Știri
Știri din categoria Economie
Potrivit Ziare.com, China a continuat să achiziționeze aur pentru a 14-a lună la rând, chiar dacă prețul metalului a atins în decembrie 2025 un nivel record, de peste 4.500 de dolari uncia, cel mai mare din istorie. În decembrie, Banca Populară Chineză a adăugat 30.000 de uncii troy la rezervele sale, ridicând totalul acumulat din noiembrie 2024 la 1,35 milioane de uncii (aproximativ 42 de tone). În ciuda volatilității de la finalul anului trecut, aurul a avut cea mai bună performanță anuală din 1979, stimulată în special de achizițiile băncilor centrale și de incertitudinile geopolitice și financiare internaționale.
Această acumulare continuă de aur are loc pe fondul unui val de retrageri din obligațiunile suverane și monedele majore, pe care unele țări le înlocuiesc cu active percepute drept mai sigure. În plus, măsurile protecționiste impuse de fostul președinte Donald Trump în aprilie 2025, care au afectat peste 180 de țări, au amplificat presiunea economică globală, determinând state precum China să-și întărească rezervele strategice.
În paralel, Rusia a devenit principalul furnizor de aur al Chinei, cu un record de 961 milioane de dolari în noiembrie 2025 și 930 de milioane în octombrie, ceea ce sugerează o axă economică tot mai consolidată între cele două state. Estimările Goldman Sachs indică achiziții mult mai mari decât cele raportate oficial de Beijing, fapt ce alimentează speculațiile privind o strategie de dedolarizare tăcută, prin creșterea rezervelor alternative.
La finalul lunii decembrie 2025, rezervele oficiale de aur ale Chinei au ajuns la 74,15 milioane de uncii troy, cu o valoare estimată la 319,45 miliarde de dolari. Conform Consiliului Mondial al Aurului, băncile centrale au menținut un ritm alert de achiziții spre finalul anului trecut, echivalând cu aproape tot ce se acumulase în primele opt luni ale lui 2025. Acest comportament sugerează că aurul rămâne un pilon esențial de stabilitate într-un peisaj financiar dominat de incertitudine.
Pe măsură ce 2026 avansează, analiza pieței arată că acest trend nu va încetini, iar politicile fiscale incerte ale marilor economii vor alimenta în continuare cererea de aur, mai ales în contextul instabilității geopolitice și al presiunilor asupra dolarului. China pare decisă să își consolideze poziția globală nu doar prin tehnologie și industrie, ci și printr-o strategie financiară discretă, dar de impact, în care aurul joacă un rol central.
Recomandate
Modelul economic al Chinei împinge economiile avansate spre „dezindustrializare forțată” , pe fondul unui val de exporturi ieftine susținute de stat și al unui surplus comercial record, arată o analiză preluată de Digi24 din The Atlantic . Miza pentru companii și guverne este dublă: presiune directă pe locurile de muncă din industrie în afara Chinei și risc de reacții protecționiste care pot reduce prosperitatea globală. Beijingul ar sprijini producătorii prin subvenții și scutiri de taxe, dar și indirect, prin politici care limitează salariile din fabrici și mențin moneda la un nivel care face exporturile „mult mai ieftine” în mod artificial. Rezultatul, potrivit analizei citate, este un model care favorizează producătorii și „constrânge consumatorii”, inundând piețele internaționale cu bunuri la prețuri foarte mici, de la oțel și panouri solare până la mașini electrice. Impactul asupra industriilor din afara Chinei este prezentat ca fiind deja vizibil. Digi24 notează că, din cauza competiției chineze, Germania ar pierde lunar 10.000 de locuri de muncă în producție, iar Indonezia ar putea pierde „sute de mii” de joburi în industria textilă. Surplus record și presiune pe partenerii comerciali Un indicator central al dezechilibrului este surplusul comercial al Chinei, care ar fi ajuns la 1,2 trilioane de dolari anul trecut (aprox. 