Știri
Știri din categoria Știință
Ritmul ridicat de lansări SpaceX din 2026 consolidează capacitatea operațională a companiei, după ce a plasat pe orbită un nou lot de 45 de sateliți într-o lansare de noapte din California, potrivit Agerpres.
Misiunea a folosit o rachetă Falcon 9, lansată de la Baza Forțelor Spațiale Vandenberg duminică, la ora 07:00 GMT. SpaceX a denumit zborul CAS500-2, după sarcina utilă principală: satelitul sud-coreean de observare a Pământului CAS500-2, dezvoltat de Institutul Coreean de Cercetare Aerospațială.
Programul sud-coreean CAS500 („Compact Advanced Satellite 500”) urmărește să opereze cinci sateliți pe orbita joasă a Pământului, pentru colectarea de date utilizabile în mai multe domenii, inclusiv:
Înaintea acestei misiuni, doi sateliți din program ajunseseră deja pe orbită: CAS500-1 (lansat în martie 2021 cu o rachetă Soiuz) și CAS500-3 (ridicat pe orbită în noiembrie 2025 de un vehicul sud-coreean Nuri).
CAS500-2 era programat inițial pentru o lansare cu Soiuz în 2022, însă invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022 a rupt parteneriatul internațional care stătea la baza acordului, iar satelitul a rămas în așteptare o perioadă.
Din punct de vedere operațional, misiunea a inclus și recuperarea primei trepte: boosterul Falcon 9 a aterizat înapoi la Vandenberg la aproximativ 7,5 minute după lansare. A fost a 33-a lansare și aterizare pentru acest booster, B1071.
Satelitul CAS500-2 a fost eliberat primul de pe treapta superioară, la aproximativ 60 de minute după lansare, iar celelalte încărcături utile au urmat în următoarele 90 de minute.
Lansarea a fost a 54-a din acest an pentru SpaceX. Conform informațiilor citate, toate misiunile SpaceX din 2026 de până acum, cu excepția uneia, au fost zboruri Falcon 9, excepția fiind o lansare cu racheta Falcon Heavy.
Recomandate
O treaptă superioară de Falcon 9, rămasă pe orbită după o lansare SpaceX, este așteptată să lovească Luna pe 5 august , într-un nou episod care readuce în discuție problema gestionării „deșeurilor” spațiale în contextul intensificării misiunilor lunare, potrivit IT Home . Obiectul este identificat ca treapta superioară a unei rachete Falcon 9 (catalogată 2025-010D), care a lansat anul trecut o misiune ce a inclus două vehicule spațiale private. Acum, restul de rachetă se îndreaptă spre o coliziune cu Luna, după ce traiectoria i s-a modificat ușor în timp. Ce se știe despre impact și unde ar urma să aibă loc Bill Gray, coordonator al „Proiectului Pluto” și dezvoltator al software-ului de observație și urmărire cu telescoape „Guide”, spune că obiectul a fost urmărit încă de la lansare și că impactul este estimat pentru 5 august, cu un punct de cădere „abia” pe partea Lunii orientată spre Pământ. Gray a indicat și că există o probabilitate ridicată ca evenimentul să poată fi observat de pe Pământ, deoarece punctul de impact ar fi aproape de marginea discului lunar (spre „limb”), într-o zonă iluminată de Soare. La acel moment, porțiunea vizibilă iluminată a Lunii ar urma să fie puțin peste jumătate. Context: aceeași lansare a dus și un lander comercial pe Lună În material este menționată și misiunea Blue Ghost Mission 1 a companiei Firefly Aerospace, lansată la 15 ianuarie 2025 și care a aselenizat la 2 martie în Marea Crizelor, fiind prezentată drept prima aselenizare comercială „complet reușită” și un record de durată operațională pentru un vehicul comercial pe suprafața Lunii. Tot în cadrul aceleiași lansări a fost trimis și landerul japonez Hakuto-R M2 („Resilience”), care a pierdut contactul cu aproximativ 90 de secunde înainte de aselenizare și s-a prăbușit, pe fondul unei defecțiuni la telemetrul laser, conform informațiilor citate. De ce contează: semnal de alarmă privind „finalul de viață” al hardware-ului spațial Gray apreciază că impactul poate avea o anumită valoare științifică, dar limitată, și că nu ar reprezenta o amenințare de siguranță pentru sonde sau vehicule spațiale. În același timp, el atrage atenția că incidentul scoate la iveală o abordare „lejeră” în privința eliminării hardware-ului spațial după încheierea misiunilor. „În viitor, riscul misiunilor lunare va crește semnificativ. Dacă acum este lansată o treaptă superioară pe o orbită înaltă, oamenii trebuie să-i planifice din timp destinația finală; altfel, peste câțiva ani pot apărea riscuri de siguranță spațială greu de anticipat.” Gray mai spune că probabilitatea ca fragmentele ridicate de impact să lovească un vehicul aflat pe orbită lunară este foarte mică, însă recomandă ca acest risc să fie luat în calcul în planificarea manevrelor orbitale, pe măsură ce activitatea în jurul Lunii devine mai intensă. [...]
