Știri
Știri din categoria Tehnologie & Știință
Prețurile memoriei RAM ar putea să se dubleze până la finalul lui 2026 , pe fondul unei piețe în care capacitățile de producție sunt tot mai mult direcționate către memorii pentru infrastructura AI, iar segmentul de consum rămâne „împins” în plan secund, potrivit IT Home . Declarația îi aparține lui Chris Xia, manager regional Lexar pentru Australia și Noua Zeelandă, care susține că promoțiile recente din retail (reduceri sau pachete cu alte componente PC) nu indică o relaxare a prețurilor, ci mai degrabă o mișcare de eliberare a stocurilor înainte de intrarea unor loturi noi, mai scumpe. De ce se scumpește RAM: AI „mănâncă” oferta de cipuri de memorie În analiza preluată de IT Home de la Tom’s Hardware , explicația principală ține de cererea pentru infrastructură AI, care consumă tot mai mult din producția de cipuri de memorie. Samsung, SK Hynix și Micron – cei trei mari furnizori tradiționali – ar avea capacități de producție aproape integral ocupate de HBM (High Bandwidth Memory, adică memorie cu lățime mare de bandă, folosită în special lângă acceleratoare pentru AI), ceea ce reduce disponibilitatea pentru piața de consum. În acest context, sursa notează că prețurile RAM continuă să urce, chiar dacă unele module au părut temporar „stabilizate” în retail. De ce promoțiile pot fi înșelătoare pentru cumpărători Chris Xia afirmă că există un decalaj de 8–9 luni până când costurile din industrie se transmit complet către consumatori, iar direcția de preț ar fi, în prezent, una singură: în sus. Astfel, reducerile punctuale pot reflecta: lichidarea stocurilor pentru a face loc unor livrări noi, la prețuri mai mari; nevoia comercianților de a elibera numerar; situații în care unii distribuitori încă vând stocuri mai ieftine rămase nevândute în alte regiuni, până la epuizarea lor. După epuizarea acestor stocuri, Xia se așteaptă ca prețurile la raft să fie împinse în sus de combinația dintre ofertă limitată și cerere ridicată. La ce să se aștepte piața până la final de an IT Home amintește că, în decembrie 2025, Edward Crissler, manager de relații publice la Sapphire, estima că prețurile DRAM ar putea să se stabilizeze după 6–8 luni, dar la un nivel ridicat. Între timp, potrivit materialului, percepția din industrie s-a schimbat, iar unele voci anticipează creșteri până la finalul lui 2026. În acest cadru, managerul Lexar recomandă cumpărarea RAM „acum”, susținând că în următorii ani ar fi greu de văzut prețuri mai mici. [...]
Un fost vicepreședinte IBM pentru informații despre amenințări susține că firma ar fi ascuns ani la rând intruziuni atribuite hackerilor chinezi și nu ar fi notificat autoritățile SUA , potrivit The Next Web . Miza depășește disputa de muncă: IBM este un furnizor important de securitate cibernetică pentru agenții federale, iar acuzațiile ridică un risc de conformitate și de încredere într-o companie care vinde servicii de protecție către stat. William Barlow, fost vicepreședinte IBM pe zona de „threat intelligence” (analiza și anticiparea atacurilor informatice) până în august 2019, a depus o acțiune de tip „whistleblower” (avertizor de integritate), desecretizată săptămâna aceasta. Plângerea, inițial depusă sub sigiliu în 2020, susține că IBM ar fi știut despre breșe și ar fi ales deliberat să nu informeze autoritățile americane. Ce descrie plângerea: amploare, perioadă, ținte Dosarul se concentrează pe o campanie atribuită grupului APT 10, asociat guvernului chinez, ai cărui membri au fost inculpați în 2018. Barlow afirmă că o investigație internă IBM ar fi identificat peste 56.000 de posibile intruziuni între 2013 și 2016. Conform unui raport intern citat în plângere, atacatorii ar fi accesat: aproape 400 de conturi compromise; aproape 200 de sisteme, în toate unitățile de business IBM. Breșa ar fi vizat 18 țări și mai multe produse IBM. În plus, hackerii ar fi infiltrat