Comisia Europeană permite statelor membre să depășească plafonul de 170 kg azot/ha/an cu fertilizanți RENURE - utilizarea rămâne condiționată de reguli pentru produs, culturi și protecția apelor

Noile reguli RENURE deschid o utilizare mai largă a azotului recuperat din dejecții, dar pun presiune pe investiții și control în ferme, potrivit Agronet . Miza este una de reglementare cu efect direct în costuri: statele membre pot permite folosirea acestor produse peste plafonul standard de 170 kg azot/ha/an aplicabil gunoiului de grajd, însă doar în condiții stricte de produs, aplicare și protecția apelor. Contextul economic rămâne sensibil pentru agricultură: UE importă aproximativ 30% din necesarul de îngrășăminte azotate, 70% din fertilizanții fosfatici și circa 40% din potasiu, iar la azot costul este legat direct de gazele naturale, folosite la producția de amoniac și uree. În acest cadru, recuperarea azotului din dejecții este prezentată ca o cale de reducere a dependenței de inputuri și energie, dar nu ca un substitut complet. Consumul de îngrășăminte revine pe creștere, iar România e între marii consumatori de fosfor Datele Eurostat citate în material arată că, în 2024, agricultura UE a utilizat aproximativ 9,8 milioane de tone de îngrășăminte minerale cu azot și fosfor, cu 6% mai mult decât în 2023, dar încă cu 15,8% sub maximul relativ din 2017. Defalcat, consumul a fost de 8,9 milioane de tone la azot (plus 5,8% față de 2023) și 0,9 milioane de tone la fosfor (plus 7,7%). România a fost între cei mai mari consumatori de fertilizanți cu fosfor, cu aproximativ 90.000 de tone în 2024. Împreună cu Spania, Franța, Italia și Germania, a concentrat peste jumătate din consumul european de fosfor, conform aceleiași surse. Ce sunt fertilizanții RENURE și ce schimbă în practică Comisia Europeană a adoptat la 9 februarie 2026 norme pentru fertilizanții RENURE („azot recuperat din gunoi de grajd”), o categorie de materiale obținute prin prelucrarea dejecțiilor astfel încât azotul să poată fi utilizat într-un mod apropiat de fertilizanții minerali. Schimbarea-cheie: statele membre pot autoriza folosirea produselor RENURE peste plafonul de 170 kg azot/ha/an. Totuși, acest lucru nu echivalează cu eliminarea limitelor de fertilizare, deoarece aplicarea rămâne condiționată de cerințe legate de produs, necesarul culturilor, perioadele de administrare și protecția apelor. Pentru fermele zootehnice, regula poate crea o cale de valorificare a azotului care altfel rămâne concentrat în zone cu efective mari. Impactul economic, arată analiza, depinde de costurile de separare și tratare, energia folosită, distanțele de transport și existența unei piețe pentru produsele recuperate. Obstacolul major: infrastructură, trasabilitate și evidențe Materialul subliniază că transformarea dejecțiilor într-o resursă de energie și fertilizanți nu se reduce la instalarea unui digestor. Sunt necesare, între altele: platforme și rezervoare de depozitare conforme; instalații de digestie, separare și concentrare adaptate volumului fermei; analize periodice ale conținutului de azot, fosfor și potasiu; evidențe privind cantitățile produse, transportate și aplicate; contracte sau cooperare între fermele cu surplus și exploatațiile vegetale; acces la rețele de electricitate/gaze sau sisteme locale de utilizare a căldurii. În zonele cu multe exploatații mici și mijlocii, modelele colective pot împărți costurile și pot centraliza tratarea, dar aduc cerințe suplimentare privind transportul, responsabilitatea pentru produsul rezultat și distribuirea veniturilor. În plus, regulile pentru nitrați rămân o limită importantă: în România, programul de acțiune se aplică pe întreg teritoriul, cu obligații privind perioadele de interdicție, capacitatea de depozitare, benzile de protecție și evidența fertilizării. În acest context, chiar și fertilizanții recuperați cer dozare atentă, pe fondul riscului de eutrofizare a apelor de suprafață menționat în articol. De ce nu e un „înlocuitor complet” pentru îngrășămintele importate Chiar dacă gunoiul de grajd poate furniza energie și poate înlocui o parte din azotul mineral cumpărat, disponibilul de nutrienți depinde de efectivele de animale, iar distribuția geografică nu coincide mereu cu nevoile culturilor. Tratarea implică costuri, iar pierderile de azot, emisiile și riscul de poluare nu dispar automat prin digestie anaerobă. În practică, rezultatul pentru fermieri va depinde de apariția unor instalații dimensionate local, de cooperarea între zootehnie și vegetal și de modul în care România va pune în aplicare regulile europene pentru RENURE, mai notează publicația. [...]