Știri
Știri din categoria Știință
O treaptă superioară de Falcon 9, rămasă pe orbită, este pe curs de coliziune cu Luna pe 5 august, un episod care readuce în discuție problema gestionării deșeurilor spațiale, pe fondul creșterii numărului de lansări comerciale, potrivit Antena 3.
Treapta superioară a rachetei Falcon 9 provine dintr-o lansare comercială din ianuarie 2025 și, conform planului misiunii, ar fi trebuit să revină pe Pământ. În schimb, a rămas blocată pe o orbită extrem de eliptică în jurul Terrei timp de peste un an, iar acum a intrat pe o traiectorie care o va duce spre suprafața Lunii.
Estimarea privind impactul îi aparține lui Bill Gray, specialist independent și creator al programului Project Pluto (software de urmărire a obiectelor spațiale). El apreciază că obiectul se va prăbuși cu 8.700 km/h, adică de șapte ori viteza sunetului în aer. Momentul impactului este prognozat pentru 5 august, la 2:44 a.m. ora Coastei de Est a SUA (9:44, ora României).
„Prăbușirea nu prezintă niciun pericol pentru nimeni, deși evidențiază o anumită neglijență în ceea ce privește modul în care sunt gestionate deșeurile spațiale.”
Pe 15 ianuarie 2025, o rachetă Falcon 9 a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy al NASA, transportând două module lunare:
După separarea de încărcătura utilă, treapta superioară a propulsorului nu a reușit să reintre în atmosfera terestră și a rămas pe o orbită „largă și dezechilibrată”, cu o perioadă de aproximativ 26 de zile pentru o rotație completă în jurul Pământului. Conform observațiilor menționate, obiectul ajunge la circa 220.000 km de Terra în punctul cel mai apropiat și la aproximativ 510.000 km în punctul cel mai îndepărtat.
Gray explică faptul că orbitele Lunii și ale acestui obiect „se intersectează” și, de regulă, cele două corpuri nu ajung simultan în același punct. Pe 5 august, însă, ar urma să se întâlnească în același loc, în același timp.
Specialistul anticipează că impactul ar putea avea loc pe partea vizibilă a Lunii, „la limită”, dar spune că își propune să îmbunătățească precizia estimării până în august, pe măsură ce se acumulează date.
Chiar și în scenariul în care lovitura are loc pe fața vizibilă, este puțin probabil ca impactul să poată fi observat de pe Pământ. Antena 3 amintește un precedent din 2009, când NASA a izbit deliberat o rachetă de Lună, iar telescoapele terestre nu au putut vedea prăbușirea.
În evaluarea lui Gray, cazul scoate în evidență nevoia de a trata mai serios problema deșeurilor spațiale: numărul de obiecte trimise în spațiu crește, cu efecte asupra astronomiei și calității aerului, iar în cazuri rare și asupra siguranței umane, atunci când fragmente reintră în atmosferă fără să ardă complet și ajung în zone locuite. În acest context, el notează că este preferabil ca astfel de resturi să lovească Luna, nu Pământul.