5.520 trilioane lei), un nou record, potrivit materialului. Analiza susține că, raportat la economia globală, un asemenea excedent de bunuri fabricate „nu a mai fost atins niciodată” de vreo altă țară. În acest context, sunt menționate și sectoare considerate sensibile pentru economiile avansate — auto, robotică, utilaje grele și semiconductori — unde politica industrială a lui Xi Jinping ar amplifica riscurile pentru securitatea națională, creștere economică și ocupare. Reacții: de la tarife la reguli de reducere a dependenței Materialul amintește că Donald Trump a impus anterior tarife asupra mărfurilor chinezești, însă, „în ultimul timp”, ar fi devenit mai puțin preocupat de amenințarea economică a Chinei, după o vizită la Beijing și un acord de cooperare pentru un „consiliu al comerțului” bilateral. În paralel, unele guverne ar fi început să-și protejeze industriile. În Uniunea Europeană, potrivit articolului, au fost introduse reguli pentru reducerea dependenței de China, prin încurajarea fabricării în Europa a produselor din domeniul energiei verzi. „Suntem într-o situație acum unde comerțul cu China distruge valoarea produselor. Atunci, marea întrebare este: De ce mai facem comerț?” De ce contează: risc de protecționism și costuri economice mai mari Concluzia analizei preluate de Digi24 este că nicio țară nu va putea elimina complet dependența de China, cel mai mare producător al lumii, însă partenerii comerciali pot pune presiune pe un sistem industrial descris drept „umflat” artificial, generator de pierderi și datorii. În același timp, textul avertizează asupra unui efect secundar: dacă partenerii Chinei sunt împinși spre strategii protecționiste, nivelul de prosperitate „pentru toată lumea” ar putea scădea, iar costurile s-ar putea vedea atât în rândul muncitorilor americani, cât și al familiilor chineze, care ar suporta consecințele unui model bazat pe supraproducție și exporturi ieftine. [...]
Apărarea antiaeriană riscă să devină nesustenabilă financiar atunci când o dronă de atac relativ ieftină este interceptată cu muniție de ordinul sutelor de mii sau chiar al milioanelor, arată o analiză prezentată de HotNews , pe baza unor estimări privind costurile dronelor Shahed/Geran-2 și ale mijloacelor folosite pentru doborârea lor. O dronă Shahed/Geran-2 este estimată la 20.000–50.000 de dolari, iar după extinderea producției interne în Rusia la începutul lui 2024, costul de producție ar fi ajuns la aproximativ 35.000 de dolari (aprox. 161.000 lei), potrivit datelor citate în material, inclusiv dintr-un ghid vizual al Oryx și o analiză a CSIS . Cât costă interceptarea: de la mii la milioane Costul doborârii depinde de tipul de armament folosit, iar intervalul este foarte larg: O rachetă IRIS-T: aproximativ 430.000 de dolari (aprox. 1,98 milioane lei), adică de circa 20 de ori mai mult decât drona, conform articolului. Un proiectil Patriot: aproximativ 3,5 milioane euro (aprox. 17,5 milioane lei), iar rachetele Patriot fabricate în SUA sunt estimate la circa 4 milioane de dolari (aprox. 18,4 milioane lei) pe bucată. Drone interceptoare ucrainene: aproximativ 1.000–3.000 de dolari (aprox. 4.600–13.800 lei) per unitate, prezentate ca soluție mai ieftină. Materialul notează că, până în toamna lui 2025, Ucraina ar fi primit peste 1.500 de drone interceptoare pe zi, iar în februarie peste 70% dintre dronele Shahed care atacau Kievul ar fi fost doborâte de interceptoare. Asimetria de cost și implicația economică Concluzia prezentată este o asimetrie puternică: Rusia ar cheltui aproximativ 35.000 de dolari (aprox. 161.000 lei) pe o dronă, în timp ce apărătorii pot ajunge să cheltuiască între 1.000 de dolari (aprox. 4.600 lei) și 4 milioane de dolari (aprox. 18,4 milioane lei) pentru a o doborî — o diferență de până la 100:1 în favoarea atacatorului. Din perspectivă economică, această diferență pune presiune pe bugetele de apărare și pe stocurile de muniție scumpă, ceea ce împinge statele să caute soluții de interceptare cu cost unitar redus, pentru a evita consumul disproporționat de rachete sofisticate împotriva unor ținte ieftine. [...]
