Știri
Știri din categoria Externe
Retragerea a 5.000 de militari americani din Germania riscă să slăbească descurajarea NATO înainte ca Europa să-și poată acoperi singură nevoile de apărare, avertizează doi lideri republicani din Congres, potrivit Digi24. Mesajul lor: o reducere „prematură” a prezenței SUA în Europa ar putea „transmite un semnal greșit” către Vladimir Putin și ar complica securitatea transatlantică.
Senatorul Roger Wicker și congresmanul Mike Rogers, președinții comisiilor pentru Forțele Armate din Senat și Camera Reprezentanților, spun că sunt „foarte îngrijorați” de decizia președintelui Donald Trump de a retrage o brigadă americană din Germania, stat membru NATO.
Cei doi republicani argumentează că, deși aliații europeni „se îndreaptă” către alocarea a 5% din PIB pentru apărare, transformarea acestor bugete în capacități militare efective „va necesita timp”. În acest interval, o reducere a trupelor americane ar putea afecta descurajarea convențională (capacitatea de a preveni un conflict prin prezență și forță militară credibilă).
În declarația comună, ei notează și că Germania ar fi răspuns solicitărilor privind „împărțirea sarcinilor”, prin creșterea cheltuielilor de apărare și prin facilități logistice pentru forțele americane (acces, baze, drept de survol), în sprijinul Operațiunii Epic Fury.
Wicker și Rogers susțin că ar fi în interesul SUA să mențină o forță puternică de descurajare în Europa prin mutarea celor 5.000 de militari „spre est”, către aliații de pe flancul estic. Argumentul lor este că statele din regiune au investit pentru a găzdui trupe americane, ceea ce ar reduce costurile pentru contribuabilii americani și ar întări „linia de front” a NATO.
Totodată, cei doi cer ca orice schimbare majoră a poziționării forțelor americane în Europa să treacă printr-un proces de revizuire și coordonare strânsă cu Congresul și aliații, anunțând că se așteaptă la discuții cu Departamentul Apărării „în zilele și săptămânile următoare” despre implicații.
Potrivit informațiilor citate, Pentagonul a anunțat retragerea a aproximativ 5.000 de militari din Germania, proces estimat să fie finalizat în 6–12 luni. Ulterior, Donald Trump a vorbit despre o retragere „drastică”, peste pragul comunicat inițial.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că trebuie să accepte faptul că Trump nu îi împărtășește opiniile pentru a putea lucra împreună în cadrul NATO și a insistat că nu există o legătură între neînțelegerile lor și o retragere planificată de trupe.
Recomandate
Oscilațiile de mesaj ale lui Trump prelungesc incertitudinea pe piața energiei, în timp ce Strâmtoarea Ormuz rămâne miza centrală a războiului cu Iranul , arată o analiză publicată de Al Jazeera . Potrivit publicației, președintele SUA a alternat în mod repetat amenințări cu lovituri „catastrofale” și declarații că un acord de pace este „iminent”, într-un conflict care a ajuns în a 23-a săptămână și care a împins în sus prețurile petrolului după închiderea Strâmtorii Ormuz. Teheranul neagă că ar purta negocieri cu Washingtonul și spune că discută doar cu Oman despre gestionarea Strâmtorii Ormuz, a cărei închidere a provocat scumpiri ale petrolului și turbulențe pe piețele energetice, notează Al Jazeera. În acest context, strategia de „escaladare urmată de retragere” atribuită lui Trump amplifică volatilitatea: ridică tensiunea, „zguduie piețele”, apoi revine