Știri
Știri din categoria Externe
Atacurile și contraatacurile din Golf cresc riscul de perturbare a rutelor petroliere, după ce SUA au lovit două petroliere iraniene sub pavilion iranian, iar Emiratele Arabe Unite au anunțat interceptarea unor rachete și drone lansate din Iran, potrivit The Jerusalem Post.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis vineri că forțele americane au „dezactivat” două petroliere – M/T Sea Star III și M/T Sevda – care ar fi încercat să încalce blocada americană, prin lovituri cu muniții de precizie în coșurile de fum. Navele încercau să intre într-un port iranian din Golful Oman, iar după atac „nu mai tranzitează către Iran”, conform CENTCOM. Publicația notează că petrolierele erau goale.
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunțat, într-o postare pe X, că apărarea antiaeriană a angajat două rachete balistice și trei drone lansate din Iran, joi. Trei persoane au fost rănite moderat, iar numărul total al răniților în EAU de la începutul „atacurilor iraniene flagrante” a ajuns la 230, potrivit aceluiași comunicat.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a reacționat pe X la o analiză publicată din zona de informații a SUA, care ar fi susținut că, după război, capacitatea inventarului de rachete a Iranului este la 75% față de nivelul de dinainte de conflict. Araghchi a respins cifra și a acuzat Washingtonul că preferă escaladarea militară în locul unei soluții diplomatice.
„De fiecare dată când o soluție diplomatică este pe masă, SUA optează pentru o aventură militară nesăbuită.”
De partea americană, secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri, la Roma, că SUA ar trebui să primească în aceeași zi un răspuns din partea Iranului la propunerea de a pune capăt războiului și că speră într-un răspuns care să permită intrarea într-un proces serios de negociere.
Rubio a mai spus că loviturile americane de joi noapte asupra unor facilități militare iraniene au fost „separate și distincte” de „Operation Epic Fury”, despre care a afirmat că fusese declarată încheiată, descriind incidentul de joi drept un răspuns defensiv pentru protecția SUA.
Succesiunea de acțiuni militare – inclusiv intervenția asupra navelor care ar fi încercat să ajungă în Iran și atacurile cu rachete și drone asupra EAU – menține tensiunea într-o zonă critică pentru transportul energetic. În același context, Rubio a avertizat că acceptarea controlului Iranului asupra Strâmtorii Hormuz ar putea crea un precedent global și a cerut sprijin internațional pentru o rezoluție a SUA la ONU privind această cale navigabilă.
Reuters a contribuit la acest material, potrivit sursei.
Recomandate
Marco Rubio avertizează că limitarea accesului SUA la baze din Europa poate schimba calculele privind prezența militară americană în NATO , potrivit Digi24 . Mesajul vizează direct aliații care refuză folosirea facilităților militare pentru operațiuni externe, ceea ce, în viziunea Washingtonului, afectează capacitatea logistică și de reacție a alianței. Declarațiile au fost făcute pe fondul întrebărilor despre relația administrației Trump cu NATO și despre posibilitatea reducerii prezenței militare americane în Europa. Rubio a spus că o decizie de retragere a trupelor aparține exclusiv președintelui SUA, dar a insistat că bazele din Europa sunt un avantaj strategic major pentru Statele Unite în cadrul alianței. De ce contează: accesul la baze, condiție pentru „proiectarea de putere” Rubio a explicat că una dintre mizele apartenenței SUA la NATO este posibilitatea de a avea forțe și baze în Europa care oferă „capacitatea logistică” de a interveni rapid în situații de urgență. În acest context, el a invocat un episod recent în care unele state europene ar fi refuzat accesul SUA la facilități militare. În exemplul dat, Rubio a menționat Spania , susținând că refuzul a „împiedicat misiunea” într-o „situație foarte importantă” — „nu grav”, dar cu „un cost” și cu „pericole inutile” create. Avertismentul politic: „este o problemă și trebuie analizată” În cea mai tranșantă parte a intervenției, șeful diplomației americane a pus sub semnul întrebării eficiența aranjamentului actual dacă unii membri NATO limitează accesul militar american la baze: „Dacă unul dintre principalele motive pentru care SUA se află în NATO este posibilitatea de a avea forțe desfășurate în Europa pe care să le putem proiecta în alte situații de criză, iar acum acest lucru nu mai este posibil, cel puțin când vine vorba de unii membri NATO, atunci aceasta este o problemă și trebuie analizată.” Rubio a precizat totuși că, la acest moment, nu există un anunț oficial privind o retragere suplimentară a trupelor americane din Europa. Context: Germania și redistribuirea „povarei” în NATO Oficialul american a mai spus că reducerea parțială a contingentului american din Germania reprezintă „mai puțin de 14% din prezența noastră totală de trupe de acolo” și face parte dintr-un plan „prestabilit” de redistribuire a unei părți din povara militară în interiorul NATO. [...]