Recomandate
Șase „Space Balls” aduse de valuri pe o plajă din Queensland sunt, cel mai probabil, rezervoare de combustibil dintr-o rachetă străină, iar cazul activează reguli internaționale de proprietate asupra deșeurilor spațiale , potrivit WinFuture . Zona a fost izolată inițial din cauza riscului ca obiectele să conțină substanțe toxice. Obiectele sferice au fost găsite în weekend la Forrest Beach, o mică localitate de coastă la nord de Townsville. Pompierii au intervenit în echipamente speciale și au instituit rapid un perimetru de siguranță de 50 de metri, pe fondul incertitudinilor privind pericolul pentru comunitatea locală (aprox. 2.500 de locuitori). Ce sunt „Space Balls” și de ce au fost tratate ca risc chimic Primele analize indică faptul că este vorba despre resturi provenite dintr-o lansare de rachetă din afara Australiei. Agenția spațială australiană estimează că materialul a reintrat recent în atmosferă din orbită. Astfel de recipiente sferice sub presiune, realizate de regulă din aliaje rezistente de titan, pot supraviețui reintrării fără să se dezintegreze. Conform BBC News , aceste sfere sunt folosite ca rezervoare de combustibil și ar putea conține, teoretic, urme de hidrazină — o substanță chimică volatilă și foarte inflamabilă. Din acest motiv, obiectele au fost transportate sub escortă, în containere speciale pentru materiale periculoase. Autoritățile au transmis între timp că obiectele deja recuperate nu mai reprezintă un pericol imediat, dar populația este în continuare avertizată să nu atingă eventuale fragmente suplimentare și să sune la numărul de urgență. Implicația mai puțin vizibilă: cui aparțin, legal, resturile de rachetă Odată identificat statul care a efectuat lansarea, intră în joc acordurile internaționale. Tratatul ONU privind spațiul cosmic din 1967 prevede că „națiunea lansatoare” își păstrează dreptul de proprietate asupra fragmentelor, inclusiv după căderea lor pe teritoriul altui stat. Asta înseamnă că Australia ar urma să poarte discuții diplomatice pentru a stabili dacă țara de origine solicită recuperarea rezervoarelor. Agenția spațială australiană lucrează cu parteneri internaționali pentru a stabili cu certitudine proveniența rachetei. Context: nu este un incident izolat WinFuture amintește că nu este prima dată când resturi de rachetă ajung în Australia sau în apropiere, iar dimensiunea continentului crește probabilitatea unor astfel de episoade, chiar dacă rareori în zone locuite. În 2023, un element de mari dimensiuni al unei rachete indiene a fost găsit pe o plajă din Australia de Vest, lângă Perth, iar guvernul Indiei a renunțat atunci la repatrierea materialului. Pe termen scurt, cazul din Queensland rămâne tratat ca incident de siguranță publică, cu posibilă componentă chimică; pe termen mediu, miza este identificarea exactă a lansării și aplicarea procedurilor legale privind deșeurile spațiale. [...]
Un studiu chinezesc propune detonarea controlată a unei încărcături nucleare în interiorul unui asteroid ca soluție de ultimă instanță în scenarii cu timp foarte scurt de reacție, potrivit Washington Post . Miza practică a ideii este una operațională: dacă un obiect mare este descoperit cu doar zile sau săptămâni înainte de un posibil impact, metodele clasice de deviere ar putea să nu mai aibă timp să funcționeze. Concluziile apar într-un articol publicat în revista științifică Space: Science & Technology și se bazează pe simulări computerizate privind utilizarea „controlată” a unei încărcături nucleare. Autorii sunt cercetători din cadrul China Academy of Launch Vehicle Technology . Ce schimbă propunerea: explozie sub suprafață, nu lângă asteroid Conceptul diferă de scenariile discutate anterior prin faptul că presupune trimiterea unei nave spațiale care să foreze un crater adânc în asteroid. Încărcătura nucleară ar fi introdusă în cavitate și detonată sub suprafață, cu scopul de a crește eficiența transferului de energie și, implicit, a modificării traiectoriei. Cercetătorii au rulat simulări pentru explozii de intensități diferite și la adâncimi variate, luând în calcul și factori precum viteza de impact și caracteristicile vehiculului spațial. Rezultatele simulărilor: efectul depinde de dimensiune și adâncime Potrivit rezultatelor prezentate, o explozie echivalentă cu aproximativ 200 de bombe de tip Hiroshima ar putea distruge complet un asteroid cu diametrul de circa 100 de metri. În plus, simulările indică faptul că detonarea la aproximativ 30 de metri sub suprafață ar produce o modificare a vitezei de deplasare de aproape trei ori mai mare decât în cazul unei explozii realizate aproape de suprafață. Pentru un asteroid cu diametrul de aproximativ un kilometru, autorii susțin că detonarea într-un crater adânc de circa 20 de metri ar putea genera o modificare suficientă a traiectoriei pentru a îndepărta obiectul de direcția Pământului. De ce contează: scenariile „târzii” pot depăși soluțiile actuale Studiul pornește de la o problemă de bază în apărarea planetară: mulți asteroizi mari nu sunt încă identificați, iar în unele scenarii intervalul dintre descoperire și un posibil impact ar putea fi de doar câteva zile sau săptămâni. În astfel de condiții, autorii notează că metode precum misiunea DART a NASA (care în 2022 a demonstrat modificarea traiectoriei unui asteroid prin impactul controlat al unei sonde) ar putea fi insuficiente pentru obiecte foarte mari. Cercetătorii subliniază însă că rezultatele nu reprezintă un plan operațional și nu indică existența unui asteroid care să amenințe în prezent Pământul; scopul este furnizarea de date pentru dezvoltarea viitoarelor sisteme și proceduri de intervenție în scenarii extreme. România este menționată în contextul implicării, prin specialiști din programele Agenției Spațiale Europene (ESA), în proiecte de monitorizare a obiectelor din apropierea Pământului. [...]
