Știri
Știri din categoria Apărare
Pentagonul pune încă 6,1 miliarde de dolari (aprox. 28,1 miliarde lei) pe masa programului B-21 pentru a grăbi testarea și intrarea în producție, într-o mișcare care urmărește să păstreze capacitatea SUA de lovire la distanță în spații aeriene tot mai contestate, potrivit Interesting Engineering. Accelerarea vine și pe fondul progreselor Chinei la propriul bombardier invizibil radar H-20, menționează publicația.
Finanțarea suplimentară nu înseamnă lansarea unui program nou, ci intenția Pentagonului de a scurta calendarul: mai multă testare mai repede și trecerea mai rapidă către producție, cu obiectivul de a avea aeronava „în inventar” cât mai curând. Suma a fost anunțată în cadrul cererii de buget pentru anul fiscal 2027, publicată la 21 aprilie 2026.
B-21 „Raider”, proiectat de Northrop Grumman, este gândit să pătrundă adânc în teritoriul advers și să lovească ținte critice fără a fi detectat, în teorie. Aeronava este o piesă centrală în programul USAF de bombardier strategic cu rază lungă (LRS-B) și ar urma să înlocuiască bombardierele îmbătrânite B-1B „Lancer” și B-2 „Spirit”, completând flota B-52J „Stratofortress”, fără a o înlocui direct.
Contextul operațional invocat este unul în care rețelele dense de radar, rachetele sol-aer cu rază lungă, războiul electronic și capabilitățile de tip A2/AD (anti-acces/negare zonă) pot decide rezultatul unei campanii. În astfel de condiții, operațiunile recente ale SUA (exemplul menționat: Iran) s-au bazat puternic pe rachete de croazieră, avioane stealth și muniții cu bătaie mare lansate din afara spațiului aerian inamic.
Publicația notează însă limitele acestui model: rachetele sunt scumpe și oferă flexibilitate redusă pe parcursul misiunii. Alternativa urmărită este ca bombardiere dedicate să poată penetra spațiul aerian, să rămână în zonă („loiter”) și să lovească la cerere — rol pentru care este proiectat B-21.
Dincolo de rolul de lovire, articolul susține că B-21 ar integra tehnologii care îl fac și o platformă de ISR (intelligence, surveillance, reconnaissance — informații, supraveghere și recunoaștere). În această logică, B-21 ar funcționa ca un „nod” într-o rețea care poate coordona drone, sateliți și rachete, fiind descris mai degrabă ca un centru aerian de comandă și lovire, nu doar ca un bombardier.
Interesting Engineering avertizează că grăbirea intrării în producție poate deveni o „economie falsă” dacă Pentagonul merge pe un model de testare și producție concomitentă. Avantajul ar fi livrarea mai rapidă a unui număr mai mare de aeronave, dar cu riscul ca defecte nedescoperite la timp să genereze probleme majore ulterior și costuri mai mari pe termen lung — publicația indică drept exemplu experiența programului F-35 „Lightning II”.
În privința Chinei, articolul menționează că H-20 ar putea îndeplini o misiune similară, dar, „din câte se știe”, nu este încă operațional; dacă ar deveni funcțional, ar putea oferi Beijingului o capacitate reală de lovire globală, cu potențial de a amenința baze americane din Pacific și grupări de portavioane, iar posibil chiar teritoriul continental al SUA.
