Știri
Știri din categoria Apărare
Trecerea SUA de la donații la vânzări de interceptoare Patriot, pe fondul consumului accelerat de stocuri, riscă să lase Ucraina cu un deficit critic de apărare antiaeriană, arată informațiile sintetizate de Adevărul. În evaluările de la Washington și din capitale europene, capacitatea Kievului de a rezista fără asistență americană este privită cu prudență, inclusiv din cauza noilor priorități globale ale SUA.
Miza imediată este fluxul de rachete pentru sistemele Patriot, considerate vitale pentru interceptarea rachetelor balistice rusești. Potrivit unei analize Foreign Policy citate în material, Ucraina și aliații europeni urmăresc cu îngrijorare dacă escaladarea din jurul Iranului va redirecționa resursele americane. Un diplomat european, sub protecția anonimatului, a spus:
„Totul va depinde de evoluția situației din jurul Iranului”.
Din iulie 2025, sub administrația președintelui Donald Trump, livrările gratuite de rachete Patriot ar fi fost înlocuite cu un mecanism comercial numit Prioritized Ukraine Requirements List (PURL): SUA vând rachete statelor NATO, care le transferă apoi Ucrainei.
În practică, mecanismul este descris ca insuficient. Președintele Volodimir Zelenski a semnalat repetat penuria de interceptoare, iar diferența dintre necesar și livrări rămâne mare: nevoile Ucrainei sunt estimate la 2.000 de rachete pe an, în timp ce Kievul a primit 600 în ultimii patru ani, potrivit textului.
Un factor major este consumul de stocuri al SUA după declanșarea conflictului cu Iranul la sfârșitul lunii februarie: Washingtonul ar fi folosit aproape jumătate din stocul propriu de rachete Patriot, aproximativ 2.330 de unități, pentru apărarea proprie. În paralel, Pentagonul trebuie să păstreze rezerve și pentru alte teatre, inclusiv Taiwan.
Extinderea producției nu ar rezolva rapid problema. Conform materialului, fabricarea unei rachete PAC-3 MSE durează circa 42 de luni, iar ritmul de producție al SUA este sub 200 de unități anual.
Mesajele politice de la Casa Albă sunt prezentate ca neuniforme. Vicepreședintele J.D. Vance a declarat recent că suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina a fost unul dintre pașii de care administrația este „cea mai mândră”, potrivit articolului.
În același timp, există temeri că președintele Trump ar putea folosi PURL ca pârghie de negociere, condiționând sprijinul pentru Ucraina de implicarea Europei în securizarea Strâmtorii Ormuz. Analiștii citați observă însă și un posibil stimulent pentru Washington: europenii plătesc acum pentru armamentul american care ajunge la Kiev.
Ucraina lucrează la un sistem propriu antirachetă, dar acesta nu ar urma să fie operațional înainte de sfârșitul lui 2027. Varianta europeană SAMP/T se confruntă, la rândul ei, cu constrângeri de producție, sub 300 de rachete pe an, conform textului.
Deși unii oficiali americani ar fi avansat scenarii pesimiste potrivit cărora Ucraina nu ar rezista mai mult de două zile fără sprijin extern, diplomați europeni invocă reziliența demonstrată de Kiev în ultimii ani. Între timp, Pentagonul a deblocat 400 de milioane de dolari (aprox. 1,8 miliarde lei) pentru contracte de armament destinate Ucrainei, însă termenele de livrare rămân incerte, potrivit materialului.
