Știri
Știri din categoria Economie
Modelul economic al Chinei împinge economiile avansate spre „dezindustrializare forțată”, pe fondul unui val de exporturi ieftine susținute de stat și al unui surplus comercial record, arată o analiză preluată de Digi24 din The Atlantic. Miza pentru companii și guverne este dublă: presiune directă pe locurile de muncă din industrie în afara Chinei și risc de reacții protecționiste care pot reduce prosperitatea globală.
Beijingul ar sprijini producătorii prin subvenții și scutiri de taxe, dar și indirect, prin politici care limitează salariile din fabrici și mențin moneda la un nivel care face exporturile „mult mai ieftine” în mod artificial. Rezultatul, potrivit analizei citate, este un model care favorizează producătorii și „constrânge consumatorii”, inundând piețele internaționale cu bunuri la prețuri foarte mici, de la oțel și panouri solare până la mașini electrice.
Impactul asupra industriilor din afara Chinei este prezentat ca fiind deja vizibil. Digi24 notează că, din cauza competiției chineze, Germania ar pierde lunar 10.000 de locuri de muncă în producție, iar Indonezia ar putea pierde „sute de mii” de joburi în industria textilă.
Un indicator central al dezechilibrului este surplusul comercial al Chinei, care ar fi ajuns la 1,2 trilioane de dolari anul trecut (aprox. 5.520 trilioane lei), un nou record, potrivit materialului. Analiza susține că, raportat la economia globală, un asemenea excedent de bunuri fabricate „nu a mai fost atins niciodată” de vreo altă țară.
În acest context, sunt menționate și sectoare considerate sensibile pentru economiile avansate — auto, robotică, utilaje grele și semiconductori — unde politica industrială a lui Xi Jinping ar amplifica riscurile pentru securitatea națională, creștere economică și ocupare.
Materialul amintește că Donald Trump a impus anterior tarife asupra mărfurilor chinezești, însă, „în ultimul timp”, ar fi devenit mai puțin preocupat de amenințarea economică a Chinei, după o vizită la Beijing și un acord de cooperare pentru un „consiliu al comerțului” bilateral.
În paralel, unele guverne ar fi început să-și protejeze industriile. În Uniunea Europeană, potrivit articolului, au fost introduse reguli pentru reducerea dependenței de China, prin încurajarea fabricării în Europa a produselor din domeniul energiei verzi.
„Suntem într-o situație acum unde comerțul cu China distruge valoarea produselor. Atunci, marea întrebare este: De ce mai facem comerț?”
Concluzia analizei preluate de Digi24 este că nicio țară nu va putea elimina complet dependența de China, cel mai mare producător al lumii, însă partenerii comerciali pot pune presiune pe un sistem industrial descris drept „umflat” artificial, generator de pierderi și datorii.
În același timp, textul avertizează asupra unui efect secundar: dacă partenerii Chinei sunt împinși spre strategii protecționiste, nivelul de prosperitate „pentru toată lumea” ar putea scădea, iar costurile s-ar putea vedea atât în rândul muncitorilor americani, cât și al familiilor chineze, care ar suporta consecințele unui model bazat pe supraproducție și exporturi ieftine.
Recomandate
Reorientarea investițiilor către infrastructură și „hardware” redeschide o fereastră pentru industria germană , într-un moment în care capitalul nu mai este ieftin, iar economia globală intră într-un „deceniu al realităților”, potrivit unei analize din Focus . Ideea centrală: lipsa unor campioni digitali de tip Google sau Meta nu anulează avantajul competitiv al Germaniei în inginerie industrială, exact acolo unde cererea ar urma să crească. După circa zece ani de „bani ieftini”, când promisiunile și prezentările despre „disrupție” atrăgeau finanțări masive, analiza susține că perioada dobânzilor foarte mici s-a încheiat, iar „capitalul costă din nou bani”. În acest context, se schimbă și criteriile de investiții: nu mai ajunge o aplicație, ci contează capacitatea de a livra produse și infrastructură fizică. De ce contează: infrastructura și reînarmarea împing cererea spre industrie Focus argumentează că mai multe tendințe împing economia către investiții mari în active „tangibile”: infrastructură îmbătrânită și nevoia de modernizare; extinderea rețelelor electrice, inclusiv pentru a susține consumul ridicat al centrelor de date (publicația notează că un centru de date poate consuma cât un oraș mic); relocarea lanțurilor de aprovizionare „înapoi în Vest”, pe fond geopolitic; reechiparea armatelor europene după ani de subfinanțare. Pentru astfel de proiecte, analiza susține că