Știri
Știri din categoria Externe
Donald Trump spune că SUA vor bloca Strâmtoarea Ormuz și că NATO ar urma să ajute la deminare, o combinație cu potențial de a afecta direct fluxurile de petrol și, implicit, prețurile la energie, potrivit Mediafax. Declarațiile au fost făcute într-o intervenție telefonică la Fox News, în contextul negocierilor SUA–Iran desfășurate la Islamabad.
Trump a susținut că discuțiile au fost „foarte intense” și că SUA ar fi obținut „aproape fiecare punct” dorit, cu excepția refuzului Iranului de a renunța la „ambițiile nucleare”. În același mesaj, liderul american a legat miza de exporturile de petrol ale Iranului și a formulat o poziție de tip ultimatum.
„Nu vom lăsa Iranul să facă bani din vânzarea de petrol (...) Va fi totul sau nimic.”
În ceea ce privește rolul NATO, Trump a spus că este „foarte dezamăgit” de Alianță, dar că aceasta „vrea să vină în ajutor” și să sprijine deminarea Strâmtorii Ormuz. El a afirmat că operațiunea de curățare „nu va dura mult” și a indicat că, „din câte înțelege”, Regatul Unit și „alte câteva țări” trimit dragoare de mine.
Totodată, Trump a reluat ideea că SUA ar trebui să „reexamineze NATO”, argumentând că aliații „nu au fost acolo” pentru Washington, în timp ce acum ar urma să participe la o operațiune pe care a descris-o drept una militară, „nu un lucru greu” pentru SUA.
Trump a extins criticile și către Japonia și Coreea de Sud, invocând dependența lor de petrolul care tranzitează Strâmtoarea Ormuz: aproximativ 93% pentru Japonia și circa 45% pentru Coreea de Sud, conform declarațiilor sale. În același timp, a menționat prezența militară americană în cele două țări — aproximativ 45.000 de soldați în Japonia și aproximativ 50.000 în Coreea de Sud — susținând că, în schimb, aceste state „nu ne-au ajutat cu adevărat”.
Trump a abordat și tema prețului petrolului, afirmând că „în cele din urmă, prețurile vor scădea”, chiar dacă „s-ar putea să nu se întâmple imediat”, odată ce situația se „rezolvă”. În același context, a avertizat că utilizarea armelor nucleare ar putea duce la „prăbușirea pieței bursiere”.
Mediafax mai notează că Trump a susținut că SUA ar putea distruge Iranul „într-o singură zi” și ar putea „tăia curentul electric timp de 10 ani”, fără ca articolul să ofere detalii suplimentare despre baza acestor afirmații sau despre pașii concreți ai unei eventuale operațiuni în Ormuz.
Recomandate
Amenințările lui Donald Trump privind lovirea infrastructurii civile din Iran ar putea intra în zona crimelor de război , potrivit avertismentelor invocate în relatarea news.ro , după o intervenție a fostului președinte american la Fox News , în care a susținut că Teheranul „se va întoarce la masa negocierilor” și a reluat scenarii de atac asupra unor obiective esențiale pentru populație. Trump a declarat, în emisiunea „Sunday Morning Futures with Maria Bartiromo”, că anticipează revenirea Iranului la negocieri și că SUA ar obține „tot ce vrem”, argumentând că Teheranul „nu are niciun atu”. El a susținut totodată că o amenințare formulată anterior, potrivit căreia „o întreagă civilizație va muri”, ar fi fost factorul care a determinat Iranul să accepte discuțiile. Declarațiile vin după ce discuțiile dintre SUA și Iran s-au încheiat în Pakistan fără un acord, context în care Trump a reluat amenințările privind țintirea infrastructurii energetice a Iranului. El a afirmat că ar putea „distruge Iranul într-o singură zi” și că, „într-o oră”, ar putea distruge infrastructura energetică, inclusiv centralele electrice, adăugând că reconstrucția ar dura „10 ani”. A menționat și podurile ca potențiale ținte. Ținte invocate și riscuri de încălcare a dreptului internațional În aceeași intervenție, Trump a spus că infrastructura militară