Știri
Știri din categoria Apărare
Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen cere o „coaliție a celor dispuși” în Europa, cu criterii stricte de participare și o garanție de securitate de tip Articolul 5, pe fondul îndoielilor privind angajamentul SUA, potrivit Antena 3. Mesajul are un impact direct de reglementare și guvernanță: ar muta centrul de greutate al deciziilor militare către un grup restrâns de state, cu reguli care să limiteze blocajele interne.
Rasmussen spune că „asistăm acum la dezintegrarea NATO” și leagă această evoluție de incertitudinile create de Donald Trump în jurul Articolului 5 (clauza de apărare colectivă). În opinia sa, europenii „trebuie să ne menținem pe propriile picioare” și să fie capabili să apere continentul fără a depinde de Washington pentru apărarea convențională.
Propunerea vizează formalizarea unei „coaliții a celor dispuși”, descrisă ca un grup de țări europene „pregătite și capabile” să organizeze apărarea continentului independent. Rasmussen susține că, în forma actuală, nici Uniunea Europeană, nici NATO „nu sunt potrivite” pentru consolidarea unui pilon european, motiv pentru care ar fi nevoie de „noi planuri de apărare și noi capacități militare”.
Un element central este schimbarea de arhitectură decizională: el cere mecanisme care să împiedice statele individuale să poată bloca operațiunile militare și, în plus, un mecanism de excludere a membrilor care nu respectă condițiile.
Rasmussen afirmă că participarea ar trebui limitată la state care îndeplinesc criterii stricte, inclusiv:
În paralel, el cere intensificarea producției de arme și muniții, ca parte a consolidării capacităților europene.
Deși avertizează asupra „dezintegrării” alianței, Rasmussen spune că NATO va continua să joace un rol central și numește „umbrela nucleară americană” drept „garanția supremă de securitate”. Diferența, în viziunea sa, este că apărarea convențională ar trebui să poată fi asigurată de europeni.
Totodată, el cere integrarea Ucrainei într-un viitor cadru european de securitate, ca membru cu drepturi depline al noii alianțe propuse, invocând ritmul în care Ucraina dezvoltă arme și muniții și rolul de „bastion împotriva Rusiei”.
Rasmussen, aflat la Berlin pentru discuții cu lideri politici, spune că a discutat ideea, dar că nu are încă un sprijin ferm. El ar „saluta” ca inițiativa să fie preluată de cancelarul german Friedrich Merz împreună cu Emmanuel Macron, Keir Starmer și Giorgia Meloni.
Recomandate
Revenirea lui Trump readuce în prim-plan riscul unei „recalibrări” a angajamentului SUA în NATO , iar miza pentru Europa este una operațională: cât de mult se poate baza pe capabilitățile americane dacă Washingtonul condiționează tot mai dur sprijinul de cheltuielile de apărare și de cooperarea în dosare precum Iranul. O analiză preluată de Digi24 din Foreign Affairs susține că tensiunile actuale nu sunt fără precedent și că alianța a supraviețuit tocmai pentru că, în crize repetate, costul ruperii a rămas mai mare decât costul compromisului. În acest tablou, semnalul politic venit de la Casa Albă contează nu doar ca retorică, ci ca posibilă schimbare de postură militară. Potrivit textului, Trump și-a început al doilea mandat criticând cheltuielile europene „derizorii” și punând sub semnul întrebării angajamentul SUA față de Articolul 5 (clauza apărării colective). Totodată, el a deplâns refuzul unor state membre de a se alătura eforturilor SUA în Iran sau de a oferi acces la survol și baze, iar administrația sa ar