Știri
Știri din categoria Apărare
Forțele armate ale Statelor Unite au lansat peste 850 de rachete Tomahawk în patru săptămâni de conflict cu Iranul, conform Antena 3 CNN. Acest consum rapid de arme de precizie a generat îngrijorări la Pentagon, determinând discuții interne despre necesitatea de a asigura un stoc suficient pentru viitoarele operațiuni militare.
Rachetele Tomahawk, folosite de pe nave și submarine, au fost un element central al atacurilor americane încă din Războiul din Golf din 1991. Cu o rază de acțiune de peste 1.600 de kilometri, acestea permit lovituri precise fără a expune piloții americani la riscuri. Totuși, producția anuală limitată face ca stocurile să fie insuficiente pentru un conflict de lungă durată.
Situația a declanșat dezbateri în cadrul Pentagonului și Congresului cu privire la strategia militară și riscurile asociate cu epuizarea stocurilor de rachete. Oficialii americani au subliniat necesitatea relocării unor rachete din alte regiuni, cum ar fi Indo-Pacific, și a intensificării producției pentru a evita o criză de resurse.
"Armata americană are tot ce îi trebuie pentru a executa orice misiune, la timpul și locul ales de președinte și pe orice termen", a declarat Sean Parnell, purtător de cuvânt al Pentagonului, subliniind că analiza mass-media privind utilizarea armelor este eronată.
Se estimează că SUA ar fi epuizat un sfert din stocurile sale de Tomahawk în doar patru săptămâni, ceea ce a forțat Marina să efectueze reaprovizionări chiar la bordul navelor implicate în operațiuni. Fiecare distrugător poate transporta zeci de rachete, iar capacitatea de reaprovizionare pe mare este în curs de dezvoltare.
MacKenzie Eaglen, cercetător la American Enterprise Institute, estimează că, înainte de conflict, Marina avea între 4.000 și 4.500 de Tomahawk-uri. Alte estimări sugerează un număr mai mic, în jur de 3.000, din cauza utilizării în conflicte anterioare.
Pe lângă Tomahawk-uri, forțele americane au lansat și peste 1.000 de rachete interceptoare de apărare aeriană ca răspuns la contraatacurile iraniene. Sistemele Patriot și THAAD, considerate printre cele mai avansate din lume, au fost utilizate intens, dar stocurile acestor arme rămân, de asemenea, limitate și nedezvăluite public.
În concluzie, ritmul ridicat de consum al rachetelor Tomahawk și provocările logistice asociate subliniază necesitatea unei strategii pe termen lung pentru a asigura capacitatea de apărare a SUA în fața unor posibile conflicte viitoare.
Recomandate
Modernizarea descurajării nucleare maritime a SUA intră într-o fază de investiții pe termen lung , odată cu dezvoltarea unui nou focos nuclear și a unei versiuni succesoare pentru rachetele Trident, programe legate direct de trecerea de la submarinele din clasa Ohio la noua clasă Columbia, potrivit Antena 3 . Marina SUA pregătește racheta Trident II D5 Life Extension 2 (D5LE2) și focosul W93/Mk7 , descris ca primul program de focos nuclear nou inițiat de Statele Unite în aproape patru decenii. Planul a fost prezentat într-o actualizare din 25 iunie a Biroului Executiv de Achiziții pentru Portofolii al Marinei SUA (PAE SSP), în contextul în care submarinele Ohio se apropie de finalul duratei de viață, iar Columbia urmează să le înlocuiască. De ce contează: continuitatea capacității de descurajare pe