Știri
Știri din categoria Agricultură
Noile reguli RENURE deschid o utilizare mai largă a azotului recuperat din dejecții, dar pun presiune pe investiții și control în ferme, potrivit Agronet. Miza este una de reglementare cu efect direct în costuri: statele membre pot permite folosirea acestor produse peste plafonul standard de 170 kg azot/ha/an aplicabil gunoiului de grajd, însă doar în condiții stricte de produs, aplicare și protecția apelor.
Contextul economic rămâne sensibil pentru agricultură: UE importă aproximativ 30% din necesarul de îngrășăminte azotate, 70% din fertilizanții fosfatici și circa 40% din potasiu, iar la azot costul este legat direct de gazele naturale, folosite la producția de amoniac și uree. În acest cadru, recuperarea azotului din dejecții este prezentată ca o cale de reducere a dependenței de inputuri și energie, dar nu ca un substitut complet.
Datele Eurostat citate în material arată că, în 2024, agricultura UE a utilizat aproximativ 9,8 milioane de tone de îngrășăminte minerale cu azot și fosfor, cu 6% mai mult decât în 2023, dar încă cu 15,8% sub maximul relativ din 2017. Defalcat, consumul a fost de 8,9 milioane de tone la azot (plus 5,8% față de 2023) și 0,9 milioane de tone la fosfor (plus 7,7%).
România a fost între cei mai mari consumatori de fertilizanți cu fosfor, cu aproximativ 90.000 de tone în 2024. Împreună cu Spania, Franța, Italia și Germania, a concentrat peste jumătate din consumul european de fosfor, conform aceleiași surse.
Comisia Europeană a adoptat la 9 februarie 2026 norme pentru fertilizanții RENURE („azot recuperat din gunoi de grajd”), o categorie de materiale obținute prin prelucrarea dejecțiilor astfel încât azotul să poată fi utilizat într-un mod apropiat de fertilizanții minerali.
Schimbarea-cheie: statele membre pot autoriza folosirea produselor RENURE peste plafonul de 170 kg azot/ha/an. Totuși, acest lucru nu echivalează cu eliminarea limitelor de fertilizare, deoarece aplicarea rămâne condiționată de cerințe legate de produs, necesarul culturilor, perioadele de administrare și protecția apelor.
Pentru fermele zootehnice, regula poate crea o cale de valorificare a azotului care altfel rămâne concentrat în zone cu efective mari. Impactul economic, arată analiza, depinde de costurile de separare și tratare, energia folosită, distanțele de transport și existența unei piețe pentru produsele recuperate.
Materialul subliniază că transformarea dejecțiilor într-o resursă de energie și fertilizanți nu se reduce la instalarea unui digestor. Sunt necesare, între altele:
În zonele cu multe exploatații mici și mijlocii, modelele colective pot împărți costurile și pot centraliza tratarea, dar aduc cerințe suplimentare privind transportul, responsabilitatea pentru produsul rezultat și distribuirea veniturilor.
În plus, regulile pentru nitrați rămân o limită importantă: în România, programul de acțiune se aplică pe întreg teritoriul, cu obligații privind perioadele de interdicție, capacitatea de depozitare, benzile de protecție și evidența fertilizării. În acest context, chiar și fertilizanții recuperați cer dozare atentă, pe fondul riscului de eutrofizare a apelor de suprafață menționat în articol.
Chiar dacă gunoiul de grajd poate furniza energie și poate înlocui o parte din azotul mineral cumpărat, disponibilul de nutrienți depinde de efectivele de animale, iar distribuția geografică nu coincide mereu cu nevoile culturilor. Tratarea implică costuri, iar pierderile de azot, emisiile și riscul de poluare nu dispar automat prin digestie anaerobă.
În practică, rezultatul pentru fermieri va depinde de apariția unor instalații dimensionate local, de cooperarea între zootehnie și vegetal și de modul în care România va pune în aplicare regulile europene pentru RENURE, mai notează publicația.