fi luat măsuri pentru a reduce capabilități militare de lovire în adâncime pe continent, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Două surse recurente de fricțiune, cu efect direct asupra planificării militare Analiza identifică două tipare care reapar în aproape toate „crizele NATO” și care, în practică, influențează felul în care se împart sarcinile și riscurile în alianță: împărțirea sarcinilor : nemulțumirea constantă a SUA că aliații europeni cheltuiesc prea puțin pentru propria apărare și „profită” de puterea americană; operațiunile în afara zonei : dezacordurile despre ce ar trebui să facă NATO dincolo de aria tratatului și dacă interesele de securitate ale unui aliat devin automat obligația tuturor. Foreign Affairs argumentează că NATO a găsit soluții de fiecare dată nu pentru că divergențele au dispărut, ci pentru că interesele comune de securitate și costul unei despărțiri au împins părțile spre compromis. Cheltuielile de apărare: tensiune „înscrisă” în tratat, nu o excepție a erei Trump Textul insistă că disputa privind banii este la fel de veche ca alianța. Articolul 5 lasă statelor libertatea de a acorda asistență „prin acțiunile pe care le consideră necesare”, iar Articolul 3 obligă aliații să-și mențină și dezvolte capacitățile prin „autoajutorare” și ajutor reciproc — o formulă care a alimentat, istoric, percepții diferite despre cât „datorează” fiecare. Sunt invocate episoade timpurii care arată că Washingtonul a încercat încă din anii ’50 să evite o prezență militară permanentă în Europa, în timp ce europenii au căutat garanții cât mai ferme. În anii următori, pe fondul schimbării percepției amenințării sovietice și al scăderii cheltuielilor, au reapărut acuzațiile reciproce. Mai târziu, sunt menționate inițiative politice în SUA pentru reducerea trupelor din Europa și, în 2006, stabilirea țintei de 2% din PIB pentru apărare, pe care până în 2014 o îndeplineau doar puțini membri. „În afara zonei”: când crizele externe devin teste de solidaritate A doua linie majoră de fractură este legată de intervenții și crize din afara ariei formale a tratatului. Articolul 6 delimitează geografic obligațiile, dar, în practică, aliații nu au căzut niciodată complet de acord asupra granițelor și a consecințelor lor. Ca exemplu de ruptură, analiza amintește criza Suezului din 1956 , când Franța și Regatul Unit au acționat împreună cu Israelul fără consultarea Washingtonului, iar SUA au folosit cadrul ONU pentru a forța retragerea. Mai târziu, Franța lui Charles de Gaulle s-a retras din structura de comandă militară integrată, iar NATO a fost nevoită să-și mute sediul de la Paris la Bruxelles, într-o reorganizare logistică amplă. Ce rezultă pentru Europa: presiune pentru capacități, nu doar pentru declarații Concluzia de fond a analizei este că NATO a funcționat, în repetate rânduri, ca un mecanism de gestionare a crizelor interne, nu ca o alianță lipsită de conflicte. În logica acestui argument, dacă Washingtonul își condiționează mai dur implicarea, Europa ar putea fi împinsă să facă mișcări — chiar și modeste sau întârziate — pentru a evita o ruptură . Rămâne însă o limitare importantă: textul discută tendințe și precedente istorice, fără a oferi un calendar sau detalii verificabile public despre amploarea și ritmul reducerilor de capabilități americane în Europa. În lipsa acestor elemente, impactul imediat se vede mai ales în incertitudinea de planificare și în presiunea politică asupra bugetelor de apărare ale statelor europene. [...]