Refuzul unor aliați NATO de a permite folosirea bazelor pentru operațiuni SUA împotriva Iranului riscă să redeschidă discuția despre utilitatea aranjamentelor militare din Europa , iar președintele Donald Trump „încă nu a luat” o decizie privind un răspuns, potrivit declarațiilor secretarului de stat Marco Rubio , citate de Economica . Rubio a spus că, dacă unul dintre motivele principale pentru care SUA fac parte din NATO este posibilitatea de a desfășura forțe în Europa care să poată fi „proiectate” către alte situații de urgență, iar acest lucru nu mai este valabil pentru unii membri, atunci „aceasta reprezintă o problemă și trebuie examinată”. Ce a spus Rubio despre opțiunile lui Trump Secretarul de stat a precizat că Trump „nu a luat încă astfel de decizii”, fără să detalieze ce măsuri ar putea fi luate față de statele care au refuzat accesul la baze. În același context, Rubio s-a declarat „susținător puternic al NATO”, dar a indicat că unele state europene – dând ca exemplu Spania – au refuzat utilizarea bazelor „pentru o urgență foarte serioasă”, ceea ce, în evaluarea sa, „a creat unele pericole nenecesare” pentru SUA, implicate în ofensiva împotriva Iranului. Italia: fără discuții despre retragerea trupelor americane Potrivit ANSA, după întâlnirile cu premierul italian Giorgia Meloni și cu ministrul de externe Antonio Tajani, Rubio a afirmat că nu a discutat despre o retragere a trupelor americane din Italia. Săptămâna trecută, șefa guvernului de la Roma a declarat că nu este de acord cu amenințările lui Trump de a retrage trupe din state NATO precum Italia, Germania și Spania. [...]
După 20 de runde de sancțiuni, Rusia arată semne de oboseală economică, dar nu de colaps , iar pentru UE miza se mută tot mai mult pe lovirea veniturilor din petrol – principalul amortizor al economiei de război, potrivit Antena 3 . Economia Rusiei s-a contractat cu 0,3% în primul trimestru (ianuarie–martie), iar deficitul public a urcat la 60 de miliarde de dolari (aprox. 276 miliarde lei), depășind ținta stabilită pentru întregul an. În paralel, inflația rămâne aproape de 6%, în condițiile unei dobânzi de politică monetară de 14,5%, iar banca centrală avertizează asupra unui deficit „sufocant” de forță de muncă. În acest context, chiar Vladimir Putin a cerut explicații privind faptul că „traiectoria indicatorilor macroeconomici nu corespunde în prezent așteptărilor” și a solicitat „măsuri suplimentare” pentru relansarea creșterii. De ce contează: UE încearcă să strângă șurubul pe petrol, dar șocurile din energie complică planul Pe fondul acestor semnale, lideri europeni susțin că sancțiunile își fac efectul. Ursula von der Leyen a spus că „sancțiunile au un efect care mușcă din economia rusă” și că „consecințele războiului ales de Rusia sunt plătite din buzunarele oamenilor”. În același registru, ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot a vorbit despre o economie care „se scufundă în criză”, iar ministra suedeză de finanțe Elisabeth Svantesson a concluzionat: „Sancțiunile funcționează.” Operațional, următoarea țintă discutată la nivel european este o interdicție coordonată în G7 – în special cu SUA – asupra serviciilor maritime pentru petrolierele rusești, menită să crească costurile de transport și să reducă profiturile Moscovei. Planul este însă „în așteptare”, după perturbările energetice generate de închiderea Strâmtorii Hormuz , care ar fi adus Rusiei venituri de 19 miliarde de dolari (aprox. 87 miliarde lei) din vânzări de petrol în martie, față de 9,7 miliarde de dolari (aprox. 45 miliarde lei) în februarie. Bruxellesul urmărește revenirea la scăderea treptată a prețului petrolului Urals, observată înainte de acest episod, iar oficialii mizează pe un pachet de măsuri care să includă și acțiuni împotriva „flotei din umbră” (nave folosite pentru a ocoli restricțiile). „Economia de război” ține Rusia pe linia de plutire, cu costuri tot mai mari Materialul arată că, deși Rusia este cea mai sancționată țară din lume și are aproximativ 300 de miliarde de dolari (aprox. 