Știri
Știri din categoria Externe
Emmanuel Macron refuză să se alăture unei operațiuni „în forță” pentru Strâmtoarea Ormuz, cerând în schimb o redeschidere „concertată” între SUA și Iran, pe fondul riscurilor de escaladare care pot afecta direct fluxurile de transport maritim din Golf, potrivit News.
Președintele francez a făcut declarațiile la sosirea în Armenia, la al optulea summit al Comunității Politice Europene (CPE), unde și-a exprimat scepticismul față de „Project Freedom”, o operațiune lansată de președintele american Donald Trump pentru redeschiderea acestei rute maritime strategice.
Macron a spus că, dacă SUA sunt pregătite să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, „este foarte bine”, însă a precizat că Franța nu va participa la o operațiune de tip intervenție, într-un cadru pe care îl consideră „neclar”.
„Dacă Statele Unite sunt pregătite să redeschidă (Strâmtoarea) Ormuz este foarte bine. Asta cerem încă de la început. Însă noi nu vom participa la nicio operaţiune în forţă, într-un cadru care mi se pare că nu este clar.”
În același timp, liderul francez a cerut o redeschidere „concertată” a strâmtorii de către „Iran și Statele Unite”.
Donald Trump a anunțat începerea, de luni, a unei operațiuni pentru deblocarea navelor blocate de două luni în Golful Persic. La scurt timp, un comandant militar iranian a avertizat că armata americană va fi atacată dacă încearcă să se apropie de Strâmtoarea Ormuz.
Macron a reiterat și că o inițiativă lansată împreună cu premierul britanic Keir Starmer, vizând securizarea navigației în Strâmtoarea Ormuz, nu va fi pusă în aplicare atât timp cât ostilitățile dintre SUA și Iran continuă.
În marja summitului, Macron a mai spus că este „esențial” ca armistițiul să fie respectat în Liban, după noi atacuri ale Israelului soldate cu un mort în sudul Libanului.
Recomandate
Vicepreședintele SUA JD Vance ar urma să meargă în Elveția „în zilele următoare” pentru negocieri cu Iranul , într-un demers care poate influența direct riscurile geopolitice din regiune și, implicit, stabilitatea fluxurilor energetice, în condițiile în care Teheranul a anunțat în paralel închiderea Strâmtorii Ormuz , potrivit Stirile Pro TV . Vance a spus la Fox News că deplasarea este legată de negocierile programate între SUA și Iran, menite să ducă la „un acord cuprinzător” care să pună capăt definitiv războiului. El a descris pregătirile diplomatice drept un proces complicat, invocând nevoia de coordonare și protocoale. „Știți că există mereu un balet delicat de coordonare și protocoale diplomatice.” Vicepreședintele a adăugat că nu a fost niciodată atras de „protocoalele diplomatice” și că preferă o abordare directă, dar a precizat că încearcă să fie respectuos față de modul în care mediatorii – Qatar și Pakistan – vor să fie organizate discuțiile. Negocierile: calendar schimbat și discuții „tehnice” duminică Conform agendei inițiale, Vance ar fi trebuit să fie în Elveția încă de vineri, însă nu a mai plecat după ce negocierile americano-iraniene stabilite pentru acea zi au fost amânate. Între timp, Ministerul iranian de Externe a anunțat că discuții „tehnice” între SUA și Iran vor avea loc duminică în Elveția, cu participarea reprezentanților din Pakistan și Qatar, țările mediatoare. Negociatorii iranieni au plecat spre Elveția sâmbătă, potrivit presei de stat iraniene. Vance a mai afirmat că emisarii președintelui american Donald Trump – Steve Witkoff și Jared Kushner – se află deja în Elveția pentru a gestiona „unele dintre aspectele tehnice ale negocierilor”. Miza: fereastră de 60 de zile pe programul nuclear, pe fondul tensiunilor din Ormuz Materialul notează că un memorandum de înțelegere încheiat în această săptămână între Teheran și Washington prevede lansarea unor negocieri de 60 de zile axate pe programul nuclear al Iranului. În același timp, Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la atacurile israeliene în Liban. Nu este clar, potrivit informațiilor disponibile, cum va influența această decizie noile negocieri din Elveția. [...]