Ucraina vrea să extindă producția și folosirea unor sisteme experimentale anti-dronă , după ce acestea au demonstrat eficiență în condiții apropiate de luptă, potrivit Kyiv Post , care îl citează pe comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski . Decizia are un impact operațional direct: Rusia continuă să folosească pe scară largă drone de atac și drone FPV (first-person view – drone controlate din perspectiva camerei de la bord), iar armata ucraineană caută soluții tehnologice pentru a crește „supraviețuirea” unităților pe câmpul de luptă. Sîrski spune că noile sisteme pot reduce eficiența atacurilor aeriene ale inamicului. Ce s-a testat și cine coordonează programul Anunțul a venit după o demonstrație organizată de Direcția Centrală pentru Activitate de Inovare a armatei ucrainene, descrisă ca o platformă care coordonează cercetarea militară împreună cu dezvoltatori de tehnologie și producători din industria de apărare. Potrivit lui Sîrski, producători ucraineni au prezentat dezvoltări noi și au demonstrat funcționarea lor în condiții simulate de luptă, iar rezultatele testelor au confirmat capacitatea sistemelor de a diminua eficiența atacurilor aeriene rusești. Detaliile tehnice – specificații, principii de funcționare și tactici de folosire – rămân clasificate, din motive de securitate operațională. „Sarcina noastră este să ne asigurăm că ocupanții ruși află despre capacitățile lor direct pe câmpul de luptă”, a declarat Sîrski. Ce urmează: analiză înainte de decizia de scalare Conducerea militară va analiza rezultatele testelor înainte de a lua decizia finală privind volumul de producție și integrarea acestor sisteme în unitățile din prima linie. Publicația nu oferă un calendar și nici date despre costuri, furnizori sau capacități de producție, iar amploarea extinderii rămâne, deocamdată, neprecizată. [...]
Marea Britanie își testează rachete cu rază lungă fără componente americane, pentru a evita un posibil „veto” al Washingtonului asupra utilizării lor de către Ucraina , potrivit Meduza . Miza este operațională: Londra încearcă să livreze Kievului armament care să poată fi folosit fără a depinde de aprobări politice din SUA pentru lovituri în adâncimea teritoriului rus. Informația despre testele reușite este atribuită de Meduza publicației Financial Times . Un oficial britanic neidentificat a explicat, în discuția cu Financial Times, rațiunea proiectului: „Nu vrem ca permisiunea de a folosi armele să depindă de cum merg negocierile.” Ce se știe despre noile rachete și calendar Potrivit The Telegraph, rachetele ar avea: o ogivă de 250 de kilograme; o rază de acțiune de aproape 500 de kilometri. După teste suplimentare programate în acest an, rachetele ar urma să intre în producție de masă. Conform informațiilor din material, ele ar putea ajunge în dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei spre finalul lui 2026. Context: de ce contează lipsa componentelor din SUA Marea Britanie a început să dezvolte propria rachetă pentru a sprijini Ucraina în 2024, pe fondul restricțiilor impuse de SUA, care se temeau de escaladare, privind lovituri în profunzimea teritoriului rus cu rachete Storm Shadow și ATACMS. În acest context, eliminarea componentelor americane din noul sistem ar reduce riscul ca utilizarea lui să fie condiționată de decizii politice la Washington. [...]
Îmbunătățirea bruscă a preciziei rachetelor nord-coreene folosite de Rusia ridică miza apărării antiaeriene a Ucrainei și sugerează o modernizare accelerată a armamentului livrat de Phenian, potrivit Agerpres , care citează agenția japoneză Kyodo și oficiali ucraineni din sectorul apărării. Un oficial al serviciului ucrainean de informații militare a declarat că marja de eroare față de punctul țintă, „de cel puțin un kilometru” în 2024, s-a redus până în aprilie 2026 la „numai 1-5 metri”. În primele utilizări, la începutul lui 2024, aceste rachete aveau o abatere de aproximativ 1-3 km, iar multe explodau în aer. Ce tipuri de rachete sunt vizate Potrivit informațiilor citate, rachetele a căror precizie ar fi fost îmbunătățită sunt: KN-23 , descrisă ca având caracteristici comparabile cu racheta rusească Iskander ; KN-24 , asemănătoare rachetei tactice americane ATACMS . De ce contează: impact operațional asupra interceptării Publicația notează că aceste rachete ar putea fi lansate rapid și pot zbura pe traiectorii neregulate, ceea ce complică interceptarea. Un expert militar citat indică drept posibilă explicație a modernizării perfecționarea sistemului de navigație inerțială (mecanismul care ghidează racheta către țintă pe baza senzorilor interni). În total, Rusia ar fi lansat „cel puțin 100” de rachete KN-23 și KN-24 cu combustibil solid asupra unor ținte din Ucraina, atacuri soldate cu aproximativ 170 de morți și răniți, conform aceleiași surse. Context: cooperarea militară Rusia–Coreea de Nord Rusia și Coreea de Nord au semnat în 2024 un tratat de parteneriat strategic care prevede asistență militară reciprocă în caz de agresiune. În acest cadru, Phenianul ar fi furnizat Rusiei milioane de obuze și echipamente militare, inclusiv rachete balistice KN-23/24 și sisteme antitanc. Materialul mai menționează că circa 15.000 de soldați nord-coreeni ar fi participat la luptele pentru recucerirea teritoriului din provincia rusă Kursk, ocupat în august 2024 de trupele ucrainene. Pe termen mai larg, cele mai recente analize citate indică faptul că o cooperare mai aprofundată în domeniul apărării între Rusia și Coreea de Nord ar putea deveni o amenințare serioasă pentru securitatea Asiei de Est, în condițiile în care Phenianul își continuă programele nuclear și de rachete. Rachetele balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune pot acoperi toată Coreea de Sud și părți din Japonia, inclusiv baze militare americane. [...]