și date pe care IBM le administra într-un parteneriat cu AT&T, companie menționată și ea în proces. Problemă operațională invocată: lipsa logurilor Barlow susține că, după un avertisment primit în martie 2017 de la oficiali de informații din alianța Five Eyes , IBM a declanșat o investigație internă, dar nu a putut evalua complet impactul deoarece nu păstrase loguri privind accesările din rețea (înregistrări esențiale pentru a reconstrui cine a intrat, când și ce a făcut). În plângere, infrastructura de rețea a companiei este descrisă drept „arhaică”, iar atacatorii ar fi putut „rătăci aproape oriunde nedetectați”, potrivit aceleiași surse. Alte incidente invocate și poziția IBM Acuzațiile nu se opresc la rețeaua centrală IBM. Barlow afirmă că: Trusteer, companie de securitate cibernetică achiziționată de IBM în 2013, ar fi fost compromisă în 2018; Truven, companie de date medicale cumpărată în 2016 pentru 2,6 miliarde de dolari (aprox. 11,5 miliarde lei), ar fi fost afectată de mai multe breșe după achiziție. În ambele cazuri, el acuză IBM că nu ar fi investigat adecvat sau nu ar fi divulgat incidentele. Un purtător de cuvânt IBM, Miki Carver, a refuzat să răspundă punctual, dar a transmis către TechCrunch: „Această plângere a fost depusă acum șase ani, iar Departamentul de Justiție al SUA a refuzat să intervină. IBM este încrezătoare că acțiunile noastre au respectat litera legii.” Decizia Departamentului de Justiție de a nu interveni nu închide cazul: un judecător federal din New York a dispus desecretizarea dosarului, iar avocatul lui Barlow a indicat că va continua litigarea. De ce contează: presiune de reglementare și risc reputațional Cazul reaprinde discuția despre breșe care nu ajung niciodată publice și despre stimulentele companiilor de a amâna sau evita raportarea. The Next Web amintește că Uber a plătit 148 milioane de dolari în 2018 după ce a ascuns o breșă din 2016, iar ONU a fost prinsă ascunzând un incident care a afectat birouri din Geneva și Viena. În paralel, cadrul de raportare s-a înăsprit: reguli mai noi ale autorității americane de supraveghere a piețelor (SEC) cer companiilor listate să dezvăluie incidente „materiale” de securitate cibernetică în termen de patru zile lucrătoare, deși aplicarea rămâne neuniformă. Pentru IBM, acuzațiile din instanță se traduc în primul rând într-un test de guvernanță și credibilitate în relația cu clienții guvernamentali. [...]
Propunerea lui Donald Trump de a oferi americanilor o participație la companiile de inteligență artificială riscă să complice chiar reglementarea sectorului , pentru că ar pune statul în postura de „arbitru” și, simultan, beneficiar al creșterii valorii firmelor pe care ar trebui să le supravegheze, potrivit The Next Web . Președintele SUA a spus că ar urma să se întâlnească „săptămâna viitoare” la Casa Albă cu companii de AI pentru a discuta un „parteneriat” federal care ar permite publicului american să profite de succesul industriei. Trump a invocat „concepte” prin care „părți” ar putea fi oferite publicului, inclusiv ideea de a direcționa dividende către americani, menționată și de Bloomberg . Două modele: donație voluntară vs. „preluare” prin taxare în acțiuni Ideea a fost avansată inițial de CEO-ul OpenAI , Sam Altman, care a propus încă din 2025 o variantă voluntară: un „Public Wealth Fund” (fond public de avere) în care companiile ar putea dona acțiuni către guvern pentru a crea o participație pentru fiecare cetățean. În această logică, compania se poziționează ca partener, nu ca țintă. În paralel, senatorul Bernie Sanders a împins discuția într-o zonă mult mai dură, prin planul pentru AI Sovereign Wealth Fund Act , descris în op-ed-ul publicat pe site-ul său : o taxă unică de 50% pe acțiunile celor mai mari companii de AI, plătită în acțiuni, nu în numerar. Statul ar administra fondul, ar folosi acțiunile cu drept de vot pentru a obține