a Iranului ar fi fost practic „distrusă” după „peste 40 de zile de război cu Statele Unite”, dar că ar mai exista ținte pentru o acțiune militară americană, între care: stații de desalinizare a apei; rețeaua electrică; poduri; „câteva fabrici de rachete”. El a afirmat, de asemenea, că „singurul lucru care a mai rămas este apa lor”, iar lovirea acesteia „ar avea efecte devastatoare”. Pe acest fundal, în material este citată Agnès Callamard, secretar general al Amnesty International , care a avertizat săptămâna trecută că atacarea intenționată a infrastructurii civile constituie crime de război în dreptul internațional. Callamard a mai spus că, și atunci când infrastructura civilă ar putea fi considerată țintă militară, atacul este interzis dacă poate produce daune disproporționate civililor, menționând explicit energia, apa și infrastructura indispensabilă vieții civile (inclusiv funcționarea spitalelor și lanțurile de aprovizionare cu alimente). De ce contează Dincolo de retorica politică, lista de obiective invocată de Trump mută discuția în zona conformității cu dreptul internațional umanitar: infrastructura energetică, alimentarea cu apă și rețeaua electrică sunt sisteme critice pentru populație, iar amenințarea cu lovirea lor ridică un risc major de escaladare și de consecințe juridice și diplomatice, dacă ar fi pusă în aplicare. [...]
Donald Trump ridică miza unui posibil război comercial cu China prin amenințarea cu taxe vamale de 50% la importurile din China dacă Beijingul ar oferi sprijin militar Iranului, potrivit HotNews . Mesajul leagă direct politica tarifară de evoluțiile din Orientul Mijlociu și introduce un risc suplimentar pentru relația economică SUA–China. Trump a declarat la Fox News că, „dacă sunt prinși făcând asta, vor fi supuși unor taxe vamale de 50%”. Președintele american urmează să se deplaseze la Beijing în perioada 14–15 mai, unde este programată o întâlnire cu Xi Jinping , după ce un summit anterior a fost amânat din cauza războiului din Orientul Mijlociu. De unde vine tensiunea: posibile livrări de armament către Iran Reacția lui Trump apare pe fondul unor relatări de presă potrivit cărora agențiile de informații americane ar crede că China se pregătește să livreze Iranului, în următoarele săptămâni, noi sisteme de apărare aeriană. Potrivit CNN , trei persoane familiarizate cu evaluările recente ale serviciilor secrete au spus că există indicii că Beijingul ar încerca să direcționeze transporturile prin țări terțe pentru a ascunde originea. CNN mai scrie că ar fi vorba despre sisteme de rachete antiaeriene lansate de la umăr, cunoscute ca MANPAD (rachete portabile antiaeriene). Poziția Chinei: „Informațiile sunt neadevărate” Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Washington a respins acuzațiile și a spus că China „nu a furnizat niciodată arme niciunei părți implicate în conflict”, calificând informațiile drept „neadevărate”. „Îndemnăm partea americană să se abțină de la acuzații nefondate, de la stabilirea unor legături în mod răuvoitor și de la practicarea senzaționalismului; sperăm că părțile implicate vor depune mai multe eforturi pentru a contribui la reducerea tensiunilor”, a adăugat acesta. De ce contează pentru economie Amenințarea cu tarife de 50% introduce un potențial șoc pentru fluxurile comerciale dintre SUA și China, în condițiile în care măsura este condiționată de un element geopolitic (sprijin militar pentru Iran), nu de o dispută comercială clasică. În același timp, calendarul vizitei lui Trump la Beijing (14–15 mai) sugerează că subiectul ar putea deveni un punct major de negociere în relația bilaterală, dacă informațiile privind posibile livrări de armament se confirmă sau rămân în prim-planul agendei publice. [...]
