Știri
Știri din categoria Agricultură
Evaluarea FSCI arată că majoritatea țărilor nu vor atinge până în 2030 aproape niciun obiectiv-cheie al sistemelor alimentare, ceea ce ridică presiunea pe politici publice și pe direcționarea investițiilor în agricultură, nutriție și reducerea emisiilor, potrivit FAO.
Analiza, realizată de Food Systems Countdown Initiative (FSCI) și publicată în Nature Food, este prezentată drept cea mai amplă evaluare de până acum a performanței sistemelor alimentare: 197 de țări, 44 de indicatori și cinci teme (diete, nutriție și sănătate; mediu și resurse; mijloace de trai și echitate; guvernanță; reziliență). Noutatea metodologică este trecerea de la urmărirea tendințelor la măsurarea performanței față de ținte și repere considerate „realizabile”, pentru a crește responsabilizarea decidenților.
Studiul indică faptul că, din 30 de indicatori analizați în acest cadru, doar unul este atins de majoritatea țărilor: abonamentele de telefonie mobilă, folosite ca indicator de conectivitate și reziliență. În schimb, pentru 22 de indicatori, mai puțin de o treime dintre țări sunt proiectate să atingă țintele sau reperele globale până în 2030.
Unul dintre cele mai problematice capitole este cel al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sistemele alimentare: media globală este la 75% distanță de țintă, iar „nicio țară din lume” nu ar urma să o atingă în ritmul actual, conform evaluării.
Raportul estimează că multe regiuni ar avea nevoie de schimbări anuale foarte mari pentru a se apropia de țintele din 2030. Sunt date exemple precum:
În plus, unele tendințe sunt descrise ca mergând în direcția greșită, inclusiv participarea societății civile, responsabilizarea guvernamentală, vânzările de alimente ultraprocesate, retragerile de apă pentru agricultură, utilizarea pesticidelor și evoluția emisiilor din sistemele alimentare.
Miza economică este că evaluarea este gândită ca instrument de prioritizare: guvernele și partenerii lor sunt îndemnați să folosească rezultatele pentru a direcționa investiții și resurse și pentru a scrie și rescrie politici. În același timp, raportul pune accent pe rolul guvernanței (eficiența guvernului, responsabilizarea și participarea societății civile) ca „factori care deblochează” progresul pe restul indicatorilor.
„Responsabilizarea pentru transformarea sistemelor alimentare necesită accelerarea progresului — fără ea, eforturile riscă să devină performative, nu transformative. Nu ne mai putem permite să continuăm în ritmul actual”, a declarat Mario Herrero (Cornell University), potrivit materialului.
Raportul notează că pentru 7 din 33 de indicatori, cel puțin o treime dintre țări sunt deja pe traiectorie pentru 2030, iar la nivel global jumătate dintre indicatori se mișcă într-o direcție considerată favorabilă. În plus, sunt propuse repere regionale și pe grupe de venit ca ținte intermediare mai realiste, care ar putea reduce inerția atunci când obiectivele globale par imposibil de atins.
Pentru indicatorii unde decalajele sunt cele mai mari (accesibilitatea alimentelor, insecuritatea alimentară, eficiența guvernului și emisiile din sistemele alimentare), raportul cere accelerarea acțiunii; în cazul emisiilor, ar fi necesare reduceri anuale de peste 60%, menționate ca dificil de realizat chiar și până în 2050.
Context: inițiativa FSCI este o colaborare de cercetare co-condusă de Johns Hopkins University, Cornell University, FAO și Global Alliance for Improved Nutrition, iar studiul complet este disponibil prin Food Systems Countdown Initiative și în Nature Food (Nature Food).