reprezentare în consiliile de administrație și ar bloca decizii considerate dăunătoare. Țintele menționate includ OpenAI, Anthropic și xAI, iar publicația notează că legislația este considerată puțin probabil să treacă, dar a mutat „granițele” a ceea ce Washingtonul e dispus să discute. Trump pare să se poziționeze între cele două: susține public conceptul, fără să explice mecanismul. Riscul major: statul acționar poate slăbi supravegherea Cea mai directă critică vizează conflictul de interese. Nat Purser, de la grupul de advocacy Public Knowledge, a avertizat (în declarații preluate de CNBC ) că un aranjament în care guvernul deține acțiuni ar putea reduce apetitul autorităților de a impune sau aplica reguli de siguranță, dacă acestea ar diminua valoarea deținerilor statului. Contextul imediat amplifică această problemă: cu trei zile înainte de comentariile despre „împărțirea profiturilor”, Trump a semnat un ordin executiv prin care companiile sunt invitate să trimită „voluntar” modelele de frontieră (cele mai avansate) la testare guvernamentală cu până la 30 de zile înainte de lansarea publică, potrivit The Next Web . Dacă statul ar deveni acționar, stimulentul de a păstra testarea „voluntară”, nu obligatorie, ar putea crește. Deocamdată, Anthropic a spus că nu este implicată în discuții cu administrația privind acordarea de acțiuni către guvern, conform The Next Web . Nicio altă companie nu a confirmat public participarea. Obstacolul practic: nu există un mecanism unic, iar structurile diferă Dincolo de politică, problema centrală rămâne una „mecanică”: cum ar transfera o companie privată de AI acțiuni către guvernul federal. Publicația subliniază că firmele vizate au structuri corporative, baze de investitori și obligații fiduciare diferite, ceea ce face improbabil un mecanism „universal”. În cazul OpenAI, The Next Web notează că firma este evaluată de investitori privați la peste 850 miliarde de dolari (aprox. 3.910 miliarde lei), se restructurează din non-profit în entitate cu scop lucrativ și se pregătește pentru o listare (IPO) posibil chiar în acest an. În același timp, Anthropic a depus confidențial documentația pentru IPO, conform The Next Web . Pentru varianta Sanders, folosirea codului fiscal ar ridica, în plus, întrebări constituționale, în condițiile unei „sechestrări” de 50% în acțiuni. Varianta Altman evită acest tip de risc, dar depinde integral de participarea voluntară a companiilor, ceea ce ar face fondul „atât de mare sau de mic pe cât decide industria”. Ce urmează Trump a indicat că întâlnirea cu companiile de AI va avea loc „săptămâna viitoare”, însă nu există o agendă publică, nu sunt confirmate companii participante și nu există un cadru legal conturat. În fundal, The Next Web plasează discuția într-un peisaj de politici fragmentate la Washington, descris și în analiza sa despre disputa internă privind cine reglementează AI, disponibilă aici . În lipsa detaliilor, rămâne deschis dacă inițiativa va produce un mecanism real de distribuire a câștigurilor (de tip dividende) către populație sau va rămâne o dezbatere politică fără implementare, mai ales în condițiile în care chiar arhitectura propusă poate intra în conflict cu obiectivul de reglementare a siguranței în AI. [...]
Patentul care a stat la baza dischetei „floppy” a fost acordat în 1972, iar standardizarea timpurie a mediului de stocare a împins rapid în jos costurile și a accelerat adoptarea – un exemplu clasic de tehnologie care a devenit infrastructură pentru industria PC, potrivit Tom's Hardware . Brevetul (US 3668658A) a fost acordat la doi ingineri IBM și descria un „disc magnetic într-o carcasă de protecție” care curăța și proteja suprafața mediului de înregistrare. Dischetele inițiale aveau 8 inci (aprox. 