Recomandate
Evaluările serviciilor de informații americane indică faptul că Iranul ar avea în continuare nevoie de circa un an pentru a construi o armă nucleară , în pofida noii campanii militare SUA–Israel, ceea ce sugerează că loviturile recente au produs doar daune limitate programului nuclear și că miza s-a mutat pe localizarea și eliminarea stocului de uraniu puternic îmbogățit, potrivit news.ro , care citează Reuters. În evaluările citate, termenul estimat nu s-ar fi schimbat față de vara trecută, când analiștii apreciau că atacul americano-israelian a amânat calendarul cu până la un an. Concluzia rămâne, în mare parte, aceeași și după două luni de război pe care președintele SUA, Donald Trump, spune că l-a lansat parțial pentru a împiedica Teheranul să dezvolte o bombă nucleară. De ce contează: fără control asupra uraniului, efectul militar rămâne limitat Campania începută la 28 februarie s-a concentrat în principal pe ținte militare convenționale, deși Israelul a lovit și o serie de instalații nucleare importante. Faptul că estimarea privind „timpul până la armă” rămâne neschimbată indică, potrivit sursei, că o întârziere semnificativă ar necesita distrugerea sau eliminarea stocului rămas de uraniu puternic îmbogățit (HEU). Războiul este într-o perioadă de suspendare după armistițiul convenit pe 7 aprilie, în vederea unui acord de pace, însă tensiunile rămân ridicate. În acest context, Iranul a blocat traficul prin Strâmtoarea Ormuz , afectând aproximativ 20% din aprovizionarea mondială cu petrol și declanșând o criză energetică globală, potrivit materialului citat. Ce spun estimările: de la 3–6 luni, la 9–12 luni Înainte de războiul de 12 zile din iunie, agențiile de informații americane ar fi evaluat că Iranul ar putea produce suficient uraniu de calitate militară și ar putea construi o bombă în trei până la șase luni, potrivit a două surse. După atacurile SUA din iunie asupra complexelor de la Natanz, Fordow și Isfahan, estimările ar fi fost împinse la aproximativ nouă luni până la un an. Loviturile ar fi distrus sau avariat grav cele trei uzine de îmbogățire despre care se știa că funcționau la acel moment. Punctul vulnerabil: 440 kg de uraniu îmbogățit la 60% nu pot fi localizate Agenția de supraveghere nucleară a ONU nu a reușit să verifice unde se află aproximativ 440 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, menționează materialul. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) consideră că jumătate din cantitate era depozitată într-un complex de tuneluri subterane la Centrul de Cercetare Nucleară din Isfahan, dar nu a putut confirma acest lucru după suspendarea inspecțiilor. AIEA estimează că stocul total de uraniu puternic îmbogățit ar fi suficient pentru 10 bombe, dacă ar fi îmbogățit în continuare, potrivit aceleiași surse. Ce opțiuni sunt discutate: inclusiv raiduri terestre pentru recuperarea HEU În ultimele săptămâni, oficialii americani ar fi luat în considerare operațiuni „periculoase” care să împiedice semnificativ eforturile nucleare ale Iranului, inclusiv raiduri terestre pentru recuperarea HEU despre care se crede că este depozitat în tunelurile de la Isfahan. Eric Brewer, fost analist senior al serviciilor de informații americane, a explicat de ce nu este surprinzător că evaluările nu s-au schimbat, în condițiile în care loviturile recente nu au prioritizat ținte legate direct de programul nuclear: „Din câte știm, Iranul încă deține toate materialele sale nucleare.” Incertitudini: asasinatele și apărarea antiaeriană pot schimba ecuația, dar nu există consens Sursa notează că evaluarea capacității nucleare a Iranului rămâne dificilă și că, deși există un consens larg privind capacitatea de a construi o armă, apar și evaluări divergente. Unii oficiali americani, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, au susținut că loviturile asupra apărării antiaeriene iraniene ar fi redus amenințarea nucleară prin diminuarea capacității Iranului de a-și proteja siturile. Separat, asasinatele atribuite Israelului împotriva unor oameni de știință nucleari iranieni ar fi introdus incertitudini suplimentare. David Albright, fost inspector nuclear al ONU, a spus: „Cred că toată lumea este de acord că știința nu poate fi bombardată, dar know-how-ul poate fi cu siguranță distrus.” Iranul a negat în repetate rânduri că urmărește obținerea de arme nucleare. Agențiile de informații americane și AIEA afirmă că Teheranul a oprit eforturile de dezvoltare a unei ogive nucleare în 2003, deși unii experți și Israelul susțin că a păstrat în secret părți cheie ale programului, potrivit materialului. [...]