Recomandate
Tractoarele electrice câștigă teren mai ales acolo unde munca e repetitivă și predictibilă , însă ritmul de înlocuire a parcurilor de utilaje va fi decis în continuare de costul inițial și de accesul la finanțare, potrivit unei analize Agronet . Pentru ferme, miza nu este doar tehnologia, ci capacitatea de a susține investiția și infrastructura necesară. O prognoză citată din Market.us indică faptul că piața mondială a tractoarelor ar putea ajunge la 127,9 miliarde de dolari (aprox. 588,3 miliarde lei) în 2035, de la 74,1 miliarde de dolari (aprox. 340,9 miliarde lei) în 2025, pe fondul mecanizării, înlocuirii utilajelor și adoptării sistemelor de ghidare, automatizare și gestionare digitală. Publicația subliniază însă că estimarea se referă la venituri, nu la numărul de unități vândute, iar rezultatul depinde de veniturile fermelor, creditare, prețurile produselor agricole, costul energiei și programele publice de sprijin. Costul și finanțarea rămân „frâna” principală Raportul indică drept principal obstacol costul inițial ridicat și accesul inegal la finanțare. În practică, o piață globală mai mare nu înseamnă automat utilaje mai accesibile sau credite mai ieftine pentru ferme. În România, Agronet notează că lichiditatea necesară achiziției rămâne o problemă separată, iar proiectul privind taxarea inversă pentru tractoare și utilaje agricole noi este încă în procedură parlamentară și nu se aplică. Mecanismul nu ar reduce prețul utilajului, dar ar putea evita blocarea temporară a numerarului aferent TVA pentru cumpărătorii eligibili. Unde are sens electricul, operațional: trasee previzibile și întoarcere la bază Deși segmentul electric este descris ca având cea mai rapidă creștere, motorina domină încă piața: tractoarele diesel au reprezentat 85,12% din valoarea pieței în 2025, susținute de putere, autonomie, realimentare rapidă și rețele de service. Raportul nu anticipează o înlocuire rapidă a motorului termic, mai ales în lucrări grele și campanii cu multe ore de funcționare fără întrerupere. În schimb, primele utilizări comerciale ale electricului sunt concentrate în activități cu consum previzibil și revenire frecventă la aceeași bază, precum: lucrări în livezi și podgorii; activități în ferme zootehnice; manipularea materialelor și distribuirea furajelor; întreținerea terenurilor; lucrări în sere și spații închise; operațiuni repetitive care pot fi automatizate. Trecerea la electric implică și costuri/investiții conexe, nu doar cumpărarea tractorului: putere de racordare, stații de încărcare, programarea lucrărilor și, în unele cazuri, baterii staționare sau producție proprie de energie. Ce ar trebui să urmărească fermierii: costul total, nu doar prețul de listă Analiza mai arată că digitalizarea schimbă modelul de vânzare: producătorii încearcă să obțină venituri suplimentare din ghidare, telematică, activări de programe, automatizarea direcției și gestionarea flotelor. Pentru fermier, asta înseamnă că decizia de achiziție trebuie să includă și costuri recurente sau tehnice, precum: abonamente și licențe pentru funcții digitale; conectivitate și transfer de date; actualizări de programe; calibrarea și reparația senzorilor; compatibilitatea cu utilajele existente; disponibilitatea tehnicienilor; valoarea de revânzare. În paralel, sistemele montate ulterior pe tractoare existente (de exemplu ghidarea automată sau monitorizarea consumului) pot amâna cumpărarea unui utilaj nou, dacă aduc economii fără înlocuirea imediată a întregii mașini. Context de piață: creștere globală, dar cicluri locale Raportul avertizează că o piață mondială în creștere poate include scăderi în anumite țări: este dat exemplul Statelor Unite, unde vânzările de tractoare agricole au coborât cu 12,2% în februarie 2026 față de aceeași lună a anului precedent, deși categoria tractoarelor cu tracțiune integrală a crescut. Pentru România, concluzia este că prognoza globală indică direcții tehnologice, nu „momentul potrivit” de cumpărare: investiția rămâne dependentă de orele anuale de lucru, consum, costul creditului, service, valoarea producției și posibilitatea utilizării tractorului în mai multe operațiuni. [...]