O treaptă superioară de Falcon 9, rămasă pe orbită, este pe curs de coliziune cu Luna pe 5 august , un episod care readuce în discuție problema gestionării deșeurilor spațiale, pe fondul creșterii numărului de lansări comerciale, potrivit Antena 3 . Treapta superioară a rachetei Falcon 9 provine dintr-o lansare comercială din ianuarie 2025 și, conform planului misiunii, ar fi trebuit să revină pe Pământ. În schimb, a rămas blocată pe o orbită extrem de eliptică în jurul Terrei timp de peste un an, iar acum a intrat pe o traiectorie care o va duce spre suprafața Lunii. Estimarea privind impactul îi aparține lui Bill Gray , specialist independent și creator al programului Project Pluto (software de urmărire a obiectelor spațiale). El apreciază că obiectul se va prăbuși cu 8.700 km/h, adică de șapte ori viteza sunetului în aer. Momentul impactului este prognozat pentru 5 august, la 2:44 a.m. ora Coastei de Est a SUA (9:44, ora României). „Prăbușirea nu prezintă niciun pericol pentru nimeni, deși evidențiază o anumită neglijență în ceea ce privește modul în care sunt gestionate deșeurile spațiale.” Ce s-a întâmplat cu misiunea din 2025 Pe 15 ianuarie 2025, o rachetă Falcon 9 a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy al NASA, transportând două module lunare: Blue Ghost (Firefly Aerospace), care a aterizat cu succes și a transmis imagini cu apusul pe Lună înainte de oprirea planificată; Resilience (ispace), care s-a prăbușit pe suprafața Lunii, încheind prematur misiunea. După separarea de încărcătura utilă, treapta superioară a propulsorului nu a reușit să reintre în atmosfera terestră și a rămas pe o orbită „largă și dezechilibrată”, cu o perioadă de aproximativ 26 de zile pentru o rotație completă în jurul Pământului. Conform observațiilor menționate, obiectul ajunge la circa 220.000 km de Terra în punctul cel mai apropiat și la aproximativ 510.000 km în punctul cel mai îndepărtat. De ce contează: deșeurile spațiale devin o problemă operațională Gray explică faptul că orbitele Lunii și ale acestui obiect „se intersectează” și, de regulă, cele două corpuri nu ajung simultan în același punct. Pe 5 august, însă, ar urma să se întâlnească în același loc, în același timp. Specialistul anticipează că impactul ar putea avea loc pe partea vizibilă a Lunii, „la limită”, dar spune că își propune să îmbunătățească precizia estimării până în august, pe măsură ce se acumulează date. Chiar și în scenariul în care lovitura are loc pe fața vizibilă, este puțin probabil ca impactul să poată fi observat de pe Pământ. Antena 3 amintește un precedent din 2009, când NASA a izbit deliberat o rachetă de Lună, iar telescoapele terestre nu au putut vedea prăbușirea. În evaluarea lui Gray, cazul scoate în evidență nevoia de a trata mai serios problema deșeurilor spațiale: numărul de obiecte trimise în spațiu crește, cu efecte asupra astronomiei și calității aerului, iar în cazuri rare și asupra siguranței umane, atunci când fragmente reintră în atmosferă fără să ardă complet și ajung în zone locuite. În acest context, el notează că este preferabil ca astfel de resturi să lovească Luna, nu Pământul. [...]
