea pe piețele energetice și, implicit, pe inflația globală. Blocaj diplomatic și condiții pentru reluarea traficului Reducerea traficului are loc în timp ce acordul de încetare a focului dintre SUA și Iran ajunge la termenul de expirare de 60 de zile. Cele două părți nu au ajuns la un acord permanent, iar Iranul susține că nici nu consideră că există un armistițiu propriu-zis care să poată fi prelungit. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că nu au loc negocieri directe între cele două țări. Qatarul și Pakistanul transmit mesaje între părți și mențin contacte cu Teheranul, însă, potrivit informațiilor din articol, acest lucru nu echivalează cu negocieri oficiale. În paralel, Iranul condiționează reluarea traficului prin strâmtoare de concesii din partea SUA, în timp ce Washingtonul insistă asupra redeschiderii rutei. Efecte operaționale: rute ocolite, identificare oprită, monitorizare mai dificilă În acest context, transportatorii maritimi evită ruta sau operează doar în condiții considerate suficient de sigure. O parte dintre navele care au traversat recent strâmtoarea au folosit rutele aflate sub control iranian, iar unele nave și-au oprit sistemele de identificare, ceea ce complică monitorizarea traficului. Petrolul nu a „explodat” încă, dar piața rămâne sensibilă Deși traficul maritim s-a prăbușit, prețul petrolului nu a avut luni o creștere abruptă, investitorii evaluând în continuare posibilitatea reluării negocierilor și a redeschiderii rutei. Brent a urcat cu aproximativ 0,3%, la 88,79 dolari (aprox. 401 lei) pe baril, în timp ce West Texas Intermediate a scăzut cu circa 0,3%, la 82,16 dolari (aprox. 371 lei). Analiștii citați în articol consideră că o creștere mult mai puternică ar necesita o întrerupere și mai severă a fluxurilor de țiței prin Hormuz sau o blocare simultană a Strâmtorii Bab el-Mandeb, o altă rută strategică pentru comerțul mondial. [...]
Administrația Trump susține că a obținut control majoritar american asupra a peste 65 de miliarde de barili din rezervele dovedite de petrol ale Venezuelei , într-un acord care ar putea reconfigura fluxurile de țiței către rafinăriile din SUA și ar deschide o nouă etapă pentru industria energetică a statului OPEC , potrivit Al Jazeera . Președintele Donald Trump a prezentat înțelegerea drept „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii” și a afirmat, într-o postare pe Truth Social , că tranzacția „mai mult decât dublează rezervele de petrol ale Americii” și „va reduce substanțial prețurile la benzină” în SUA. Trump a mai susținut că acordul ar fi fost obținut „fără costuri pentru contribuabilul american”, printr-un parteneriat cu mediul privat, cu implicarea secretarului de stat Marco Rubio și a secretarului apărării Pete Hegseth, alături de președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez. Din perspectiva Venezuelei, Delcy Rodriguez a salutat acordul, care, potrivit aceleiași surse, ar urma să aducă aproximativ 209 miliarde de dolari (aprox. 940 miliarde lei) la trezoreria statului. Rubio a descris înțelegerea ca un câștig pentru ambele țări, susținând că ar asigura petrol stabil și cu cost redus pentru SUA și ar contribui la scăderea prețurilor la pompă; pentru Venezuela, el a indicat aproape 100 de miliarde de dolari (aprox. 450 miliarde lei) investiții private și sprijin pentru mii de locuri de muncă bine plătite. Ce se știe despre implementare și ce lipsește Acordul vine după săptămâni de negocieri pentru acces pe termen lung al companiilor americane la un grup de câmpuri petroliere venezuelene și pentru garantarea livrărilor de țiței către SUA. Oficialii venezueleni ar pregăti semnarea săptămâna viitoare a unor acorduri care să acorde noi drepturi de explorare și producție mai multor companii, în special firmelor americane. Totuși, Trump nu a prezentat structura acordului, câmpurile vizate, companiile implicate și nici mecanismul prin care SUA ar exercita „control majoritar” asupra rezervelor. În plus, surse citate anterior de Reuters au indicat că ar fi fost luat în calcul un model de tip „lease” (închiriere/concesionare), cu posibilitatea scoaterii la licitație a unor câmpuri către producători americani, dar un astfel de aranjament ar putea întâmpina obstacole legale și constituționale în Venezuela, unde statul păstrează controlul asupra activităților-cheie din industria petrolieră. De ce contează pentru piața petrolului Înțelegerea ar însemna o extindere semnificativă a rolului Washingtonului în sectorul petrolier venezuelean, într-un moment în care administrația Trump urmărește să revigoreze producția țării și să securizeze mai mult țiței pentru rafinăriile americane. Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, dar produce doar 1,25 milioane de barili pe zi, mult sub potențial, pe fondul subinvestițiilor, managementului deficitar și sancțiunilor. În lipsa detaliilor contractuale și a clarificărilor privind compatibilitatea cu cadrul legal venezuelean, impactul concret asupra producției și asupra fluxurilor de export către SUA rămâne, deocamdată, dificil de cuantificat. Pentru moment, următorul reper este semnarea acordurilor anunțată pentru săptămâna viitoare și publicarea termenilor care ar explica efectiv cum se traduce „controlul majoritar” invocat de Trump. [...]
