Știri
Tag: uniunea europeana

Diplomați UE se tem că documente confidențiale ar putea ajunge la Moscova prin accesul pe care îl au parlamentari ai partidului german Alternativa pentru Germania (AfD), potrivit Mediafax , care citează Politico. Relatarea indică faptul că deputații germani, inclusiv cei ai AfD, pot consulta o bază de date cu mii de documente ale Uniunii Europene, inclusiv note din reuniuni sensibile ale ambasadorilor, unde se conturează pozițiile statelor membre pe subiecte precum sprijinul pentru Ucraina. Diplomați europeni și parlamentari germani au spus pentru Politico că acest acces alimentează temeri privind posibile scurgeri de informații către Rusia. „Problema este că avem un partid, AfD, în privința căruia există suspiciuni justificate că ar putea transmite informații către China sau Rusia”, a declarat Anton Hofreiter, deputat al Verzilor și președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag. În consecință, susțin sursele citate, discuțiile sensibile sunt purtate cu mai multă prudență, iar unele state membre se întâlnesc deja în formate mai restrânse, pe fondul temerilor că țări „mai puțin loiale” ar putea transmite informații sensibile către Kremlin. Un diplomat a invocat atât „factorul ungar”, cât și „factorul AfD” în creșterea precauției la schimbul de informații. Textul mai arată că, spre deosebire de alte parlamente naționale, în Bundestag toți deputații și consilierii lor au acces la EuDoX, baza de date cu documente UE, sistem creat ca măsură de control asupra puterii executive, în contextul sensibilităților istorice din Germania. AfD respinge acuzațiile și, potrivit Politico, un purtător de cuvânt al grupului parlamentar a transmis: „Nu comentăm acuzații nefondate”. În același context, este menționat că, la începutul lui 2025, un fost consilier al eurodeputatului AfD Maximilian Krah a fost condamnat pentru spionaj în favoarea Chinei. [...]

Comisia Europeană cere statelor membre să înceapă cât mai curând pregătirea stocurilor de gaze , pe fondul volatilității pieței generate de războiul din Orientul Mijlociu, relatează Economedia , citând un comunicat al Executivului comunitar transmis de Agerpres. Comisia susține că, în această etapă, securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii Europene rămâne protejată, invocând dependența limitată de importurile din regiune și faptul că încărcăturile de GNL (gaz natural lichefiat) care au tranzitat Strâmtoarea Ormuz au trecut înainte de izbucnirea conflictului. Totuși, Bruxelles-ul insistă că pregătirile coordonate și făcute la timp sunt necesare pentru reumplerea adecvată a depozitelor înaintea sezonului rece următor, inclusiv prin adaptarea la condițiile de piață și folosirea flexibilităților existente. „Începerea injecţiilor pentru depozitare cât mai curând posibil ar permite să se beneficieze de o perioadă de injectare mai lungă şi să se adapteze la circumstanţele pieţei pentru a atenua presiunea asupra preţurilor şi a evita graba de sfârşit de vară.” Mesajul este transmis într-un context în care UE încearcă să evite repetarea tensiunilor din 2022, când criza energetică a dus la creșteri abrupte de prețuri și la intervenții de urgență. Comisarul european pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen, afirmă că Uniunea este „mult mai bine pregătită” decât atunci, datorită deciziilor politice comune, diversificării surselor și accelerării producției interne de energie, dar avertizează că expunerea la volatilitatea pieței globale rămâne. Într-o scrisoare adresată miniștrilor Energiei din statele membre, comisarul a reamintit că Regulamentul UE privind înmagazinarea gazelor permite o flexibilitate mai mare în atingerea țintelor de stocare. Potrivit Comisiei, această flexibilitate poate include, în anumite condiții, reducerea obiectivului sau atingerea lui într-un interval mai lung, cu scopul de a diminua cererea în momente de ofertă tensionată și de a limita presiunea asupra prețurilor gazelor în Europa. [...]