20,3 cm) în diametru și o capacitate de 80 KB. Erau, la propriu, flexibile – spre deosebire de dischetele de 3,5 inci, rigide, care au ajuns ulterior să fie asociate cu iconița de „salvare”. De ce a contat: ținte de cost și o soluție completă (mediu + unitate) Munca la acest mediu portabil a început încă din 1967, în cadrul Project Minnow , inițiativă IBM care propunea un disc flexibil din Mylar acoperit cu material magnetic, introdus într-o unitate printr-un slot și rotit pe un ax, ca alternativă la bandă sau cartele perforate. În același context, IBM viza praguri de cost care arată ambiția de a transforma produsul într-un consumabil de masă: costul dispozitivului sub 200 de dolari (aprox. 900 lei); costul mediului sub 5 dolari (aprox. 23 lei). IBM a început producția dischetelor de 8 inci în 1971, împreună cu unități compatibile, deci utilizarea a precedat cu câteva luni acordarea brevetului. Atât dischetele, cât și unitățile au primit brevete în 1972. Evoluția capacității: mai mic, mai mult, mai ieftin Deși formatul de 8 inci era mare, capacitatea era modestă chiar și față de formatele ulterioare mai mici. IBM notează că produsul a fost comercializat inițial ca putând stoca echivalentul a 3.000 de cartele perforate, iar alte surse indică echivalența de 80 KB. Tom’s Hardware trece în revistă câteva repere care au crescut rapid densitatea de stocare: 1977: Apple II a venit cu unități de 5,25 inci; Steve Wozniak a dezvoltat o schemă de înregistrare (Group Coded Recording) care permitea 140 KB, peste 90 KB (single-density). 1978: Tandon a introdus unitatea cu două fețe (DSDD), cu dischete de până la 360 KB. 1984: IBM a urcat la formatul high-density de până la 1,2 MB pe 5,25 inci; tot atunci Apple a lansat Macintosh cu mecanism de 3,5 inci de la Sony , de 400 KB. 1986: IBM a rafinat standardul de 3,5 inci la 1,44 MB. La vârf, „peste 5 miliarde de dischete erau vândute anual”, potrivit IBM, iar schimbarea de direcție a devenit vizibilă în 1998, când Apple a renunțat la unitatea de dischetă în iMac. Unde mai apar încă dischetele, în 2026 În 2026, dischetele sunt în principal nostalgie, dar mai există „nișe” care au rămas blocate în tehnologii vechi, menționează publicația, inclusiv în infrastructuri precum San Francisco Muni Metro , în închisori din New Jersey și în planurile de modernizare ale Marinei germane . [...]
Samsung ar putea aduce bateria de 5.000 mAh pe un model „Ultra” mai compact , o mutare care ar reduce diferențele practice dintre vârful de gamă și un telefon mai mic, dacă zvonurile se confirmă, potrivit GSMArena . Publicația scrie că Samsung ar urma să lanseze Galaxy S27 Pro în ianuarie, alături de Galaxy S27, S27+ și S27 Ultra. Noul „Pro” este descris ca un „Ultra” mai mic, dar fără stylusul S Pen, ceea ce ar elibera spațiu intern pentru o baterie mai mare decât s-ar aștepta de la un model cu dimensiuni reduse. Informația-cheie din zvon: Galaxy S27 Pro ar urma să vină cu o baterie de 5.000 mAh , conform unei surse citate de GSMArena, un „tipster” de pe rețeaua X. În contextul actual, capacitatea nu mai este ieșită din comun pentru multe modele chinezești, însă pentru Samsung ar fi un nivel puternic în zona flagship, mai ales dacă se confirmă într-un telefon mai compact. Ce știm despre poziționarea lui S27 Pro Din detaliile vehiculate până acum, S27 Pro ar urma să fie un compromis între format și dotări: ecran de 6,47 inci ; fără S Pen (diferență majoră față de Ultra); aceeași cameră principală și ultrawide ca la Ultra, dar cu un teleobiectiv diferit. De ce contează bateria de 5.000 mAh GSMArena notează că Galaxy S26 Ultra are aceeași capacitate de 5.000 mAh, iar succesorul său ar putea păstra acest nivel. Dacă S27 Pro ajunge într-adevăr la 5.000 mAh, Samsung ar putea oferi autonomie comparabilă cu Ultra într-un corp mai mic, ceea ce ar schimba criteriile de alegere pentru utilizatorii care nu vor stylus, dar vor baterie mare. Deocamdată, toate informațiile sunt la nivel de zvon, iar specificațiile finale și calendarul de lansare rămân neconfirmate oficial. [...]