Recomandate
Germania își repoziționează postura de descurajare în NATO , iar șeful aviației militare (Luftwaffe) spune că alianța ar răspunde cu „atacuri aeriene devastatoare” asupra unor ținte strategice din Rusia dacă Moscova ar ataca un stat membru, potrivit Libertatea . Generalul-locotenent Holger Neumann , inspectorul Forțelor Aeriene Germane, a făcut declarațiile într-un interviu pentru The Telegraph . Mesajul central: NATO „nu va ezita nicio secundă” dacă Vladimir Putin „testează” alianța, iar Germania susține că este pregătită să intre în luptă imediat, „cu tot ceea ce avem în Germania”, împreună cu restul NATO. Ce înseamnă „fără zone diferite de securitate” în NATO Neumann a insistat că apărarea colectivă se aplică uniform, indiferent de statul atacat, respingând ideea unei reacții mai slabe pentru țările de pe flancul estic. „Nu există zone de securitate diferite. NATO este NATO, până la ultimul centimetru. Un atac asupra Estoniei va primi exact același răspuns ca un raid aerian asupra Londrei”. În scenariul în care alianța ar fi „forțată să se apere”, generalul a sugerat că răspunsul ar depăși o reacție strict defensivă, mizând pe superioritatea numerică a NATO în aer, descrisă ca o ecuație „32 împotriva unuia singur”, referire la flotele aeriene ale celor 32 de state membre. Țintele strategice invocate și relevanța pentru România În interviu sunt menționate patru zone pe care strategii militari germani le consideră critice într-un răspuns aerian al NATO: Peninsula Kola , unde Rusia își concentrează o parte importantă din arsenalul nuclear; Kaliningrad , descrisă ca punct strategic folosit în ultimii ani pentru bruierea semnalelor GPS ale avioanelor civile și militare occidentale; Sankt Petersburg , cu infrastructură navală de importanță majoră; Marea Neagră , unde, potrivit relatării, NATO ar viza „anihilarea completă” a Flotei Ruse de la Marea Neagră – o regiune pe care articolul o notează ca fiind „extrem de importantă și pentru România”. Context: reînarmare și investiții în apărare aeriană Declarațiile sunt prezentate ca parte a unei „schimbări seismice” în doctrina militară a Germaniei, pe fondul unei campanii de reînarmare inițiate sub cancelarul Friedrich Merz , cu obiectivul de a construi „cea mai puternică armată convențională din Europa”. În plan operațional, Neumann avertizează că Rusia s-a adaptat pe frontul din Ucraina și că Occidentul nu ar trebui să cadă „în capcana aroganței”, invocând capabilități aeriene și tipuri de amenințări care includ rachete de croazieră, balistice și hipersonice. În acest context, Germania „investește în prezent miliarde de euro” în achiziții de sisteme de apărare aeriană și în creșterea stocurilor, fiind menționate Patriot, Iris-T și sistemul israelian Arrow 3. Ce urmează Din informațiile prezentate, mesajul Berlinului este unul de descurajare : semnalarea publică a disponibilității de reacție rapidă și a unui răspuns care ar lovi ținte strategice, nu doar ar respinge atacul. Articolul nu oferă un calendar sau decizii noi concrete, dar plasează declarațiile în linia reînarmării accelerate și a consolidării apărării aeriene. [...]
Un fost comandant NATO acuză că blocajele administrative din Brașov au împins aliații să-și plătească singuri logistica , în loc ca România să livreze la timp infrastructura necesară mobilității militare în zona poligonului Cincu, potrivit news.ro . Generalul în rezervă Dorin Toma îl indică pe premierul desemnat Adrian Veștea drept responsabil pentru întârzieri, atât ca ministru al Dezvoltării, cât și ca președinte al Consiliului Județean Brașov. Într-o postare pe Facebook, Toma spune că, în perioada în care a condus Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est (2022–2025), eforturile de a asigura accesul și mobilitatea militară către Cincu s-au lovit de „dezinteres” și „management defectuos” la nivelul CJ Brașov și al Ministerului Dezvoltării, instituții conduse, în intervalul menționat, de Veștea. Costuri operaționale și rute ocolitoare pentru convoaiele militare Un exemplu invocat este proiectul de demolare și construire a unui nou pod peste Olt, în zona localității Voila, aflat în responsabilitatea Consiliului Județean și finanțat prin PNDL, care „a trenat mai bine de patru ani”, pe fondul „blocajelor birocratice”. În acest timp, convoaiele militare ar fi fost nevoite să folosească rute ocolitoare neamenajate, ceea ce, susține fostul comandant, a generat „costuri logistice și financiare uriașe” pentru partenerii NATO. Toma afirmă că transporturile grele au fost împinse pe trasee secundare prin județul Sibiu sau prin Țara Făgărașului, cu „zeci de kilometri” în plus și „ore bune” de întârziere la fiecare transport. Totodată, tranzitul blindatelor pe drumuri județene înguste, neproiectate pentru tonaj greu, ar fi deteriorat infrastructura locală și ar fi crescut riscul de incidente tehnice. Infrastructură „improvizată” și limitări pentru echipamente grele Fostul comandant mai descrie utilizarea, ani la rând, a unui traseu „improvizat”: un drum comunal parțial asfaltat care traversa Oltul pe barajul hidrocentralei, sub restricții severe de tonaj. În aceste condiții, echipamente grele ale NATO – Toma dă ca exemplu tancurile Leclerc ale armatei franceze – nu ar fi putut trece pe acolo, fiind forțate să ocolească „zeci sau chiar sute de kilometri” prin alte județe. El mai spune că locuitorii au protestat