Donald Trump a spus că Marina SUA va începe „imediat” blocarea Strâmtorii Hormuz , o escaladare cu potențial major asupra fluxurilor energetice globale, după ce negocierile de pace cu Iranul nu au produs un acord care să închidă războiul și să stabilizeze armistițiul fragil, potrivit Reuters . Într-o postare pe Truth Social, Trump a afirmat că SUA vor interzice accesul navelor care încearcă să intre sau să iasă din strâmtoare și că vor „intercepta” orice vas aflat în ape internaționale care a plătit un „taxă” către Iran. Totodată, el a spus că Marina americană va începe să distrugă minele pe care susține că iranienii le-au plasat în zonă. Strâmtoarea Hormuz este un punct de strangulare pentru aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu energie, iar Iranul a blocat-o, notează Reuters. De ce contează: risc direct pentru transportul de energie și pentru costurile economiei globale Miza imediată este funcționarea unei rute maritime esențiale pentru exporturile de petrol și gaze din Golf. Reuters amintește că cele șase săptămâni de lupte au „zguduit economia globală” și au împins prețurile petrolului în sus, iar o blocadă efectivă ar amplifica presiunea asupra piețelor și a lanțurilor de aprovizionare. În același timp, datele de transport citate de Reuters arată că, sâmbătă, trei superpetroliere încărcate au tranzitat strâmtoarea, într-un semnal că unele fluxuri au continuat în pofida tensiunilor. Totuși, „sute” de tancuri petroliere ar fi încă blocate în Golf, în așteptarea ieșirii în perioada armistițiului de două săptămâni. Negocierile au eșuat, iar armistițiul rămâne vulnerabil Discuțiile din Islamabad – primele întâlniri directe SUA–Iran în mai bine de un deceniu și cele mai importante de la Revoluția Islamică din 1979 – nu au dus la un acord pentru a opri războiul, iar ambele părți s-au acuzat reciproc pentru impas. Vicepreședintele JD Vance, care a condus delegația americană, a spus că Iranul a refuzat termenii SUA, inclusiv angajamentul de a nu construi arme nucleare. De partea cealaltă, președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a afirmat că SUA nu au reușit să câștige încrederea Teheranului, deși delegația iraniană ar fi prezentat „inițiative orientate spre viitor”. Agenția semioficială iraniană Tasnim a pus blocajul pe seama cererilor „excesive” ale SUA, potrivit Reuters. Cererile Iranului și obiectivele minime ale SUA Potrivit Reuters, Teheranul cere: control asupra Strâmtorii Hormuz; plata unor reparații de război; un armistițiu regional, inclusiv în Liban; eliberarea activelor înghețate în străinătate; posibilitatea de a colecta taxe de tranzit în Strâmtoarea Hormuz. În paralel, Trump și-a nuanțat în timp obiectivele, însă „minimul” urmărit ar fi libertatea de navigație prin strâmtoare și slăbirea programului de îmbogățire nucleară al Iranului, astfel încât acesta să nu poată produce o bombă atomică, mai scrie Reuters. Iranul neagă de mult timp că urmărește construirea unei arme nucleare. Context regional: Libanul rămâne un front separat Chiar în timpul negocierilor, Israelul a continuat să lovească ținte ale Hezbollah în Liban, susținând că acel conflict nu intră sub incidența armistițiului Iran–SUA. Iranul spune că luptele din Liban trebuie să înceteze. Ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, a declarat că menținerea armistițiului convenit marțea trecută este „imperativă”, în timp ce un ministru din cabinetul de securitate israelian a avertizat că „iranienii se joacă cu focul”, potrivit Reuters. [...]
