Știri
Explozia pseudo-științei online devine un risc operațional pentru comunicarea științei , iar rețelele sociale au ajutat grupurile de negaționiști să se conecteze și să se consolideze, spune fizicianul Cristian Presură într-un interviu publicat de stirileprotv.ro . În viziunea lui, fenomenul nu mai arată ca „insule” separate, ci ca un „continent” în care oamenii migrează ușor de la o teorie conspiraționistă la alta. Presură descrie o dinamică în care comunități care înainte erau izolate (de la „Pământul plat” la negaționism medical sau „inventarea istoriei”) și-au creat „poduri” prin platformele sociale, iar profilurile se suprapun tot mai des — de exemplu, „un platist este, în general, și antivaccinist”. Cum se propagă pseudo-știința și de ce contează Potrivit fizicianului, motorul principal nu este lipsa de informație, ci emoțiile: deziluzii față de societate, față de clasa politică și față de direcția în care merge România. În acest context, știința ajunge să fie folosită ca „debușeu” pentru frustrări care au, de fapt, alte cauze. Soluția pe termen lung, în opinia sa, este educația orientată spre gândire critică, nu memorare: un om care a înțeles de ce Pământul este rotund nu va nega acest lucru doar pentru că este nemulțumit de societate. Costul pentru oamenii de știință: audiență mică și val de ură Presură explică de ce puțini cercetători rămân consecvenți în popularizarea științei online: canalele riguroase tind să aibă audiențe mai mici, iar presiunea din comentarii poate deveni descurajantă. El dă exemplul unei colege care s-a retras după un volum mare de injurii. Și el spune că este afectat de atacurile online și că, deși blochează utilizatorii agresivi, nu a „trecut peste ură”. Menționează inclusiv o încercare de a automatiza blocarea cu ajutorul unui agent de inteligență artificială, dar afirmă că Facebook l-a avertizat că își riscă pagina dacă folosește un astfel de instrument. Context: riscuri pe termen lung și decalajul dintre tehnologie și morală În același interviu, fizicianul face distincția între riscurile pe termen scurt și cele pe termen lung: nu vede „apocalipsa” în durata vieților noastre, dar spune că, pe scări de timp de mii sau milioane de ani, o civilizație se poate autodistruge. El indică drept factori de risc bombele nucleare și, mai ales, super-inteligența artificială, subliniind că problema de fond este decalajul dintre avansul tehnologic și cel moral. Această idee este legată și de Paradoxul Fermi (de ce nu am detectat civilizații extraterestre): o explicație posibilă, în interpretarea lui, este că multe civilizații avansate s-ar fi putut autodistruge înainte să ajungă să comunice. [...]
