CAT$897.40-0.46%

România ar avea un deficit de reacție și de personal într-un scenariu de criză majoră, iar fără sprijin extern consistent Armata Română „nu poate face față” în varianta „cea mai periculoasă”, potrivit generalului (r) Dorin Toma, fost comandant al Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, într-un interviu acordat Adevărul. Miza, dincolo de dezbaterea publică despre „48 de ore”, este una operațională: capacitatea de a susține prima reacție pe flancul estic depinde de capabilități integrate (nu doar achiziții punctuale) și de o rezervă operațională credibilă.

Generalul spune că percepția publică privind vulnerabilitatea este „parțial justificată”, în condițiile în care capabilitățile actuale sunt încă departe de standardele NATO. El invocă Articolul 3 din Tratatul NATO, care obligă fiecare stat să-și dezvolte propriile capabilități de apărare, altfel devenind o vulnerabilitate pentru întreaga alianță.

Scenariul „cel mai periculos”: timp insuficient, reacție limitată

În evaluarea lui Dorin Toma, planificarea militară ia în calcul atât varianta „probabilă”, cât și pe cea „mai periculoasă”. În scenariul probabil, decidenții ar miza pe existența unui interval de timp pentru operaționalizarea unităților românești și pentru sosirea întăririlor din vestul Europei sau de peste Atlantic, cu condiția modernizării infrastructurii de transport și a procedurilor – motiv pentru care se discută intens despre „mobilitate militară” în Europa.

Problemele apar, spune el, în scenariul cel mai periculos, în care un adversar s-ar apropia rapid de granițele României, terestru sau maritim, reducând drastic timpul de reacție și crescând riscul de surprindere. Într-o asemenea situație, generalul afirmă că Armata Română, cu forțele disponibile „astăzi”, nu ar putea rezista fără sprijin extern consistent, iar chiar și activarea Articolului 5 sau dislocarea forțelor aliate pot avea întârzieri, inclusiv din cauza distanțelor, a numărului de țări tranzitate și a infrastructurii mai slab dezvoltate pentru întărirea flancului sud-estic.

SAFE și „capabilitatea”, nu lista de achiziții

În privința programelor de înzestrare din cadrul SAFE, Dorin Toma le consideră necesare, dar avertizează că ele pot rămâne insuficiente dacă nu sunt integrate într-un „sistem coerent de capabilități”, care să includă echipamente, logistică, comandă-control și personal instruit.

El explică și de ce o achiziție majoră – precum mașina de luptă a infanteriei – nu este, singură, o soluție operațională. În logica NATO, o brigadă „capabilă” presupune un ansamblu de componente care trebuie să funcționeze împreună, de la comandă-control și senzori până la sprijin de foc, apărare antiaeriană și logistică.

Printre elementele pe care le enumeră ca necesare într-o capabilitate completă se numără:

• sisteme de comandă-control (inclusiv cu integrare de inteligență artificială, în formularea sa);
• senzori și mijloace de culegere de informații, inclusiv drone;
• sprijin de foc (mortiere, artilerie) și tancuri;
• mijloace de geniu pentru mobilitate/contramobilitate (de exemplu, poduri mobile);
• apărare antiaeriană (rachete, tunuri);
• muniție de tip „loitering” (muniție care poate „patrula” înainte de lovire) și mijloace de contracarare a dronelor;
• logistică (transport, evacuare tehnică, mentenanță) și sprijin medical pe mai multe niveluri.

În plus, generalul insistă că instruirea și interoperabilitatea (capacitatea de a opera împreună cu alte armate NATO) sunt „o mare provocare”, chiar și atunci când echipamentele au specificații similare, din cauza diferențelor de producători și politici naționale.

Deficitul de personal și presiunea pe rezerva operațională

Pe componenta de resursă umană, Dorin Toma indică un necesar de 120.000 de militari, estimat de Analiza strategică a apărării, și afirmă că declarațiile publice ale responsabililor arată un nivel de încadrare de 61%. În acest context, deficitul ar trebui acoperit prin rezerva operațională – însă, spune el, aceasta „nu există” în prezent sau este redusă numeric.

Generalul menționează programul rezerviștilor voluntari, dar arată că numărul acestora este „în jur de 3.500 – 4.000” la momentul interviului, insuficient pentru nevoile descrise. El mai subliniază o limitare: rezerviștii care au făcut armata obligatorie în urmă cu 20 de ani și au acum 45–50 de ani nu pot acoperi, în logica sa, cerințele unei rezerve operaționale cu nivel ridicat de pregătire.

Reintroducerea stagiului obligatoriu, „dacă voluntariatul eșuează”

În lipsa unor rezultate concrete în recrutarea voluntară, Dorin Toma spune că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar trebui analizată „serios”, într-o formă modernă, adaptată. El dă exemple de abordări din Finlanda și Suedia, unde nu este chemată întreaga cohortă de tineri, ci doar un procent, în funcție de nevoile armatei, și invocă dezbateri similare în Germania, respectiv accentul pus de Polonia pe rezervă.

În concluzie, mesajul central al generalului este că România nu își poate baza reziliența inițială doar pe calendarul unor programe de achiziții, ci pe construirea de capabilități complete și pe rezolvarea rapidă a problemei de personal – altfel, într-un scenariu de criză accelerată, fereastra de reacție rămâne prea mică.