Studiu suedez: Tesla și Lexus, cele mai predispuse mărci la parbrize sparte - Analiza datelor arată o creștere semnificativă a incidentelor de deteriorare în ultimii 25 de ani

Cazurile de parbrize deteriorate au crescut de 2,6 ori în Suedia din 2000 până în 2024 , iar datele sugerează că diferențele dintre mărci țin tot mai mult de design (suprafețe vitrate mari, zone pentru camere și senzori) și de costul înlocuirii, nu doar de „ghinion”, potrivit unei analize publicate de PiataAuto , bazată pe un studiu al Administrației de Transporturi din Suedia. Studiul folosește două baze mari de date din asigurări și include peste 840.000 de incidente care au implicat deteriorări de parbriz, ceea ce îi dă greutate statistică. Dincolo de clasamente, miza practică este una de cost: când parbrizul nu poate fi reparat și trebuie înlocuit, factura crește, iar cazul ajunge mai des la asigurător. Ce arată „normalizarea” pe numărul de mașini înmatriculate O simplă numărare a mărcilor din dosarele de daună arată frecvent VW și Volvo, urmate de BMW, Mercedes și Toyota. Dar această ierarhie reflectă și structura parcului auto din Suedia (de exemplu, prezența mare a Volvo), nu neapărat o vulnerabilitate mai mare. De aceea, autorii au raportat frecvența daunelor la numărul de automobile înmatriculate pe marcă, obținând un „indice de incidență” (valoarea 1 înseamnă o frecvență „normală”, proporțională cu ponderea mărcii în parc). În această metrică, Tesla are cea mai mare incidență, de 2,78 ori peste ponderea sa în parcul auto. Urmează Lexus, apoi MINI, BMW și Mercedes. Peste medie mai apar Audi, VW și Seat, în timp ce Skoda, Ford, Subaru și Kia sunt foarte aproape de valoarea 1. De ce Tesla iese în evidență: parbrize mari și zone „interzise” la reparații Explicația indicată pentru Tesla ține de construcția parbrizului: suprafețe mari și zone de siguranță extinse în jurul camerelor de monitorizare a traficului. Dacă deteriorarea apare în aceste zone, parbrizul trebuie înlocuit chiar și când defectul e mic, ceea ce împinge cazul spre asigurare. În paralel, la mașini mai simple și mai vechi, proprietarii pot alege să repare pe cont propriu incidente minore, pentru a evita creșterea primei de asigurare în anul următor — un comportament care poate influența statisticile raportate. Reparație vs. înlocuire: diferențe mari între mărci Studiul insistă și pe proporția reparațiilor față de înlocuiri. Reparația este posibilă în anumite situații (de exemplu, când există doar un punct care nu s-a transformat în crăpături lungi), prin curățare și umplere cu o rășină specială, însă nu readuce parbrizul la starea inițială. Există și limitări ferme: zonele cu senzori și camere nu se repară, la fel defectele din câmpul vizual direct al șoferului; sunt excluse și crăpăturile prea aproape de margine. Pe cazurile raportate, Kia, Suzuki și Dacia au o pondere mai mare de reparații și mai mică de înlocuiri, asociată atât cu numărul mai mic de senzori/arii dedicate, cât și cu deciziile proprietarilor pentru mașini mai „bugetare”. La polul opus, Citroen și Volvo au cea mai mare proporție de înlocuiri, în principal din cauza zonelor de siguranță mai mari. Sezonalitate și trend pe termen lung: de ce problema se agravează Vârful de incidență apare spre sfârșitul iernii și primăvara, când pietricelele din materialul antiderapant și degradarea carosabilului (crăpături, gropi) generează mai multe particule proiectate de roți. Pe termen lung, creșterea este abruptă: în 2000 au fost procesate 122.178 cazuri, iar în 2024 — 318.539, adică de 2,6 ori mai multe. În același interval, numărul de mașini înmatriculate a crescut de circa 1,5 ori, ceea ce indică o frecvență mai mare a parbrizelor deteriorate, nu doar mai multe mașini. Printre explicațiile invocate de experți în studiu se numără: parbrize mai subțiri (pentru reducerea greutății și criterii de siguranță); mașini mai grele și roți mai late (225/235/255 față de 185 în urmă cu 25 de ani), care cresc probabilitatea de a proiecta pietre; dispariția aproape totală a apărătorilor de noroi, care în trecut rețineau o parte din particulele aruncate în spate. Pentru șoferi și pentru piața de service, concluzia practică este că „riscul” nu mai e doar o chestiune de drumuri și sezon, ci și de arhitectura mașinii: pe măsură ce cresc suprafețele vitrate și se extind zonele cu senzori, cresc și situațiile în care înlocuirea devine obligatorie, cu impact direct în costuri și în frecvența daunelor raportate la asigurări. [...]