în această perioadă și s-au simțit abandonați, pe fondul unui tranzit militar masiv pe care infrastructura locală nu îl putea susține, amintind inclusiv un pod de pe drumul comunal care ar fi fost blocat, la un moment dat, de localnici. Blocaje la avizare și intervenții diplomatice Toma susține că DJ 104 ar fi trebuit consolidat și modernizat pentru tranzitul convoaielor grele, însă „nu s-a concretizat nimic”, fiind făcute doar planuri și documentații tehnice. El afirmă și că autostrada Sibiu–Făgăraș nu ar avea prevăzut un nod de legătură în zonă care să permită „afluirea și defluirea rapidă” a trupelor NATO. În contextul pregătirii exercițiilor „ DACIAN SPRING 25 ” și „DACIAN FALL 25”, generalul spune că MApN a trimis, timp de zece luni, scrisori repetate către Ministerul Dezvoltării pentru urgentarea procedurilor, dar proiectele ar fi rămas blocate în faza de avizare. Potrivit lui Toma, situația a devenit atât de critică încât ambasadorii Franței, Belgiei și Luxemburgului ar fi intervenit oficial pe lângă Guvernul României pentru repararea de urgență a infrastructurii „de importanță tactică”. În același context, el afirmă că un proiect de apă și canalizare din zonă, finanțat din fonduri naționale și relevant și pentru conectarea bazei militare, ar fi rămas blocat în proceduri birocratice, inclusiv după demersurile făcute. Ce spune fostul comandant despre efectul asupra angajamentelor României Toma afirmă că, din cauza ritmului lent al investițiilor asumate de partea română, Grupul de Luptă NATO ar fi fost nevoit să recurgă la soluții logistice proprii și la bugete aliate pentru a asigura o operabilitate minimă în interiorul poligonului. „Prin lipsa totală de interes a unor astfel de personaje care au avut în mână și autoritatea, și fondurile necesare, autoritățile române sabotează, în fapt, efortul colectiv de implementare a planurilor NATO și a celor naționale”, afirmă generalul în rezervă. Articolul nu include un punct de vedere al lui Adrian Veștea sau al instituțiilor vizate de acuzații. [...]
Flota americană de avioane-cisternă pentru realimentare în aer rămâne sub standardele de pregătire ale Forțelor Aeriene , ceea ce poate limita capacitatea SUA de a susține operațiuni pe termen lung la distanțe mari, inclusiv în Indo-Pacific, potrivit unei analize publicate de Interesting Engineering , care citează un raport al Government Accountability Office (GAO). Problema nu este una de „capabilitate” în sensul clasic (platforme sau armament), ci de logistică: în scenariul unui conflict prelungit cu China, SUA ar putea întâmpina dificultăți în realimentarea și reaprovizionarea forțelor, în special a flotei de aeronave, arată GAO. Raportul indică faptul că procentul de avioane-cisternă disponibile și apte de misiune a rămas „în mod persistent” sub standardele stabilite de Forțele Aeriene pentru această flotă. De ce contează: distanțele din Pacific fac realimentarea un „gât de sticlă” GAO pornește de la realitatea operațională a Indo-Pacificului: misiunile aeriene la mii de kilometri de bazele de origine depind de realimentări repetate în aer. În exemplul folosit în material, un F-35 cu o rază de luptă de circa 700 mile (aprox. 1.127 km) nu ar putea acoperi un traseu de ordinul a 5.000 mile fără mai multe realimentări intermediare, ceea ce face disponibilitatea avioanelor-cisternă critică pentru „masa” de forțe care poate fi proiectată într-o zonă de conflict. O alternativă ar fi apropierea grupărilor de portavioane de Taiwan, dar aceasta le-ar expune unor riscuri mai mari, inclusiv atacuri cu rachete cu rază lungă, submarine sau aviație, notează articolul. Cauzele invocate: avioane îmbătrânite și piese greu de găsit Punctul vulnerabil central este dependența de aeronave vechi, precum Boeing KC-135 Stratotanker , cu celule intrate în serviciu în anii 1950–1960. Deși au fost modernizate, aeronavele vechi cer mai multă mentenanță și sunt mai predispuse la defecțiuni, ceea ce reduce disponibilitatea efectivă. A doua problemă majoră este lanțul de aprovizionare cu piese de schimb pentru sisteme vechi: unii furnizori nu mai există, iar anumite componente trebuie fabricate special. Întreruperile de aprovizionare pot ține aeronave la sol, în așteptarea pieselor. Materialul mai menționează și alți factori care apasă pe disponibilitate: deficit de personal calificat și întârzieri în introducerea echipamentelor de înlocuire, inclusiv a programului Boeing KC-46 Pegasus , care ar fi trebuit să reducă presiunea pe flota veche, dar a avut ani de probleme tehnice și întârzieri. Implicație operațională: ținte „valoroase” într-un conflict cu China În evaluarea prezentată, vulnerabilitatea logistică este amplificată de faptul că China ar avea rachete cu rază lungă concepute pentru a lovi baze și aeronave de sprijin. În acest context, publicația notează că, potrivit South China Morning Post (SCMP), planificatorii militari chinezi ar considera distrugerea avioanelor-cisternă o metodă mai eficientă decât încercarea de a doborî avioane de luptă invizibile radar. Concluzia nu este că un astfel de scenariu ar garanta un avantaj decisiv pentru China — sunt menționate și limitări de partea chineză, precum lipsa experienței de luptă —, dar raportul GAO, așa cum este redat, sugerează că „avantajul de acasă” ar putea cântări mai mult dacă SUA nu își reduc blocajele logistice legate de realimentare și mentenanță. [...]
