Apărare26 apr. 2026
Un videoclip rar arată un avion sovietic Su-7 lansând o bombă nucleară - Testul din 1962 evidențiază riscurile și complexitatea utilizării armelor nucleare din avioane
Apariția unui videoclip care pare să surprindă lansarea unei bombe nucleare de către un Su-7 sovietic readuce în discuție cât de rară și riscantă a fost testarea „cap-coadă” a armelor nucleare tactice livrate de avioane de vânătoare-bombardament , un tip de capabilitate care a rămas relevant în doctrina rusă până azi, potrivit TWZ . Materialul video, semnalat pe platforma X de analistul de aviație Sam Wise (Janes), ar indica un test sovietic în care o bombă nucleară tactică a fost lansată în cădere liberă de un Su-7 „Fitter”, într-o secvență prezentată ca „end-to-end” (de la încărcare până la detonare). Calitatea imaginilor este slabă, iar publicația notează că filmarea pare editată sau include secvențe simulate, ceea ce limitează certitudinea asupra a ceea ce se vede efectiv. De ce contează: testele cu bombe nucleare lansate din avioane tactice au fost excepția, nu regula Din peste 2.000 de teste nucleare realizate după 1945, doar o mică parte au implicat bombe lansate din aeronave de orice fel, aproximativ 200–250 potrivit evidențelor compilate de Organizația Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare (CTBTO) , arată analiza. Chiar și în acest subset, majoritatea au fost efectuate cu bombardiere (platforme mari, multi-motor, cu echipaje multiple), nu cu avioane tactice. Motivul ține de raportul risc–beneficiu: testele aeropurtate adaugă variabile (altitudine, viteză, traiectorie) care complică măsurătorile; cresc riscurile operaționale (pierdere de aeronavă, contaminare, scenarii de incident); Tratatul de Interzicere Parțială a Testelor din 1963 a împins testarea în subteran, reducând drastic astfel de exerciții în atmosferă. Ce arată cazul sovietic din 1962: profil de atac și detalii tehnice TWZ leagă filmarea de un test datat 27 august 1962, când lt.-col. A. I. Șein ar fi decolat într-un Su-7B cu o bombă nucleară reală 244N montată pe punctul central sub fuselaj, către poligonul Semipalatinsk („The Polygon”), în stepa sovietică, pe teritoriul actual al Kazahstanului (regiunea Abai). Livrarea ar fi folosit o manevră de tip „over-the-shoulder toss” (aruncare „peste umăr”), specifică epocii: avionul urcă accentuat înainte de lansare pentru a „arunca” bomba pe traiectorie, apoi execută o manevră de întoarcere/evitare pentru a se îndepărta de efectele exploziei. Potrivit relatării citate, un calculator de bombardament era necesar pentru calculul punctului de lansare; pe Su-7 ar fi fost echipamentul PBK-1, echivalent conceptual cu sistemul american LABS (Low Altitude Bombing System). Conform informațiilor prezentate, bomba ar fi detonat la o altitudine de aproximativ 800 de picioare (aprox. 244 metri), la coordonatele 50,4°N și 77,8°E, cu o putere de 11 kilotone. Limitarea-cheie: filmarea ar putea surprinde și o „bombă de imitație”, nu neapărat una nucleară reală Publicația subliniază explicit o incertitudine importantă: există posibilitatea ca în video să apară nu o 244N, ci o IAB-500, o „bombă de imitație” care reproduce forma, dimensiunile, masa și caracteristicile de zbor ale dispozitivului nuclear. Aceasta ar fi fost umplută cu un amestec de produse petroliere lichide și fosfor alb, generând o minge de foc și apoi un nor cu aspect de ciupercă. Totuși, TWZ notează că locația și narațiunea originală din filmare indică testul din 1962 de la Semipalatinsk, iar prezența aparentă a unui pod de cameră sub aripă (pentru a înregistra detonarea) ar susține mai degrabă ipoteza unui test nuclear decât a unui simplu antrenament. Context operațional: de la Su-7 la rolul actual al armelor nucleare tactice aeropurtate Su-7 a fost unul dintre primele avioane de atac supersonice sovietice, iar misiunea de lovire nucleară urma să devină una dintre atribuțiile sale majore. Bomba 244N este descrisă ca prima bombă nucleară tactică sovietică produsă în masă, proiectată special pentru transport pe avioane supersonice. Analiza menționează că arma a intrat în serviciu în mai multe variante, inclusiv cu puteri diferite, până la un maxim de 30 kilotone, și că astfel de bombe au fost desfășurate în apropierea liniei de contact potențiale cu NATO (Germania de Est, Ungaria, Polonia). În paralel, sunt invocate observații ale serviciilor occidentale privind antrenamente de tip LABS la baze sovietice din Germania de Est începând cu 1967, inclusiv rapoarte ale U.S. Military Liaison Mission despre zboruri de antrenament ale Su-7. În final, TWZ plasează episodul în continuitatea rolului armelor nucleare tactice aeropurtate în strategia Rusiei, menționând că astfel de capabilități rămân relevante și că există în continuare mijloace de instruire pentru livrarea acestui tip de muniție, inclusiv prin utilizarea IAB-500 pentru antrenament. [...]