Parlamentul European a blocat noile restricții pentru uleiul de soia , iar decizia mută din nou dosarul la Comisia Europeană, cu efect direct asupra regulilor care pot influența cererea, prețurile și investițiile din lanțul soiei în UE, potrivit Agronet . Parlamentul a adoptat pe 8 iulie 2026 o rezoluție prin care s-a opus Regulamentului delegat (UE) 2026/2680 , act care ar fi schimbat regulile și datele folosite pentru identificarea materiilor prime cu risc ridicat de schimbare indirectă a utilizării terenurilor (ILUC). În consecință, actul delegat nu intră în vigoare în forma contestată, iar Comisia trebuie acum să refacă metodologia sau să retragă propunerea. De ce contează pentru piața soiei: uleiul susține economia procesării După procesare, soia generează două produse principale: șrotul bogat în proteină (folosit în hrana animalelor) și uleiul (pentru industria alimentară, utilizări tehnice sau biocombustibili). Chiar dacă cererea europeană pentru soia este legată în primul rând de șrot, veniturile procesatorilor depind de valorificarea ambelor componente. În acest context, o limitare a folosirii uleiului de soia în biocombustibili ar putea reduce competitivitatea unităților europene de procesare, cu efecte care s-ar putea transmite către cultivatori prin cerere mai mică pentru boabele produse în UE, presiune asupra prețurilor sau interes redus pentru contracte și investiții. Aceasta este și obiecția principală invocată de Euroseeds și de organizații din lanțul cerealelor, furajelor, uleiurilor și biocombustibililor, citate de Seed World Europe (COCERAL, Copa-Cogeca, Donau Soja, European Biodiesel Board, FEDIOL, FEFAC și GAFTA). Ele nu contestă criteriile de durabilitate, dar susțin că metodologia propusă nu reflecta suficient diferențele dintre origini, sisteme de producție și piețe. Ce este ILUC și de ce poate schimba regulile pentru biocombustibili ILUC (schimbarea indirectă a utilizării terenurilor) descrie situația în care o cerere suplimentară pentru o cultură determină, prin efecte de piață, extinderea agriculturii pe terenuri cu stocuri mari de carbon (de exemplu păduri sau zone umede). În baza Directivei privind energia din surse regenerabile, materiile prime considerate cu risc ILUC ridicat sunt limitate în contribuția lor la obiectivele europene pentru energia regenerabilă. În cazul soiei, miza este că aceeași cultură deservește simultan piețele de furaje, alimente, industrie și energie, astfel că o clasificare a uleiului poate influența rentabilitatea întregului lanț. Organizațiile care au cerut respingerea actului delegat au reclamat probleme de transparență a datelor, metodologia de calcul și atribuirea extinderii terenurilor și au avertizat că certificarea ca materie primă cu risc ILUC redus ar presupune cerințe documentare dificil de aplicat pentru mulți fermieri. Context: obiectivul UE de a crește producția internă de proteine Decizia vine într-un moment în care Comisia Europeană urmărește reducerea dependenței de proteine vegetale importate. Potrivit unei analize Agronet despre Planul european pentru proteine , în 2025 doar 25% din proteinele provenite din semințe oleaginoase și culturi proteice utilizate în UE erau produse intern, iar ținta pentru 2035 este de 35%. În acest cadru, reducerea unei piețe pentru uleiul de soia ar putea slăbi lanțul pe care UE încearcă să-l dezvolte, deoarece cultivarea internă depinde și de existența unor cumpărători care pot valorifica atât șrotul, cât și uleiul. Ce urmează: Comisia reia metodologia, iar incertitudinea rămâne Rezoluția Parlamentului oprește actul delegat în forma actuală, dar nu oferă o soluție definitivă pentru uleiul de soia. Comisia poate reanaliza metodologia, datele și diferențierea dintre sistemele de producție înainte de a veni cu o nouă abordare. Pentru fermieri și procesatori, miza este dacă viitoarele reguli vor păstra criteriile de durabilitate fără să restrângă nejustificat piața soiei europene, întrucât politica pentru biocombustibili poate influența direct procesarea, cererea de boabe, prețul la poarta fermei și investițiile în semințe. [...]