Închiderea Strâmtorii Ormuz riscă să se transforme într-un șoc economic și financiar pentru SUA, comparabil ca efect sistemic cu criza Suez din 1956 pentru Marea Britanie , într-un scenariu în care costurile energiei urcă, inflația se reaprinde, iar presiunea pe finanțele publice și pe credibilitatea strategică a Washingtonului crește, potrivit unei analize preluate de Digi24 din The Times. Textul pornește de la ideea că războiul declanșat de administrația Trump împotriva Iranului „a devenit foarte repede despre Strâmtoarea Ormuz”, similar felului în care, în anii 1950, conflictul din jurul Egiptului a ajuns să fie dominat de miza Canalului Suez. În paralel, analiza descrie o succesiune de mesaje contradictorii ale președintelui american privind obiectivele și durata conflictului și menționează acceptarea unui armistițiu de două săptămâni, după amenințări anterioare extreme. De ce contează pentru economie: energia, inflația și riscul de recesiune Miza economică este legată de blocarea unei rute maritime strategice. În cazul Suezului, închiderea canalului a avut consecințe directe și cuantificabile: în 1955, prin canal au trecut 62 de milioane de tone metrice de țiței și 5 milioane de tone de produse petroliere, iar 20 de milioane de tone au ajuns în Marea Britanie. Efectul s-a văzut rapid în economie: benzina a fost raționalizată în Regatul Unit între decembrie 1956 și mai 1957. În oglindă, analiza susține că impactul războiului din Iran „a determinat deja o creștere a ratei inflației, în special în ceea ce privește energia” în SUA și avertizează că „o recesiune devine tot mai probabilă” pe măsură ce Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă. Publicația notează și riscul politic intern: dacă șocul petrolier se prelungește, ar putea crește costurile electorale pentru republicani la alegerile de la jumătatea mandatului. Lecția Suez: vulnerabilitatea fiscală poate forța retragerea Comparația centrală este că, în 1956, Marea Britanie nu a fost împinsă să cedeze în primul rând de presiunea militară, ci de constrângeri economice și financiare. Analiza trece în revistă contextul: declinul lirei sterline în rezervele internaționale, datoriile mari denominate în dolari și presiunea asupra rezervelor valutare, într-un regim de curs fix (Bretton Woods). În final, Londra a ajuns să depindă de sprijinul FMI, iar administrația Eisenhower ar fi condiționat accesul la sprijin de conformarea cu Rezoluția 997 a Adunării Generale a ONU. În cazul SUA, argumentul este că vulnerabilitatea nu mai vine dintr-un curs fix, ci din poziția fiscală: analiza indică un deficit federal de 5,8% din PIB „în acest an” și estimează că datoria federală deținută de sectorul public va depăși 100% din PIB. În plus, textul afirmă că SUA cheltuiesc acum mai mult pe plățile de dobânzi decât pe apărare, ceea ce ar eroda statutul de mare putere. În acest cadru, o creștere suplimentară a randamentelor la zece ani (menționate ca fiind în urcare în martie) ar putea amplifica presiunea pentru încheierea rapidă a conflictului „de dragul stabilității fiscale” și al rolului global al dolarului. Efecte colaterale: aliați distanțați, Rusia avantajată, China atentă la oportunități Analiza mai susține că, spre deosebire de 1956 când puterile europene erau actori direcți, „de data aceasta, nici măcar nu au fost consultate”, iar lideri britanici și europeni ar fi ezitat să sprijine efortul de război al SUA, alimentând o stare de deziluzie față de alianța atlantică. În plan geopolitic cu implicații economice, textul notează că Rusia are un rol operațional mai activ decât URSS în 1956 și amintește un acord de parteneriat strategic pe 20 de ani semnat de Rusia și Iran în ianuarie 2025 , plus interconectarea rețelelor de eludare a sancțiunilor. În același timp, SUA ar fi „distrase” de la agresiunea Rusiei în Europa de Est, iar prețurile mai mari ale petrolului „ar trebui să ajute bugetul Rusiei”. În privința Chinei, analiza ridică întrebarea dacă Beijingul poate profita de criză, inclusiv prin consolidarea infrastructurii financiare și de plăți, prin utilizarea sporită a „petroyuanului” (decontarea tranzacțiilor cu petrol în yuani) și prin extinderea „punților” monedei digitale a băncii centrale către economiile din Orientul Mijlociu. Totodată, textul apreciază că China nu este într-o poziție la fel de puternică precum SUA în 1956, dar avertizează asupra riscului ca lumea să reevalueze SUA ca putere hegemonică în declin. Ce urmează, în logica analizei Concluzia implicită este că, dacă blocajul Ormuz persistă, presiunea economică (energie, inflație, risc de recesiune) se poate combina cu fragilitatea fiscală și cu tensiunile din alianțe, forțând o recalibrare rapidă a obiectivelor americane — exact tipul de dinamică prin care Suez a expus „călcâiul lui Ahile” al Marii Britanii și i-a accelerat pierderea statutului de putere de prim rang. [...]