Negocierile SUA–Iran riscă să legitimeze actuala putere de la Teheran, în pofida semnalelor publice despre „schimbare de regim” , iar această ambiguitate poate influența direct condițiile unui eventual acord și costurile politice ale lui, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Textul pornește de la discursul lui Donald Trump din noaptea de 28 februarie, când a anunțat lovituri militare împotriva Iranului și a transmis un mesaj direct către iranieni, sugerând că „ora libertății” lor ar fi „aproape” și îndemnându-i să preia guvernarea după încheierea bombardamentelor. Autorul notează că o astfel de formulare a fost ieșită din tiparul obișnuit al președinților americani și a creat așteptarea unei rupturi politice la Teheran. De ce contează: „regim nou” în discurs, represiune veche în fapte Analiza susține că, în ciuda unor declarații recente ale lui Trump, nu există indicii că în Iran ar fi avut loc o schimbare reală de regim. La summitul G7, întrebat dacă uciderea propriilor cetățeni de către regimul iranian îi afectează disponibilitatea de a urmări un acord, Trump a răspuns într-o formulare pe care autorul o consideră neobișnuită, vorbind despre „primul și al doilea regim” și sugerând că represiunea ar fi fost „mult mai severă” înainte decât „acum”. În contrapunct, sunt invocate raportări despre intensificarea execuțiilor după 28 februarie: pe 2 iunie, contul Amnesty International de pe X/Twitter a publicat o grilă cu 41 de persoane descrise ca protestatari executați din motive politice de la începutul războiului, în urma unor procese-spectacol în instanțe revoluționare; pe 8 iunie, Center for Human Rights in Iran a raportat execuții „într-un ritm fără precedent în ultimele decenii” și o grevă a foamei săptămânală în 56 de închisori; pe 16 iunie, Iran International a relatat încă două execuții, ale unor persoane arestate la protestele din ianuarie și acuzate de „război împotriva lui Dumnezeu”, însoțite de publicarea unor „mărturisiri” obținute forțat. Autorul rezumă această discrepanță prin ideea că, dacă execuțiile continuă și se accelerează, prezentarea situației ca fiind mai „blândă” sau ca aparținând unui „regim” diferit devine greu de susținut. Actorul-cheie invocat: Mohammad Bagher Ghalibaf Un punct central al articolului este rolul lui Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian, descris ca figură proeminentă în negocieri. Analiza îl prezintă drept un exponent al aparatului de represiune, cu un traseu legat de reprimarea protestelor din 1999, de Mișcarea Verde din 2009 și de protestele din ianuarie 2026, despre care autorul afirmă că au fost reprimate violent. Concluzia editorială este că menținerea la putere a unor astfel de persoane ar contrazice mesajul inițial transmis iranienilor pe 28 februarie și ar transforma eventualul acord într-o continuitate a abordărilor anterioare: folosirea populației ca pârghie de negociere, fără o schimbare politică reală la Teheran. Ce urmează, potrivit analizei Textul avansează două explicații posibile pentru declarațiile publice ale lui Trump: fie sunt o manevră diplomatică pentru a facilita un acord, fie președintele ar fi fost convins că a avut loc o „schimbare de regim” de facto, prin eliminarea unor lideri militari, ceea ce ar fi modificat structura de putere. Autorul nu oferă dovezi concludente pentru niciuna dintre variante și tratează această incertitudine ca element de risc: dacă negocierile se încheie cu actualii lideri consolidându-și poziția, atunci promisiunea de „ultimă șansă” pentru iranieni rămâne, în esență, neîndeplinită. [...]