Recomandate
Prețurile alimentelor pe piețele internaționale au urcat în iulie la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2023 , pe fondul riscurilor geopolitice și al fenomenelor meteo extreme care apasă simultan pe producție și pe lanțurile de transport, potrivit Biziday , care citează datele Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Indicele FAO al prețurilor alimentare (care urmărește principalele produse alimentare tranzacționate global) a crescut cu 0,6% față de iunie. Chiar și așa, nivelul rămâne cu aproximativ 18% sub recordul din martie 2022, atins imediat după invazia Rusiei în Ucraina. Cerealele, principalul motor al scumpirilor Cea mai mare contribuție la creșterea din iulie a venit din cereale. Grâul s-a scumpit cu aproape 6% într-o singură lună, pe fondul temerilor că războiul ar putea perturba din nou exporturile din regiunea Mării Negre, dar și al valurilor de căldură din mai multe țări producătoare, care au redus perspectivele recoltelor. Și porumbul a crescut, inclusiv din cauza secetei și a temperaturilor ridicate din unele zone agricole importante ale Statelor Unite. Uleiuri vegetale și zahăr: efecte în lanț din energie și biocombustibili Prețurile uleiurilor vegetale au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Uleiul de palmier și cel de soia s-au scumpit pe fondul cererii mari și al creșterii prețului petrolului. FAO explică mecanismul: când petrolul se scumpește, producția de biocombustibili din uleiuri vegetale devine mai rentabilă, ceea ce reduce cantitățile disponibile pentru consum alimentar și împinge prețurile în sus. Zahărul s-a scumpit cu peste 5% față de luna precedentă, pe fondul secetei și temperaturilor ridicate din Europa și Asia, care ridică semne de întrebare privind viitoarele recolte. În paralel, Brazilia – cel mai mare producător mondial – direcționează o parte mai mare din trestia de zahăr către producția de etanol (combustibil amestecat în benzină), reducând cantitatea de zahăr disponibilă pe piață. Unde s-au văzut ieftiniri și ce semnal dă FAO pentru lunile următoare În contrast, carnea și produsele lactate s-au ieftinit ușor: prețurile la carne au scăzut cu aproape 3%, pe fondul unei oferte mai mari și al unei cereri mai slabe în unele regiuni, iar lactatele au înregistrat, de asemenea, o ușoară scădere. Economistul-șef al FAO a avertizat în această săptămână că lumea ar putea intra într-o nouă perioadă de scumpire a alimentelor, pe fondul combinației dintre războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu și fenomenul climatic El Niño , care ar reduce producția agricolă și ar crește costurile, cu potențial de transfer în prețuri mai mari pentru consumatori în lunile următoare. Pentru detalii, FAO publică metodologia și actualizările indicelui aici: FAO . [...]
Importurile domină piața de pește din România, iar fermele locale rămân fără desfacere , deși consumul a urcat la 9,3 kilograme pe locuitor pe an, potrivit Agronet . Dezechilibrul dintre cerere și producția internă împinge acvacultura românească într-o competiție de preț pe care mulți producători spun că o pierd în fața mărfurilor din import. România importă în prezent 130.000–140.000 de tone de pește și preparate din pește, în timp ce producția internă din acvacultură a coborât la aproximativ 9.500 de tone, conform datelor RomFish citate de Ziarul Financiar . În termeni de ordin de mărime, importurile sunt de circa 14 ori mai mari decât producția din acvacultură (deși categoriile nu sunt perfect comparabile, deoarece importurile includ și preparate). Cererea crește, dar oferta