Interdicția UE la export pentru oi și capre din România până la finalul lui 2026 blochează un flux comercial evaluat la 300 mil. euro și mută presiunea pe măsuri sanitare rapide (în special vaccinarea) pentru a redeschide piețele, potrivit Economica . Comisia Europeană a decis, printr-o hotărâre din 17 iunie 2026, interzicerea mișcărilor de ovine și caprine de pe întreg teritoriul României către destinații din afara țării – atât către alte state membre, cât și către țări terțe – până la 31 decembrie 2026. Măsura vine după izbucnirea, la 8 iunie 2026, a unui focar de pestă a micilor rumegătoare (PPR) într-o exploatație din județul Mureș. De ce a impus Comisia o interdicție națională, nu una regională Într-un răspuns scris către europarlamentarul Georgiana Teodorescu, Comisia arată că originea infecției nu a fost stabilită și că a existat „un risc ridicat de răspândire ulterioară”. În plus, rezultatele preliminare ale supravegherii din mai și iunie 2026 ar confirma „circulația mascată și larg răspândită a virusului în România în ultimele luni”. Pe acest fond, Comisia justifică interdicția temporară ca fiind necesară pentru protejarea statutului de sănătate animală al UE și a pieței unice, prin reducerea riscului de transmitere către alte state membre și către țări terțe. În același răspuns, instituția explică de ce nu a acceptat continuarea exporturilor din zone neafectate, chiar cu garanții suplimentare (testare, carantinare, trasabilitate): riscul de circulație nedetectată a bolii în România a cântărit decisiv. Miza economică: exporturi reluate, apoi oprite Decizia a venit la scurt timp după reluarea exporturilor de oi și capre vii către țările arabe, în contextul în care autoritățile discutau despre posibile exporturi de 300 de milioane de euro în 2026 (aprox. 1,5 miliarde lei). În primele zece luni ale anului trecut, România a încasat peste 210 milioane de euro din exportul de oi vii (aprox. 1,05 miliarde lei), iar ANSVSA anunța la 15 iunie că aproximativ 1 milion de capete fuseseră deja trimise peste granițele UE. Tot atunci, ANSVSA preciza că România a cerut Bruxellesului să evite un embargo general și să permită fluxuri comerciale din zone considerate sigure, solicitare care nu a fost acceptată în decizia din 17 iunie. Ce poate face România pentru reluarea exporturilor: vaccinarea, în prim-plan Comisia indică drept posibilă soluție pentru reluarea exporturilor adoptarea unor măsuri precum vaccinarea, care ar putea „oferi dovezi solide privind absența PPR în populația sa de oi și capre”. În acest cadru, vor fi oferite gratuit: 300.000 de doze de vaccin, într-o primă etapă; încă 900.000 de doze, într-o a doua etapă, prin demersuri administrative ale Comisiei către furnizor. Totalul ar urma să ajungă la 1.200.000 de doze oferite gratuit. Ce urmează pentru fermieri: sprijin financiar, dar la cerere și prin instrumente existente În privința compensării pierderilor, Comisia arată că, „la cererea statului membru”, poate adopta măsuri excepționale de sprijin pentru pierderi de piață legate de restricțiile impuse pentru combaterea bolilor. În paralel, sunt menționate opțiuni prin Politica Agricolă Comună (PAC) – inclusiv modificarea planurilor strategice pentru plăți de criză – și posibilitatea de sprijin în anumite condiții prin regulile UE privind ajutoarele de stat. [...]