asupra ultimatumurilor în ultimul moment, aparent pentru a influența negocierile. Amenințări cu atacuri, urmate de amânări și încetări ale focului Al Jazeera inventariază mai multe episoade, începând din primele săptămâni ale războiului declanșat pe 28 februarie prin atacuri comune SUA–Israel asupra Iranului, în care Trump a amenințat cu lovituri, dar nu a dus până la capăt escaladarea anunțată: Martie: Trump a amenințat că SUA vor lovi centralele electrice ale Iranului dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă; ulterior a amânat loviturile, invocând „progrese” în discuții, apoi a întârziat din nou termenul, susținând că Teheranul ar fi cerut asta. Aprilie: pe 7 aprilie, Trump a lansat un ultimatum legat de Ormuz și a avertizat că „o întreagă civilizație va muri”, dar, cu două ore înainte de termen, a renunțat și a anunțat un armistițiu de două săptămâni, intermediat de Islamabad; pe 21 aprilie, în ultimele ore ale armistițiului, a anunțat o încetare a focului pe termen nedefinit, invocând mediatorii pakistanezi. Mai: pe 17 mai a amenințat că „nu va mai rămâne nimic” din Iran dacă nu acceptă un acord; a doua zi a spus că amână, „poate pentru totdeauna”, invocând discuții „foarte mari” cu Iranul; până pe 27 mai, loviturile SUA au fost reluate după eșecul negocierilor. Iunie: pe 11 iunie a amenințat că SUA vor prelua „control total” asupra industriilor iraniene de petrol și gaze, dar a anulat atacurile după ce a susținut că există un „progres” în negocieri; pe 17 iunie, SUA și Iran au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu armistițiu și un termen de 60 de zile pentru negocieri, însă înțelegerea s-a prăbușit rapid din cauza diferențelor privind conținutul MoU, în special controlul asupra Strâmtorii Ormuz, iar atacurile reciproce au reînceput și s-au extins. Iulie–august: pe 27 iulie, Trump a oprit loviturile, afirmând că s-au agreat „parametrii unui acord”, dar a avertizat că SUA sunt „gata de acțiune”; luni (săptămâna curentă), a vorbit din nou despre „ultima șansă” a Iranului, înainte de „decapitare”, fără ca SUA să fi urmat încă această amenințare. „Acord iminent”, deși războiul continuă În paralel, analiza arată că Trump a susținut în mod repetat că Iranul este „disperat” să încheie un acord sau că pacea este „aproape”, chiar și în perioade în care Teheranul nega existența negocierilor. Printre exemplele enumerate: declarații din martie despre faptul că operațiunea ar fi „aproape completă”, urmate în aceeași zi de formulări contradictorii („completă și abia la început”); afirmații din 23 martie că s-ar fi ajuns la „aproape toate punctele de acord”, în timp ce Iranul respingea ideea negocierilor; mesaje repetate în aprilie că „suntem foarte aproape de un acord” și că Iranul ar fi „acceptat totul”; o declarație din 23 mai că înțelegerea este „în mare parte negociată” și mai trebuie finalizată; iar în august, reiterarea ideii că Iranul are „o ultimă șansă” să accepte un acord. Al Jazeera notează că, în pofida acestor anunțuri, nu s-a materializat un acord de pace durabil , iar conflictul a rămas legat de aceeași problemă operațională cu impact global: controlul și funcționarea Strâmtorii Ormuz , punct critic pentru transporturile de petrol. În lipsa unei confirmări a negocierilor directe de către Teheran, riscul de noi episoade de escaladare și retragere rămâne ridicat, cu efecte imediate asupra piețelor energetice. [...]