internă scade Consumul anual a ajuns la 9,3 kilograme pe locuitor, de la 6,4 kilograme la reperul anterior menționat în material, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 45%. Totuși, această cerere suplimentară nu s-a transformat într-o extindere a producției interne, iar o parte tot mai mare din piață este acoperită prin importuri. RomFish indică faptul că România ajunge să cumpere din exterior inclusiv specii care pot fi crescute local, precum crapul, carasul, sângerul și novacul, ceea ce accentuează presiunea asupra fermelor autohtone. „Nu avem asigurată desfacerea”: presiunea prețului la raft Un exemplu din teren este Piscicola Botoșani, deținută de inginerul piscicol Gheorghe Nistor. Ferma produce crap, novac, sânger și caras pentru consum, dar și material pentru popularea altor exploatații, pe o suprafață de 820 de hectare (din care 725 de hectare luciu de apă), împărțită în peste 30 de bazine. Producția ajunge la aproximativ 300 de tone, adică circa 3% din volumul național de 9.500 de tone menționat pentru acvacultura românească. Problema majoră, spune producătorul, este vânzarea: „Nu avem asigurată desfacerea. Lucrăm cu lanțuri de pescării și marile hipermarketuri, dar competiția făcută de peștele de import, din Bulgaria, Turcia, Grecia, Ungaria sau Cehia, este tot mai mare dat fiind prețul cu care intră pe piața locală.” Mesajul este relevant economic: chiar și fermele cu dimensiuni mari și acces la rețele comerciale reclamă dificultăți în a concura cu importurile, în special pe componenta de preț. Importurile accelerează, iar producția rămâne la minimul ultimilor ani RomFish estimează că importurile au urcat de la aproximativ 100.000 de tone în anii anteriori la 130.000–140.000 de tone în prezent, ceea ce ar însemna până la circa 40% în plus față de reperul de 100.000 de tone. În paralel, producția națională de acvacultură este indicată la circa 9.500 de tone, sub nivelurile de 10.000–11.000 de tone menționate pentru anii precedenți. În comparație cu perioada de dinainte de 1990, când sectorul ar fi depășit 50.000 de tone, producția actuală este sub o cincime din vârful istoric. De ce nu ajung investițiile: accesul la piață devine miza Materialul notează că în 2026 există și programe de sprijin pentru sector, inclusiv un apel de 14,28 milioane de euro (aprox. 71 milioane lei) pentru servicii de mediu furnizate de fermele de acvacultură, deschis de Ministerul Agriculturii la 24 iulie 2026, pentru exploatații în ape dulci în sisteme extensive sau semi-intensive. Totuși, cazul fermei din Botoșani sugerează că finanțarea producției nu rezolvă singură problema: fără contracte stabile, acces la rețele și capacitatea de a concura cu importurile la preț și continuitatea livrărilor, producătorii locali rămân vulnerabili chiar într-o piață în creștere. [...]
România intră în sezonul 2026/2027 cu o scădere mică a producției de mere, într-o Europă cu ofertă mult mai redusă , ceea ce poate schimba raportul de forțe pe piața regională și poate influența prețurile și fluxurile comerciale. Potrivit Agronet , prognoza indică 430.000 de tone pentru România (minus 2,7% față de sezonul precedent), în timp ce producția principalelor țări producătoare din UE ar coborî la 9.496.047 de tone, cu 15,6% sub valoarea finală a sezonului anterior. Diferența contează economic: România ar păstra aproape 97% din producția sezonului trecut, într-un context în care reducerea din state-cheie poate restrânge oferta disponibilă pe piața europeană, atât pentru consum proaspăt, cât și pentru industrie. Unde se vede șocul de ofertă: Polonia, principalul factor Cea mai mare retragere de volum din piață vine din Polonia, cel mai mare producător european. Estimarea de circa 2,6 milioane de tone ar însemna aproximativ 1,2 milioane de tone mai puțin decât sezonul trecut (o scădere de aproximativ 30%). Prin ponderea sa, Polonia influențează atât piața merelor de masă, cât și segmentul industrial, iar o reducere de asemenea dimensiune poate modifica fluxurile comerciale din Europa. În același timp, pentru România devine relevant faptul că sectorul polonez caută piețe noi de desfacere: publicația amintește că Polonia pregătește inclusiv accesul pe piața din Filipine , pe fondul presiunii de a găsi destinații comerciale suplimentare și al capacității logistice de a livra pe distanțe mari. Estimări 2026: scăderi ample în mai multe țări Pe lângă Polonia, prognozele indică reduceri importante în mai multe state, ceea ce susține scenariul unei oferte europene mai mici: Polonia: 2,60 milioane tone (aprox. -30%) Italia: 2,25 milioane tone (aproape stabilă) Franța: 1,16 milioane tone (-24%) Germania: 1,01 milioane tone (-10%) România: 430.000 tone (-2,7%) Țările de Jos: aprox. 200.000 tone (-17%) Belgia: 195.000 tone (-25%) Austria: aprox. 90.000 tone (-35%) Dacă estimările se confirmă la recoltare, România ar reprezenta aproximativ 4,5% din volumul estimat pentru principalele țări producătoare europene. Cauzele: episoade meteo severe și efecte pe soiuri World Apple and Pear Association (WAPA) indică o combinație de fenomene nefavorabile în regiunile pomicole: înghețuri puternice în februarie, episoade de îngheț până spre finalul lui aprilie, valuri prelungite de căldură și secetă, dar și grindină și ploi abundente în anumite zone. La momentul prognozei, unele regiuni erau încă afectate de temperaturi nefavorabile și deficit de apă, astfel că estimările rămân de urmărit pe parcursul campaniei. Scăderile sunt vizibile și la soiuri importante, potrivit WAPA: Golden Delicious: 1.809.982 tone (-11,1%) Gala: 1.362.797 tone (-8,9%) Red Delicious: 496.522 tone (-5,3%) Idared: 415.559 tone (-19,7%) Presiune suplimentară pe industria de procesare O parte importantă a tensiunii se mută spre procesare: cantitatea de mere destinată acestui segment este estimată la aproximativ 2,8 milioane de tone, cu 25% sub sezonul precedent, adică aproape 30% din producția europeană estimată pentru principalele state producătoare. Publicația notează și un factor care poate schimba repartiția finală între consum proaspăt și procesare: dimensiunea (calibrul) mai redusă a fructelor prognozată în mai multe țări. Calitatea și aspectul până la recoltare vor influența cât ajunge în retail și cât intră în fabricile de suc, concentrat și alte produse. Ce poate înclina balanța pentru România: depozitarea și vânzarea în timp Pentru producătorii români, miza nu este doar scăderea de 2,7%, ci diferența față de declinul mult mai puternic al ofertei europene. Într-o piață cu volum mai mic, capacitatea de depozitare, sortare și ambalare poate decide dacă marfa este vândută imediat, la presiunea recoltării, sau valorificată ulterior, în perioade cu ofertă redusă. În același context, prognoza semnalează și o problemă structurală: suprafața livezilor de măr din Europa este indicată la aproximativ 456.000 de hectare în 2025, față de 523.000 de hectare în 2015 (minus aproximativ 67.000 de hectare, adică aproape 13% într-un deceniu). În aceste condiții, revenirea după un sezon slab depinde nu doar de vreme, ci și de menținerea livezilor productive și de investiții în infrastructura necesară valorificării. [...]