mare Miza operațională este menținerea componentei maritime a „triadei nucleare” a SUA (forțe terestre, bombardiere strategice și submarine cu rachete balistice). Submarinele sunt considerate cele mai greu de detectat și, implicit, cele mai dificil de neutralizat, ceea ce le face un pilon al descurajării strategice. În acest cadru, modernizarea nu este prezentată ca înlocuirea unui sistem „eșuat”, ci ca o măsură de a păstra credibilitatea unui sistem longeviv, pe măsură ce rachetele și componentele existente ajung la limitele modernizării practice. Trident II: de la D5 la D5LE2, cu intrare planificată în 2039 Trident II D5 a intrat în serviciu operațional în 1990 pe submarinele din clasa Ohio și este descrisă drept una dintre cele mai fiabile rachete balistice lansate de pe submarine. Un program anterior de prelungire a duratei de viață a modernizat electronica și ghidajul, permițând variantei D5LE să rămână operațională până în anii 2040. Datele tehnice menționate pentru Trident II D5 includ: lungime: 13,41 metri; diametru: 2,11 metri; greutate: aproximativ 58,5 tone; propulsie: motor cu combustibil solid în trei trepte; rază de acțiune: aproximativ 7.360 kilometri; capacitate de a transporta mai multe vehicule de reintrare independente (MIRV), adică focoase care pot lovi ținte diferite. Potrivit oficialilor Marinei, D5 a ajuns însă la limitele modernizării, inclusiv din cauza uzurii și învechirii componentelor, dar și a cerințelor operaționale asociate viitoarei flote Columbia. În loc, este dezvoltat D5LE2, descris ca un design „hibrid” care combină componente de propulsie deja validate cu avionică, ghidaj și arhitecturi de sistem redesenate. Programul D5LE2 a trecut de etapa „Milestone B” în 2025 și a intrat în faza de dezvoltare inginerească și producție, cu introducerea inițială în flotă planificată pentru anul fiscal 2039. W93/Mk7: primul focos nuclear nou al SUA după decenii În paralel, Marina SUA colaborează cu Administrația Națională pentru Securitate Nucleară (NNSA) pentru dezvoltarea W93/Mk7. Articolul precizează că au fost făcute publice puține detalii tehnice, însă programul este prezentat ca o înlocuire a unor elemente învechite din arsenalul existent și ca o soluție compatibilă cu viitoarele rachete balistice lansate de pe submarine. Programul este legat și de submarinele britanice din clasa Dreadnought, în cadrul cooperării strategice de lungă durată dintre SUA și Regatul Unit. Infrastructură și achiziții: testare, extinderi și programe conexe Modernizarea include și investiții în infrastructura de suport. Antena 3 menționează, între altele, instalația de testare Strategic Weapons Systems Ashore, care a atins capacitatea operațională completă la finalul lui 2024, pentru validarea viitoarelor modernizări ale sistemului Trident înainte de implementarea pe flotă. Sunt în curs și dezvoltări de facilități de inginerie și extinderi de producție în centre strategice din Florida, Georgia și Washington, pentru a susține programul D5LE2 și operațiunile viitoare ale submarinelor. Separat, PAE SSP afirmă că adoptă metode de achiziție mai rapide și își extinde responsabilitățile către sisteme emergente, inclusiv arma hipersonică Conventional Prompt Strike și propunerea de rachetă de croazieră cu capacitate nucleară lansată de pe mare (SLCM-N). [...]
