Știri
Prelungirea conflictului dintre SUA și Iran riscă să devină o vulnerabilitate economică pe care Beijingul o poate exploata în negocierile cu Washingtonul , în condițiile în care China importă aproximativ o treime din petrolul și gazele sale prin Strâmtoarea Hormuz , iar perspectiva ca această rută să rămână închisă planează asupra summitului Xi–Trump, potrivit CNN . Întâlnirea rară față în față dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump, amânată anterior din cauza războiului SUA–Israel cu Iranul, este programată acum pentru 14–15 mai, conform Casei Albe. Surse chineze familiarizate cu discuțiile spun că Beijingul rămâne angajat în organizarea summitului „indiferent de situația din Orientul Mijlociu”, dar evaluează cu prudență faptul că un conflict prelungit ar putea slăbi poziția de negociere a SUA. Miza pentru China este dublă: pe de o parte, summitul este văzut ca o ocazie rară de a obține o relație mai stabilă pe termen lung cu principalul rival economic și militar; pe de altă parte, războiul a „perturbat serios” planificarea și a adus Iranul – un partener apropiat al Beijingului – în centrul relației SUA–China, potrivit lui Cui Hongjian, fost diplomat și cercetător la Beijing Foreign Studies University. Hormuz, energie și costul economic al unui război „neterminat” Potrivit surselor citate, în interiorul aparatului guvernamental chinez există opinii împărțite despre cum ar trebui gestionate complicațiile generate de conflict, inclusiv riscul ca Strâmtoarea Hormuz să rămână închisă la momentul vizitei lui Trump la Beijing. Pentru China, aceasta este o vulnerabilitate directă: prin Hormuz trece circa o treime din importurile sale de petrol și gaze, ceea ce amplifică riscurile de aprovizionare și presiunile asupra costurilor energetice. Un consilier din Ministerul chinez de Externe, Wu Xinbo (membru al comitetului consultativ de politică externă), susține că războiul nu a decurs conform planului pentru SUA și că, în loc să proiecteze putere, a atras Washingtonul într-o confruntare nepopulară și greu de încheiat, cu consecințe economice globale. În această logică, Trump ar fi interesat „să întoarcă pagina” cât mai repede, iar lipsa unui avantaj clar în Iran i-ar fi slăbit poziția relativă în negocierile cu China, potrivit lui Wu. Ce ar urmări Beijingul la masa negocierilor Sursele CNN indică faptul că Beijingul ar fi pregătit să folosească atât dimensiunea pieței interne, cât și poziția sa în lanțul de aprovizionare cu pământuri rare (materii prime critice pentru industria tehnologică) pentru a obține concesii. Printre obiectivele menționate: ca SUA să își exprime „opoziția” (nu doar lipsa de susținere) față de independența Taiwanului; reducerea restricțiilor la exporturile de tehnologie avansată către China; eliminarea unor companii chineze de pe listele de sancțiuni ale SUA. În paralel, sursele descriu o abordare prudentă: China ar fi evitat să îl critice direct pe Trump în timpul războiului, în încercarea de a reduce tensiunile înaintea summitului, în timp ce Trump ar fi gestionat cu atenție potențiale puncte de escaladare (inclusiv atunci când a avertizat asupra unor „consecințe” dacă Beijingul ar livra sisteme noi de apărare antiaeriană către Iran, fără a-l nominaliza pe Xi). Cât de mult se schimbă, în realitate, raportul de forțe Nu toți observatorii văd o schimbare materială a pârghiilor. William Klein, diplomat american retras (implicat în organizarea vizitei lui Trump la Beijing din 2017), spune că ambele părți au suficientă influență una asupra celeilalte prin relația comercială și investițională și că aceasta nu s-ar fi modificat semnificativ „până acum” din cauza războiului din Iran. În evaluarea sa, conflictul va „umbri” și va modela vizita, dar nu oferă automat un avantaj decisiv uneia dintre părți. Pentru mediul economic, concluzia practică este că riscul energetic din Orientul Mijlociu și presiunea politică internă asupra administrației americane (în perspectiva unor alegeri de la mijlocul mandatului descrise ca dificile) pot împinge negocierile SUA–China într-o zonă mai tranzacțională, în care energia, sancțiunile și accesul la tehnologie devin monedă de schimb. [...]