nu sunt decisive „actualizările software”, ci produse precum cabluri de cupru, transformatoare de mare putere, chimie specializată, componente pentru industria de apărare și linii robotizate de producție – domenii în care industria germană are tradiție și bariere ridicate la intrare. „Instalatorul premium” și avantajul greu de copiat Metafora folosită de Focus este că Germania ar fi „instalatorul premium” al economiei mondiale: mai puțin vizibilă și fără „glamour” digital, dar cu un model de business protejat de complexitatea tehnică. Publicația compară viteza cu care poate fi replicată o aplicație cu dificultatea de a reproduce echipamente industriale avansate, precum turbine industriale compatibile cu hidrogenul sau lasere de înaltă performanță pentru fabricarea cipurilor. În același timp, analiza susține că eticheta „economia veche” este înșelătoare: nu e vorba de „cărbune și oțel”, ci de o industrie modernă care are nevoie de hardware, inclusiv pentru a face posibilă extinderea inteligenței artificiale (prin centre de date, rețele și echipamente). Limitele ferestrei de oportunitate: costuri mari și presiune din China Focus avertizează însă că avantajul industrial nu vine fără vulnerabilități. Publicația notează că industria germană a redus locuri de muncă în ultimii ani, iar costurile cu energia , taxele și contribuțiile sunt considerate ridicate în comparație internațională. Pe piețele din afara Europei, concurența chineză apasă asupra constructorilor de mașini, iar semnalele sunt mixte: comenzile rămân ridicate în special în zona de apărare, în timp ce în alte segmente apar dificultăți, inclusiv la producătorii auto, unde portofoliul de comenzi se reduce, potrivit analizei. În plus, creșterea economică așteptată de economiști pentru 2026 ar fi susținută mai ales de cheltuieli publice pentru apărare și infrastructură – o oportunitate, dar „nu un lucru garantat”, în formularea publicației. Ce se schimbă la nivel de capital: mai mult interes pentru „substanță” Analiza mai arată că, deși cea mai mare parte a capitalului de risc continuă să meargă către software de inteligență artificială, o parte în creștere caută domenii „pe care le poți atinge”: cipuri, robotică, rețele energetice și apărare. În acest cadru, Focus susține că investitorii revin la criterii precum fluxurile de numerar, activele și puterea de piață. Concluzia editorială este că Germania nu trebuie să concureze pentru „următorul iPhone”, ci să capitalizeze pe cererea pentru echipamentele și infrastructura fără de care transformările tehnologice și geopolitice nu pot fi implementate – cu condiția ca „atelierul” industrial să rămână funcțional în pofida costurilor și presiunilor competitive. [...]
Economia Germaniei ar urma să accelereze peste așteptări în 2026 , potrivit unei prognoze a institutului ifo citate de Politico , un semnal important pentru companiile europene care depind de cererea din cea mai mare economie a UE după ani de stagnare. Institutul ifo estimează că PIB-ul Germaniei va crește cu 1,4% în acest an , în urcare cu 0,6 puncte procentuale față de prognoza anterioară. Pentru anii următori, ifo vede o creștere de 1,2% în 2027 și de 0,8% în 2028 . În spatele revizuirii stau, potrivit ifo, cererea externă mai puternică și cheltuielile mai mari ale guvernului german pentru infrastructură, măsuri climatice și apărare. Acestea ar urma să compenseze efectele unui șoc al prețurilor la energie și impactul nivelurilor scăzute ale apelor din râuri, pe fondul vremii caniculare din acest an. „Redresarea economiei germane continuă”, a declarat Timo Wollmershäuser, șeful departamentului de prognoze economice al ifo, indicând semne de îmbunătățire mai ales în sectorul industrial, puternic afectat de crize. Diferențe față de Bundesbank și ce a schimbat ifo în calcule Prognoza ifo este mai optimistă decât evaluarea președintelui Bundesbank, Joachim Nagel, care a spus într-un interviu publicat de Le Monde că Germania este pe cale să crească cu aproximativ 1% în acest an — dublu față de prognoza Bundesbank din iunie, de 0,5% . Ifo a revizuit în sus și estimarea pentru 2027, cu 0,4 puncte procentuale , invocând date istorice actualizate de la Oficiul Federal de Statistică al Germaniei și o evaluare mai bună a „dinamicii de bază” a economiei. Inflația: peste țintă pe termen scurt, mai aproape de 2% în 2028 Pe partea de prețuri, ifo anticipează o inflație de 2,8% în acest an și de 3% anul viitor, urmată de o temperare la 2,3% în 2028 , ceea ce ar aduce-o mai aproape de ținta Băncii Centrale Europene. [...]