Deși rambursarea APIA aproape anulează diferența de preț pe litru, fermierii români rămân expuși la un cost mare „în avans” la cumpărarea motorinei, într-un context în care la pompă Ucraina avea un preț cu circa 40% mai mic decât România, potrivit unei analize Agronet . În datele din 26 iunie, preluate de Kurkul.com din monitorizările Grupului de Consultanță A-95, prețul mediu al motorinei în Ucraina era de 76,89 grivne/litru (aprox. 1,46 euro/litru). Agronet precizează că este vorba despre prețuri de retail la benzinării, nu despre tarife speciale negociate de ferme. Diferența „la pompă” vs. diferența după subvenție La 1 august, prețurile de retail urmărite în România indicau niveluri de peste 10 lei/litru la marile rețele. În exemplul folosit în analiză, motorina standard ajunsese la 10,57 lei/litru la Petrom și 10,63 lei/litru la OMV, iar media ucraineană convertită era estimată la circa 7,6–7,7 lei/litru, ceea ce duce la o diferență brută de aproximativ 40%. Pentru fermierii români eligibili, însă, comparația se schimbă după aplicarea schemei de rambursare a unei părți din acciză. Pentru trimestrul I din 2026, cuantumul autorizat a fost de 2,697 lei/litru eligibil. Scăzând această rambursare dintr-un preț de 10,57 lei/litru, rezultă un cost net teoretic de aproximativ 7,87 lei/litru pentru cantitatea eligibilă — adică o diferență de doar câteva procente față de nivelul ucrainean convertit. Unde se vede, de fapt, presiunea: fluxul de numerar Miza economică pentru ferme nu este doar „cât costă motorina după decontare”, ci cât capital trebuie blocat până intră banii de la stat. Agronet subliniază că fermierul român nu cumpără efectiv motorina la 7,87 lei/litru, ci plătește inițial prețul integral (peste 10 lei/litru în ultimele săptămâni), urmând să recupereze ulterior componenta rambursată. Exemplele din analiză arată dimensiunea finanțării temporare: la 10.000 de litri eligibili, o fermă achită inițial o factură de peste 100.000 de lei, iar rambursarea aferentă cuantumului actual ar fi 26.970 de lei; la 50.000 de litri, rambursarea poate ajunge la 134.850 de lei, ceea ce amplifică nevoia de finanțare pe termen scurt (din resurse proprii, credit sau termene de plată). În acest context, Agronet amintește că a urmărit și propunerea de reducere a perioadei de rambursare, tocmai pentru că momentul încasării poate conta aproape la fel de mult ca valoarea nominală a ajutorului, mai ales în plină campanie agricolă. Context regional: scăderi în Ucraina și variații între operatori În Ucraina, tendința de ieftinire era susținută și de publicația de profil Enkorr , tot pe baza monitorizărilor A-95: media a coborât de la 77,17 grivne/litru pe 25 iunie la 76,89 grivne/litru pe 26 iunie, iar până la 30 iunie ajunsese la 76,19 grivne/litru. În paralel, analiza notează că prețurile diferă între rețele (de la circa 75 grivne/litru la operatori precum UPG sau Ukrnafta, până la peste 80 grivne/litru la OKKO și WOG), iar pentru achiziții mari condițiile comerciale pot fi diferite, la fel ca în România. Pe scurt, România „recuperează” o parte din dezavantajul de preț prin rambursarea accizei, dar fermierul resimte imediat diferența la momentul plății, prin nevoia de capital de lucru până la decontarea APIA. [...]
Excedentul agroalimentar al UE a urcat la 19,4 miliarde de euro, dar creșterea vine în principal din ieftinirea și reducerea importurilor , nu dintr-un avans al exporturilor, potrivit datelor sintetizate de Agronet , pe baza raportului Comisiei Europene și a statisticilor Eurostat COMEXT . În perioada ianuarie–mai 2026, exporturile agroalimentare ale UE au totalizat 96,944 miliarde de euro, în scădere față de 99,917 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025. Importurile au coborât mai puternic, la 77,529 miliarde de euro, de la 81,609 miliarde de euro. Diferența dintre cele două a dus excedentul la 19,416 miliarde de euro, cu 1,107 miliarde de euro peste nivelul din 2025 (aprox. +6%). De ce contează: excedentul crește, dar pe un „efect de preț” la importuri Din perspectiva companiilor din lanțul agroalimentar, mesajul principal al raportului este că îmbunătățirea balanței comerciale nu reflectă o cerere externă mai mare pentru produsele UE, ci o factură de import mai mică. În termeni simpli, UE a „câștigat” la sold pentru că importurile au scăzut mai repede decât exporturile. Un exemplu major este categoria „cafea, ceai, cacao și condimente”, unde importurile au scăzut cu 2,864 miliarde de euro (−16%), până