Saudi Aramco își schimbă logistica exporturilor pentru Asia ca să reducă riscurile din Strâmtoarea Ormuz , inclusiv prin încărcări în afara strâmtorii și transferuri de la navă la navă, potrivit HotNews . Miza este menținerea fluxurilor către China, în contextul riscurilor generate de războiul dintre SUA și Iran. Compania saudită a început să ofere cantități suplimentare de petrol pentru încărcare în afara Strâmtorii Ormuz în luna septembrie. În paralel, datele de transport maritim indică faptul că unele încărcături ar fi fost transportate prin strâmtoare cu petroliere care își opresc sistemele de localizare, pentru a diminua riscul de a fi identificate și atacate. Transferuri „navă la navă” în afara Ormuz Aramco a demarat, pentru a doua săptămână consecutiv, vânzări către cumpărători asiatici pentru sortimentele Arab Medium și Arab Heavy, folosind transferuri de la navă la navă (ship-to-ship, STS) în largul portului Fujairah (Emiratele Arabe Unite) sau al portului Sohar (Oman) — ambele în afara Strâmtorii Ormuz. Procedura permite ca petrolul transportat prin zona cu risc să fie mutat pe alte petroliere, care își continuă apoi drumul către clienții asiatici, reducând expunerea navelor care ar traversa integral zona considerată periculoasă. Livrări către China: 4 milioane de barili și destinația Sinopec Potrivit Reuters (citat de news.ro), Aramco a vândut deja în această lună cel puțin 4 milioane de barili de petrol către China. Datele Vortexa și Kpler arată că două superpetroliere, cu aproximativ 4 milioane de barili în total, se îndreaptă către China după transferuri realizate în largul portului Sohar. Singapore Prosperity și-a transferat încărcătura în jurul datei de 22 august către superpetrolierul Xin Hui Yang, programat să ajungă în portul Ningbo (estul Chinei) pe 15 septembrie. Algeria Prosperity și-a transferat marți încărcătura către Xin Han Yang, care ar urma să ajungă în portul Zhanjiang (sudul Chinei) pe 12 septembrie. Ambele transporturi sunt destinate Sinopec, cel mai mare rafinator de petrol din lume, conform datelor Vortexa. Compania chineză nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii. De ce contează: Ormuz rămâne un punct critic pentru energia globală Înainte de izbucnirea războiului dintre SUA și Iran, la 28 februarie, Strâmtoarea Ormuz era una dintre cele mai importante artere energetice ale lumii, pe unde trecea aproximativ o cincime din petrolul și gazele tranzacționate la nivel mondial. În acest context, ajustările de rută și de proceduri arată cum Aramco încearcă să își protejeze exporturile, iar China să își securizeze aprovizionarea din Golf, chiar și atunci când transportul prin Ormuz devine mai dificil și mai riscant. [...]
Iranul a deschis pentru unele petroliere irakiene ruta prin Strâmtoarea Ormuz , o decizie cu potențial de impact asupra fluxurilor de export de țiței din regiune, într-un punct-cheie pentru transportul maritim global de energie, potrivit G4Media , care citează agenția oficială iraniană IRNA, preluată de Al Jazeera. Permisiunea a fost acordată în contextul unei vizite în Irak a președintelui parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf . Conform relatării, solicitarea a venit din partea omologului său irakian, Haibat al-Halbousi, care i-a cerut aprobarea „pentru a proteja interesele economice” ale Irakului. Ce se știe și ce rămâne neclar Informațiile disponibile în acest moment sunt limitate. Raportul citat nu precizează: câte petroliere irakiene ar urma să fie lăsate să treacă; când ar intra în vigoare permisiunea; dacă există un interval de timp sau un cadru formal pentru această măsură. În lipsa acestor detalii, amploarea efectului asupra exporturilor irakiene și asupra rutelor de transport rămâne deocamdată incertă. [...]