Rusia mizează pe „pământurile rare” ca argument economic , după ce a anunțat identificarea unui mineral nou, care conține itriu – element folosit în electronice, lasere și industria aerospațială – și pe care autoritățile îl prezintă drept „mai valoros decât aurul”, potrivit Mediafax . Mineralul, denumit Kola Ashcroftine , a fost găsit în masivul Hibini, pe Peninsula Kola (nord-vestul Rusiei), într-o zonă cunoscută pentru diversitatea resurselor minerale. Conform Ministerului rus al Științei și Învățământului Superior, citat de news.by, descoperirea ar putea avea aplicații importante în cercetare și industrie. Ce conține mineralul și de ce contează Potrivit oficialilor ruși, Kola Ashcroftine conține itriu (din categoria „pământurilor rare”), alături de siliciu, potasiu, sodiu, calciu, mangan și fluor. Itriul este utilizat în: electronică; tehnologii laser; industria aerospațială; fabricarea unor materiale avansate. În același timp, cercetătorii implicați în proiect indică faptul că importanța imediată a mineralului este mai ales științifică, nu industrială: acesta este descris ca o „arhivă chimică a scoarței terestre”, prin informațiile pe care compoziția sa le poate oferi despre procesele geologice de formare. „Mai valoros decât aurul”: estimarea invocată și limita ei Specialiștii ruși susțin că pelicula care acoperă roca în care a fost descoperit mineralul ar avea o valoare estimată la 145 de dolari pe milimetru (aprox. 660 lei), nivel despre care afirmă că ar depăși valoarea aurului. Publicația notează însă că unitatea de măsură folosită în această evaluare nu este explicată în detaliu, ceea ce limitează comparabilitatea directă cu prețurile standard de pe piețele de metale prețioase. Cine a făcut descoperirea și unde a fost identificat mineralul Descoperirea este atribuită unei colaborări între: Centrul Științific Kola al Academiei Ruse de Științe; Universitatea de Stat din Sankt Petersburg ; Muzeul Mineralogic A.E. Fersman. Mineralul a fost identificat în mina Kirovski, din masivul Hibini. Cercetătorii mai arată că acesta se diferențiază de Ashcroftine-(Y) (un mineral cunoscut anterior) prin prezența calciului, manganului și fluorului în structura chimică și printr-o structură cristalină descrisă drept una dintre cele mai complexe întâlnite până acum. În context, masivul Hibini este prezentat ca unul dintre cele mai importante centre mineralogice din lume, unde sunt descoperite periodic noi specii minerale, pe fondul condițiilor geochimice specifice zonei. [...]