Declarațiile lui Valerii Zalužni pun sub semnul întrebării traiectoria Ucrainei spre NATO , într-un moment în care Kievul își caută garanții de securitate pe termen lung, cu efect direct asupra arhitecturii de apărare europene. Potrivit Meduza , ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fost comandant-șef al armatei ucrainene a spus că Ucraina „nu va adera niciodată” la Alianță. Zalužni a făcut afirmațiile la Kiev, în timpul unei discuții despre integrarea euroatlantică, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor, relata „Evropeiska Pravda” (European Pravda), citată de publicație. „Cunosc foarte bine NATO. Vreo 12 ani, probabil, m-am ocupat personal ca noi să stăpânim standardele NATO și în fiecare an am ascultat povești că, imediat-imediat, vom intra în NATO. Niciodată nu vom intra, din păcate!” De ce spune Zalužni că NATO nu mai „ține pasul” În evaluarea lui, problema nu este doar politică, ci și una de doctrină și compatibilitate: standardele și modul de funcționare ale NATO nu ar mai corespunde realităților militare actuale. „Este imposibil să te alături, cu nivelul de dezvoltare pe care îl au Forțele Armate ale Ucrainei, unei organizații care se ghidează după doctrinele celui de-al Doilea Război Mondial.” Zalužni a mai susținut că NATO ar putea rămâne, „cel mai probabil”, în forma actuală, iar Ucraina ar continua ani la rând tranziția către standarde necesare pentru a ajunge măcar la un nivel comparabil cu „jumătate” din cel al Federației Ruse, potrivit aceleiași relatări. Alternativa: blocuri noi și un posibil „bloc european de securitate” Deși a recunoscut că Ucrainei îi sunt necesare tehnologii care „încă există” în țările NATO, Zalužni a indicat că Kievul ar urma să se orienteze către alte formate de securitate care „abia se vor forma”. „Cel mai probabil, va fi vorba despre un bloc european militar-politic de securitate.” În același context, el și-a exprimat regretul că Ucraina nu lucrează pentru aderarea la Joint Expeditionary Force (JEF), o coaliție militară condusă de Marea Britanie. „Evropeiska Pravda”, citată de Meduza, notează însă că JEF nu presupune obligații de apărare reciprocă între participanți, spre deosebire de NATO. Context politic intern: Zalužni rămâne un actor cu greutate Meduza amintește că Zalužni a condus armata ucraineană în perioada 2021–2024 și a plecat din funcție cu un nivel ridicat de încredere publică. Potrivit unor relatări din presă, el ar fi intenționat să participe la următoarele alegeri prezidențiale din Ucraina. Conform datelor citate de publicație, în iunie 2026, 16% dintre ucraineni ar fi fost gata să voteze pentru Zalužni, față de 32% pentru președintele în funcție, Volodîmîr Zelenski . [...]
Retragerea lui Starmer și ieșirea din scenă a lui Macron riscă să slăbească „Coaliția Voinței”, cu efect direct asupra sprijinului european pentru Ucraina , pe fondul temerilor privind un vid de leadership și al ascensiunii unor politicieni mai favorabili Rusiei, potrivit Adevărul . Coaliția – un format diplomatic care a reunit peste 30 de state – a fost construită în jurul parteneriatului dintre Marea Britanie și Franța, cu obiectivul de a susține Ucraina și, în perspectivă, de a pregăti o eventuală desfășurare de trupe care să garanteze respectarea unui armistițiu. În paralel, cele două puteri nucleare europene coordonează și planuri de deminare a Strâmtorii Hormuz . În acest context, plecarea lui Keir Starmer din prim-planul politicii internaționale și faptul că Emmanuel Macron nu mai poate candida pentru un nou mandat la prezidențialele de anul viitor alimentează îngrijorări că Europa ar putea rămâne fără o direcție coerentă în dosarul ucrainean. Riscul politic major: cine vine după Macron Temerile sunt concentrate mai ales pe tranziția de la Paris. Macron trebuie să părăsească funcția după alegerile prezidențiale de anul viitor, iar publicația