Dezechilibrul din comerțul România–Germania s-a adâncit în S1 2026, pe fondul scăderii importurilor Germaniei din România , deși schimburile totale au crescut ușor, potrivit datelor prezentate de Economedia , pe baza statisticilor Destatis citate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). În perioada ianuarie–iunie 2026, volumul total al schimburilor comerciale de mărfuri (importuri și exporturi) dintre România și Germania a ajuns la 21,4 miliarde de euro, în creștere cu 1,3% față de aceeași perioadă din 2025. Creșterea a fost susținută de exporturile Germaniei către România, care au urcat la 11,9 miliarde de euro, un plus de 4,6% față de S1 2025. În același timp, Germania a importat mai puțin din România: valoarea mărfurilor importate a scăzut cu 2,5%, până la 9,5 miliarde de euro. Poziționarea României în comerțul Germaniei Datele plasează România: pe locul 17 la exporturile Germaniei; pe locul 19 la importurile Germaniei; pe locul 17 per ansamblu în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei. Ce așteaptă mediul de afaceri pentru restul anului Directorul general al AHK România, Sebastian Metz , spune că dinamica exporturilor germane către România confirmă rolul țării în economia europeană și gradul de integrare în lanțurile valorice europene, dar avertizează că menținerea trendului depinde de reforme, infrastructură și digitalizare, precum și de comunicarea credibilă a politicilor economice și de capacitatea unui guvern „pe deplin funcțional” de a adopta măsuri de revitalizare economică. „Pentru acest an, ne așteptăm la o ușoară creștere a comerțului bilateral”, spune Sebastian Metz, director general AHK România. [...]
România rămâne în coada UE la salariul minim în euro, iar decalajul se vede direct în costurile angajatorilor și în presiunea pe consum , arată o analiză din Adevărul , pe baza datelor Eurostat la 1 iulie 2026. La nivelul Uniunii Europene, salariile minime brute lunare variau, la 1 iulie 2026, de la 620 de euro în Bulgaria la 2.771 de euro în Luxemburg. România apare în jumătatea inferioară a clasamentului exprimat în euro și ocupă locul 20 din 22 de state membre care au un salariu minim național, cu 825 de euro brut pe lună. Unde se rupe clasamentul: Vestul domină, Estul recuperează lent În fruntea clasamentului sunt economiile vestice, cu salarii minime de peste 2.200 de euro pe lună: Luxemburg (2.771 euro), Irlanda (2.391 euro), Germania (2.343 euro), Țările de Jos (2.338 euro) și Belgia (2.234 euro). Franța este la 1.867 euro, urmată de Slovenia și Spania. În partea de jos se regăsesc, în general, statele din Europa Centrală și de Est, unde veniturile nominale sunt mai mici, chiar dacă au existat majorări în ultimii ani. Analiza notează că diferențele sunt influențate de productivitatea muncii, structura economiei, investiții, legislație și mecanismele de negociere, astfel că nivelul salariului minim nu poate fi explicat printr-un singur indicator. Puterea de cumpărare schimbă comparația, dar nu anulează diferențele Compararea strict în euro surprinde venitul nominal, însă nu reflectă complet ce își pot permite angajații, deoarece prețurile diferă semnificativ între state. Eurostat folosește standardul puterii de cumpărare (PPS), un indicator care ajustează valorile în funcție de nivelul prețurilor. În această abordare, ordinea se modifică: Germania urcă pe primul loc înaintea Luxemburgului, iar România are o poziție mai bună decât în clasamentul exprimat în euro. Totuși, PPS rămâne un instrument comparativ, nu o măsură perfectă a nivelului de trai, pentru că bugetul unei gospodării depinde și de cheltuieli individuale, situația locativă, taxe și accesul la servicii publice. Ce înseamnă pentru economie: consum, inflație și presiune pe firme Creșterea salariului minim poate susține veniturile gospodăriilor și consumul, însă efectul asupra nivelului de trai depinde și de inflație, costurile locuirii și evoluția celorlalte cheltuieli, potrivit analizei. Pentru angajatori, majorarea salariului minim se traduce prin costuri salariale mai mari, cu impact mai puternic în sectoarele cu marje reduse și productivitate scăzută. Pe termen lung, textul indică drept factori-cheie pentru salarii mai mari investițiile, modernizarea tehnologică, educația și creșterea valorii adăugate în economie. De ce lipsesc cinci state din clasament La 1 iulie 2026, doar 22 din cele 27 de state membre aveau un salariu minim național unic. Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia nu sunt incluse, deoarece nivelurile minime sunt stabilite în principal prin contracte și acorduri colective, pe sectoare. Analiza amintește că directiva europeană privind salariile minime adecvate urmărește întărirea protecției lucrătorilor și încurajarea negocierilor colective, fără să impună un salariu minim unic la nivelul UE, tocmai pentru că sistemele naționale diferă. [...]