Planurile NASA și SpaceX de a permanentiza prezența umană pe Lună în cel mult 10 ani riscă să fie împinse înaintea datelor și tehnologiilor disponibile , avertizează mai mulți cercetători citați de HotNews . Miza nu este doar una de explorare, ci și una operațională: fără soluții testate pentru praf, radiații și gravitație redusă, o „bază selenară” poate rămâne, în cel mai bun caz, un obiectiv amânat. La 24 martie, administratorul NASA, Jared Isaacman , a prezentat planuri pentru „o prezență umană susținută” pe Lună și amenajarea unei baze permanente, cu posibil start al construcției încă din 2027. Anunțul a venit la circa o lună după ce Elon Musk, CEO SpaceX, a spus că pune pe pauză, temporar, planurile de colonizare a lui Marte pentru a se concentra pe un „oraș selenar care să se autodezvolte” în următorii 10 ani. Obstacole operaționale: praf agresiv și radiații greu de ecranat Unul dintre riscurile majore ține de praful selenar, descris ca fiind electrizat și „ascuțit ca briciul”. Fără vânt și apă lichidă, particulele nu se rotunjesc în timp, rămânând foarte abrazive. Cercetătoarea Caitlin Ahrens (Universitatea din Maryland și Centrul Goddard al NASA), citată de Live Science, spune că simplul mers ridică praf, iar experiența roverelor din era Apollo arată că acesta poate levita și se poate lipi de echipamente. Consecințele sunt concrete pentru funcționarea unei baze: poate bloca orificii de ventilație ale spațiilor de locuit; poate degrada costumele spațiale; poate acoperi panourile solare, ducând la supraîncălzire și deteriorare. În paralel, expunerea la radiații este constantă, în lipsa atmosferei și a scutului magnetic terestru. Dr. Emmanuel Urquieta (medicină aerospațială, Universitatea din Florida Centrală) spune că radiația cosmică este omniprezentă în spațiu și „incredibil de dificil” de contracarat. Riscul de cancer este menționat ca posibil, dar efectele ar deveni cuantificabile abia după șederi mai lungi, ceea ce înseamnă că primele echipaje ar funcționa, inevitabil, și ca „subiecți de testare”, potrivit aceluiași cercetător. Construcția habitatelor: opțiuni pe hârtie, incertitudini în teren Pentru protecție, sunt luate în calcul mai multe variante: cupole metalice sau de sticlă, habitate subterane și locuințe realizate din sol selenar imprimat 3D. Totuși, Ahrens avertizează că planificarea este prematură în lipsa unor răspunsuri tehnice de bază; exemplul dat este cel al habitatelor subterane, considerate potențial cele mai sigure contra radiațiilor, dar pentru care cercetătorii „încă nu au nicio idee” cum ar putea săpa efectiv pe Lună. Gravitația redusă: efecte medicale încă insuficient înțelese Gravitația Lunii, de aproximativ o șesime din cea a Pământului, poate afecta oasele și mușchii, care ar necesita exerciții semnificative pentru a preveni atrofierea. Urquieta notează însă că nu ar fi practic să fie transportate pe Lună echipamente grele, precum benzile de alergare folosite pe Stația Spațială Internațională. Mai mult, redistribuția fluidelor în organism ar putea avea efecte severe: pierderi de sânge pe măsură ce corpul se reechilibrează, umflarea părții din spate a ochilor și tromboză a venei jugulare (cheaguri de sânge potențial fatale). Potrivit lui Urquieta, nu este clar dacă gravitația parțială selenară produce riscuri similare cu gravitația zero, iar răspunsul depinde de șederi mai lungi. Gheața selenară, resursa-cheie, rămâne neconfirmată prin probe O parte din justificarea unei prezențe permanente se leagă de gheața selenară, care ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete și metale rare, în funcție de adâncime și compoziție. Problema, subliniată de Ahrens, este că oamenii de știință nu au prelevat încă o mostră din această gheață, iar cunoștințele despre compoziția ei chimică sunt „foarte limitate”. În acest context, Giuseppe Reibaldi, președintele Moon Village Association, avertizează asupra riscului de a construi așteptări economice înainte de confirmarea resurselor: „Trebuie să fim foarte atenți să nu vindem ceva ce nu avem.” Reibaldi spune că ceea ce se va găsi în gheața selenară ar putea face diferența între un scenariu de tip „goană după aur” (așezări care apar ca răspuns la oportunități miniere) și un model apropiat de Antarctica, cu prezență umană limitată, în principal pentru cercetare. Ce urmează: Artemis aduce date, dar calendarul rămâne disputat Cercetătorii indică nevoia de mai multe date, care ar urma să fie obținute prin misiuni precum programul Artemis al NASA , ce vizează readucerea oamenilor pe Lună încă din 2028. În același timp, Ahrens anticipează un calendar mai lent decât cel avansat de Musk și Isaacman, tocmai din cauza necunoscutelor tehnice și medicale care, deocamdată, nu au răspunsuri verificabile în condiții reale. [...]