Războiul informațional al Rusiei vizează erodarea încrederii în democrații , iar sabotajele și asasinatele sunt, în acest tablou, mai degrabă instrumente de presiune decât miza principală, potrivit unei analize prezentate de Adevărul , care îl citează pe Sean Wisswesser , fost ofițer de rang înalt al CIA. În lectura lui Wisswesser, invazia Ucrainei a fost un „punct de cotitură” care a împins serviciile ruse spre acțiuni mai agresive și mai riscante, cu scopul de a destabiliza Occidentul. Fostul ofițer descrie un amestec de metode clasice și operațiuni „low-cost” (cu cost redus), adaptate după expulzarea masivă a diplomaților și spionilor ruși din capitale europene. De la „capcane” la eliminări: instrumente vechi, efecte noi Una dintre tacticile recurente rămâne compromiterea țintelor prin exploatarea vulnerabilităților personale, inclusiv prin așa-numitele „capcane sexuale” („honeytrap”). Wisswesser spune că astfel de operațiuni urmăresc să creeze pârghii de șantaj, indiferent de profilul victimei, și amintește cazul lui Clayton Lonetree, pușcaș marin american de la Ambasada SUA din Moscova, sedus în anii 1980 și ajuns să furnizeze documente secrete Uniunii Sovietice. Pe lângă compromitere, analiza indică folosirea asasinatelor ca metodă de descurajare, cu exemple precum otrăvirea cu poloniu (Aleksander Litvinenko) sau cu noviciok (Serghei Skripal) în Marea Britanie, dar și o serie de „accidente” invocate în spațiul public, inclusiv prăbușiri de avioane – cazul în care a murit Evgheni Prigojin fiind menționat ca reper. Sabotaj „hibrid” după expulzările din Europa După reducerea rețelelor operative din ambasade, Moscova ar fi compensat prin operațiuni mai improvizate, care evită pragul unui conflict direct cu NATO, dar întrețin o stare de insecuritate. În acest tipar intră vandalismul și atacurile asupra infrastructurii, inclusiv secționarea cablurilor submarine – exemplul menționat fiind conductele dintre Finlanda și Estonia. Pentru astfel de acțiuni, Rusia ar apela, potrivit fostului ofițer CIA, la intermediari „consumabili”: infractori de drept comun sau tineri recrutați prin aplicații de mesagerie criptată și plătiți în criptomonede. Logica ar fi obținerea unor „victorii” ieftine, cu negare plauzibilă și cost politic redus. Miza principală: încrederea publică în instituții Deși descrie un arsenal larg, Wisswesser indică drept risc major războiul informațional, pe care îl consideră mai periculos decât sabotajul sau asasinatul, tocmai prin efectul sistemic asupra societăților democratice. El plasează „semnalele” cele mai vizibile în jurul alegerilor prezidențiale americane din 2016 și susține că o strategie similară ar fi fost folosită și în perioada referendumului pentru Brexit . „Adevărata țintă nu este un politician sau un partid. Miza este însăși democrația.” În această cheie, impactul nu se măsoară doar în incidente punctuale, ci în degradarea treptată a încrederii în instituții, proces care poate afecta decizia publică și stabilitatea politică pe termen lung, fără a necesita o confruntare militară directă. [...]