Trimiterea portavionului francez Charles de Gaulle spre zona Golfului Persic ridică nivelul de pregătire militară pentru o eventuală misiune de securizare a navigației în Strâmtoarea Ormuz , într-un context în care blocada strâmtorii continuă, iar inițiativele occidentale caută o ieșire din criză, potrivit Economica . Portavionul „Charles de Gaulle” și navele de escortă tranzitează Canalul Suez miercuri, 6 mai 2026, în drum spre sudul Mării Roșii, conform unui comunicat al Ministerului Forțelor Armate din Franța. Ministerul precizează că deplasarea urmărește să „reducă termenele de punere în aplicare” ale unei inițiative care ar urma să fie activată „de îndată ce circumstanțele o vor permite”. Miza operațională: pregătirea unei inițiative pentru Ormuz În centrul demersului se află o inițiativă atribuită președintelui francez Emmanuel Macron și premierului britanic Keir Starmer, care vizează securizarea navigației în Strâmtoarea Ormuz. Inițiativa este descrisă ca una „neutră” și „distinctă de beligeranți”, dar ar putea fi declanșată doar după încetarea ostilităților, potrivit declarațiilor lui Macron de la mijlocul lunii aprilie. Ministerul francez mai afirmă că „peste 40 de state” care ar participa au început o planificare militară la Londra. Ce transmite Parisul despre rolul grupului aeronaval Autoritățile franceze susțin că deplasarea grupului aeronaval este separată de operațiunile militare deja inițiate în regiune și că „completează dispozitivul de securitate”. Prezența în proximitatea Golfului Persic ar urma să servească, conform ministerului, la: evaluarea mediului de securitate operațional regional, în anticiparea declanșării inițiativei; oferirea de „opțiuni suplimentare de ieșire din criză” pentru întărirea securității regiunii; integrarea mijloacelor țărilor care doresc să acționeze într-un dispozitiv defensiv, cu respectarea Convenției ONU privind dreptul mării. Context: redirecționare după escaladarea din regiune Portavionul are la bord 20 de avioane de luptă Rafale și este escortat de câteva fregate. A plecat din Toulon la sfârșitul lunii ianuarie pentru o desfășurare în Atlanticul de Nord, dar a fost redirecționat pe 3 martie spre Mediterana de Est, pentru a apăra interesele franceze și ale aliaților afectați de riposta Iranului la atacurile americano-israeliene. În paralel, blocada Strâmtorii Ormuz a continuat în pofida unui armistițiu intrat în vigoare pe 8 aprilie. Potrivit informațiilor prezentate, Washingtonul a impus o blocadă asupra porturilor iraniene și a lansat ulterior operațiunea „Project Freedom” pentru a permite trecerea prin strâmtoare a sutelor de nave blocate în Golf, însă această operațiune a fost suspendată miercuri. [...]