România riscă să rămână necompetitivă din cauza taxelor, birocrației și energiei scumpe , iar chiar și o creștere a producției de gaze din 2027 nu ar rezolva problema de fond, potrivit unei analize publicate de Adevărul , care îl citează pe economistul Bogdan Glăvan . Tabloul descris pentru 2026 este unul de dezechilibre macroeconomice – deficit mare, inflație ridicată și presiune fiscală în creștere – care, în opinia profesorului, împinge economia într-o zonă de fragilitate și reduce capacitatea companiilor de a investi și de a concura, inclusiv din cauza costurilor cu energia. De ce contează: costul energiei și reglementările lovesc direct în competitivitate Un punct central al analizei este paradoxul energetic: România are resurse (gaze, hidro, centrală nucleară), dar ajunge să aibă „printre cele mai ridicate prețuri la energie din Uniunea Europeană” și, în ultimii ani, să recurgă tot mai mult la importuri. În această logică, energia scumpă devine o frână structurală pentru industrie și pentru orice strategie de reindustrializare sau de atragere a producției. Glăvan avertizează că așteptările legate de Neptun Deep pot fi supraevaluate. Deși „începând cu 2027 se preconizează” creșterea exploatărilor, el susține că problemele energetice nu dispar automat, iar ideea că „de la anul dispare problema energiei” este „o naivitate”, în condițiile în care competitivitatea depinde de un set mai larg de politici și instituții. Unghiul fiscal-administrativ: „legi simple și predictibile” versus suprareglementare Economistul pune accent pe calitatea instituțiilor și pe cadrul legislativ, descris drept „stufos, birocratic și sufocant”. În viziunea sa, dezvoltarea depinde de instituții solide și reguli clare, nu de acumularea de reglementări, interdicții și scheme care, spune el, distorsionează comportamentele economice și încurajează „vânătoarea de privilegii”. În același registru, analiza extinde critica și la nivel european, indicând că suprareglementările de la Bruxelles, dublate de cele naționale, afectează competitivitatea. „Soluția este cea a libertății economice, nu a reglementărilor și a suprareglementărilor. Altfel spus, soluția este una singură: lasă-i pe oameni să se descurce, să producă, nu sta în calea lor!” Efectul în economie: presiune pe IMM-uri și blocaje în companiile de stat Un efect operațional menționat este presiunea asupra firmelor mici și mijlocii, descrise drept cele mai expuse la creșterile de taxe și impozite și la accesul dificil la finanțare. În paralel, sunt semnalate disfuncționalități în zona companiilor de stat, inclusiv printr-un exemplu legat de riscul penal perceput de manageri atunci când iau decizii, ceea ce ar descuraja administrarea eficientă. „În România, dacă ești director la o companie de stat, e foarte greu să iei decizii, pentru că trebuie să te gândești de fiecare dată dacă se va încadra la cinci ani cu suspendare sau la șapte ani cu executare.” Context regional: comparația cu Bulgaria și țintele ratate În analiza citată, România este prezentată ca restantă la indicatori economici și ca ratând ținte care ar fi putut aduce stabilitate, inclusiv trecerea la zona euro. În contrapunct, este dat exemplul Bulgariei, despre care se afirmă că și-a stabilizat inflația, și-a ținut deficitele sub control și a aderat la euro și OCDE. Materialul mai indică și o polarizare internă – prosperitatea Bucureștiului versus sărăcia din restul țării – ca simptom al dezvoltării inegale, însă argumentul principal rămâne că blocajele instituționale și costurile (fiscale și energetice) se traduc în competitivitate slabă. Pentru perioada următoare, mesajul-cheie este că eventualele îmbunătățiri pe componenta de producție de gaze nu pot compensa, de unele singure, un cadru fiscal și administrativ perceput ca impredictibil și împovărător, cu efecte directe asupra investițiilor și a capacității economiei de a crește „sănătos”, în termenii analizei. [...]