Planul NASA–SpaceX de baze lunare în 10 ani este pus sub semnul întrebării de riscuri și lipsa datelor , iar asta poate împinge calendarul și costurile către un orizont mai lung decât cel anunțat, potrivit Antena 3 . NASA și SpaceX și-au setat obiectivul de a menține oameni pe Lună pe termen lung, în cel mult 10 ani, prin construirea unor baze selenare habitabile. O serie de experți citați de Live Science (via Agerpres) avertizează însă că ținta este „prea ambițioasă”, din cauza pericolelor cunoscute și a celor încă insuficient înțelese pentru șederi îndelungate la suprafața Lunii. Pe 24 martie, șeful NASA, Jared Isaacman , a prezentat planuri pentru „o prezență umană susținută” pe Lună și o bază permanentă, iar construcția ar putea începe încă din 2027, conform lui. Anunțul a venit la circa o lună după ce Elon Musk, CEO SpaceX, a spus că renunță „pentru moment” la planurile de colonizare a planetei Marte, pentru a se concentra pe ideea unui „oraș selenar” care „să se autodezvolte” în următorii 10 ani. Riscurile operaționale: praf, radiații și gravitație redusă Mediul selenar este descris ca extrem de dur, iar una dintre problemele centrale este praful lunar: fără vânt și apă lichidă, particulele rămân „foarte, foarte ascuțite”, comparabile ca dimensiune cu fragmente mici de polen, potrivit cercetătoarei Caitlin Ahrens (Universitatea din Maryland și Centrul Goddard al NASA). Praful se electrizează ușor, este ridicat de mers și de roverele de la sol și se lipește de echipamente. În scenariul unor habitate locuite, el poate: bloca orificii de ventilație; afecta costumele spațiale; acoperi panourile solare, cu risc de supraîncălzire și deteriorare. Un alt risc major este expunerea la radiații cosmice, în absența atmosferei și a scutului magnetic terestru. Dr. Emmanuel Urquieta (Universitatea din Florida Centrală) spune că radiația cosmică este „practic omniprezentă oriunde mergi în spațiu” și că protecția este „incredibil de dificilă”. Cancerul este menționat ca risc potențial, dar efectele ar deveni certe abia după perioade mai lungi de ședere. Gravitația lunară, de aproximativ o șesime din cea a Pământului, ridică la rândul ei probleme: pierdere de masă musculară și osoasă fără exerciții consistente, dar și posibile efecte asupra distribuției fluidelor în organism, inclusiv riscuri precum umflarea părții din spate a ochilor și tromboza venei jugulare. Potrivit lui Urquieta, nu este încă sigur în ce măsură gravitația parțială lunară reproduce riscurile din gravitația zero. „Nu cred că suntem chiar pregătiți”: lipsa datelor și a soluțiilor de construcție Ahrens avertizează că programul nu este „deloc simplu” și că lipsesc răspunsuri la întrebări de bază: unde vor locui astronauții și cu ce resurse. Ea pune sub semnul întrebării și pregătirea pentru construcții de protecție (cupole metalice sau din sticlă, habitate subterane, locuințe din sol selenar imprimat 3D), inclusiv pentru varianta subterană, considerată mai sigură împotriva radiațiilor. „Nu cred că suntem chiar pregătiți”, a declarat pentru Live Science Caitlin Ahrens. „Un deceniu poate părea departe pentru unii oameni. Pentru un om de știință este o clipă”. În acest context, Ahrens anticipează un calendar mai lent decât cel avansat de Musk și Isaacman, în condițiile în care cercetătorii speră să strângă date prin misiuni precum programul Artemis , care vizează readucerea oamenilor pe suprafața Lunii încă din 2028. Miza economică: gheața selenară, încă neconfirmată prin