1.380 miliarde lei) în rezerve „imobilizate”, economia nu este aproape de colaps. Sunt menționate trei scenarii pesimiste pe care Moscova le-a evitat: recesiune prelungită, intrare în incapacitate de plată a datoriei suverane și revoltă populară pe fondul scăderii nivelului de trai. Explicația centrală este trecerea la o economie de război: cheltuielile militare au crescut de la 65 de miliarde de dolari în 2021 (3,6% din PIB) la 190 de miliarde de dolari anul trecut (7,5% din PIB). Această injecție bugetară a reconfigurat industrii, lanțuri de aprovizionare și piața muncii, susținând activitatea economică, chiar dacă „artificial” și cu costuri ridicate. În același timp, sancțiunile au împins Rusia spre finanțare internă, utilizarea yuanului și platforme de criptomonede pentru ocolirea restricțiilor, în timp ce interdicțiile comerciale au limitat accesul la produse sofisticate și tehnologie. Ce urmează: vulnerabilitatea crește pe măsură ce se erodează „tampoanele” Fondul Monetar Internațional estimează o creștere de 1,1% pentru economia Rusiei în 2026 (după 1% în 2025), peste proiecțiile pentru Germania (0,8%), Franța (0,9%) și Italia (0,5%), potrivit datelor citate. Totuși, analiza avertizează că „tampoanele” construite la începutul războiului s-au erodat după patru ani, ceea ce sporește vulnerabilitatea, mai ales dacă Strâmtoarea Hormuz se redeschide și prețurile petrolului scad. În esență, UE vede „fisuri” tot mai vizibile, dar eficiența sancțiunilor rămâne legată de capacitatea Occidentului de a reduce veniturile energetice ale Rusiei fără a provoca noi șocuri pe piața globală a petrolului. [...]
Blocarea accesului SUA la baze și spațiu aerian saudit a făcut imposibilă continuarea operațiunii americane „ Project Freedom ” în Strâmtoarea Hormuz , iar episodul arată cât de repede se poate transforma o criză militară într-un șoc pentru piața energiei și pentru lanțurile de aprovizionare, într-un punct prin care tranzitează o parte majoră din petrolul mondial, potrivit Adevărul . Operațiunea a fost anunțată de Donald Trump duminică după-amiază pe rețelele sociale, fără coordonare prealabilă cu aliații din Golf, ceea ce a provocat reacția Riadului. Conform NBC News, Arabia Saudită a suspendat capacitatea militară americană de a folosi bazele și spațiul aerian saudit pentru desfășurarea operațiunii, iar ulterior Kuweitul a restricționat și el accesul la spațiul aerian, lăsând SUA fără „umbrela defensivă” necesară pentru protejarea navelor care tranzitează zona. De ce contează: dependența operațională a SUA de aliați și riscul pentru energie Din punct de vedere operațional, Arabia Saudită a transmis că nu va permite aeronavelor americane să decoleze de la Baza Aeriană Prince Sultan și nici să traverseze spațiul aerian saudit în sprijinul misiunii. Un apel telefonic între Trump și prințul moștenitor Mohammed bin Salman nu a deblocat situația. Textul subliniază că, geografic, cooperarea regională este esențială: Arabia Saudită și Iordania sunt importante pentru bazarea aeronavelor, Kuweitul pentru survol, iar Oman pentru survol și logistică navală. În lipsa acestor elemente, o operațiune de escortare a navelor comerciale devine dificil de susținut. Narațiunea oficială și motivul real al „pauzei” Potrivit articolului, episodul „schimbă complet” explicația publică a suspendării: linia oficială a invocat „progrese mari” către un acord diplomatic, însă motivul practic a fost imposibilitatea continuării operațiunii fără acces la spațiul aerian saudit, acces retras de Riad. Miza pentru statele din Golf: infrastructura energetică și escaladarea Motivul reacției saudite este legat de calculul de risc: pentru statele din Golf, riscurile de escaladare sunt mai mari decât beneficiile sprijinului acordat unei acțiuni militare americane. În special, Arabia Saudită vede astfel de acțiuni ca pe o amenințare la adresa infrastructurii și securității sale, inclusiv pe fondul vulnerabilității instalațiilor petroliere. În context mai larg, materialul plasează operațiunea în războiul SUA–Iran și în blocada navală iraniană din Strâmtoarea Hormuz, zonă prin care tranzitează aproximativ 20% din petrolul mondial. Contextul de piață: scumpirea petrolului și blocajul logistic Articolul notează o deteriorare rapidă a situației de securitate și efecte în piață și transport: prețul petrolului Brent a urcat la 114 dolari pe baril (aprox. 