la 15,204 miliarde de euro. În interiorul acestei categorii, produsele din cacao au redus factura de import cu aproximativ 2,6 miliarde de euro, în principal pe fondul unor prețuri cu 24% mai mici, în timp ce volumele au coborât cu aproximativ 6%. Scăderi importante apar și în relația cu state producătoare precum Côte d’Ivoire, Nigeria, Camerun și Guineea. Exporturile scad pe piețe-cheie, cu SUA în frunte Pe partea de export, cea mai mare deteriorare pe o singură piață a fost în relația cu Statele Unite: exporturile agroalimentare ale UE către SUA au scăzut cu 1,608 miliarde de euro (−13%), până la 11,109 miliarde de euro. Comisia leagă comparația și de nivelurile ridicate din primele luni ale lui 2025, când ar fi putut exista livrări anticipate înaintea tarifelor americane anunțate. Și Regatul Unit, principala piață externă a UE, a cumpărat mai puțin: exporturile au fost de 22,361 miliarde de euro în ianuarie–mai, cu 782 milioane de euro sub perioada comparabilă din 2025 (−3%). Scăderile sunt asociate, între altele, cu carnea de porc (−14%), produsele din cacao (−45%, în principal pe fondul prețurilor), cerealele (−30%, prin volume mai mici) și lactatele (−6%, în principal prin prețuri). O excepție notată în raport este uleiul de rapiță, unde volumele către Regatul Unit au fost aproape de trei ori mai mari. În Asia, exporturile către Japonia au scăzut cu 460 milioane de euro (−13%), până la 2,962 miliarde de euro, pe fondul unor prețuri mai mici la tutun și al unor volume reduse de carne de porc, inclusiv în contextul focarului de pestă porcină africană din Spania (noiembrie 2025). În statele din Golf, raportul indică o deteriorare puternică, asociată și cu probleme logistice: exporturile către Emiratele Arabe Unite au coborât cu 371 milioane de euro (−28%), iar Kuweit, Qatar și Bahrain au înregistrat împreună o reducere de 186 milioane de euro (−29%). Semnale relevante pentru România: Egiptul crește la grâu, iar floarea-soarelui rămâne sensibilă În sens opus, exporturile UE către Egipt au crescut cu 289 milioane de euro (+36%), până la 1,097 miliarde de euro, principalul motor fiind grâul. Agronet notează că, pentru România, aceasta este una dintre cele mai relevante evoluții, în condițiile în care Africa de Nord este o piață importantă pentru cerealele din bazinul Mării Negre, iar România intră în sezonul 2026/2027 cu volume mari disponibile. Publicația menționează estimări analizate anterior care indică pentru România circa 13,4 milioane de tone de grâu în 2026 , alături de producții ridicate de orz și rapiță, dar subliniază că raportul comercial acoperă ianuarie–mai 2026, în timp ce noua recoltă intră pe piață în sezonul 2026/2027, deci cererea din raport nu garantează automat același ritm ulterior. Pe oleaginoase, UE a importat de 7,792 miliarde de euro (−536 milioane de euro față de 2025), cu scăderi la șrot de soia și boabe de soia, inclusiv din SUA (−47% în volum). În schimb, importurile de semințe de floarea-soarelui aproape s-au dublat, după două recolte slabe consecutive în UE, iar importurile totale din Argentina au crescut cu 220 milioane de euro (+10%), pe fondul livrărilor mai mari de semințe de floarea-soarelui. În paralel, Comisia estimează o ofertă totală mai mare de rapiță, floarea-soarelui și soia în UE în 2026/2027, ceea ce poate schimba necesarul de import și poate influența concurența pe materia primă. Imaginea de ansamblu: excedente mari pe cereale și lactate, deficite structurale pe cacao și fructe Pe categorii, cele mai mari excedente ale UE în ianuarie–mai 2026 au fost la produse din cereale și morărit (+7,836 miliarde de euro) și produse lactate (+7,429 miliarde de euro), urmate de vin și produse pe bază de vin (+5,832 miliarde de euro) și carne de porc (+4,402 miliarde de euro). La polul opus, cele mai mari deficite au fost la cafea, ceai, cacao și condimente (−10,556 miliarde de euro) și la fructe și fructe cu coajă (−9,499 miliarde de euro), ceea ce arată că UE poate avea un excedent total ridicat, dar rămâne dependentă de importuri pentru mai multe grupe de produse. Concluzia operațională a raportului este că soldul pozitiv de 19,4 miliarde de euro trebuie interpretat împreună cu scăderea exporturilor și cu rolul major al prețurilor la importuri: în primele cinci luni din 2026, UE și-a îmbunătățit balanța agroalimentară în principal pentru că importurile s-au ieftinit și s-au redus mai repede decât exporturile, în timp ce piețele și sectoarele au evoluat neuniform. [...]