Finlanda intră într-un mecanism de achiziții comune de armament pentru Ucraina , o mișcare care poate schimba modul în care statele europene își coordonează comenzile și logistica de apărare, cu efecte directe asupra transparenței și rezilienței lanțurilor de aprovizionare, potrivit G4Media . Forțele de apărare finlandeze au anunțat că țara s-a alăturat Coaliției pentru Achiziții Reziliente și Sprijin Unificat (CORPUS) , o alianță formată din șapte state, axată pe achiziționarea coordonată de echipamente de apărare pentru Ucraina. Informația este transmisă de EFE, citată de Agerpres. Ce este CORPUS și cine participă Coaliția a fost înființată la Kiev pe 30 aprilie, la inițiativa Ucrainei. În prezent, reunește agențiile de achiziții de arme și logistică ale forțelor armate din: Ucraina Danemarca Finlanda Italia Norvegia Regatul Unit Suedia De ce contează: achiziții coordonate și lanțuri de aprovizionare mai robuste Potrivit forțelor de apărare finlandeze, CORPUS funcționează ca o platformă de colaborare care combină experiența Ucrainei în achiziție și întreținere în timp de război cu expertiza partenerilor în dezvoltarea capabilităților de apărare. Obiectivele coaliției vizează: îmbunătățirea transparenței și coordonării în achizițiile de arme; creșterea rezilienței sistemului de aprovizionare; aprofundarea cooperării pe termen lung dintre Ucraina și partenerii săi europeni. Ce urmează CORPUS este deschis și altor state, cu condiția adoptării memorandumului de cooperare semnat la Kiev și a obținerii acordului unanim al partenerilor existenți. În material nu sunt oferite detalii despre calendarul unor noi aderări sau despre volumele de achiziții avute în vedere. [...]
Propunerea de a muta pe flancul estic cei 5.000 de militari americani retrași din Germania ar putea schimba costurile și logistica prezenței SUA în Europa , prin folosirea investițiilor făcute deja de aliații estici pentru găzduirea trupelor, potrivit Economica , care citează Agerpres. Inițiativa apare într-o declarație comună semnată de senatorul Roger Wicker , președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului SUA, și de Mike Rogers , președintele Comisiei pentru servicii armate a Camerei Reprezentanților. Cei doi republicani spun că sunt „foarte preocupați” de decizia de a retrage o brigadă americană din Germania și susțin că o reducere „prematură” a prezenței avansate a SUA în Europa ar putea afecta descurajarea. De ce contează: costuri mai mici pentru contribuabili și infrastructură deja pregătită Argumentul central al celor doi lideri din Congres este că mutarea celor 5.000 de militari spre Est ar menține un „element puternic de descurajare” în Europa, fără a renunța la avantajele operaționale ale unei prezențe avansate. Ei afirmă că aliații de pe flancul estic au făcut „investiții substanțiale” pentru a găzdui trupe americane, ceea ce ar reduce costurile pentru contribuabilii americani. În aceeași logică, mutarea ar întări „linia frontului NATO” și ar contribui la descurajarea unui conflict care ar fi „mult mai costisitor”, potrivit declarației. Contextul politic și militar invocat de semnatari Wicker și Rogers notează că Germania și-a intensificat acțiunile ca răspuns la apelurile președintelui Donald Trump privind o împărțire mai mare a poverii în NATO, inclusiv prin creșterea cheltuielilor de apărare și prin facilități pentru forțele americane (acces, baze și drept de survol) în sprijinul Operațiunii „Epic Fury”, numele american al operațiunii declanșate de SUA împotriva Iranului împreună cu Israelul. Ei mai susțin că, deși aliații „se îndreaptă” spre cheltuirea a 5% din PIB pentru apărare, transformarea acestor bugete în capabilități militare va dura, iar o reducere a prezenței SUA înainte ca aceste capabilități să fie pe deplin realizate ar putea „submina descurajarea” și ar transmite „un mesaj greșit” președintelui rus Vladimir Putin. Ce urmează: discuții cu Pentagonul și coordonare cu aliații Cei doi oficiali cer un proces „deliberat” de analiză pentru orice schimbare semnificativă a posturii forței americane și o coordonare strânsă cu Congresul și aliații. Ei se așteaptă ca Departamentul Apărării să contacteze comisiile de supraveghere „în zilele și săptămânile viitoare” pentru discuții privind decizia și implicațiile ei pentru descurajarea SUA și securitatea transatlantică. [...]