524 lei), cel mai ridicat nivel din 2026, în intervalul descris; companii maritime precum Maersk, CMA CGM și Hapag-Lloyd au suspendat tranzitele; primele de asigurare de război pentru nave ar fi crescut de patru până la cinci ori față de nivelul de dinaintea conflictului; traficul prin strâmtoare este descris ca prăbușit, în condițiile în care înainte de criză erau menționate peste 120 de nave pe zi. Ce urmează: intrarea Franței cu o abordare „defensivă” Pe fondul retragerii americane, Franța își repoziționează portavionul nuclear Charles de Gaulle către zona Golfului Aden, cu o strategie prezentată ca diferită de cea a Washingtonului: o misiune „strict defensivă”, în consultare cu țările riverane, și condiționată de scăderea amenințării la adresa navigației și de reasigurarea industriei maritime. Materialul descrie și o dimensiune diplomatică: Emmanuel Macron ar fi discutat cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, iar un consilier de la Élysée a indicat o schemă prin care problema Hormuz ar fi tratată separat de restul conflictului, pentru a crea spațiu de negociere între Washington și Teheran. [...]
Concentrarea puterii de decizie în jurul Casei Albe, în detrimentul Departamentului de Stat, începe să erodeze capacitatea SUA de a gestiona crizele externe , iar Marco Rubio pare tot mai marginal în ambele roluri pe care le deține, potrivit unei analize din Politico . Rubio a mers la Roma „ieri”, cu miza de a repara relațiile cu Papa și cu guvernul italian după tensiuni legate de războiul cu Iranul. Misiunea este una tipică pentru un secretar de stat, însă analiza ridică întrebarea centrală: de ce nu conduce Rubio eforturile diplomatice majore – de la încetarea războiului cu Iranul și gestionarea conflictului Israel–vecini, până la Ucraina și relația cu China – în condițiile în care alți oficiali americani ar fi preluat inițiativa. Un secretar de stat „absent” și o diplomație împinsă în plan secund Politico notează că Rubio este „în mare parte” absent din dosarele-cheie, inclusiv prin comparație cu predecesori care au investit masiv în diplomația de navetă (vizite repetate și prezență constantă în regiuni de criză). În termeni de activitate externă, analiza indică un bilanț mai modest: 18 deplasări ca secretar de stat, aproximativ 75 de zile pe drum și 31 de țări vizitate. Prin comparație, Hillary Clinton ar fi avut, în primele 16 luni de mandat, 28 de deplasări, 130 de zile pe drum și peste 60 de țări vizitate. În paralel, Departamentul de Stat ar fi fost „marginalizat”: diplomați de rang înalt ar fi fost concediați sau ar fi demisionat, iar moralul ar fi fost puternic afectat. Rubio însuși ar fi minimalizat relația cu instituția, spunând că trece pe la sediul departamentului „aproape în fiecare zi”, fără ca asta să se traducă, potrivit autorului, într-o revenire a departamentului în centrul procesului decizional. Negocieri mutate la emisari politici, fără infrastructură diplomatică În locul secretarului de stat, rolul de negociator principal ar fi fost preluat de Steve Witkoff (apropiat al președintelui) și de Jared Kushner (ginerele lui Donald Trump), care ar fi condus discuțiile pentru „o pace durabilă” în mai multe conflicte. Analiza susține că abordarea lor seamănă cu tranzacții imobiliare, cu „term sheets” (liste de condiții) – 28 de puncte pentru Ucraina, 20 pentru Gaza și 14 pentru Iran – însă cu formulări vagi și ușor de interpretat, ceea ce ar explica de ce niciun conflict nu ar fi fost, de fapt, încheiat. În același timp, contextul descris este unul de deteriorare a mediului de securitate: războiul din Ucraina s-ar fi intensificat după instalarea