Donald Trump a relansat ideea ca SUA să poată percepe taxe de tranzit în Strâmtoarea Hormuz , într-un moment în care acordul de încetare a focului care ar trebui să mențină ruta deschisă pare să se fragilizeze, potrivit Al Jazeera . Miza este una economică directă: prin strâmtoare trec aproape 20% din petrolul și gazele naturale la nivel global, iar orice blocaj sau incertitudine se transmite rapid în costuri mai mari la energie și în lanțurile de aprovizionare. Într-o postare de sâmbătă după-amiază pe Truth Social , Trump a susținut că „nu vor exista taxe” pentru trecerea prin Hormuz timp de 60 de zile, pe durata perioadei de încetare a focului, și nici după expirarea acesteia — „cu excepția cazului în care sunt impuse de și pentru Statele Unite ale Americii”. Mesajul vine pe fondul unui memorandum de înțelegere (MOU) semnat recent, pe care publicația îl descrie ca dând semne că „se destramă”. De ce contează: Hormuz, un punct de presiune pentru energie și agricultură Strâmtoarea Hormuz este un punct critic al comerțului global: pe lângă petrol și gaze, pe aici ar trece și aproximativ 30% din comerțul mondial cu îngrășăminte, notează Al Jazeera. Închiderea strâmtorii a dus la scumpiri ale combustibililor și a pus presiune pe sectoare agricole din mai multe regiuni. În războiul lansat de SUA și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie, Iranul a folosit strâmtoarea ca pârghie, închizând ruta pentru trafic, potrivit aceleiași surse. Memorandumul de miercuri ar fi trebuit să permită redeschiderea pentru o perioadă interimară de 60 de zile, timp în care Iranului i se interzice să perceapă taxe de trecere. Acordul, contestat în teren: Iran anunță închidere, SUA neagă Sâmbătă, comandamentul militar comun al Iranului a declarat că a închis Strâmtoarea Hormuz, invocând o „încălcare clară” a angajamentelor din memorandum. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a negat informația și a susținut că traficul continuă să circule. Al Jazeera mai arată că SUA răspunsese anterior „strangulării” strâmtorii de către Iran prin impunerea unei blocade navale asupra porturilor iraniene din zonă, blocadă care ar fi fost ridicată prin termenii memorandumului de miercuri. Documentul a oprit și luptele pe alte fronturi ale conflictului regional, inclusiv în Liban, însă nu a fost gândit ca un acord pe termen lung, ci ca bază pentru negocieri, inclusiv asupra programului nuclear iranian. Taxele după 60 de zile: spațiu de interpretare și un posibil precedent Un element-cheie este că memorandumul nu ar preciza că nu pot fi colectate taxe după expirarea perioadei de 60 de zile. Înainte de război, trecerea prin strâmtoare nu era taxată, iar Trump declarase într-un interviu pentru The New York Times că ruta ar trebui să rămână „permanent fără taxe”, însă postarea de sâmbătă sugerează o schimbare de poziție, prin reluarea ideii ca SUA să poată impune taxe, în timp ce Iranului i s-ar interzice. Trump a justificat posibilitatea unei taxe americane ca o compensare pentru „serviciile” SUA, descrise drept rol de „înger păzitor” pentru țările din Orientul Mijlociu și pentru „rambursarea costurilor”. Al Jazeera notează și că Trump folosise recent un limbaj similar, sugerând că SUA ar putea deveni „gardianul Orientului Mijlociu” în schimbul a 20% din veniturile regiunii. Publicația precizează că nu există indicii că planurile lui Trump ar fi fost prezentate oficial țărilor din regiune, multe dintre ele încercând să păstreze un echilibru în relațiile atât cu SUA, cât și cu Iranul. Ce urmează: negocieri în Elveția, dar cu riscuri pe frontul din Liban Discuții suplimentare sunt așteptate în următoarele săptămâni, însă negocierile sunt puse „în pericol” de operațiunile militare israeliene în Liban, care ar putea încălca memorandumul de încetare a focului, potrivit Al Jazeera. Iranul a susținut că închiderea de sâmbătă a strâmtorii a fost determinată de noi atacuri israeliene în sudul Libanului, soldate cu zeci de morți după anunțarea încetării focului. Pakistan, descris ca mediator important între SUA și Iran, a anunțat că discuțiile de follow-up ar urma să înceapă duminică în Elveția. Departamentul Federal elvețian al Afacerilor Externe a confirmat că o delegație iraniană condusă de președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, și ministrul de Externe Abbas Araghchi a ajuns deja. Din partea SUA sunt așteptați Jared Kushner, emisarul special Steve Witkoff și vicepreședintele JD Vance, care a plecat spre Elveția sâmbătă seara. [...]