Iranul condiționează relaxarea regimului din Strâmtoarea Ormuz de un acord cu SUA , potrivit Agerpres , care relatează că Teheranul nu vede motive să schimbe restricțiile și protocolul de securitate propus pentru controlul acestei rute maritime strategice fără un „acord rezonabil” acceptat de Washington. Informația a fost transmisă duminică agenției iraniene Mehr de o sursă iraniană familiarizată cu discuțiile de pace dintre Iran și SUA, desfășurate la Islamabad și încheiate duminică dimineață. După 21 de ore de negocieri, părțile nu au ajuns la un acord. Pe fondul impasului, Gardienii Revoluției (IRGC), forța militară ideologică a Republicii Islamice, au avertizat că vor reacționa împotriva navelor militare care tranzitează strâmtoarea, așa cum a relatat televiziunea de stat iraniană, conform AFP. „Orice încercare a navelor militare de a trece prin Strâmtoarea Ormuz va fi întâmpinată cu un răspuns sever. Marina IRGC are autoritate deplină de a gestiona în mod inteligent Strâmtoarea Ormuz”, a declarat comandamentul naval al Gardienilor Revoluției, potrivit televiziunii de stat, adăugând că trecerea prin strâmtoare va fi „acordată doar navelor civile în anumite condiții”. Declarațiile vin după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că două nave de război americane au tranzitat această cale navigabilă pentru a neutraliza minele amplasate de Teheran. Miza este ridicată pentru piețele energetice și pentru transportul maritim: Strâmtoarea Ormuz este un punct-cheie pentru fluxurile de petrol și gaze din Golf, iar orice restricție suplimentară sau escaladare militară poate amplifica riscurile de întreruperi și volatilitatea prețurilor. Deocamdată, din relatarea Agerpres reiese că Teheranul leagă explicit orice schimbare a situației din strâmtoare de acceptarea unui „acord rezonabil” de către SUA, în condițiile în care negocierile de la Islamabad s-au încheiat fără rezultat. [...]
Escaladarea retoricii SUA–Cuba reaprinde riscul de sancțiuni și blocaj economic , după ce președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a respins public amenințările președintelui american Donald Trump privind o posibilă „cucerire” a insulei, potrivit G4Media . Într-un interviu amplu acordat jurnalistei Kristen Welker de la NBC, difuzat duminică, Díaz-Canel a spus că nu se teme de Trump și că este pregătit să lupte împotriva unei invazii americane, afirmând inclusiv că este dispus „să-și dea viața pentru revoluție”, relatează Politico, citat de G4Media. Mesajul Havanei: „nu vrem război”, dar avertizează asupra costurilor Liderul cubanez a insistat că Havana nu își dorește un război și a susținut că nu crede că americanii „sensibili” ar sprijini o invazie a insulei, aflată la 90 de mile (aprox. 145 km) de coastele Floridei. Totuși, a avertizat că, dacă ar avea loc o intervenție, ar exista „costuri foarte mari pentru toți cei implicați”. Díaz-Canel a invocat și scenariul unei „operațiuni chirurgicale” sau al „răpirii unui președinte”, făcând referire la capturarea de către SUA a președintelui venezuelean Nicolás Maduro la începutul acestui an, conform aceleiași relatări. Presiunea economică: blocajul impus de SUA și excepția pentru un petrolier rus În paralel cu retorica privind „cucerirea” Cubei, administrația Trump a indicat drept vulnerabilități economia în dificultate a Cubei și defecțiunile la nivel național ale rețelei electrice, notează materialul. Din ianuarie, SUA au impus un blocaj în jurul insulei, „în efortul de a crește presiunea asupra guvernului” cubanez. În același timp, deși au existat amenințări la adresa altor țări pentru a nu trimite petrol către Cuba, Trump a permis luna trecută unui petrolier rus să ajungă în Cuba „din motive umanitare”, potrivit articolului. Díaz-Canel a calificat embargoul drept „nedrept” și a acuzat guvernul american de „răutate și cruzime”. [...]