Calitatea a devenit criteriul dominant în decizia de cumpărare pentru produsele agroalimentare din UE , ceea ce mută competiția exportatorilor europeni – inclusiv a celor români – de la „cel mai mic preț” la capacitatea de a livra constant standarde, volume și distribuție, potrivit unei analize publicate de Agronet . Datele vin din sondajul Flash Eurobarometer al Comisiei Europene , realizat în 11 piețe internaționale (China, India, Indonezia, Japonia, Mexic, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite), care a măsurat percepția asupra produselor agricole, alimentelor și băuturilor din UE. Ce înseamnă „calitatea” în termeni de piață: prețul nu dispare, dar nu mai conduce În rândul consumatorilor urbani chestionați, 76% au indicat calitatea drept criteriu important la cumpărare, înaintea gustului (56%), prețului (45%) și siguranței (41%). Concluzia practică: există segmente în care producătorii pot evita concurența bazată exclusiv pe cost, dacă pot demonstra consecvența calității și un produs diferențiat. Totuși, materialul subliniază o limitare importantă pentru România: sondajul se referă la produsele UE în ansamblu și nu măsoară separat reputația alimentelor românești. Cu alte cuvinte, producătorii români nu beneficiază automat de această imagine, mai ales acolo unde marca, certificarea sau originea regională nu sunt cunoscute. Originea contează: oportunitate pentru produse cu identitate regională, dar cu condiții Aproximativ 57% dintre respondenți spun că verifică întotdeauna sau frecvent țara ori regiunea de origine; dacă sunt incluși și cei care verifică ocazional, ponderea urcă la 86%. Interesul pentru proveniență este mai ridicat în Arabia Saudită și India (69% verifică frecvent), și mai redus în Statele Unite (39%) și Regatul Unit (35%). Pentru exportatori, acest comportament poate avantaja produsele cu indicație geografică sau rețetă protejată. Agronet notează că România are 17 produse înregistrate în sistemele europene de calitate , iar alte 13 dosare sunt în verificare. Dar certificarea, de una singură, nu garantează accesul la export: sunt necesare capacitate de livrare, controlul loturilor, ambalare adaptată pieței, promovare și relații stabile cu importatorii. Unde se cumpără deja săptămânal produse UE și unde e spațiu de creștere Per total, 40% dintre participanți consumă produse agroalimentare din UE cel puțin săptămânal, iar 13% declară consum zilnic. La nivel de piețe, cele mai mari ponderi de cumpărare săptămânală sunt în: Emiratele Arabe Unite: 58% Regatul Unit: 50% Japonia: 28% Mexic: 27% Penetrarea mai redusă din Japonia și Mexic sugerează potențial, dar și o competiție mai dificilă, cu cerințe locale de ambalare, etichetare, porții, canale de vânzare și poziționare de preț. Ca exemplu, este menționată Crama La Săpata din Somova, care exportă aproximativ jumătate dintr-o producție anuală de până la 100.000 de litri, inclusiv în Japonia și SUA, susținută în principal de soiuri românești. Interes există, dar nu echivalează cu comenzi: ce urmează pentru exportatori Dintre cei care nu consumă în prezent produse agroalimentare europene, 60% se declară interesați să le încerce, iar 13% spun că ar începe „cu siguranță” să le cumpere. Cele mai ridicate niveluri de interes sunt raportate în India (26%), Indonezia (25%) și Emiratele Arabe Unite (22%). Agronet precizează însă că aceste procente indică potențial comercial, nu contracte confirmate, iar intrarea pe piețe noi presupune verificarea taxelor, cerințelor sanitare și veterinare, autorizațiilor, costurilor logistice și termenului de valabilitate. Pe partea de acces comercial, Comisia Europeană folosește misiuni comerciale pentru conectarea