SUA accelerează apărarea antirachetă printr-un contract pentru interceptori plasați pe orbită , după ce Space Force Systems Command a selectat Lockheed Martin să dezvolte capabilități pentru programul Space-Based Interceptor (SBI) , potrivit Interesting Engineering . Miza operațională este adăugarea unui „strat” timpuriu de angajare a țintelor, care ar extinde acoperirea și ar întări descurajarea în fața amenințărilor emergente. Acordurile sunt prezentate ca un pas înainte către „elementele de bază” ale unei soluții integrate de apărare a teritoriului american, construită pe o arhitectură „stratificată” (mai multe niveluri de apărare care se completează). Lockheed Martin spune că lucrările vor accelera dezvoltarea, testarea și integrarea capabilităților SBI, cu obiectivul de a livra o capacitate de angajare timpurie care să îmbunătățească supraviețuirea sistemului și să crească aria de protecție. Ce aduce componenta „spațială” în apărarea antirachetă Ideea centrală a programului este poziționarea unor interceptori pe orbită, pentru a crește șansele de detectare, urmărire și interceptare a amenințărilor avansate, inclusiv a armelor hipersonice, dificil de contracarat cu sisteme clasice terestre sau navale. Publicația notează că inițiativa se înscrie într-un efort mai amplu al SUA de a combina capabilități de pe uscat, mare și din spațiu într-o arhitectură unificată, care să poată lovi rachetele mai devreme în zbor, în faze considerate mai vulnerabile. În material este menționată și o viziune mai largă, descrisă ca un „Golden Dome”, adică o rețea orbitală cu constelații de sateliți și interceptori pentru acoperire globală continuă. Sursa subliniază însă că un astfel de concept vine cu constrângeri: costuri ridicate, complexitate tehnică și preocupări legate de militarizarea spațiului. Ce livrează Lockheed Martin și calendarul Lockheed Martin își bazează propunerea pe experiența cu interceptori „dovediți în luptă”, precum THAAD și PAC-3, și pe alte programe și sisteme, inclusiv Next Generation Interceptor, sisteme de avertizare și urmărire a rachetelor și capabilități asociate amenințărilor hipersonice, potrivit unui comunicat citat de publicație. Compania afirmă că țintește o demonstrație integrată în 2028. Robert Lightfoot, președintele Lockheed Martin Space, a declarat: „Investim în tehnologie și infrastructură, în timp ce reunim forța întregii baze industriale, pentru a livra capabilități avansate precum SBI mai rapid și suntem angajați să livrăm o demonstrație integrată până în 2028.” Materialul nu oferă valoarea contractului și nici detalii despre numărul de interceptori sau despre configurația exactă a sistemului, astfel că amploarea financiară și dimensiunea operațională rămân neprecizate în această etapă. [...]
România ar avea un deficit de reacție și de personal într-un scenariu de criză majoră , iar fără sprijin extern consistent Armata Română „nu poate face față” în varianta „cea mai periculoasă”, potrivit generalului (r) Dorin Toma , fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, într-un interviu acordat Adevărul . Miza, dincolo de dezbaterea publică despre „48 de ore”, este una operațională: capacitatea de a susține prima reacție pe flancul estic depinde de capabilități integrate (nu doar achiziții punctuale) și de o rezervă operațională credibilă. Generalul spune că percepția publică privind vulnerabilitatea este „parțial justificată”, în condițiile în care capabilitățile actuale sunt încă departe de standardele NATO. El invocă Articolul 3 din Tratatul NATO, care obligă fiecare stat să-și dezvolte propriile capabilități de apărare, altfel devenind o vulnerabilitate pentru întreaga alianță. Scenariul „cel mai periculos”: timp insuficient, reacție limitată În evaluarea lui Dorin Toma, planificarea militară ia în calcul atât varianta „probabilă”, cât și pe cea „mai periculoasă”. În scenariul probabil, decidenții ar miza pe existența unui interval de timp pentru operaționalizarea unităților românești și pentru