Banca Mondială anticipează o contracție de 0,5% a economiei României în 2026 , pe fondul scăderii consumului, al inflației ridicate și al consolidării fiscale, potrivit Adevărul , care citează raportul „Macro Poverty Outlook – October 2026”. Miza pentru mediul de afaceri și pentru buget este combinația dintre cererea internă mai slabă și costuri mai mari (în special la energie), într-un an în care statul încearcă să reducă deficitul. În scenariul Băncii Mondiale, economia ar urma să revină pe creștere în 2027, cu un avans al PIB de 1,7%, însă evoluția depinde de stabilitatea politică, continuarea reformelor și utilizarea fondurilor europene. Cererea internă slăbește, investițiile trag în sus Raportul indică o contracție de 0,7% a economiei în primul semestru din 2026 față de aceeași perioadă din 2025, principalul factor fiind consumul privat, în scădere cu 2,5%. Banca Mondială leagă această evoluție de inflația alimentată în special de energie și de înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public. În același timp, investițiile au crescut: formarea brută de capital fix a avansat cu 10,9% în prima jumătate a anului, susținută de cheltuieli de infrastructură finanțate din fonduri europene. Instituția notează că accelerarea lucrărilor a fost influențată și de apropierea termenului de închidere a PNRR (august 2026). Pe sectoare, dinamica este mixtă: construcțiile: +12,3% în primul semestru; industria: -2,9%, afectată de costurile ridicate ale energiei și comprimarea marjelor; comerțul cu ridicata și cu amănuntul: -3,9%, pe fondul cererii interne mai slabe. Inflația rămâne ridicată, cu presiune mai mare pe veniturile mici Banca Mondială consemnează o inflație anuală de 10,4% în iunie 2026, determinată în principal de scumpirea energiei. Printre factorii menționați se află dezechilibrele din rețeaua de electricitate asociate condițiilor meteorologice și volatilitatea piețelor internaționale ale petrolului. Instituția anticipează o temperare a inflației în a doua jumătate a lui 2026, pe măsură ce se estompează efectele eliminării plafonării prețului la electricitate și ale majorărilor de TVA și accize. Pentru primul trimestru din 2027, inflația ar urma să coboare la aproximativ 5,2%, în linie cu proiecțiile BNR. Raportul mai arată că șocurile de preț sunt resimțite mai puternic de gospodăriile cu venituri mici, care alocă o pondere mai mare din buget pentru energie și produse esențiale. În acest context, publicația trimite și la analiza despre cum „veniturile reale ale gospodăriilor sunt afectate de un nou șoc” al prețurilor la energie, pe fondul schimbărilor din piață și al eliminării plafonării: Adevărul . Deficitul se reduce, dar datoria publică urcă Consolidarea fiscală a avansat în prima jumătate din 2026: deficitul bugetar raportat pentru această perioadă s-a redus aproape la jumătate față de aceeași perioadă din 2025, până la aproximativ 2% din PIB. Ajustarea a fost susținută atât de venituri mai mari, cât și de reducerea unor cheltuieli, inclusiv scăderea cheltuielilor de personal cu 3,9% în primul semestru, după creșterea de 10,1% din perioada similară a anului trecut. Pe partea de venituri, încasările din TVA au crescut cu 25,1% față de primul semestru din 2025, după majorarea cotei standard la 21% în august 2025. Pentru întreg anul 2026, Banca Mondială estimează un deficit de 6% din PIB, în scădere de la 7,9% în 2025. În paralel, datoria publică este proiectată să crească de la 59,3% din PIB în 2025 la 61,7% în 2026, apoi la 63,2% în 2027 și 64,5% în 2028. Mesajul instituției este că reducerea deficitului trebuie continuată fără a compromite investițiile care pot susține creșterea pe termen mediu. Riscuri: instabilitate politică, rating și deficit extern ridicat Banca Mondială avertizează că o perioadă prelungită de instabilitate politică poate întârzia reformele, afecta încrederea investitorilor și reduce capacitatea de a atrage și utiliza fondurile europene. Un alt risc este retrogradarea ratingului de țară, care ar crește costurile de finanțare pentru stat și companii, cu efecte asupra investițiilor private și consumului. În plus, deficitul de cont curent este estimat la 7,6% din PIB în 2026 și ar urma să rămână ridicat: 7,4% în 2027 și 7,3% în 2028. Ce urmează: revenire condiționată de fonduri UE și credibilitatea ajustării După contracția estimată pentru 2026, Banca Mondială vede o creștere de 1,7% în 2027 și de 2% în 2028, susținută de investiții publice și private, reforme structurale și utilizarea fondurilor europene. Raportul menționează un pachet de aproximativ 31 de miliarde de euro (aprox. 155 miliarde lei) din fondurile structurale ale UE, cu plăți estimate la niveluri ridicate în perioada 2027–2029. În esență, scenariul de redresare rămâne legat de două variabile: absorbția fondurilor europene și credibilitatea planului de reducere a deficitului, într-un context în care inflația și costurile cu energia continuă să apese pe consum și pe marjele din economie. [...]