România intră într-un calendar de până la 36 de luni pentru punerea în funcțiune a noilor capabilități SHORAD/VSHORAD , după ce a contractat sistemul antiaerian israelian SPYDER, într-un acord evaluat la peste 2 miliarde de euro (aprox. 10 miliarde lei), potrivit G4Media , care citează The Jerusalem Post via Rador. Contractul este prezentat ca fiind cel mai mare din istoria companiei israeliene Rafael și al doilea cel mai mare din industria militară israeliană, după vânzarea sistemului Arrow 3 către Germania pentru 3,5 miliarde de dolari (aprox. 16,1 miliarde lei). Ce cumpără România în prima etapă Potrivit Ministerului Apărării Naționale , primul contract din serie vizează: un sistem integrat SHORAD–VSHORAD (apărare antiaeriană cu rază scurtă și foarte scurtă); trei sisteme VSHORAD; un sistem SHORAD; infrastructură specială de instrucție și simulare. Acordul include lansatoare, interceptoare (rachete), sisteme radar, dispozitive de instrucție și sprijin logistic, iar intrarea în funcțiune este planificată „peste cel mult 36 de luni”. Calendarul livrărilor și cadrul mai larg (iulie 2025) Livrările primelor două sisteme VSHORAD sunt programate în decurs de trei ani, iar instruirea operatorilor ar urma să înceapă înainte de recepție. În paralel, acordul-cadru extins, încheiat în iulie 2025, prevede un pachet mai amplu: șase sisteme integrate SHORAD–VSHORAD, șase sisteme SHORAD, șase sisteme VSHORAD, plus muniția aferentă, instruire și asistență logistică. Ce este SPYDER și ce rol operațional are SPYDER este descris ca o soluție mobilă de apărare antiaeriană cu reacție rapidă, proiectată să intercepteze avioane, drone, elicoptere și muniție ghidată de precizie, precum și rachete balistice tactice. Sistemul este construit în jurul rachetelor Python 5 și Derby, adaptate din configurația aer-aer la sol-aer. În material se menționează că sistemul poate angaja simultan multiple ținte la o distanță de până la 160 de kilometri, iar radarul EL/M 2106 (Israel Aerospace Industries) poate urmări până la 500 de ținte simultan, inclusiv în deplasare. Procedura de achiziție și integrarea în cerințele NATO Rafael a fost selectat printr-o licitație competitivă restrânsă, iar achiziția a fost aprobată de Parlament, în conformitate cu legislația națională. Responsabili români au indicat, conform articolului, că achiziția este aliniată cerințelor NATO și urmărește întărirea apărării împotriva amenințărilor aeriene, inclusiv drone și rachete de croazieră. În același context, The Jerusalem Post notează că România ar fi, „potrivit informațiilor existente”, în negocieri și pentru a achiziționa Iron Dome; această informație nu este prezentată ca fiind confirmată oficial în textul citat. [...]
Turcia cere acces la finanțarea europeană pentru apărare prin Programul SAFE , mizând pe summitul NATO din 7-8 iulie pentru a pune presiune pe partenerii europeni, potrivit news.ro . Miza este una de reglementare și politică industrială: includerea într-un instrument al UE care finanțează achiziții comune de apărare, în condițiile în care Ankara este în prezent exclusă. Programul SAFE este descris ca un instrument menit să consolideze apărarea Europei prin finanțarea unor achiziții comune. Turcia urmărește să fie integrată în structurile apărării europene și, totodată, cere ridicarea unor sancțiuni impuse de unele state industriei turce de apărare. De ce este Turcia exclusă din SAFE Conform informațiilor citate, excluderea are două cauze principale: reticențele unor state membre UE, menționate explicit Franța și Germania; condițiile impuse de UE pentru includerea țărilor terțe, respectiv alinierea la Politica Externă și de Securitate a UE. În acest context, nivelul de aliniere al Turciei era estimat la 4% în 2025, „un nivel istoric de scăzut”, ceea ce complică accesul Ankarei la program. Argumentele Ankarei și alternativa de moment Turcia își susține cererea invocând dimensiunea armatei (a doua din NATO), ascensiunea industriei sale de apărare și poziția strategică între Europa, Rusia, Caucaz și Orientul Mijlociu. Ankara mai argumentează că poate dialoga cu actori aflați în conflict, precum Rusia și Ucraina. Pe fondul neîncrederii unor aliați, Turcia se limitează, „pentru moment”, la cooperări bilaterale cu unele state membre UE, fiind menționate Spania și Italia. [...]