Rusia a fixat la circa 2 miliarde de ruble prețul unui loc pentru turiștii spațiali către Stația Spațială Internațională , însă zborul cu capsula Soyuz nu poate fi operat ca o „excursie” comercială obișnuită: este obligatorie prezența a doi profesioniști (cosmonauți antrenați) care să însoțească turistul, potrivit IT Home . Condiția ridică direct costul și limitează drastic numărul potențialilor clienți, într-o piață oricum de nișă. Declarația îi aparține directorului general al corporației spațiale de stat Roscosmos , Dmitri Bakanov , făcută pe 4 iunie, în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Acesta a explicat că „racheta se împarte după numărul de participanți” și că nu pot fi trimiși „amatori” fără echipaj profesionist, motiv pentru care prețul ajunge la aproximativ 2 miliarde de ruble. De ce contează: turismul orbital rămâne scump și greu de scalat Obligația de a aloca doi cosmonauți pentru fiecare turist înseamnă că modelul de business nu se reduce la vânzarea unui simplu „bilet”, ci implică resurse umane rare, pregătire și constrângeri de siguranță. În aceste condiții, chiar dacă există cerere, capacitatea de a crește volumul zborurilor rămâne limitată, iar costul per client rămâne ridicat. Publicația notează că, din cauza costurilor mari, numărul celor dispuși să plătească din buzunar pentru a ajunge pe orbită joasă este în continuare foarte mic la nivel global. Prețul a scăzut față de 2019 IT Home indică și un reper istoric: în decembrie 2019, pentru Soyuz-MS, tariful pentru un turist spațial era de 2,5 miliarde de ruble. Nivelul actual, de circa 2 miliarde de ruble, reprezintă o reducere față de acel moment. Orbital vs. suborbital: diferențe de cost și experiență Zborul Soyuz este unul orbital, la aproximativ 400 km altitudine, iar turistul poate rămâne în Stația Spațială Internațională de la câteva zile până la peste o săptămână. Aceasta este o categorie diferită de zborurile suborbitale, care trec doar de linia Kármán și oferă câteva minute de imponderabilitate, cu cerințe tehnice și costuri operaționale mai mici. Ca puncte de comparație menționate în material: SpaceX: călătorie orbitală, „preț pe persoană” de 55 milioane dolari (aprox. 253 milioane lei). Virgin Galactic: zbor suborbital, circa 750.000 dolari (aprox. 3,45 milioane lei). Blue Origin: zbor suborbital (program oprit), prețuri variabile, în general 2,5–4 milioane dolari (aprox. 11,5–18,4 milioane lei); în 2021, un preț de 28 milioane dolari (aprox. 129 milioane lei). În lipsa unor schimbări majore de cost sau de organizare a misiunilor, condiția impusă de Roscosmos – doi profesioniști pentru fiecare turist – sugerează că turismul orbital cu Soyuz va rămâne un produs exclusivist, cu volum mic și bariere operaționale ridicate. [...]
Traficul generat de boți a ajuns majoritar pe internet, iar asta pune presiune pe modelul economic al platformelor , care depind de publicitate, potrivit Adevărul , pe baza datelor Cloudflare . Compania de securitate cibernetică și găzduire web Cloudflare spune că, pentru prima dată, volumul de trafic produs de boți și agenți bazați pe inteligență artificială (IA) l-a depășit pe cel generat de utilizatori umani. Matthew Prince , cofondator și director executiv al Cloudflare, a confirmat schimbarea într-o postare pe platforma X și a susținut că momentul a venit mai devreme decât estimările inițiale, care indicau finalul lui 2027. Conform monitorizărilor Cloudflare, boții sunt responsabili pentru 57,4% din totalul solicitărilor de accesare a site-urilor web analizate, în timp ce utilizatorii umani generează 42,6%. Explicația invocată de experți ține de diferența de „viteză” dintre oameni și software: un utilizator accesează, de regulă, câteva pagini înainte de a decide ceva, în timp ce un agent bazat pe IA poate scana și analiza mii de site-uri în același interval. De ce contează pentru bani: publicitatea nu funcționează cu boți Schimbarea structurii traficului ridică, în analiza citată, întrebări economice pentru platformele online, în condițiile în care o parte importantă din finanțarea internetului se bazează pe publicitate. Problema este că sistemele automatizate nu reacționează și nu dau clic pe reclame, ceea ce poate eroda eficiența acestui model. În acest context, o soluție discutată de specialiști ar fi taxarea boților pentru accesul la date. O astfel de schimbare ar putea restructura finanțarea internetului și, potrivit unor analiști citați, ar putea apărea inclusiv scenariul în care navigarea să devină complet gratuită pentru utilizatorii umani, iar costurile să fie suportate de companiile care dezvoltă tehnologii IA. Context: „teoria internetului mort” și poziția Cloudflare Creșterea activității automatizate readuce în discuție „teoria internetului mort”, ipoteza că mediul online ar putea ajunge dominat de algoritmi care interacționează între ei, în detrimentul conținutului uman. Conducerea Cloudflare respinge însă această viziune, argumentând că instrumentele de IA pot permite mai multor oameni să creeze conținut fără cunoștințe avansate de programare. [...]