China a finalizat în 2024 o centură verde de 3.046 km care reduce riscul ca nisipul să afecteze oazele și terenurile agricole din jurul deșertului Taklamakan, un proiect unde beneficiul imediat pentru ferme este protecția operațională (culturile, irigațiile și infrastructura), nu bilanțul de carbon, potrivit Agronet . Deșertul Taklamakan are aproximativ 337.600 km², iar „inelul” de protecție a fost gândit ca barieră împotriva dunelor mobile și a eroziunii eoliene, pentru a apăra localități, drumuri și căi ferate, dar și zonele agricole de la periferie. În jurul deșertului existau circa 2.761 km de centură la finalul lui 2023; ultimul sector, de aproximativ 285 km, a fost închis la 28 noiembrie 2024. Ce înseamnă proiectul pentru agricultură: mai puțin nisip, mai puține avarii Pentru exploatațiile aflate la limita zonelor aride, câștigul practic este reducerea nisipului transportat de vânt, care poate afecta direct culturile și funcționarea sistemelor de irigații. Autoritățile chineze au raportat situații în care dunele avansau cu doi-trei metri pe an spre oaze, iar furtunile de nisip puteau deteriora foliile de protecție și culturile de bumbac. În funcție de accesul la apă și de tipul terenului, sunt folosite combinații de soluții, nu doar plantări: plantarea de specii rezistente la secetă în apropierea oazelor, cu irigare prin picurare; bariere mecanice pentru fixarea nisipului în zonele cu resurse de apă mai reduse; utilizarea panourilor fotovoltaice în unele sectoare, pentru a reduce viteza vântului la sol și a facilita instalarea vegetației. Program pe termen lung și extinderi după „închiderea” inelului Centura din jurul Taklamakanului este parte din Three-North Shelterbelt Forest Program , început în 1978 și programat să continue până în 2050, prezentat de autoritățile chineze ca un program major de împădurire pentru combaterea deșertificării. La nivelul întregului program (nu doar Taklamakan), guvernul chinez indică: aproximativ 32 de milioane de hectare împădurite; creșterea gradului de acoperire forestieră în regiunile incluse de la 5,05% la 13,84%; circa 30 de milioane de hectare de teren agricol care ar beneficia de protecție împotriva eroziunii și a nisipului. După închiderea inelului în 2024, lucrările au continuat: pentru 2025, Xinjiang anunțase intervenții de împădurire pe aproximativ 796.000 de hectare, dintre care 562.666 de hectare vizau „prima linie” a combaterii deșertificării din Taklamakan, cu obiectivul de a lărgi și consolida centura. Limita structurală: apa Deși proiectul are efecte vizibile la periferie, extinderea lui este condiționată de resursele de apă. Vegetația depinde de irigații, de apele subterane și de aportul din regiunile montane din jur. Un comentariu al cercetătorilor de la Academia Chineză de Științe, citat în material, indică o scădere a nivelului apelor subterane cu aproximativ 8,6 mm/an în unele zone, ceea ce mută accentul de pe numărul de puieți plantați pe sustenabilitatea bilanțului de apă. În acest context, lecția operațională pentru agricultură este că protecția terenurilor la marginea deșertului poate funcționa ca sistem integrat (vegetație + bariere + administrarea apei), dar nu poate fi extinsă nelimitat dacă resursa de apă nu susține întreținerea pe termen lung. [...]