notează că nu există un succesor evident. În material sunt menționați drept posibili câștigători: Marine Le Pen (Rassemblement National), care a promis în trecut retragerea Franței din structura militară integrată a NATO, ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei și presiuni asupra Ucrainei pentru un acord de pace în condițiile Moscovei; Jean-Luc Mélenchon, care ar merge mai departe, promițând retragerea Franței din alianța militară occidentală. O sursă citată de The Telegraph afirmă că oficialii britanici analizează deja implicațiile unei eventuale victorii a unuia dintre acești candidați asupra relațiilor franco-britanice, inclusiv asupra viitorului Coaliției Voinței și asupra schimbului de informații clasificate. Un oficial occidental avertizează că NATO ar avea „o problemă majoră” dacă oricare dintre cei doi ar ajunge la putere. Lideri alternativi, dar cu limite și vulnerabilități Discuțiile diplomatice se îndreaptă spre ideea unui posibil „înlocuitor” de leadership european, însă opțiunile descrise în articol vin cu constrângeri. Friedrich Merz , cancelarul Germaniei, este indicat drept cel mai evident nume, în condițiile în care coordonează un proiect amplu de transformare a armatei germane în cea mai mare forță militară din Europa. Totuși, materialul subliniază că Merz este afectat de probleme interne și de întrebări privind capacitatea sa de a rămâne la conducere. Roderich Kiesewetter (CDU), membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Bundestag, este citat critic la adresa lui Merz și a poziționării Berlinului, inclusiv în raport cu angajamentele publice privind Ucraina. „Asta nu înseamnă leadership. Atunci cine va conduce Europa? Avem nevoie de un Churchill.” În același timp, Germania – spre deosebire de Marea Britanie, Franța și alte aproximativ 12 state – a refuzat să se angajeze că va trimite trupe într-o viitoare misiune de garantare a unui armistițiu în Ucraina, potrivit articolului. Alți lideri menționați ca având propriile vulnerabilități sunt Donald Tusk (Polonia) și Giorgia Meloni (Italia), ambii refuzând trimiterea de trupe în Ucraina. Deși sunt considerați favoriți să își păstreze funcțiile, articolul notează că este puțin probabil să fie percepuți ca înlocuitori ai lui Macron în rolul de lider al Europei. Ce urmează: o coaliție dependentă de continuitatea politică Miza imediată este continuitatea sprijinului european pentru Ucraina și credibilitatea angajamentelor asumate. În lectura prezentată, dacă Europa nu își respectă promisiunile față de Kiev, consecințele geopolitice ar putea fi serioase, inclusiv prin riscul ca viitoare guverne ucrainene să caute sprijin la alte puteri din regiune, pe fondul percepției unui Occident „nesigur”. În lipsa unei figuri care să preia rapid rolul de coordonare politică, articolul sugerează că viitorul Coaliției Voinței ar putea depinde de capacitatea succesorului lui Starmer, Andy Burnham, de a compensa, „de unul singur”, retragerea tandemului care a ținut până acum formatul în picioare. [...]
Donald Trump spune că negocierile cu Iranul ar fi „ultima șansă” pentru un acord nuclear , într-un mesaj care ridică din nou miza diplomatică și poate influența percepția de risc în regiune, potrivit Al Jazeera . Președintele SUA a afirmat că Iranul are o „ultimă șansă” să ajungă la un acord privind programul nuclear și a susținut că noi discuții ar putea începe „în câteva zile”. Declarațiile vin însă în contradicție cu poziția Teheranului: mai devreme, luni, Iranul a negat că ar exista negocieri în desfășurare cu Washingtonul, contrazicând afirmațiile lui Trump. Materialul a fost publicat pe 3 august 2026. Al Jazeera nu oferă detalii despre formatul posibil al discuțiilor, agenda sau nivelul de reprezentare, astfel că rămâne neclar dacă este vorba despre un canal diplomatic deja deschis sau despre o intenție anunțată public. [...]