Declarațiile lui Trump despre o posibilă operațiune în Cuba ridică miza riscului geopolitic în emisfera vestică , într-un moment în care președintele SUA admite că un conflict cu Iranul „durează mai mult” decât anticipase, potrivit Stirile Pro TV , care citează Axios. În emisiunea „ The Axios Show ”, Donald Trump a spus că este „posibil” ca o eventuală invazie a Cubei să semene cu capturarea rapidă a președintelui venezuelean Nicolás Maduro, în ianuarie. Întrebat direct dacă o operațiune în Cuba ar putea arăta ca cea din Venezuela, Trump a răspuns: „Posibil. Este posibil.” De ce contează: semnal de extindere a utilizării forței Potrivit materialului, Trump încearcă să proiecteze puterea militară a Statelor Unite în emisfera vestică, într-un al doilea mandat descris ca fiind caracterizat de utilizarea forței și ambiții expansioniste. În același timp, el a recunoscut că disputa cu Iranul se prelungește, invocând faptul că Iranul are o armată „mai puternică” și este la o distanță mare de SUA. În contrast, Trump a sugerat că Cuba ar fi mai ușor de învins militar, argumentând inclusiv prin proximitate. El a comparat distanța până în Iran cu cea până în Venezuela și Cuba, afirmând că „Venezuela este relativ aproape, iar Cuba este la o aruncătură de băț”. Argumentele invocate: distanță, resurse, complexitate militară Trump a indicat și o diferență legată de resursele naturale, în contextul comparației dintre Cuba și Venezuela: „Venezuela are petrol. Cuba nu are. Cuba are proprietăți frumoase și un litoral frumos.” În ceea ce privește Iranul, el a susținut că operațiunea ar fi „mult mai mare și mult mai puternică” din perspectiva armamentului implicat decât cea din Venezuela, deși a descris Venezuela drept „un stat foarte militarizat”. Trump a mai spus că acțiunea din Venezuela „a durat, de fapt, 48 de minute”, referindu-se la o operațiune care a implicat o armată cu „foarte mulți soldați”. Ce urmează: scenarii militare pentru un posibil colaps al regimului de la Havana Conform articolului, Trump a declarat în repetate rânduri că preferă o „preluare prietenoasă” a Cubei și o tranziție pașnică spre „o insulă liberă”. Totuși, administrația sa ar fi elaborat scenarii militare pentru situația în care regimul de la Havana s-ar prăbuși, posibil chiar în cursul acestei veri. Materialul notează și că armata Cubei nu mai are capacitățile de altădată: după prăbușirea Uniunii Sovietice și pierderea sprijinului sovietic în anii 1990, forțele armate cubaneze s-au redus semnificativ, iar o parte importantă din echipamentele aflate încă în serviciu provin din perioada sovietică. [...]