O nouă metodă de analiză genomică identifică urme de ADN de la doi „strămoși fantomă” , sugerând că amestecul dintre populații umane înrudite a fost mai răspândit decât se putea demonstra până acum doar din fosile, potrivit Science Daily . Cercetătorii spun că au găsit în genomul oamenilor de azi regiuni provenite de la două linii arhaice neidentificate, una comună tuturor oamenilor moderni și alta mult mai veche, transmisă indirect prin denisovani. Descoperirea are o miză operațională pentru cercetare: arată că se pot detecta contribuții genetice de la populații dispărute chiar și atunci când nu există ADN antic secvențiat din fosilele lor, prin reconstruirea legăturilor genealogice dintre segmentele de ADN din genomurile actuale. Ce au găsit: două linii arhaice fără nume, dar cu „semnătură” în genom Prima linie, descrisă drept un „strămoș fantomă”, ar fi interacționat genetic cu Homo sapiens în Africa cu mai mult de 50.000 de ani în urmă, înainte de ultima migrație majoră „din Africa” către Europa și Asia. ADN-ul moștenit de la această linie ar reprezenta aproximativ 1% din genomul uman modern, un nivel comparabil cu ponderea atribuită neanderthalienilor. „Am reușit să găsim și să cartografiem locații genomice la oamenii moderni care provin din această linie fantomă și să arătăm că această ascendență fantomă este prezentă la toți oamenii moderni, nu doar la africani.” (Yulin Zhang, UC Berkeley ) A doua contribuție provine dintr-o populație și mai veche, numită de autori „super-arhaică”, derivată dintr-o linie de circa 1,8 milioane de ani. Aceasta ar fi ajuns în genomul oamenilor de azi printr-un „lanț” de amestec: mai întâi ar fi contribuit genetic la denisovani în Eurasia (probabil cu peste 200.000 de ani în urmă), iar ulterior o parte din ADN-ul denisovan a intrat în genomul Homo sapiens. „Descoperirea super-arhaică este deosebit de interesantă deoarece dezvăluie contribuții genetice dintr-o linie umană care a trăit cu peste un milion de ani în urmă, în ciuda absenței oricărui ADN secvențiat din acea populație.” (Arjun Biddanda, Johns Hopkins University) Cum au ajuns la rezultat: TRACE și „graful de recombinare ancestrală” Echipa de la UC Berkeley a folosit o tehnică numită TRACE (TRacking Archaic Contributions via ARG Estimation), care analizează sute de genomuri ale oamenilor din prezent și reconstruiește conexiunile genealogice dintre segmentele de ADN. Instrumentul-cheie este un „graf de recombinare ancestrală” (ARG) — o reconstrucție a felului în care fragmentele de ADN sunt legate prin strămoși comuni de-a lungul multor generații. Ideea este că segmentele cu o origine „neobișnuit de veche” pot indica aport de la populații dispărute, chiar dacă nu există fosile cu ADN utilizabil. De ce contează: evoluția umană, mai degrabă „rețea” decât arbore Rezultatele susțin o interpretare în care evoluția umană nu este doar o succesiune de ramuri separate, ci o istorie cu episoade repetate de migrație și amestec între populații înrudite, în Africa și Eurasia, pe parcursul ultimului milion de ani. „Adesea ne gândim la evoluția umană ca la un arbore care se ramifică, dar noile date genomice și metode analitice dezvăluie o istorie mult mai interconectată — mai degrabă ca o rețea complexă de populații legate prin episoade repetate de migrație și amestec.” (Priya Moorjani, UC Berkeley) Autorii notează că identitățile exacte ale celor două populații rămân necunoscute. Totuși, estimările privind separarea lor de alte linii umane se suprapun cu perioade în care ar fi trăit grupuri Homo din Pleistocenul Mijlociu în Africa (în jur de 800.000 de ani în urmă) și populații Homo erectus în Eurasia (în jur de 1,8 milioane de ani în urmă). Studiul a fost publicat online pe 30 iulie în revista Science, conform aceleiași surse. [...]
