Știri
Știri din categoria Politică & Externe

Președintele Donald Trump a declarat că „execuțiile s-au oprit” în Iran, invocând surse „foarte importante” din interiorul regimului , într-un moment în care Statele Unite „analizează opțiunile” privind un răspuns față de Teheran, informează CNN . Declarațiile președintelui au fost făcute miercuri în Biroul Oval, în contextul în care există temeri legate de posibila execuție a protestatarului Erfan Soltani, în vârstă de 26 de ani, reținut recent. Afirmațiile liderului american vin în contradicție cu datele prezentate de Human Rights Activists News Agency (HRANA), o organizație cu sediul în SUA, care susține că cel puțin 2.400 de protestatari au fost uciși în urma represiunii declanșate în Iran în decembrie 2025. Atmosfera din capitala iraniană rămâne tensionată, iar internetul este în continuare blocat. Trump a susținut că „a fost informat pe surse sigure” că „nu mai există planuri de execuții” , dar nu a precizat cine i-a oferit aceste informații. „Ne-au spus că omorurile s-au oprit. Sper că este adevărat”, a declarat el. În același timp, a transmis că SUA nu exclud opțiunea unei intervenții militare, dar „vor aștepta să vadă cum evoluează situația”. Pe fondul acestor tensiuni, Marea Britanie și-a închis temporar ambasada de la Teheran și a retras tot personalul, avertizând cetățenii britanici, inclusiv pe cei cu dublă cetățenie, că riscurile de arestare sunt semnificative. În paralel, mai mulți angajați americani au fost retrași dintr-o bază militară din Qatar , ca măsură de precauție. Trump a declarat și că ar fi „foarte supărat” dacă regimul iranian va continua cu execuțiile. În lipsa unor confirmări din partea autorităților de la Teheran, situația rămâne incertă, iar eventualele acțiuni ale SUA depind, potrivit președintelui, de evoluția din teren. Deocamdată, el afirmă că a fost informat că „execuțiile nu vor avea loc” și că „ajutorul este pe drum” pentru protestatarii iranieni. [...]

MAE a ridicat avertismentul pentru Iran la 9/9 „Părăsiți imediat țara!” , potrivit Digi24 , după o ședință de coordonare convocată de ministra Oana Țoiu la Ministerul Afacerilor Externe. La reuniune au participat ambasadoarea României în Iran, Mirela Grecu, și șefii misiunilor diplomatice românești din Orientul Mijlociu . Discuțiile au vizat analiza evoluțiilor recente, evaluarea scenariilor posibile și ajustarea opțiunilor de acțiune diplomatică, inclusiv a mecanismelor de coordonare interinstituțională, în contextul tensiunilor din Iran. MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români aflați în Iran să părăsească imediat țara, pe orice rută sigură disponibilă, menționând că, la acest moment, există încă zboruri pentru ieșirea de pe teritoriul iranian. Totodată, românii care au călătorii planificate în perioada următoare sunt sfătuiți să le anuleze. Ministerul le cere celor aflați în Iran să își semnaleze prezența la Ambasada României la Teheran, la numărul de urgență +98 21 77647570, precizând că acesta funcționează doar prin apel GSM, din cauza lipsei accesului la internet. Dacă nu pot contacta misiunea, cetățenii pot apela +98 21 77539041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, cu operatori disponibili permanent. În plan diplomatic, MAE arată că a transmis la București îngrijorările însărcinatului cu afaceri al Iranului, iar la Teheran misiunea României colaborează cu ambasadorii statelor UE, în cadrul Convenției de la Viena. Ministerul subliniază că protecția cetățenilor români rămâne prioritară și că este pregătit să acorde asistență consulară rapidă; în prezent, nu există solicitări de repatriere din partea celor aproximativ 400 de români aflați în Iran. [...]