România ar urma să treacă de 500 mld. euro PIB în 2028 , pe un scenariu de creștere care accelerează spre 3% pe an până în 2031, într-un context în care ierarhia globală a marilor economii se reconfigurează, cu India drept principalul „câștigător” de poziții, potrivit unei analize publicate de Economedia , pe baza estimărilor FMI din actualizarea „World Economic Outlook” (aprilie 2026). România: pragul de 500 miliarde și ritmul de creștere până în 2031 Pentru România, estimarea indică un PIB de 480,83 miliarde în 2026, cu o creștere de 0,7%. În 2028, PIB-ul ar urma să depășească 500 miliarde (506,16 miliarde), pe fondul unei creșteri de 2,7%, iar până în 2031 ar ajunge la 553,63 miliarde, cu un ritm anual de 3,1% în 2030 și 2031. Conform datelor prezentate în material, traiectoria anuală estimată este: 2026: +0,7% | 480,83 mld. 2027: +2,5% | 492,85 mld. 2028: +2,7% | 506,16 mld. 2029: +2,9% | 520,84 mld. 2030: +3,1% | 536,98 mld. 2031: +3,1% | 553,63 mld. Notă: în text apar atât euro, cât și dolari în secțiunea despre România; materialul nu explică explicit conversia sau unitatea unitară pentru toate valorile din această subsecțiune. Reconfigurarea economiei globale: India urcă, SUA și China rămân „în liga lor” La nivel global, SUA și China sunt așteptate să rămână pe primele două locuri până în 2031, cu economii semnificativ mai mari decât restul. Estimările indică o majorare a PIB-ului fiecăreia cu aproximativ 6,6 trilioane de dolari (6.600 miliarde de dolari), echivalentul unei creșteri de circa 20% pentru SUA și 32% pentru China. Schimbarea majoră de ierarhie este proiectată în dreptul Indiei: FMI estimează că India va depăși Japonia și Regatul Unit până în 2028 (când ar trece de 5 trilioane de dolari), iar până în 2031 ar urma să depășească și Germania, ajungând la un PIB de 6,8 trilioane de dolari (6.800 miliarde de dolari). Pe intervalul 2026–2031, India ar avea cea mai rapidă creștere dintre economiile mari, de 63,5%. Analiza citată de Economedia folosește și o sinteză realizată de Visual Capitalist , care agregă date din surse precum FMI și Banca Mondială: economii emergente precum India, Brazilia și Mexic ar urma să câștige poziții în clasament. Rusia, singura mare economie cu scădere nominală estimată În proiecțiile până în 2031, Rusia este indicată drept singura economie majoră care ar urma să înregistreze o scădere a PIB-ului nominal (-1,6% între 2026 și 2031). În acest scenariu, Brazilia, Canada și Mexicul ar depăși Rusia în clasamentul global. Printre explicațiile menționate se numără dependența de exporturile de petrol și gaze, productivitatea slabă și efectele sancțiunilor economice impuse de SUA și Uniunea Europeană, pe lângă declinul demografic accentuat după izbucnirea războiului din Ucraina. [...]
Economia Rusiei încetinește abrupt, iar „plafonul” vine din lipsa de oameni , nu dintr-un colaps iminent, arată o analiză citată de Adevărul . Mesajul central: după doi ani de creștere surprinzător de solidă sub sancțiuni, costurile războiului se traduc acum în presiune permanentă pe piața muncii, investiții și creditare, ceea ce limitează capacitatea Moscovei de a susține pe termen lung ritmul economic din primii ani ai conflictului. În podcastul publicației Foreign Policy , istoricul Adam Tooze (Universitatea Columbia) susține că Rusia „nu este o economie care se prăbușește”, dar nici una care mai poate crește în ritmul de la începutul războiului. Potrivit lui, economia a avut o creștere de aproximativ 4% în 2023 și 2024, însă după o ușoară contracție în primul trimestru din 2026, estimările pentru întregul an ar indica doar 0,4%. De ce contează: încetinirea vine în ciuda petrolului scump și a bugetului „încă stabil” Tooze notează că frânarea este cu atât mai relevantă cu cât prețurile ridicate ale petrolului – alimentate de tensiunile din Orientul Mijlociu și conflictul dintre Iran, Israel și SUA – ar fi trebuit, teoretic, să ajute Rusia. Kremlinul pune dificultățile pe seama unui amestec de factori: deficit de forță de muncă , sancțiuni occidentale și cheltuieli publice considerate „neproductive”. În încercarea de a ține inflația sub control, autoritățile mențin dobânzi foarte ridicate, de aproximativ 14,5%, ceea ce lovește direct în investiții și în creditare. Pe partea fiscală, analiza indică o poziție „relativ stabilă”: deficitul bugetar este estimat la 2,5% din PIB în primele luni ale anului, nivel comparat de Tooze cu cel al Statelor Unite (unde deficitul ar fi mai mare). Totuși, încetinirea începe să producă tensiuni politice, iar Vladimir Putin și-a convocat responsabilii economici pentru explicații privind ritmul redus de creștere. Piața muncii, blocajul structural: șomaj minim, deficit de personal generalizat Cea mai apăsătoare vulnerabilitate descrisă în analiză este lipsa acută de angajați: 73% dintre