producătorilor cu importatori și distribuitori. În Japonia, la un an după misiunea din iunie 2025, peste o cincime dintre delegați au declarat că au încheiat contracte asociate participării; după misiunea din Thailanda (mai 2026), 7% raportaseră deja contracte la momentul sondajului, iar aproape 90% au spus că au stabilit contacte noi și au estimat creșteri ale afacerilor. În continuare, comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, ar urma să conducă o misiune în Mexic în noiembrie 2026 și una în India la începutul toamnei 2027. În paralel, organizațiile de producători pot apela la programele europene de promovare, unde procedurile au fost simplificate: termenul pentru semnarea contractelor crește de la 90 la 180 de zile, iar prefinanțarea maximă ajunge la 30%. Bugetul pentru 2027 nu era stabilit la data publicării informațiilor. În esență, mesajul economic pentru producătorii români este că „vânzarea prin calitate și origine” are tracțiune în percepția consumatorilor, dar transformarea ei în exporturi depinde de organizare, standarde identice la fiecare livrare și canale comerciale care pot susține prezența pe termen lung. [...]
Fermele și procesatorii ar putea avea costuri suplimentare din monitorizare și conformare , pe măsură ce Uniunea Europeană pregătește o restricție amplă pentru PFAS („substanțe chimice eterne”), cu efecte care se pot vedea în special în zona apei, a ambalajelor și a trasabilității, potrivit Agronet . PFAS (substanțe perfluoroalchilate și polifluoroalchilate) sunt o familie de mii de compuși sintetici folosiți pentru proprietăți precum rezistența la apă, grăsimi și temperaturi ridicate, inclusiv în ambalaje alimentare, textile impermeabile, spume pentru stingerea incendiilor și vase antiaderente. Sunt numite „eterne” pentru că se descompun foarte greu, pot persista în apă și sol și pot ajunge în lanțul alimentar. Unde este UE cu interdicția și ce urmează O propunere comună pentru restricționarea extinsă a PFAS în cadrul regulamentului REACH a fost depusă în ianuarie 2023 de Danemarca, Germania, Țările de Jos, Norvegia și Suedia. Dosarul este analizat de comitetele științifice ale Agenției Europene pentru Produse Chimice, care evaluează riscurile pentru sănătate și mediu, dar și costurile economice și existența alternativelor. Calendarul indicat în material include: finalizarea opiniilor științifice până la sfârșitul anului 2026; elaborarea unei propuneri legislative de către Comisia Europeană; consultarea și votul statelor membre; stabilirea unor perioade de tranziție și a eventualelor derogări. În acest moment, subliniază publicația, nu există o interdicție europeană generală pentru toate PFAS și toate utilizările, iar forma finală, calendarul și excepțiile vor fi cunoscute abia după încheierea procedurii. De ce contează pentru agricultură: expunerea prin apă, sol și nămoluri Pentru ferme, riscul major nu este folosirea directă a PFAS ca input agricol, ci contaminarea resurselor utilizate în producție. Substanțele pot ajunge pe terenuri prin apă poluată, depuneri atmosferice, nămoluri, composturi contaminate sau scurgeri din vecinătatea unor amplasamente industriale. Punctele practice unde pot apărea probleme includ: apa folosită la irigații și la adăpare; soluri din apropierea unor surse industriale sau zone unde s-au folosit spume antiincendiu; furaje produse pe terenuri contaminate; produse alimentare (lapte, ouă, carne, pește, produse vegetale); ambalaje în contact direct cu alimentele. Persistența ridicată complică remedierea: pot fi necesare investigații extinse, limitarea utilizării apei și solului sau tehnologii costisitoare de tratare. Primele efecte: ambalaje și apă