Donald Trump reia ideea că războiul din Ucraina ar fi putut fi încheiat rapid, sugerând o eroare tactică a Rusiei cu efect direct asupra duratei conflictului , potrivit Digi24 . Într-un interviu acordat Axios , președintele SUA afirmă că forțele ruse ar fi putut ajunge la Kiev „în trei ore”, dar ar fi pierdut avantajul inițial după ce un general ar fi deviat tancurile de pe autostradă pe teren agricol, unde au rămas blocate în noroi. Trump susține că, la începutul războiului, Rusia avea „sute de tancuri” care înaintau spre Kiev pe o autostradă de beton, „foarte bună, solidă”, care ar fi permis un avans rapid. În relatarea sa, schimbarea rutei a fost decisivă: ploi „record” ar fi transformat câmpurile în noroi, iar vehiculele ar fi rămas imobilizate, oferind Ucrainei timp să riposteze. Ce „greșeală” indică Trump și cum leagă episodul de sprijinul militar pentru Ucraina În interviu, Trump afirmă că tancurile rusești blocate ar fi fost ulterior distruse de forțele ucrainene cu rachete antitanc Javelin, pe care spune că SUA le-au furnizat Kievului în timpul mandatului său, înainte de declanșarea războiului. „Aveau un general, care cel mai probabil nu mai este acum printre noi, care a decis ca în loc să meargă direct la Kiev și să pună capăt războiului din prima zi, să se deplaseze pe teren agricol și prin noroi.” Poziționarea politică: „nu sunt drăguț cu Rusia” Trump respinge ideea că ar fi indulgent cu Moscova și spune că a avut o linie dură atât față de Rusia, cât și față de China, argumentând că această abordare i-ar fi adus respectul celor două puteri. „Se spune că mă port foarte drăguț cu Rusia. Nu sunt drăguț cu Rusia. Am fost foarte dur cu Rusia și China, mai dur decât oricine altcineva și de aceea, acei oameni mă respectă.” Declarațiile sunt prezentate de Digi24 ca parte a interviului acordat Axios; materialul nu include reacții din partea Rusiei sau Ucrainei la aceste afirmații. [...]
Un istoric german susține că miza Kremlinului în Ucraina este și economică, nu doar militară , iar controlul asupra resurselor și industriei ucrainene rămâne un element-cheie în logica imperială a Moscovei, potrivit Bild . Martin Schulze Wessel , profesor la Universitatea din München și specialist în Europa de Est, afirmă într-un podcast al publicației că Ucraina a fost tratată istoric de puterile de la Moscova ca „existențial” importantă, inclusiv din motive demografice și de echilibru intern în fosta Uniune Sovietică. În interpretarea sa, această logică se regăsește și în motivația actuală a lui Vladimir Putin. De ce contează: resursele și industria, parte din „miza” strategică Schulze Wessel explică faptul că Ucraina era considerată indispensabilă pentru URSS și pentru că dispunea de resurse naturale majore. În relatarea sa, Moscova avea nevoie de: „cel mai mare bazin carbonifer” al Uniunii Sovietice; „un important bazin de minereu de fier”; o bază fără de care planurile de industrializare ar fi fost „greu de imaginat”. Această dimensiune economică este prezentată ca parte a unui tipar istoric de subordonare a Ucrainei, dincolo de argumentele strict militare. Context istoric invocat: Stalin și Hitler, aceeași țintă, alte metode Istoricul amintește că și Iosif Stalin, și Adolf Hitler au urmărit controlul asupra Ucrainei. În cazul lui Stalin, Schulze Wessel spune că o foamete provocată de om, cunoscută drept „ Holodomor ”, a dus la moartea a milioane de ucraineni în anii 1930, cu obiectivul de a „distruge Ucraina” și de a-i frânge voința națională. Despre Hitler, istoricul afirmă că, înaintea atacului Germaniei asupra URSS în iunie 1941, liderul nazist ar fi susținut că Germania „trebuie să aibă Ucraina” pentru a evita foametea, ceea ce arată, în această interpretare, o abordare de „stăpânire și exploatare” a unei regiuni agricole bogate. „Obsesia” lui Putin: Ucraina ca test de identitate și model alternativ Pentru perioada recentă, Schulze Wessel plasează începutul campaniei lui Putin împotriva Ucrainei în 2014 și susține că liderul rus are o „obsesie” legată de Ucraina, pe care o ridică la nivelul unei „chestiuni de a fi sau a nu fi” pentru imperiul și națiunea rusă. În această cheie, Putin ar vedea o Ucraină independentă, democratică și prosperă economic drept un risc politic intern: un posibil „model alternativ” pe care rușii l-ar putea compara cu propria lor realitate. Istoricul spune că, deși Putin urmărește extinderea influenței ruse și în alte direcții (precum Asia Centrală sau sud-estul Europei), Ucraina ar avea un statut aparte în această strategie. [...]