Apple ar putea închide definitiv capitolul Mac-urilor cu Intel odată cu macOS 27 , o schimbare care ar forța companiile și utilizatorii să accelereze migrarea către dispozitive cu procesoare Apple Silicon , potrivit CNET . În același pachet de zvonuri apar și indicii despre o Siri „mai inteligentă” și ajustări ale interfeței „Liquid Glass”, însă miza operațională majoră rămâne compatibilitatea hardware. Ce ar însemna, practic, finalul suportului pentru Intel Dacă Apple oprește suportul pentru Mac-urile cu procesoare Intel în macOS 27, consecința directă este că o parte din flotele existente de laptopuri și desktopuri ar rămâne blocate pe versiuni mai vechi de macOS. Pentru utilizatorii business, asta se traduce în decizii mai rapide de înlocuire a echipamentelor și, potențial, în costuri suplimentare de administrare (gestionarea mai multor versiuni de sistem de operare în paralel). CNET tratează informația ca zvon, ceea ce înseamnă că nu există, în acest stadiu, o confirmare oficială și nici un calendar ferm. Siri „mai inteligentă” și schimbări la „Liquid Glass”, pe lista de așteptări Pe lângă subiectul compatibilității, publicația notează și alte direcții vehiculate pentru macOS 27: o versiune de Siri descrisă ca fiind „mai inteligentă”; ajustări ale elementelor de interfață asociate cu „Liquid Glass”. În lipsa unor detalii tehnice confirmate în materialul citat, rămâne neclar ce funcții concrete ar primi Siri și cât de ample ar fi modificările de design. La ce să se aștepte utilizatorii și departamentele IT Pentru organizațiile care încă folosesc Mac-uri Intel, semnalul principal este nevoia de planificare: inventarierea dispozitivelor, evaluarea aplicațiilor critice și stabilirea unui calendar de migrare către Apple Silicon, dacă zvonurile se confirmă. Până la un anunț oficial, informațiile rămân speculative, dar direcția este în linie cu tranziția începută de Apple în ultimii ani. [...]
Gemini Desktop 0.12 aduce Google Gemini ca aplicație nativă în Windows, cu file pentru conversații și notificări la finalizarea răspunsurilor , potrivit WinFuture — o schimbare care mută utilizarea chatbotului din browser într-un flux de lucru mai „operațional”, cu comenzi rapide și ferestre dedicate. Aplicația (neoficială) funcționează pe Windows 10 (32-bit și 64-bit) și Windows 11. WinFuture notează că pe GitHub este disponibil codul-sursă, iar de acolo pot fi descărcate și versiuni pentru Windows 11 ARM64, macOS și Linux. După prima pornire, utilizatorii trebuie să se autentifice cu un cont Google pentru a folosi software-ul. Ce se schimbă în utilizarea de zi cu zi Gemini Desktop oferă acces direct la funcțiile Google Gemini — inclusiv chat și generare de imagini — într-o fereastră separată, fără browser. Accentul este pe productivitate: aplicația poate păstra mai multe conversații deschise simultan, afișate ca file (tabs), cu comutare rapidă între ele. Un alt element practic menționat este notificarea de tip pop-up atunci când Gemini a terminat de generat un răspuns, utilă mai ales când răspunsurile durează mai mult. Hotkey-uri, „spotlight chat” și opțiuni de control O parte dintre funcții pot fi controlate prin combinații de taste la nivel de sistem. Printre exemplele din descriere: deschiderea unei ferestre de introducere „plutitoare” (un fel de prompt rapid) pentru a trimite întrebări fără a părăsi aplicația curentă; menținerea ferestrei în prim-plan; pornirea chatului vocal; salvarea conversației curente în format PDF. În setări, utilizatorii pot comuta între interfață deschisă și închisă la culoare și pot adăuga aplicația la pornirea automată a Windows. Securitate și confidențialitate: ce susține dezvoltatorul Dezvoltatorul afirmă că aplicația nu colectează date despre utilizatori și nici telemetrie (date de diagnostic/urmărire a utilizării) și că ar realiza doar conexiuni către domeniile Google. Autentificarea ar avea loc direct prin Google, conform descrierii. Alternative: alți clienți pentru chatboturi WinFuture indică existența unor clienți (oficiali sau neoficiali) și pentru alte sisteme populare, precum ChatGPT , Perplexity sau Claude, precum și opțiunea de a folosi o aplicație care reunește mai multe servicii într-o singură interfață (Chatbox). [...]
