Transformările rapide din industria auto obligă grupurile multinaționale să-și recalibreze politicile de prețuri de transfer, altfel riscă nealinierea între realitatea operațională și modul în care sunt împărțite funcțiile, riscurile și profiturile între entități, cu efect direct asupra poziției fiscale în cazul unei inspecții, potrivit HotNews.

În esență, prețurile de transfer pornesc de la principiul că fiecare companie dintr-un grup trebuie remunerată în linie cu ceea ce face efectiv: funcțiile îndeplinite, activele folosite și riscurile asumate. Într-un sector aflat în schimbare accelerată, această „hartă” trebuie reevaluată periodic, pentru a verifica dacă reflectă încă realitatea economică.

Miza este una fiscală: schimbările din organizarea operațiunilor și din lanțurile de creare a valorii pot influența caracterul „de piață” al tranzacțiilor intra-grup și nivelul de profitabilitate atribuit fiecărei entități, ceea ce poate deveni relevant într-o eventuală inspecție fiscală.

Volatilitatea costurilor mută discuția spre „cine suportă riscul”

HotNews arată că industria auto a fost puternic expusă în ultimii ani la fluctuații ale costurilor cu energia, materiile prime și logistica, precum și la perturbări ale lanțurilor de aprovizionare. În acest context, grupurile au introdus mecanisme pentru a gestiona impactul economic, iar din perspectiva prețurilor de transfer devine importantă clarificarea modului în care aceste efecte sunt distribuite în interiorul grupului.

În practică, analiza se concentrează pe întrebări operaționale cu consecințe fiscale: cine suportă creșterile de costuri, cine își asumă riscurile întreruperilor din aprovizionare, cine decide măsurile de atenuare și cine gestionează riscurile care generează costuri suplimentare.

Presiunea OEM asupra furnizorilor poate distorsiona profitabilitatea între entități

Un alt factor structural este presiunea constantă exercitată de producătorii de echipamente originale (OEM – „original equipment manufacturer”) asupra furnizorilor, prin cerințe de reducere a costurilor, programe de eficientizare și renegocieri comerciale periodice. Aceste constrângeri pot afecta direct profitabilitatea pe lanțul de aprovizionare și pot genera diferențe mari între perioade sau între entități din același grup.

Din perspectiva prețurilor de transfer, devine relevant cine negociază cu OEM-ul, cine stabilește strategia comercială, cine aprobă concesiile semnificative și cine suportă impactul economic al reducerilor de preț sau al programelor de eficientizare cerute de producători.

Electrificarea schimbă lanțul valoric și rolul cercetării-dezvoltării

Tranziția către vehicule electrice este descrisă drept o transformare structurală majoră, pe fondul creșterii importanței software-ului, bateriilor și sistemelor electronice. Pe măsură ce lanțul de creare a valorii se schimbă, cresc și implicațiile pentru distribuția funcțiilor și a profitului în grupurile multinaționale.

În acest cadru, devin esențiale clarificări precum: unde sunt dezvoltate tehnologiile-cheie, cine coordonează cercetarea și dezvoltarea, cine finanțează inovarea, cine își asumă riscurile și care entități contribuie efectiv la dezvoltarea noilor produse.

Entitățile din România pot primi responsabilități mai mari, cu efect asupra remunerării

Materialul indică și o tendință operațională: regândirea lanțurilor de aprovizionare și creșterea rolului unor entități locale. În acest scenariu, societățile din România pot prelua responsabilități suplimentare – de la gestionarea relațiilor cu furnizorii și optimizarea proceselor, până la coordonarea unor activități operaționale sau implementarea inițiativelor de eficientizare.

Din perspectiva prețurilor de transfer, contează limitele acestor responsabilități: dacă entitatea locală doar implementează decizii stabilite la nivel de grup sau participă la definirea lor, cine coordonează relațiile strategice, cine aprobă deciziile-cheie și cine își asumă consecințele economice.

Ce urmează pentru companii: monitorizare și documentare, nu schimbări automate

Concluzia materialului este că transformările din industrie nu generează automat riscuri de prețuri de transfer și nici nu impun, în mod necesar, schimbarea modelelor de remunerare. Ele cresc însă nevoia de monitorizare permanentă a modului în care se creează valoarea în grup și a felului în care schimbările operaționale și tehnologice afectează politicile fiscale, astfel încât companiile să poată susține caracterul de piață al acestora și să gestioneze eventuale controverse fiscale.

Material de opinie semnat de Adelina Bobe, Senior Manager, Prețuri de Transfer, Deloitte România. Link menționat în articol, pe tema prețurilor de transfer: Deloitte România.