Numirea lui Roman Gofman la conducerea Mossadului deschide o etapă de reorganizare internă cu miză operațională majoră , în condițiile în care serviciul israelian își recalibrează planurile legate de Iran, potrivit The Jerusalem Post . Gofman a preluat conducerea agenției pe 2 iunie și este prezentat ca un „super outsider” nu doar pentru că nu provine din nucleul recent de conducere al Mossadului, ci și pentru că numirea sa a fost contestată în justiție. În material se arată că a existat o petiție la Înalta Curte de Justiție pentru blocarea numirii, susținută inclusiv de fostul șef al Mossad, David Barnea, de procurorul general Gali Baharav-Miara și de Asher Grunis, șeful comisiei de verificare și fost președinte al Curții Supreme. Gofman a câștigat disputa și are acum „puterile depline” ale directorului Mossad. Reorganizare accelerată și aducerea de „outsideri” Un element central al schimbării este modul în care Gofman își construiește echipa. Publicația notează că un reportaj Maariv a relatat că noul director ar fi adus cinci persoane din afara organizației pentru a prelua poziții-cheie și a domina structurile interne existente. Textul indică însă și o nuanță importantă: aducerea de consilieri externi nu ar fi o excepție în istoria recentă a Mossadului, deoarece și foștii directori au lucrat cu astfel de persoane. Diferența sugerată este una de formă și expunere: unii dintre predecesori ar fi consultat „outsiderii” în afara spațiilor Mossad, în timp ce Gofman i-ar fi adus în interior, lucru pe care Maariv îl descrie drept potențial risc de securitate. În același timp, articolul menționează că acești consilieri ar avea „profiluri solide de securitate”, iar Gofman ar putea susține că își asumă transparent implicarea lor. Iranul rămâne ținta principală, dar strategia este în lucru Miza operațională majoră rămâne Iranul. Atât Gofman, cât și Barnea au afirmat în discursurile de predare-primire din 1–2 iunie că obiectivul principal este răsturnarea regimului Republicii Islamice Iran și că acest lucru este realizabil, potrivit materialului. În privința planurilor asociate fostei conduceri, articolul reamintește că, pe 4 iunie, publicația a relatat despre un scenariu în care Israelul ar fi fost pregătit să sprijine kurzii inclusiv cu o zonă de interdicție aeriană și un „umbrela” de foc aerian continuu, pentru a-i ajuta să avanseze împotriva unor forțe iraniene care ar fi încercat să le blocheze înaintarea. Se menționează și o dezbatere privind motivele pentru care președintele SUA, Donald Trump, ar fi ajuns să blocheze operațiunea, precum și acuzații din partea unor surse israeliene că planul ar fi fost divulgat către Turcia pentru a fi oprit înainte de implementare. Maariv susține că Gofman ar considera aceste eforturi drept eșec și ar fi pregătit să schimbe strategia. The Jerusalem Post afirmă însă că această prezentare ar fi „simplificată”: noul șef ar putea aduce strategii noi, dar ar putea păstra și combina o parte din abordările existente, într-un plan mai amplu aflat încă „în stadii foarte timpurii”. Schimbări punctuale, nu „ruptură” totală (deocamdată) Deși Gofman l-ar fi înlocuit pe adjunctul numit recent de Barnea, articolul notează că nu a adus un outsider în funcția de număr doi, ci a promovat un alt oficial („A”) din