Explozia dronei maritime din Portul Constanța scoate în evidență o vulnerabilitate operațională: fereastra lungă dintre detectare și intervenție. Potrivit Euronews , drona observată pe 5 iunie și detonată ulterior în port era complet funcțională și echipată pentru recunoaștere și război electronic, iar incidentul ridică întrebări despre capacitatea de monitorizare și reacție în infrastructuri critice. În direct la Euronews, Mihai Dragu, inginer doctorand în drone, a spus că ambarcațiunea era de tip Magura 5 și avea ca element-cheie comunicații satelitare, inclusiv legătură la Starlink , lucru vizibil în imaginile publicate de autorități. Expertul a descris o platformă „plină de antene”, cu echipamente specifice războiului electronic (bruiaj radio și dispozitive de radiofrecvență), nu o dronă configurată pentru „luptă cinetică” (lovire directă cu armament). „Este o dronă aliată și probabil efectua o misiune (...) avea legătură satelitară, este plină de antene pe punte. Probabil efectua misiuni de recunoaștere și război electronic, nu era înarmată.” Ce s-a întâmplat și de ce contează pentru operarea portului Ucrainenii au precizat că drona le aparține și că au scăpat-o de sub control, împreună cu alte trei ambarcațiuni similare. În interpretarea expertului, drona a intrat în port manevrând „sub control” până la dana 78, fiind autopropulsată și cu echipamentele în funcțiune (ventilatoare, motoare), înainte să se blocheze în pontoane. Euronews notează că drona a fost observată în jurul orei 06:20, iar explozia s-a produs la 10:25, rămânând întrebarea legată de intervalul mare dintre detecție și detonare. În acest context, miza operațională este timpul de reacție: chiar și în scenariul unei drone „aliate”, o platformă autonomă care ajunge într-un port și se autodetonează poate genera riscuri pentru siguranță și pentru continuitatea activității. Autodistrugere, nu atac: explicația și limita informațiilor Expertul a susținut că explozia ar fi fost rezultatul unei autodistrugeri programate, menită să evite compromiterea unor informații sensibile despre construcția și parametrii dronei. În material se menționează și ipoteza unei probleme de comunicare între autoritățile române și cele ucrainene: deși Ucraina ar fi anunțat România, nu ar mai fi existat timp suficient pentru îndepărtarea dronei înainte de autodetonare. „Nu a fost un atac, era într-o misiune de patrulare și a trebuit să se autodistrugă pentru a nu divulga informații sensibile (...) Acela a fost un buton de autodistrugere, nu ca să facă daune.” Totuși, același expert precizează explicit că face „speculații” privind modul în care s-a luat decizia de distrugere, ceea ce indică faptul că nu există, în acest punct, o confirmare publică detaliată a lanțului decizional. Ce măsuri rapide indică expertul pentru protecție anti-dronă În opinia lui Mihai Dragu, o soluție rapidă ar fi instalarea de camere termale perimetrale în jurul portului și al altor obiective, pentru a detecta căldura echipamentelor de la bord (în contrast cu apa rece). El mai indică necesitatea unui set combinat de senzori și mijloace de intervenție: camere termale; rețele de microfoane acustice; capabilități de interceptare și intervenție „cinetică” (neutralizare fizică). Incidentul din Constanța rămâne relevant nu prin natura „aliată” a dronei, ci prin lecția practică pentru infrastructuri critice: detectarea fără o procedură suficient de rapidă de izolare/îndepărtare poate lăsa un port expus, inclusiv la efectele unei autodistrugeri programate. [...]