companiile ruse reclamă deficit de personal; rata șomajului a coborât la 2,3%, un minim record; aproximativ 650.000 de persoane au părăsit Rusia după invazia din 2022 și, în mare parte, nu s-au mai întors; economiștii ruși ar estima un necesar urgent de circa 2,3 milioane de lucrători suplimentari (800.000 în industrie și 1,5 milioane în servicii și construcții). În acest context, Rusia încearcă să atragă muncitori din alte regiuni, inclusiv din India. Tooze afirmă că aproximativ 65.000 de muncitori indieni lucrează deja în Rusia, mai ales în sectoare slab plătite, pe care rușii nu mai sunt dispuși să le accepte. Ce urmează: „pacea” poate crea propriul șoc economic, dar războiul nu se oprește din motive economice Analiza ridică și un paradox: economia de război a susținut ani la rând creștere, ocupare ridicată și investiții în industria militară, iar o oprire bruscă a conflictului ar putea declanșa o ajustare dureroasă. Totuși, Tooze argumentează că decizia de a continua sau opri războiul nu va fi determinată de economie: „Rusia nu duce acest război din motive economice și nici nu îl va opri din motive economice.” În lectura lui, Ucraina rămâne partea mai vulnerabilă economic, în timp ce Rusia încă are resurse și o stabilitate suficientă pentru a continua conflictul, chiar dacă economia intră într-o fază de creștere foarte slabă și presiune structurală pe forța de muncă. [...]
România intră într-o fereastră de risc pe piața muncii, odată cu pensionarea masivă a „decrețeilor” în 2032–2034, pe fondul unei rate de ocupare pe care ministrul interimar Dragoș Pîslaru o numește „o catastrofă” , potrivit Adevărul . În prezent, aproape 40% dintre persoanele aflate la vârsta activă sunt în afara pieței muncii, ceea ce amplifică deficitul de forță de muncă și presiunea viitoare asupra economiei. Pîslaru, ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene și totodată interimar la Ministerul Muncii, a indicat că rata de ocupare pentru grupa 20–64 de ani este de 69%. România își propune să ajungă la 74,7% în 2030, sub ținta UE de 78%, însă, în evaluarea sa, „nu există nicio mișcare anume în această direcție”. Decalajul de gen și migrația adâncesc problema Ministrul a detaliat diferențe mari între bărbați și femei în ocupare: 78,2% pentru bărbați și 59,5% pentru femei, ceea ce înseamnă un decalaj de 18,7 puncte procentuale, „unul dintre cele mai mari din Europa”. În plus, el a arătat că migrația contribuie la tensiunile deja vizibile pe piața muncii. „Costul inacțiunii” și contractarea pieței muncii după 2032 Pîslaru susține că deficitul de forță de muncă și de competențe nu este o problemă sectorială și nici una de moment, iar presiunea va crește odată cu ieșirea la pensie a unei generații numeroase. „Nu există nicio modalitate ca această țară să evolueze fără a investi în capitalul uman. (...) costul inacțiunii este de fapt uriaș.” El a avertizat că, în 2032–2034, când „decrețeii” se vor pensiona, piața muncii „se va contracta și mai mult”, ceea ce va amplifica presiunea. Investiții în capital uman și inovație, nu doar consum În intervenția sa, Pîslaru a vorbit despre ceea ce economiștii numesc „ capcana veniturilor medii ” (situația în care o economie nu mai poate recupera decalaje doar prin consum, fără creșteri de productivitate). În această logică, el a indicat două direcții principale pentru depășirea blocajului: investiții în capital uman (competențe) și inovație (modernizarea tehnologiei). Totodată, a spus că există măsuri finanțate din bani europeni, dar lipsește o politică „consecventă, integrată”, care să lege economia, finanțele, munca, educația, sănătatea și alte domenii relevante. Sărăcia și salariul minim, factor de frână pentru piața muncii Ministrul a adus în discuție și nivelul ridicat al sărăciei din România, despre care afirmă că afectează „complet” piața muncii. În acest context, a menționat existența unei părți importante a populației active care rămâne „undeva la un milion” în jurul salariului minim. Modelul „Trinitate”: fonduri UE, buget național și privat Pîslaru a susținut că România nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe fondurile UE, ci să combine resursele europene cu bugetul național și investițiile private. El a invocat și fragmentarea proiectelor (aprox. 21.000 în PNRR și un stoc de 8.000 de proiecte de coeziune, „foarte mici” și „dispersate”), argumentând pentru o abordare mai coerentă. „Singura modalitate a României de a avansa (...) este să privim fondurile europene ca fiind o treime din resurse, banii naționali o altă treime, iar sectorul privat cealaltă treime.” În această formulă, Pîslaru estimează un „buget de aproximativ 200 de miliarde de euro” disponibil pentru perioada 2028–2034, care ar putea fi folosit pentru a aborda probleme „critice pentru dezvoltarea României”. [...]