mostre Un punct critic pentru fezabilitate este gheața selenară, văzută ca resursă pentru apă, combustibil pentru rachete și metale rare, în funcție de adâncime și compoziție. Totuși, potrivit materialului, oamenii de știință nu au prelevat încă o mostră din gheața lunară, iar cunoștințele despre compoziția chimică reală sunt „foarte limitate”. „Știm că este rece și știm cam unde este”, a spus Ahrens. Giuseppe Reibaldi, președintele Moon Village Association (organizație non-profit pentru colaborare internațională în activități selenare), avertizează că promisiunile trebuie calibrate la ceea ce poate fi demonstrat, altfel riscul este „să vindem ceva ce nu avem”. El compară posibilele rezultate cu două modele: fie apar așezări stimulate de oportunități miniere (analog „goanei după aur”), fie un model de tip Antarctica, cu prezență limitată și orientată strict spre cercetare. În lipsa unor date solide despre resurse și a unor soluții testate pentru protecție și locuire, ținta de „baze pe Lună în 10 ani” rămâne, potrivit experților citați, un pariu cu grad ridicat de incertitudine. [...]
Calendarul NASA pentru aselenizarea din 2028 este pus sub presiune de întârzieri la modulele private , în timp ce China își joacă avantajul unui program de stat mai stabil și cu termene respectate, potrivit Antena 3 . Miza, dincolo de simbolistică, este cine ajunge să influențeze regulile viitoare pentru exploatarea resurselor lunare, într-un cadru juridic încă neclar. Statele Unite și China pregătesc prima aselenizare cu echipaj uman după mai bine de cinci decenii și, în paralel, planuri pentru baze lunare locuite. În această competiție, NASA se bazează pe programul Artemis și pe parteneri privați, în timp ce Beijingul merge pe o structură centralizată, mai puțin expusă schimbărilor politice la fiecare ciclu electoral american. Unde se poate rupe calendarul american NASA a externalizat componente esențiale către companii private, inclusiv SpaceX (Elon Musk) și Blue Origin (Jeff Bezos), care lucrează la modulele de aselenizare necesare pentru misiunile cu echipaj. Conform articolului, ambele companii „se grăbesc” să livreze la timp pentru zboruri de testare anul viitor, însă niciunul dintre module nu este finalizat, ceea ce ridică semne de întrebare asupra calendarului ambițios al NASA. Publicația notează că Blue Origin vizează un zbor de testare pentru o versiune a modulului Blue Moon mai târziu în 2026. În cazul SpaceX, sunt menționate puține detalii despre modulul de aselenizare, descris ca având 52 de metri înălțime. China: ritm „deliberat”, dar cu termene respectate Pe partea chineză, Administrația Națională Spațială a Chinei (CNSA) este descrisă ca bine finanțată și sprijinită de parteneriate cu armata și mediul de afaceri local. Deși China nu a trimis până acum un taikonaut dincolo de orbita terestră joasă, are propria stație spațială și un istoric bun în respectarea termenelor, potrivit sursei. Beijingul își pregătește misiunile cu echipaj cu o arhitectură tehnică deja conturată: racheta Long March-10 ar urma să lanseze capsula Mengzhou (cu trei astronauți), iar modulul de aselenizare Lanyue (nouă metri) ar urma să coboare doi astronauți pe suprafața Lunii. Este menționat și un nou costum spațial, Wangyu, proiectat pentru flexibilitate sporită. „Diferența se va măsura în luni, nu în ani” În articol este citat directorul NASA, Jared Isaacman, care susține că lupta este strânsă: NASA țintește 2028 (cu posibilitatea unei amânări), iar China 