Dezactivarea transponderelor de către tancurile petroliere în zona Strâmtorii Hormuz amplifică riscul de coliziuni și deversări majore , într-un moment în care în Golf se extind deja trei pete de petrol, potrivit The Jerusalem Post , care citează un raport al The New York Times. Practica de a „merge pe întuneric” (oprirea sistemelor de identificare și navigație care ajută la evitarea coliziunilor) a fost, până la războiul SUA–Iran, relativ rară și asociată mai ales cu nave aflate sub sancțiuni sau transporturi ilegale. Din 1 martie, au fost înregistrate 1.514 traversări „dark” la intrarea și ieșirea din Golful Persic, conform datelor companiei Kpler citate de publicația americană. De ce contează: mai puțină „vizibilitate” într-un culoar îngust și aglomerat Pe măsură ce mai multe nave devin „invizibile”, scade capacitatea de monitorizare a traficului maritim și crește riscul de accidente, inclusiv deversări, avertizează experți citați de NYT. Kaveh Madani, director al United Nations University Institute for Water, Environment and Health, a indicat că, într-o arteră îngustă și strategic aglomerată precum Strâmtoarea Hormuz , reducerea transparenței adaugă un strat suplimentar de risc de mediu. Trei deversări în desfășurare și efecte deja vizibile Unul dintre episoade a ajuns pe insula iraniană Qeshm, inclusiv în zonele de mangrove. Potrivit lui Samir Madani, cofondator al serviciului de monitorizare TankerTrackers.com, pata de pe Qeshm ar proveni probabil dintr-o scurgere a navei Minoan Pioneer (navă de tip vrachier, sub pavilion Liberia). Minoan Pioneer ar fi fost lovită de un proiectil neidentificat în apropierea coastei Omanului, într-un atac suspectat a fi iranian, pe 3 august, în timp ce traversa Strâmtoarea Hormuz; o persoană din echipaj ar fi dispărut, conform unor surse de securitate maritimă citate în material. Reuters a relatat anterior că o navă de remorcare trimisă să securizeze vasul eșuat nu s-a putut apropia din cauza unor probleme legate de obținerea permisiunii din partea autorităților iraniene. Un oficial din Departamentul de Mediu al Iranului a spus că deversarea ar fi fost aproximativ 80% izolată până miercuri. Separat, o altă deversare a rezultat dintr-un atac asupra tancului Caroline Bezengi și s-a extins în jurul unei rezervații naturale, ajungând la coasta Omanului. Răspunsul a implicat nave de salvare, aeronave și specialiști, cu 100 de tone metrice de echipamente, potrivit firmei de management al riscului Ambrey. Caroline Bezengi, care transporta o cantitate estimată la 800.000 de barili de petrol rusesc și se afla sub sancțiuni internaționale, a eșuat pe 30 iunie lângă o rezervație marină omaneză cu faună și habitate sensibile (inclusiv balene cu cocoașă, țestoase verzi și recife de corali). NYT estimează că pata asociată acoperă 400–500 de mile pătrate (aprox. 1.036–1.295 km²) și a început să pătrundă în rezervație și să ajungă pe o zonă de coastă cunoscută drept „Turtle Coast”. Un al treilea luciu de petrol a fost observat lângă insula Sirri, în apropierea unui hub de petrol și gaze din centrul Golfului, însă originea nu a fost verificată, potrivit NYT. „Mersul pe întuneric” nu e cauza directă, dar ridică riscul operațional Materialul notează că niciuna dintre deversările menționate nu a fost confirmată ca rezultat direct al opririi transponderelor pentru a evita lovituri iraniene. Totuși, experții avertizează că riscurile cresc pe măsură ce navele recurg la tactici nesigure, folosite de obicei de transporturi ilicite, pentru a supraviețui într-un context de război. În plus, riscul este amplificat de dependența căpitanilor de tehnologia pe care acum o dezactivează. Sistemele de identificare a navelor sunt obligatorii pe navele comerciale internaționale din 2004, conform regulilor ONU. Un analist Kpler a spus că trecerea la navigație fără aceste sisteme crește expunerea la coliziuni, deoarece multe echipaje au practicat navigația „manuală” mai mult teoretic. Pe termen mai lung, potrivit unei cercetătoare de la Columbia University citate de NYT, astfel de practici ar putea continua până când statele producătoare de petrol din Golf vor avea infrastructura necesară pentru a evita Strâmtoarea Hormuz. În paralel, consultanți din energie avertizează că regiunea este deja sub presiune din cauza pescuitului excesiv, desalinizării și schimbărilor climatice, iar o deversare majoră suplimentară ar avea efecte severe. [...]