Câștigul de PIB din programul SAFE depinde de câtă producție rămâne în România , iar diferența dintre un scenariu „cu importuri” și unul „cu economie locală mobilizată” poate duce impactul cumulat la între 0,7 și 2,6 puncte procentuale în perioada 2026–2030, potrivit unei analize prezentate de Economica , pe baza unui scenariu ilustrativ al BNR. BNR pornește de la estimările Ministerului Finanțelor privind bugetele MApN, care ar indica o creștere graduală a cheltuielilor totale de la 2,2% din PIB în 2025 la 3,1% din PIB în 2029, în timp ce cheltuielile cu investițiile ar urca de la 0,9% din PIB în 2025 la 1,8% din PIB în 2029. În lipsa unor informații publice despre dimensiunea tranșelor SAFE, banca centrală a construit ipoteze tehnice privind ritmul de implementare, într-un scenariu „pur ilustrativ” care presupune absorbția integrală a resurselor disponibile, de circa 16,7 miliarde de euro (aprox. 83,1 miliarde lei) în perioada 2026–2030. Scenariul BNR: profilul finanțărilor SAFE, în ipoteza absorbției integrale În acest scenariu, volumul proiectelor finanțate prin SAFE ar avea următorul profil anual: 1,5 miliarde euro (aprox. 7,5 miliarde lei) în 2026 2,3 miliarde euro (aprox. 11,4 miliarde lei) în 2027 3,3 miliarde euro (aprox. 16,4 miliarde lei) în 2028 4,3 miliarde euro (aprox. 21,4 miliarde lei) în 2029 5,3 miliarde euro (aprox. 26,4 miliarde lei) în 2030 De ce contează „conținutul de importuri” pentru creșterea economică Analiza BNR folosește multiplicatori (raportul dintre cheltuiala publică și efectul asupra PIB) calibrați din literatura de specialitate. Pentru infrastructura duală (de exemplu autostrăzi), este menționat un multiplicator comparabil cu cel asociat fondurilor structurale și de coeziune: un impact contemporan de circa 0,5 puncte procentuale asupra dinamicii PIB la o creștere cu 1 punct procentual din PIB a acestor fonduri, plus efecte de antrenare pe termen mediu. Pentru cheltuielile de apărare, rezultatele indică faptul că, pe un orizont de doi ani, o majorare cu 1 punct procentual a ponderii cheltuielilor de apărare în PIB este asociată, în medie, cu o creștere economică mai ridicată cu aproximativ 0,7–0,9 puncte procentuale. Totuși, efectele tind să apară cu întârziere: impactul în decurs de un an este descris ca nesemnificativ statistic. BNR mai notează că începutul implementării SAFE ar putea avea un conținut mai ridicat de importuri (cu efecte mai reduse asupra PIB), concomitent cu un volum mai consistent al cheltuielilor de personal, care au un multiplicator mai mic. Intervalul de impact: 0,7–2,6 puncte procentuale cumulat (2026–2030) În scenariul ilustrativ, impactul asupra creșterii economice anuale ar putea ajunge la circa 0,3 puncte procentuale în 2027 și la aproximativ 1 punct procentual în jurul anului 2030. La nivel cumulat, aportul SAFE la creșterea economică este estimat între 0,7 și 2,6 puncte procentuale în perioada 2026–2030. Diferența dintre cele două capete ale intervalului este explicată de: o componentă de import pronunțată și o mobilizare limitată a economiei locale (scenariul de jos); o antrenare substanțială a factorilor de producție domestici (scenariul de sus). Riscuri: absorbție incompletă și implementare graduală, pe fond de spațiu fiscal limitat BNR recomandă prudență în interpretarea impactului, invocând incertitudini legate de rata de absorbție și de gradualitatea implementării proiectelor. În contextul efectului asupra deficitului bugetar și al spațiului fiscal limitat, analiza nu exclude absorbția incompletă a împrumuturilor SAFE. Pe lista de riscuri intră și incertitudinea privind magnitudinea multiplicatorilor (inclusiv posibilitatea unor efecte mai consistente pe termen scurt) sau șocuri care ar putea atenua impactul. În același timp, pe fondul conflictelor geopolitice persistente, programul SAFE este văzut ca o oportunitate de accelerare a investițiilor în industria de apărare, cu un potențial aport cumulat de peste 2 puncte procentuale la creșterea economică în 2026–2030 dacă proiectele mobilizează capacități locale și nu sunt întârziate. [...]
