COST$960.92+2.02%EWU$48.27-0.35%

„Taxa de grătar” din Grecia poate fi legală doar dacă este anunțată înainte, iar neclaritatea ei riscă să se transforme într-un cost neașteptat pentru turiști și într-o sursă de dispute la plată, potrivit Agronet.

Așa-numita „taxă de grătar” nu este o taxă turistică aplicată automat, ci un tarif pentru serviciul de preparare a unor alimente, explică materialul, care citează Știrile ProTV. În Grecia, acest cost apare sub denumirea „psistika” și poate fi perceput, de exemplu, când un restaurant gătește un produs adus de client (cum ar fi peștele prins de acesta). Condiția esențială: tariful trebuie comunicat înainte ca produsul să fie trimis la bucătărie.

Ce acoperă „psistika” și unde apar confuziile de preț

„Psistika” se referă la gătirea unui aliment care nu este vândut propriu-zis de restaurant. Confuzia apare mai ales la pește și fructe de mare, unde prețul poate fi calculat la kilogram, iar clientul riscă să interpreteze greșit suma ca fiind „pe porție”.

În acest context, clientul ar trebui să verifice dacă prețul afișat pe kilogram include sau nu:

• prepararea;
• garnitura;
• pâinea sau alte produse aduse la masă;
• eventuale servicii suplimentare.

Tot înainte de preparare, turistul poate cere greutatea și o valoare finală estimată. Agronet notează că un preț de 60, 70 sau 80 de euro poate reprezenta tariful pentru un kilogram, nu costul unei porții.

Ce taxe sunt interzise în Grecia și cum diferă regulile în alte țări

Materialul separă „psistika” de „kuver”, termen asociat costului pentru aranjarea mesei (veselă, tacâmuri, șervețele). În Grecia, regulile comerciale prezentate interzic perceperea unei taxe separate pentru „kuver”, iar simpla apariție pe bon nu o face legală.

În alte piețe europene, practicile diferă:

• Italia: „coperto” poate acoperi masa, tacâmurile, pâinea și elemente ale serviciului; este permis dacă apare în meniu înainte de comandă (în material este indicat, de regulă, între unu și cinci euro de persoană).
• Portugalia: „couvert” (pâine, unt, măsline, brânzeturi etc.) se plătește dacă este consumat și are prețul afișat; dacă nu este dorit, poate fi refuzat imediat.
• Marea Britanie: „service charge” este o taxă de servire, distinctă de bacșiș; procentul întâlnit frecvent este de 10–15%, iar eliminarea de pe notă depinde de politica restaurantului.

Când poate fi contestată nota de plată

Principiul comun, potrivit materialului, este informarea clientului înainte de comandă. Un cost suplimentar nu este automat abuziv, dar trebuie prezentat astfel încât consumatorul să poată estima suma finală.

Clientul poate cere explicații și poate contesta costuri atunci când, de exemplu:

• taxa nu apare în meniu;
• prețul de pe bon diferă de cel afișat;
• sunt incluse produse care nu au fost comandate;
• apar servicii despre care nu a fost informat;
• peștele a fost facturat la kilogram fără comunicarea greutății;
• prepararea și garniturile au fost adăugate separat fără informare.

Agronet recomandă, ca măsură practică, fotografierea meniului și verificarea bonului înainte de plată, iar primul pas într-un conflict este solicitarea explicațiilor de la personal.

De ce contează și pentru operatorii din România

Publicația leagă tema de transparența prețurilor și în turismul rural din România, unde funcționează peste 740 de Puncte Gastronomice Locale în 39 de județe. Pentru acești operatori, afișarea clară a prețurilor și a serviciilor incluse poate reduce disputele și ajută turiștii să compare ofertele, într-un sector în care costurile cresc și profitabilitatea este redusă. Agronet amintește și că HoReCa a rulat 58,44 miliarde de lei în 2025, iar marjele au coborât la un minim istoric, potrivit analizei HORA citate în material.