lui Trump, armistițiile din jurul Israelului ar fi fragile, iar Iranul ar fi atacat vecini și ar fi închis Strâmtoarea Hormuz ca reacție la decizia SUA și Israelului de a intra în război. Problema de fond: două funcții „prea mari” pentru o singură persoană Miza operațională, în lectura Politico, este că Rubio nu este doar secretar de stat, ci și consilier pentru securitate națională – funcție care, în mod normal, coordonează procesul interinstituțional și pregătește opțiuni coerente pentru președinte, cu costuri, beneficii și pași de implementare. Analiza afirmă că dovezile unui astfel de proces funcțional sunt slabe. Un exemplu: după instalarea la Casa Albă, Rubio ar fi concediat jumătate din personalul Consiliului Național de Securitate (NSC), iar rezultatul ar fi fost o echipă frustrată și confuzie internă, potrivit diplomaților și oficialilor străini citați de autor. În dosarul Iran, această disfuncție ar fi devenit vizibilă: Rubio ar fi oferit explicații multiple și uneori contradictorii despre război și obiectivele lui și ar fi părut tot mai des în dezacord cu președintele. Politico dă un exemplu punctual: Rubio a declarat marți că războiul este „terminat”, iar a doua zi Trump ar fi amenințat cu reluarea lui. Concluzia analizei este că suprapunerea celor două roluri nu le face „în sincron”, ci crește probabilitatea ca niciunul să nu fie îndeplinit bine – cu efect direct asupra capacității SUA de a conduce diplomația și de a coordona coerent politica externă în crize simultane. [...]
Donald Trump a anunțat un armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina, cu suspendarea „tuturor activităților kinetice” și un schimb de câte 1.000 de prizonieri din fiecare parte, o formulă care ar putea reduce temporar riscurile operaționale pe front, dar care vine pe fondul unor încetări ale focului contestate și al negocierilor blocate , potrivit Reuters . Armistițiul ar urma să fie în vigoare între 9 și 11 mai, fiind prezentat de Trump ca un gest legat de marcarea, în Rusia, a finalului celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele SUA a spus într-o postare pe Truth Social că pauza va include atât oprirea acțiunilor militare, cât și un schimb de prizonieri la scară mare. „Sperăm că este începutul sfârșitului unui război foarte lung, mortal și greu”, a transmis Trump, adăugând că există „progrese constante” în discuțiile pentru încheierea conflictului. Negocieri blocate și încetări ale focului fără consens Reuters notează că Trump afirmase, după o convorbire telefonică cu Vladimir Putin din 29 aprilie, că se lucrează la un armistițiu temporar. Putin anunțase anul trecut o încetare a focului de trei zile, însă fără acordul Kievului. În paralel, Rusia a anunțat o încetare a focului pentru 8-9 mai, pentru a coincide cu comemorările victoriei sovietice asupra Germaniei naziste și parada militară din Piața Roșie . Ucraina a venit cu o propunere separată de armistițiu pe termen nedeterminat, care ar fi urmat să înceapă la miezul nopții de marți (ora 00:00 în România), cerând Rusiei să răspundă în oglindă. Miza practică: un „test” de implementare, nu o soluție Chiar dacă pauza anunțată de Trump ar reduce temporar intensitatea luptelor și ar permite un schimb de prizonieri, contextul rămâne fragil: Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc, în repetate rânduri, că au încălcat încetări ale focului declarate unilateral. În plus, discuțiile intermediate de SUA sunt descrise ca fiind în impas, în special din cauza divergențelor privind regiunea Donețk. Rusia cere ca Ucraina să își retragă trupele din părți ale regiunii pe care Moscova nu a reușit să le cucerească în cei patru ani de invazie la scară largă, în timp ce Ucraina spune că nu va ceda teritorii pe care le controlează. Separat, HotNews a relatat că anunțul a fost preluat de AFP și a inclus detalii suplimentare despre acuzații reciproce de încălcare a încetării focului și despre un decret semnat de Volodimir Zelenski, însă aceste elemente nu apar în materialul Reuters. [...]