Țările de Jos își accelerează investițiile în apărare, mizând pe drone, pe fondul evaluării că Rusia ar putea testa NATO la un an după încheierea războiului din Ucraina , potrivit Adevărul , care citează strategia anuală de politică de apărare a Ministerului olandez al Apărării . Documentul descrie Europa ca fiind într-o „zonă gri” între război și pace și susține că serviciile de informații olandeze estimează că Rusia se pregătește pentru o confruntare pe termen lung cu Europa. În „cel mai pesimist scenariu”, un război limitat împotriva unor state membre NATO ar putea deveni posibil în decurs de un an de la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, avertizează oficialii. Pivot operațional: jumătate din capacități, sisteme fără pilot Ca răspuns, autoritățile olandeze și-au propus ca, în următorii cinci ani, jumătate din capacitățile operaționale ale armatei să fie formate din sisteme fără pilot (platforme operate de la distanță sau autonome), cu accent pe drone. În acest scop, guvernul intenționează să înființeze un laborator special de dezvoltare pentru proiectarea și construirea de drone capabile să combată alte drone. Context regional: Finlanda și semnalul către NATO Avertismentul apare în contextul în care Kremlinul a amenințat Finlanda după ce aceasta și-a anunțat intenția de a elimina o interdicție veche privind găzduirea armelor nucleare pe teritoriul său, notează publicația, trimițând la relatarea Daily Mail . Finlanda, care are o frontieră de aproximativ 1.340 de kilometri cu Rusia, a anunțat în martie că va modifica legea privind energia nucleară, ceea ce ar putea deschide calea desfășurării de arme nucleare pe teritoriul finlandez în timp de război (context detaliat în materialul Adevărul ). Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că măsura reprezintă „amenințări reale” la adresa securității naționale a Rusiei și că Moscova își va adapta „rapid și eficient” poziția militară și politică. Ce urmează: summitul NATO de la Ankara Statele membre ale Alianței se pregătesc pentru summitul NATO de la Ankara (Turcia), programat pe 7 și 8 iulie, unde amenințarea reprezentată de Rusia va fi unul dintre subiectele centrale. În acest context, secretarul general al NATO, Mark Rutte , a avertizat că Rusia „ar putea fi pregătită să folosească forța militară împotriva NATO în următorii cinci ani”, potrivit Adevărul . Ministrul olandez al Apărării, Dilan Yesilgöz, a pus presiunea pe calendarul de pregătire, întrebând dacă Europa și Țările de Jos vor fi suficient de puternice la timp pentru a-și proteja „libertatea, securitatea și modul de viață”, apreciind că urgența este rar întâlnită. [...]