Ordinele de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului ridică riscul unei escaladări militare la granița Israel–Liban , într-un moment în care este vehiculată ideea unui acord de pace „iminent” în Orientul Mijlociu, potrivit Economica . Mesajele au fost transmise pe X de purtătorul de cuvânt al armatei israeliene pentru limba arabă, colonelul Avichay Adraee, în două postări succesive, a doua vizând localități situate la nord de râul Zahrani. Justificarea invocată pentru evacuări este legată de atacuri atribuite Hezbollah . În aceeași zi, armata israeliană a anunțat că teritoriul Israelului a fost vizat de drone lansate din Liban, fără victime. Armata a precizat că, „în urma alertelor recente privind infiltrarea unui aparat de zbor inamic”, au fost identificate „două impacturi” pe teritoriul statului Israel. Presiune politică pentru represalii Ulterior, doi miniștri israelieni de extremă dreapta, membri ai cabinetului de securitate, au cerut atacuri de represalii asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, o zonă considerată bastion al Hezbollah, cunoscută sub numele de Dahiyeh. „Pentru fiecare dronă, o rachetă; pentru fiecare încălcare, foc; pentru fiecare dronă, Dahiyeh trebuie să tremure”, a scris pe X ministrul securității naționale, Itamar ben Gvir . De ce contează Evacuările, combinate cu raportările privind atacuri cu drone și cu apelurile publice la lovituri în Beirut, indică o creștere a tensiunii operaționale pe frontiera de nord a Israelului. În lipsa altor detalii în material despre calendarul sau amploarea măsurilor, rămâne neclar cât de rapid s-ar putea traduce aceste semnale în acțiuni militare extinse. [...]
Posibila producție în Germania a rachetei de croazieră ucrainene „Flamingo” ar putea accelera livrările către Kiev și ar aduce industriei germane acces la un program folosit deja în luptă , potrivit Focus . Publicația relatează că Diehl Defence discută cu compania ucraineană Fire Point despre intrarea în producția acestui tip de armament, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu dificultăți de fabricație, iar Germania caută opțiuni europene pentru capabilități cu rază lungă. În noaptea de marți spre miercuri, un „Flamingo” ar fi lovit o fabrică din Rusia care produce componente pentru drone și rachete, la circa 900 km de granița ucraineană, în Ceboksary. Arma, prezentată în 2025 cu interes mediatic ridicat, este folosită tot mai des, deși producția ar întâmpina probleme, notează publicația. Discuții Diehl–Fire Point: ce ar câștiga fiecare parte Conform unui articol din Financial Times, citat de Focus, Diehl Defence speră să intre în producția „Flamingo” și poartă discuții cu Fire Point. Directorul Diehl, Helmut Rauch, a vorbit despre aceste contacte la salonul aeronautic ILA de la Berlin și a sugerat că proiectul ar putea deveni realitate. Colaborarea ar însemna asocierea unui producător german cu tradiție cu o firmă ucraineană înființată abia la finalul lui 2022. Fire Point a devenit rapid relevantă pentru apărarea Ucrainei, în special prin drone de luptă, însă compania este menționată și în context critic: Focus amintește de controverse legate de activitatea intensă de promovare și de posibile conexiuni cu omul de afaceri Timur Minditsch, despre care se spune că ar fi suspectat de corupție (publicația nu oferă detalii suplimentare în textul citat). Miza operațională: navigația și precizia, puncte unde Germania ar putea interveni Pentru „Flamingo”, experții ar vedea potențial, dar ar identifica drept vulnerabilitate precizia, pe fondul lipsei unor sisteme de navigație de care Ucraina ar avea nevoie. Aici, Diehl ar putea contribui cu tehnologie în zona de ghidaj și control al țintei, potrivit declarațiilor atribuite lui Rauch. În scenariul descris, o versiune îmbunătățită ar putea extinde tipul de ținte vizate: nu doar obiective mari, precum platforme industriale, rafinării sau depozite de petrol, ci și ținte mai punctuale. Context german: nevoia de capabilități cu rază lungă și alternative europene Focus mai notează că și Germania ar avea interes pentru un astfel de armament, în condițiile în care livrările promise de rachete americane Tomahawk ar fi incerte „cel puțin” sub administrația președintelui SUA Donald Trump. În acest context, atenția s-ar muta către soluții proprii sau europene. Publicația amintește că nu ar fi prima cooperare germano-ucraineană în industria de apărare: în Bavaria, compania Quantum Systems produce drone pentru forțele armate ucrainene. [...]