interiorul Mossadului, cu circa 15 ani de experiență în organizație. Materialul sugerează că unele relatări despre anularea unor operațiuni ar fi exagerări și că, în acest moment, Gofman ar derula mai degrabă o evaluare la nivelul întregii organizații, cu schimbări inițiale mai mici, urmând ca eventualele modificări mai mari să vină ulterior. În final, articolul mai arată că Gofman ar prefera să iasă din atenția presei pentru câteva luni, pe fondul complexității funcției și al faptului că administrația Trump „continuă să schimbe regulile jocului”, în timp ce Mossad ar fi reușit, în ultimii 25 de ani, să influențeze evenimente-cheie din Iran, public sau discret, inclusiv pe tema programului nuclear. [...]
Rusia recurge la plase tip „anti-păsări” pe navele din Marea Baltică, un semn al presiunii operaționale pe apărarea antidrone , potrivit WinFuture , care descrie imagini recente cu un vas militar acoperit cu o structură de plasă verde, similară unor plase comerciale de grădinărit. Plase pe un desant din clasa Ropucha, folosit și ca escortă Imaginile indică faptul că nava de desant „ Alexander Schabalin ” a fost „împachetată” cu o plasă cu ochiuri dese, măsură menită să reducă riscul loviturilor cu drone ucrainene în timp ce operează în ape europene. Vasul aparține clasei Ropucha (proiect sovietic din anii 1970), are 112 metri lungime și o deplasare de peste 4.000 de tone, fiind conceput în principal pentru transport de tancuri, trupe și echipamente, cu rampe de încărcare la prova și la pupa. La momentul surprinderii în imagini, „Alexander Schabalin” escorta cargoul civil rusesc „Mikhail Britnew” pe o rută prestabilită prin Marea Baltică. Cât ajută, de fapt: protecție limitată la drone mici Observatori militari citați în material pun sub semnul întrebării eficiența unei astfel de „blindări” improvizate. Conform United24 Media (citat de WinFuture), o țesătură subțire ar putea oferi cel mult protecție împotriva dronelor mici de tip FPV (First-Person View) – drone telecomandate cu transmisie video directă către operator – folosite frecvent în conflict, dar care transportă încărcături relativ reduse. În schimb, împotriva unor sisteme mai grele, precum drona ucraineană FP-2, plasa ar fi insuficientă. Materialul menționează că FP-2 are un focos mai puternic și este proiectată pentru atacuri la distanță asupra țintelor maritime mari, putând parcurge distanțe considerabile deasupra apei. Indiciu despre lipsa escortelor specializate și protejarea „flotei din umbră” Folosirea unei nave de desant ca escortă este prezentată ca un posibil indiciu al deficitului de nave de escortă specializate în Flota rusă din Baltică. În contextul înăspririi controalelor occidentale asupra „flotei din umbră” (rețeaua de transporturi maritime asociată exporturilor rusești), marina ar securiza tot mai des cargouri civile. WinFuture notează și o limitare tehnică: tunurile de 57 mm ale navei nu sunt orientate în primul rând către apărarea antiaeriană, ceea ce o face vulnerabilă la atacuri aeriene rapide și manevriere. Plase similare ar fi apărut deja și pe alte platforme, inclusiv pe nave de patrulare și pe submarine nucleare din clasa Borei din Pacific, sugerând un răspuns „la nivel de flotă”, dar în continuare improvizat, la amenințarea dronelor. [...]