Ucraina își întărește apărarea pe granița cu Belarus printr-un sistem „în eșaloane” de obstacole, menit să încetinească orice posibilă incursiune și să câștige timp pentru lovituri de artilerie , potrivit Kyiv Post . Linia este construită în regiunea Cernihiv , unde grănicerii și geniștii transformă pădurile și mlaștinile într-o barieră stratificată din sârmă, șanțuri și blocaje antitanc din beton. Informațiile provin dintr-un interviu pe teren realizat de Ukrinform cu comandantul unui post de frontieră al Serviciului de Stat al Gărzii de Frontieră a Ucrainei, Ievhen, indicativ „Nissan”. Acesta descrie lucrările ca un mix de obstacole artificiale și naturale, în care terenul este folosit deliberat pentru a limita mobilitatea și recunoașterea inamicului. Cum arată „linia de apărare” și ce rol are Sistemul este construit ca o succesiune de straturi care nu urmăresc neapărat distrugerea forțelor adverse, ci întârzierea lor, pentru a le expune focului ucrainean. „Nissan” explică o logică în trei pași: „întârzie, încetinește, apoi distruge”. Elementele descrise includ: obstacole din sârmă cu vizibilitate redusă, întinse jos între copaci; benzi continue de sârmă tip „Egoza” (un tip de sârmă ghimpată cu lame, foarte rezistentă); „blocaje” în pădure, prin doborârea controlată a copacilor pentru a îngreuna trecerea vehiculelor și a infanteriei; „dinți de dragon” din beton, de circa 1,5 tone fiecare, amplasați pe rutele probabile ale vehiculelor blindate; șanțuri antitanc adânci, săpate în sol greu și îmbibat cu apă, în spatele barierelor din beton. Ritm de execuție și dependența de resurse locale Comandantul afirmă că lucrările nu s-au oprit din 2022, după înaintarea inițială a Rusiei prin zonă, iar volumul infrastructurii inginerești ar fi crescut „cu aproximativ 500%” față de primele luni după eliberarea teritoriului. În același timp, construcția rămâne în principal în sarcina militarilor, deși autoritățile și comunitățile locale contribuie cu coordonare și utilaje. În termeni operaționali, ritmurile de lucru menționate în material sunt: un excavator poate săpa până la aproximativ 200 metri de șanț antitanc pe zi, în funcție de cupă; doi soldați pot instala aproximativ 100 metri de sârmă „Egoza” în circa patru ore, iar zece soldați pot închide până la un kilometru în același interval; o unitate poate pregăti, în medie, aproximativ 500 metri de barieră „fiabilă” pe zi. Factorul cel mai dificil nu ar fi resursele, ci vremea: iarna, solul înghețat din Polesia face fiecare metru de șanț sau sârmă mult mai greu de realizat, inclusiv la temperaturi de minus 30 de grade, potrivit declarațiilor. Situația de securitate: fără „grupuri de lovire”, dar supraveghere permanentă Pe segmentul descris, nu ar exista indicii ale unei concentrări majore de trupe inamice sau ale unor mișcări noi, iar un purtător de cuvânt al Serviciului de Stat al Gărzii de Frontieră ar fi spus că nu există grupuri de lovire pregătite pentru o incursiune. „Nissan” afirmă că, în prezent, nu sunt provocări din partea Belarusului, deși menționează că și forțele belaruse își întăresc propriile bariere. În aer, amenințarea principală nu ar fi dronele FPV (de tip „first-person view”, folosite frecvent pe linia frontului), ci dronele de atac de tip Shahed și Gerbera, care combină lovirea cu recunoașterea. În consecință, plasele anti-dronă deasupra drumurilor ar fi mai puțin răspândite decât în zonele de front. Potrivit comandantului, aceste drone ar veni adesea de-a lungul graniței sau din regiunea rusă Briansk, fără a traversa, de regulă, direct din spațiul aerian belarus. Pe ambele părți ale frontierei, camerele și dronele de recunoaștere rămân aproape de liziera pădurii, iar fiecare parte o monitorizează pe cealaltă, într-o stare descrisă ca „nici pace, nici război deschis”. Context regional: fortificații și în state NATO, pe fondul riscului de extindere Materialul plasează lucrările Ucrainei într-un context mai larg de întărire a frontierelor în regiune: Letonia a început instalarea de „dinți de dragon” la granița cu Rusia, ca parte a Liniei Baltice de Apărare, iar Estonia a instalat obstacole similare și, în iunie, primul adăpost public modular din beton armat la Tallinn, pentru protecția civililor. Kyiv Post notează și un incident din mai, când o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României în timpul unor atacuri nocturne asupra Ucrainei și s-a prăbușit într-un bloc din Galați, provocând un incendiu și rănind doi civili. [...]