Google Chrome a atins noi recorduri de viteză în testele de performanță, după optimizări profunde ale motoarelor interne , potrivit WinFuture . Schimbările vizează în special modul în care browserul procesează JavaScript și randarea paginilor, cu efect direct asupra timpilor de răspuns ai aplicațiilor web și a încărcării site-urilor în utilizarea de zi cu zi. Ce s-a schimbat în performanță și cum a fost măsurată În benchmark-ul Speedometer 3.1 , Chrome a obținut 61 de puncte pe un MacBook Pro cu procesor M5 și macOS 26.0.1, ceea ce reprezintă o creștere de 5% față de anul trecut. În JetStream 3, scorul a urcat cu 10% de la începutul anului, până la 469 de puncte. Aceste teste sunt folosite în industrie pentru a evalua viteza de reacție a aplicațiilor web și eficiența în sarcini complexe, fiind întreținute în colaborare de dezvoltatori precum Apple și Mozilla. Pentru utilizatori, publicația notează că rezultatul ar trebui să se traducă prin încărcarea mai fluidă a paginilor și o experiență mai „rapidă” în browser. Un compromis rămâne însă: Chrome își păstrează reputația de consum ridicat de memorie RAM pentru nivelul de performanță oferit. Optimizări „sub capotă”: V8, WebAssembly și Blink Google indică drept punct central al optimizărilor motorul V8, componenta care execută JavaScript. Concret, browserul ar „sări” peste pași de execuție considerați inutili în sarcini de rutină, pentru eficiență mai bună. În plus, au fost ajustate euristicile (reguli interne) care decid când merită optimizat codul: optimizarea consumă la rândul ei resurse, iar Chrome ar evalua mai bine raportul cost–beneficiu, cu efect mai ales asupra sarcinilor asincrone rulate în fundal. Au fost făcute schimbări și în zona WebAssembly (tehnologie folosită frecvent în aplicații cu calcule intensive, de la inteligență artificială la criptografie), printr-un schimb de date mai direct între JavaScript și WebAssembly, după eliminarea unor conversii redundante de tipuri de date. Pe partea de afișare a paginilor, motorul Blink a primit un update care include utilizarea operațiunilor SIMD (o instrucțiune procesează mai multe seturi de date simultan) pentru a accelera procesarea documentelor HTML, inclusiv copierea șirurilor de caractere la încărcarea inițială. Tot aici apare și un mecanism de cache (memorie tampon) mai inteligent, menit să reducă presiunea pe RAM la procesarea structurii documentului și să scadă necesarul de memorie pentru layout-uri de bază, ceea ce ar putea ajuta mai ales pe sisteme mai slabe. În lista de ajustări mai intră calcule mai rapide pentru Apple Advanced Typography, un cache nou pentru grafice vectoriale complexe și o creștere a securității prin structuri de date izolate, conform aceleiași surse. [...]
Nokia a pierdut schimbarea către smartphone-uri pentru că a rămas blocată în hardware, în timp ce valoarea s-a mutat în software și ecosisteme , arată o analiză video publicată de CNBC . În esență, compania finlandeză a continuat să prioritizeze producția, robustețea și capacitatea de a scala volume mari, exact când industria începea să fie dominată de aplicații, dezvoltatori și platforme. Nokia a definit ani la rând piața telefoanelor mobile, cu modele precum 3310 și Nokia 1100, iar la vârf a fost cea mai valoroasă companie din Europa și unul dintre cele mai puternice branduri de tehnologie pentru consumatori, potrivit materialului. Însă „era smartphone” a schimbat locul în care se crea valoarea în industrie. Unde s-a produs ruptura: ecosistemele au bătut producția Analiza descrie tranziția ca pe o mutare a centrului de greutate de la dispozitiv la platformă. Pe măsură ce Apple și Google au construit ecosisteme software în jurul aplicațiilor și comunităților de dezvoltatori, Nokia a rămas concentrată pe: hardware și design de produs; producție și lanțuri de fabricație; scalarea rapidă a vânzărilor în masă. CNBC numește această alegere un „misread” strategic (o evaluare greșită a direcției pieței), care a contribuit la finalul dominației Nokia în telefoanele mobile. De ce contează pentru companiile de tehnologie Miza economică sugerată de material este că, odată cu smartphone-urile, avantajul competitiv nu a mai fost dat în primul rând de capacitatea de a produce multe telefoane fiabile, ci de controlul asupra platformei și a distribuției prin aplicații. Cu alte cuvinte, cine a controlat ecosistemul a capturat o parte mai mare din valoarea creată în industrie. Ce urmează în seria CNBC Materialul este al doilea episod din seria „Built for Billions” dedicată Nokia. CNBC precizează că primul episod tratează modul în care Nokia face bani în prezent, iar al treilea se va concentra pe „următorul pariu” al companiei: rețele bazate pe inteligență artificială și viitorul conectivității globale. [...]