România riscă o presiune și mai mare pe piața muncii după 2032 , când ieșirea la pensie a „decrețeilor” ar urma să contracte și mai mult forța de muncă disponibilă, în condițiile unei rate de ocupare pe care ministrul interimar Dragoș Pîslaru o numește „o catastrofă”, potrivit TVR Info . La conferința de la București dedicată deficitului și excedentului de forță de muncă din Europa, Pîslaru a indicat că, pentru grupa de vârstă 20–64 de ani, rata de ocupare din România este de 69%. Ținta națională ar fi de 74,7% în 2030, sub obiectivul UE de 78%, însă ministrul a susținut că „nu există nicio mișcare anume” în această direcție. În interpretarea sa, aproape 40% dintre potențialii oameni de pe piața muncii nu sunt activi, iar migrația amplifică tensiunile existente. Un element distinct este decalajul de gen: rata de ocupare este de 78,2% la bărbați și 59,5% la femei, ceea ce înseamnă un ecart de 18,7 puncte procentuale, „unul dintre cele mai mari din Europa”, conform declarațiilor ministrului. Pensionarea „decrețeilor ” și riscul de contracție a pieței muncii Pîslaru a avertizat că presiunea va crește în perioada 2032–2034, când o generație numeroasă va intra la pensie, ceea ce ar putea reduce și mai mult baza de angajați. În acest context, el a argumentat că „costul inacțiunii” este deja ridicat și că România s-ar putea apropia de „un punct fără întoarcere” dacă nu investește în capitalul uman. Investițiile în capital uman și inovație, condiție pentru creștere Ministrul a legat problema ocupării de ceea ce a numit „capcana veniturilor medii” – situația în care o economie nu mai poate recupera decalaje doar prin consum, fiind limitată de productivitate. În această logică, el a indicat două direcții esențiale: dezvoltarea capitalului uman (competențe) și inovația (modernizarea tehnologiei). Totodată, a susținut că există măsuri finanțate din fonduri europene, dar lipsește o politică „consecventă, integrată”, care să conecteze economia, finanțele, munca, educația și sănătatea. Sărăcia și salariul minim, factor de blocaj pe piața muncii În aceeași intervenție, Pîslaru a adus în discuție nivelul ridicat al sărăciei din România și efectul acesteia asupra pieței muncii. El a afirmat că o parte semnificativă a populației active rămâne „undeva la un milion” de persoane în jurul salariului minim și a salutat lansarea Strategiei Europene Anti-sărăcie. „Trinitatea” finanțării: UE, buget național și privat Pentru perioada următoare, ministrul a pledat pentru un model de finanțare care să nu se bazeze exclusiv pe fonduri europene, ci pe trei surse: fonduri UE, bani naționali și investiții private. În acest cadru, a invocat un potențial buget de aproximativ 200 de miliarde de euro (aprox. 1.000 de miliarde de lei) pentru 2028–2034, dacă resursele ar fi mobilizate în acest „model Trinitate”. El a mai spus că România a ales să aibă aproximativ 21.000 de proiecte în PNRR și că există un stoc de 8.000 de proiecte de coeziune, „foarte mici” și „foarte dispersate”, dificil de gestionat. Context european: deficitul de forță de muncă devine structural Conform organizatorilor conferinței, ELA și EURES, deficitul de forță de muncă afectează aproape toate tipurile de ocupații în cel puțin o țară europeană, cu presiune mai mare în sănătate, construcții și ocupații tehnice, potrivit unui raport al Autorității Europene a Muncii. Raportul indică faptul că problema nu mai este doar pe termen scurt, iar răspunsul ar necesita măsuri pe termen lung, inclusiv condiții de muncă mai bune, formare profesională și cooperare transfrontalieră. [...]