Riscul de șoc pe piața petrolului crește pe fondul tensiunilor din Strâmtoarea Ormuz , iar Teheranul pare să mizeze tocmai pe vulnerabilitatea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale din Orientul Mijlociu, potrivit Digi24 , care citează o analiză The New York Times . Schimbarea de poziție a lui Donald Trump privind o posibilă escaladare militară este interpretată la Teheran ca semn că Washingtonul încearcă să evite un război de amploare, în timp ce Iranul susține că a reușit să schimbe raportul de forțe. De ce contează economic: energia și rutele maritime, în centrul presiunii Potrivit unor foști oficiali iranieni și analiști apropiați puterii, conducerea de la Teheran consideră că a identificat „călcâiul lui Ahile” al Statelor Unite: expunerea la perturbarea unor instalații energetice și a unor rute maritime esențiale. În acest cadru, Iranul ar fi demonstrat în ultima săptămână, cu sprijinul milițiilor aliate din regiune, că poate amenința infrastructura energetică și transporturile maritime. În paralel, Teheranul ar fi ridicat miza în discuția despre condițiile în care ostilitățile ar putea înceta și negocierile ar putea fi reluate, după ce acestea au fost întrerupte luna trecută. Mesaje Washington–Teheran și semnale contradictorii de la Casa Albă În ultimele zile, Trump a sugerat că o escaladare majoră ar fi iminentă dacă Iranul nu face concesii, însă doi foști oficiali iranieni susțin că liderii de la Teheran i-ar fi transmis să își ducă amenințările până la capăt. Amir al-Mousawi, fost diplomat iranian, afirmă că în weekend ar fi existat schimburi de mesaje între oficiali americani și iranieni, prin intermediul unor reprezentanți ai Pakistanului și Qatarului. El susține că Trump ar fi avertizat că SUA ar putea lansa atacuri severe asupra infrastructurii civile iraniene, inclusiv asupra centralelor electrice, dacă Teheranul nu revine la negocieri, iar Iranul ar fi refuzat, cerând revenirea la un memorandum negociat anterior, despre care „numeroși experți” spun că avantajează Republica Islamică. „Nu avem absolut nicio problemă cu războiul și suntem pregătiți pentru marea confruntare”, afirmă Al-Mousawi că a fost mesajul transmis de iranieni. Duminică, Trump a anunțat că a renunțat la escaladarea militară pe care o pregătea, invocând cereri de amânare din partea Iranului și a altor state din Orientul Mijlociu și faptul că „parametrii unui acord” ar fi fost deja conveniți. Totuși, materialul notează că nu există indicii publice că negocierile ar urma să fie reluate. Context suplimentar despre poziția lui Trump este prezentat într-un articol separat al Digi24, aici . Presiune regională: temeri în Golf și incidente pe rute alternative Doi diplomați din regiune citați în material spun că Arabia Saudită și Qatar și-au exprimat îngrijorarea privind capacitatea de a-și proteja infrastructura petrolieră și de gaze în cazul unei escaladări. Postul oficial de știri al Arabiei Saudite a relatat că prințul moștenitor Mohammed bin Salman a discutat cu Trump și a insistat pe necesitatea dialogului pentru reducerea tensiunilor. În același timp, sunt enumerate episoade recente care alimentează temerile: rebelii Houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au blocat accesul Arabiei Saudite la strâmtoarea Bab al-Mandab din Marea Roșie, rută folosită pentru a evita dependența de Strâmtoarea Ormuz; două instalații petroliere din Arabia Saudită au fost lovite de drone, într-un atac atribuit de Riad unor miliții irakiene susținute de Iran; două nave au luat foc în portul egiptean Damietta, incident investigat de autoritățile egiptene ca posibil atac cu drone și pe care „numeroși analiști” îl atribuie Iranului sau aliaților săi. Ormuz rămâne miza, iar SUA au constrângeri operaționale H.A. Hellyer (Royal United Services Institute, Londra) spune că miza este redesenarea arhitecturii de securitate din Orientul Mijlociu, cu Strâmtoarea Ormuz în centru. „Iranienii sunt extrem de hotărâți să nu renunțe la control și sunt dispuși să recurgă inclusiv la atacuri aeriene