potabilă Materialul indică faptul că ambalajele alimentare sunt printre primele utilizări vizate, PFAS fiind folosite în unele ambalaje din hârtie și carton pentru a bloca grăsimile și umezeala. Pentru procesatori și producătorii care vând direct, consecințele pot însemna schimbarea furnizorilor, verificarea declarațiilor de conformitate și înlocuirea unor materiale, precum și urmărirea termenelor de epuizare a stocurilor. Separat, normele europene pentru apa potabilă includ parametri pentru PFAS , ceea ce obligă la monitorizare. Pentru fermele cu surse proprii (puțuri/foraje), Agronet notează că analizele uzuale nu includ automat întreaga familie PFAS, iar testarea necesită metode de laborator dedicate, mai ales în zone cu risc (de exemplu, în apropierea aeroporturilor, bazelor militare, platformelor industriale, depozitelor de deșeuri sau a amplasamentelor unde s-au folosit spume antiincendiu). Prezența PFAS nu poate fi identificată după gust, miros sau aspect. Costuri potențiale și riscuri de piață pentru exportatori Agronet enumeră posibile costuri pe lanțul agroalimentar, de la schimbarea ambalajelor și testarea apei/materiilor prime până la filtrarea apei, documentarea trasabilității și, în anumite situații, retragerea produselor care depășesc limitele legale. Impactul poate diferi semnificativ între exploatații, în funcție de riscul local de contaminare. În paralel, statele membre avansează în ritmuri diferite: Danemarca, Franța și Suedia au introdus sau pregătesc măsuri naționale pentru anumite produse, ceea ce poate crea obligații distincte pentru companiile care exportă în mai multe piețe, unde un ambalaj acceptat într-o țară poate necesita verificări sau înlocuire în alta. Pe termen scurt, efectele imediate sunt descrise ca fiind mai degrabă legate de apă potabilă, ambalaje și anumite produse de consum, în timp ce pe termen lung rămâne problema contaminării deja existente, care nu dispare odată cu oprirea utilizărilor noi. [...]
Fermierii ar putea recupera acciza la motorină în cel mult trei luni , față de până la opt luni în prezent, dacă Ministerul Finanțelor acceptă propunerea vicepremierului și ministrului interimar al Agriculturii, Tánczos Barna , potrivit Newsweek . Miza este una de cash-flow: banii se întorc mai repede în ferme, fără ca oficialul să indice un impact bugetar suplimentar. Tánczos Barna spune că va înainta o propunere către Ministerul Finanțelor pentru ca rambursarea accizei să se facă „în maximum trei luni”, astfel încât agricultorii să nu mai aștepte „și până la opt luni” după prima cheltuială. De ce contează: presiunea de lichiditate din agricultură În explicația ministrului interimar, problema nu este nivelul accizei în sine, ci întârzierea cu care statul returnează banii, ceea ce blochează resurse financiare în exploatații. „Agricultura suferă din cauza acestei probleme, suferă din cauza faptului că acciza la motorină se plăteşte doar la 8 luni după prima cheltuială.” Oficialul a dat și un exemplu de calendar: dacă acciza este plătită în ianuarie, rambursarea poate veni abia în august, situație pe care o numește „incorect[ă] faţă de fermieri”. Ce urmează: discuții la Finanțe și plăți pentru trimestrul I În paralel, în „următoarele zile” ar urma să se facă plata ajutorului de stat pentru consumul de motorină din primul trimestru, iar actul normativ ar urma să fie discutat „cel mai probabil” în ședința de Guvern de joi, conform informațiilor din articol. Tánczos Barna a mai spus că a cerut sprijinul premierului interimar Ilie Bolojan pentru o soluție „mult mai eficientă” în același buget, potrivit Digi24.ro , insistând că prioritatea este accelerarea plăților, nu creșterea sumelor. [...]
