China mizează pe proiecte solare gigantice, dar „gâtul de sticlă” rămâne rețeaua de transport a energiei, într-un „coridor” fotovoltaic care traversează deșertul Kubuqi pe 400 de kilometri și ar urma să ajungă la 100 GW până în 2030, potrivit Libertatea, care citează date și observații NASA.

Proiectul, numit de NASA „Marele zid solar”, este construit într-o fâșie de dune la sud de Fluviul Galben, între orașele Baotou și Bayannur, o zonă cu mult soare, teren relativ plat și apropiere de centre industriale. În paralel cu extinderea capacităților, provocarea majoră este integrarea în sistem: energia produsă în deșert trebuie livrată către consumatori aflați la sute sau chiar peste 1.000 de kilometri, ceea ce impune linii de înaltă tensiune, stocare și rețele capabile să preia volume mari de producție intermitentă (dependentă de soare).

Ținta: 100 GW până în 2030, de la 5,4 GW instalați

Conform NASA, proiectul ar urma să aibă, la final, aproximativ 400 km lungime, până la 5 km lățime și o capacitate maximă de 100 GW până în 2030. Până la momentul analizat de NASA, autoritățile chineze indicau că au instalat aproximativ 5,4 GW, ceea ce sugerează un ritm de implementare care trebuie accelerat semnificativ pentru atingerea țintei.

O componentă importantă este dezvoltată și de China Three Gorges Corporation, care arată că proiectul său fotovoltaic de 2 GW din Kubuqi a finalizat instalarea panourilor și ar urma să producă 4,1 miliarde kWh anual. Compania estimează și o reducere a emisiilor de carbon cu 3,94 milioane de tone pe an, respectiv refacerea unei suprafețe de peste 6.400 de hectare de deșert.

De ce contează: fără rețele și stocare, capacitatea instalată nu se transformă integral în energie livrată

Miza economică și operațională a „zidului solar” nu este doar dimensiunea capacității instalate, ci posibilitatea de a o valorifica în consum. Libertatea notează că energia trebuie transportată din zone îndepărtate de marile orașe, iar pentru funcționarea la scară mare sunt necesare:

• linii de transport de înaltă tensiune;
• sisteme de stocare a energiei;
• rețele care pot gestiona cantități mari de energie produsă intermitent.

În lipsa acestor investiții, proiecte de ordinul zecilor de gigawați riscă să fie limitate de infrastructură, nu de potențialul de producție.

„Calul” Junma și rolul secundar: combaterea deșertificării

Cea mai vizibilă parte a complexului este centrala Junma, o instalație care, văzută de sus, formează un cal în galop. Potrivit Guinness World Records, imaginea este alcătuită din 196.320 de panouri, iar recordul a fost stabilit pe 9 iulie 2019. NASA notează că „Junma” înseamnă „cal nobil” sau „cal bun” în mandarină.

Pe lângă producția de energie, proiectul este folosit și ca instrument împotriva deșertificării: panourile sunt ridicate mai sus decât în mod obișnuit, pentru a reduce viteza vântului la nivelul solului, a fixa nisipul și a crea umbră, ceea ce poate ajuta la apariția vegetației sub și în jurul instalațiilor.

Context: China domină capacitatea solară globală

Potrivit NASA, care citează Global Energy Monitor, China avea în iunie 2024 o capacitate solară operațională de 386.875 MW (aproximativ 51% din totalul mondial), urmată de Statele Unite (79.364 MW) și India (53.114 MW). Între 2017 și 2023, capacitatea solară operațională a Chinei a crescut, în medie, cu aproape 40.000 MW pe an, peste ritmul SUA.

Pentru proiecte precum Kubuqi, următorul test nu este doar instalarea de panouri, ci capacitatea sistemului energetic de a transporta și echilibra energia produsă la distanță, la scară industrială.