2030 (termen care ar putea fi devansat). „Diferența dintre victorie și înfrângere se va măsura în luni, nu în ani.” În același timp, un alt element de fond este că „victoria” nu ar însemna doar prima aselenizare, ci capacitatea de a reveni repetat și de a menține o prezență, idee susținută în articol printr-o declarație a astrofizicianului Scott Manley. Context de reglementare și cooperare limitată Sursa subliniază că avantajul unei prezențe timpurii pe Lună ar putea conta în definirea regulilor de utilizare a resurselor, într-un „consens juridic opac”. În plus, rivalitatea geopolitică complică cooperarea: o lege americană din 2011 a interzis efectiv colaborarea NASA cu agenția spațială a Chinei, iar relațiile s-au deteriorat ulterior. Totuși, articolul arată că Europa nu are aceeași interdicție: Italia, Franța și Suedia au trimis sarcini utile pe misiunea chineză Chang’e-6, iar un cercetător francez citat spune că, pentru europeni, China devine un partener „foarte serios” pentru transportul instrumentelor științifice. Ce urmează, pe scurt Reperele menționate în material indică următoarele momente-cheie: 2026: zbor de testare planificat de Blue Origin pentru o versiune a modulului Blue Moon; misiunea chineză Chang’e-7 este programată pentru sfârșitul anului 2026. 2028: ținta NASA pentru aselenizare, cu posibilitatea unei amânări. 2030: ținta Chinei pentru aselenizare, termen care ar putea fi devansat. [...]
NASA devansează lansarea Crew-13 pentru a crește ritmul rotațiilor de echipaj la ISS , o ajustare operațională menită să susțină misiunile de lungă durată (circa șase luni) și continuitatea activităților de cercetare de pe stația orbitală, potrivit Agerpres . Lansarea misiunii Crew-13 este programată „nu mai devreme de jumătatea lunii septembrie”, de la centrul spațial din Florida, după ce a fost devansată din noiembrie. Este a 13-a rotație de echipaj în cadrul Programului Comercial, derulat împreună cu SpaceX. Cine face parte din echipaj și ce roluri are Echipajul Crew-13 îi include pe astronauții NASA Jessica Watkins și Luke Delaney, canadianul Joshua Kutryk și rusul Serghei Teteriatnikov. Structura rolurilor este: Jessica Watkins (NASA) – comandant Luke Delaney (NASA) – pilot Joshua Kutryk (Agenția Spațială Canadiană) – specialist al misiunii Serghei Teteriatnikov (Roscosmos) – specialist al misiunii Misiunea va fi al doilea zbor spațial pentru Watkins (după Crew-4, în 2022) și primul pentru Delaney, Kutryk și Teteriatnikov. Totodată, Watkins va deveni prima astronaută NASA care zboară de două ori la bordul unei capsule Dragon a SpaceX. De ce contează devansarea: ritm mai mare pentru misiuni de șase luni Motivul invocat pentru devansare este creșterea frecvenței misiunilor de lungă durată către Stația Spațială Internațională (ISS/SSI). În practică, un calendar mai strâns reduce riscul de „goluri” operaționale și ajută la planificarea experimentelor și a testelor tehnologice desfășurate în microgravitație. Pe durata șederii la bord, echipajul va derula cercetări științifice și teste tehnologice considerate esențiale pentru viitoare misiuni cu echipaj uman către Lună și Marte, inclusiv în cadrul programului Artemis , precum și teste cu impact pe Pământ. Schimbarea de echipaj pe stație Crew-13 se va alătura Expediției 75 de pe ISS și va înlocui echipajul Crew-12, format din americanii Jessica Meir și Jack Hathaway, rusul Andrei Fediaev și Sophie Adenot, care au ajuns la bordul laboratorului orbital la 13 februarie. [...]