sosirea întăririlor din vestul Europei sau de peste Atlantic, cu condiția modernizării infrastructurii de transport și a procedurilor – motiv pentru care se discută intens despre „mobilitate militară” în Europa. Problemele apar, spune el, în scenariul cel mai periculos, în care un adversar s-ar apropia rapid de granițele României, terestru sau maritim, reducând drastic timpul de reacție și crescând riscul de surprindere. Într-o asemenea situație, generalul afirmă că Armata Română, cu forțele disponibile „astăzi”, nu ar putea rezista fără sprijin extern consistent, iar chiar și activarea Articolului 5 sau dislocarea forțelor aliate pot avea întârzieri, inclusiv din cauza distanțelor, a numărului de țări tranzitate și a infrastructurii mai slab dezvoltate pentru întărirea flancului sud-estic. SAFE și „capabilitatea”, nu lista de achiziții În privința programelor de înzestrare din cadrul SAFE, Dorin Toma le consideră necesare, dar avertizează că ele pot rămâne insuficiente dacă nu sunt integrate într-un „sistem coerent de capabilități”, care să includă echipamente, logistică, comandă-control și personal instruit. El explică și de ce o achiziție majoră – precum mașina de luptă a infanteriei – nu este, singură, o soluție operațională. În logica NATO, o brigadă „capabilă” presupune un ansamblu de componente care trebuie să funcționeze împreună, de la comandă-control și senzori până la sprijin de foc, apărare antiaeriană și logistică. Printre elementele pe care le enumeră ca necesare într-o capabilitate completă se numără: sisteme de comandă-control (inclusiv cu integrare de inteligență artificială, în formularea sa); senzori și mijloace de culegere de informații, inclusiv drone; sprijin de foc (mortiere, artilerie) și tancuri; mijloace de geniu pentru mobilitate/contramobilitate (de exemplu, poduri mobile); apărare antiaeriană (rachete, tunuri); muniție de tip „loitering” (muniție care poate „patrula” înainte de lovire) și mijloace de contracarare a dronelor; logistică (transport, evacuare tehnică, mentenanță) și sprijin medical pe mai multe niveluri. În plus, generalul insistă că instruirea și interoperabilitatea (capacitatea de a opera împreună cu alte armate NATO) sunt „o mare provocare”, chiar și atunci când echipamentele au specificații similare, din cauza diferențelor de producători și politici naționale. Deficitul de personal și presiunea pe rezerva operațională Pe componenta de resursă umană, Dorin Toma indică un necesar de 120.000 de militari, estimat de Analiza strategică a apărării, și afirmă că declarațiile publice ale responsabililor arată un nivel de încadrare de 61%. În acest context, deficitul ar trebui acoperit prin rezerva operațională – însă, spune el, aceasta „nu există” în prezent sau este redusă numeric. Generalul menționează programul rezerviștilor voluntari , dar arată că numărul acestora este „în jur de 3.500 – 4.000” la momentul interviului, insuficient pentru nevoile descrise. El mai subliniază o limitare: rezerviștii care au făcut armata obligatorie în urmă cu 20 de ani și au acum 45–50 de ani nu pot acoperi, în logica sa, cerințele unei rezerve operaționale cu nivel ridicat de pregătire. Reintroducerea stagiului obligatoriu, „dacă voluntariatul eșuează” În lipsa unor rezultate concrete în recrutarea voluntară, Dorin Toma spune că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar trebui analizată „serios”, într-o formă modernă, adaptată. El dă exemple de abordări din Finlanda și Suedia, unde nu este chemată întreaga cohortă de tineri, ci doar un procent, în funcție de nevoile armatei, și invocă dezbateri similare în Germania, respectiv accentul pus de Polonia pe rezervă. În concluzie, mesajul central al generalului este că România nu își poate baza reziliența inițială doar pe calendarul unor programe de achiziții, ci pe construirea de capabilități complete și pe rezolvarea rapidă a problemei de personal – altfel, într-un scenariu de criză accelerată, fereastra de reacție rămâne prea mică. [...]