pentru a-și menține poziția”, afirmă Hellyer. Materialul menționează și un atac surpriză din 17 iulie asupra unor baze militare americane din Iordania, soldat cu moartea a trei militari americani. Ali Vaez (International Crisis Group) îl descrie drept un moment de cotitură, care ar fi arătat că arsenalul de rachete al Iranului rămâne consistent și că serviciile sale de informații sunt mai eficiente decât se estima. În același timp, sunt invocate limite ale SUA: diminuarea stocurilor de muniție, inclusiv rachete defensive Patriot, a căror refacere ar necesita ani. Farzan Sabet (Institutul Universitar din Geneva) apreciază că opțiunile militare ale SUA sunt limitate și că nu este sigur dacă o escaladare limitată ar schimba strategia Iranului; în plus, atacurile americane nu ar elimina capacitatea Teheranului de a folosi rachete și drone pentru a închide Ormuz sau a lovi infrastructura energetică din Golf. Ce urmează: negocieri incerte, risc de escaladare în săptămânile următoare Deși Washingtonul invocă diplomația, „numeroși analiști” apreciază că SUA și Iranul sunt mai departe de un acord decât în urmă cu câteva luni. Sasan Karimi (Universitatea din Teheran) consideră că Iranul trebuie să se pregătească pentru o nouă etapă a conflictului în următoarele săptămâni, în condițiile în care ambele părți ar rămâne fixate pe propriile condiții. „Pentru a ajunge la un acord, ambele părți trebuie să dea dovadă de umilință politică și să accepte că ambițiile lor maximaliste nu vor da rezultate. Deocamdată, însă, aceste dinamici nu se regăsesc la masa negocierilor”, a concluzionat acesta. [...]
Reluarea negocierilor SUA–Iran de luni pune din nou Strâmtoarea Ormuz în centrul riscului pentru piața petrolului , după ce președintele american Donald Trump a spus că discuțiile vor începe „mâine după-amiază”, în contextul în care a susținut că a amânat un atac împotriva Iranului condiționat de încheierea rapidă a unui acord, potrivit China Daily . Trump a declarat duminică, la bordul avionului prezidențial Air Force One, că negocierile vor fi reluate luni și a argumentat că Iranul ar fi fost conștient de „amploarea” unui atac pe care SUA l-ar fi avut în vedere. În același timp, liderul de la Casa Albă a legat explicit discuțiile de un posibil acord privind Strâmtoarea Ormuz și, ulterior, de un acord legat de programul nuclear iranian. De ce contează: Ormuz rămâne un punct critic pentru fluxurile de hidrocarburi Strâmtoarea Ormuz este descrisă ca fiind de importanță crucială pentru comerțul mondial cu hidrocarburi, iar situația din zonă a generat deja perturbări economice majore, pe fondul reluării confruntărilor de la începutul lunii iulie. În acest context, orice semnal de dezescaladare sau, dimpotrivă, de blocaj prelungit are potențialul de a influența prețurile energiei și costurile de transport. Potrivit informațiilor preluate de news.ro, care citează AFP, Iranul ar permite în prezent o singură rută de navigație de-a lungul coastelor sale și ar intenționa să păstreze controlul asupra strâmtorii, aflată și în apele teritoriale ale Omanului. Ce spune Trump despre condițiile unui acord Trump a afirmat că solicitarea de a evita escaladarea ar fi venit din partea unor aliați regionali — Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar — și „chiar a Iranului”. El a susținut că ar exista „un acord privind Ormuz”, urmat de unul privind programul nuclear, pe care l-a descris drept „denuclearizarea Iranului”. Un acord semnat la jumătatea lunii iunie, menit să deschidă calea către negocieri de pace, nu ar fi produs progrese diplomatice, iar la începutul lunii iulie au avut loc noi atacuri reciproce, conform relatării preluate de news.ro. Ce urmează În lipsa unor detalii despre formatul, agenda sau nivelul delegațiilor, rămâne neclar ce rezultate pot fi obținute rapid. Miza imediată, din perspectiva piețelor, este dacă discuțiile de luni vor produce un aranjament funcțional pentru navigația prin Strâmtoarea Ormuz și vor reduce riscul unor noi întreruperi ale fluxurilor de petrol și gaze. [...]