Recuperarea rămășițelor de „mamut” de pe malul Dunării a devenit o cursă contra degradării , după ce oasele, ținute mult timp în apă, încep să se deterioreze rapid la contactul cu aerul, potrivit Antena 3 . Specialiștii din Bulgaria au început deja lucrările de recuperare și transport, urmând ca piesele să fie conservate și analizate la muzeu. Descoperirea a fost făcută pe malul Dunării, lângă satul Riakovo (regiunea Ruse), după scăderea nivelului fluviului. Un localnic a semnalat inițial oasele, iar autoritățile și Muzeul Regional de Istorie din Ruse au trimis o echipă pentru verificări la fața locului. Ce au găsit cercetătorii și ce urmează Până acum, echipa a identificat o mandibulă inferioară, colți, o omoplată, coaste și alte fragmente osoase. Există posibilitatea ca o parte importantă a scheletului să fie încă îngropată în sol. Ipoteza preliminară de lucru este că rămășițele aparțin unui mamut lânos (Mammuthus primigenius). Expertul citat de Antena 3 spune că datarea este dificilă, dar specia ar fi existat până acum aproximativ 7.000–10.000 de ani și ar fi apărut în urmă cu aproximativ 500.000–800.000 de ani. După conservare și examinare, rămășițele ar urma să fie expuse la Muzeul Eco cu Acvariu al Muzeului Regional de Istorie din Ruse, dacă starea lor va permite. Ipoteze: aduse de fluviu sau animalul a murit acolo Krasimir Kirov, curator în secția de natură a muzeului, ia în calcul varianta ca Dunărea să fi transportat și acumulat în zonă rămășițe de animale, nu doar de mamut, într-un fel de „bancă de depozitare” creată de particularitățile terenului. În același timp, directorul Muzeului Regional de Istorie, Nikolai Nenov, a indicat pentru BTA că există și semne preliminare că rămășițele s-ar putea să nu fi fost aduse de fluviu. Un argument este că, spre deosebire de alte descoperiri similare din sedimentele fluviului (recuperate cu dragare), de această dată oasele sunt concentrate într-un singur loc, ceea ce ar putea sugera că animalul a murit acolo. O ipoteză menționată este că zona ar fi fost, cu mii de ani în urmă, o mlaștină. De ce contează conservarea: oasele se degradează la aer Potrivit specialistului citat, oasele nu sunt într-o stare bună, deoarece după o perioadă îndelungată în mediul acvatic încep să se degradeze când sunt expuse la aer. Din acest motiv, recuperarea se face cu grijă, pentru a permite transportul și conservarea. Un indiciu discutat de echipă este culoarea foarte închisă a oaselor (aproape negru sau maro închis), care poate sugera un mediu mlăștinos, însă, deocamdată, aceasta rămâne „doar o teorie de lucru”, conform declarațiilor din articol. În paralel, cercetătorii se așteaptă la noi descoperiri în zonă, despre care spun că este cunoscută și pentru copaci fosilizați, unii vechi de câteva milioane de ani. [...]
Tăierile de granturi federale împing laboratoare americane spre finanțare „din bacșiș” online , arată Futurism , care descrie cazul unui grup de cercetători de la University of California, Los Angeles (UCLA) ajunși să folosească OnlyFans pentru a strânge bani după reducerea finanțării publice. Este vorba despre biologul Daniel Blumstein , cunoscut pentru studiile sale asupra marmotelor, care, după anularea de către administrația Trump a unor granturi federale de cercetare în valoare de miliarde de dolari, a decis împreună cu colegii să creeze conținut dedicat acestor animale pe OnlyFans. Potrivit SFGate (citat de Futurism), contul se numește „OnlyMarms” și promite postări aproape zilnice cu „conținut nefiltrat” despre marmote cu burtă galbenă din Munții Stâncoși. Abonarea este gratuită, însă utilizatorii pot lăsa bacșiș (tips), bani care sunt direcționați către finanțarea cercetării. O studentă din laboratorul lui Blumstein, Emily Renkey, care a pornit contul, spune că uneori alege clipuri „care să strângă cele mai multe «aah»-uri”, dar preferă momentele în care poate folosi imagini cu comportamente specifice pentru a educa publicul, potrivit aceleiași relatări SFGate. Contextul: reducerea finanțării și efectul în lanț asupra proiectelor pe termen lung Futurism plasează cazul în contextul unui program mai amplu de reducere a cheltuielilor care a afectat cercetarea științifică din SUA. Publicația notează că, în inițiative conduse de Department of Government Efficiency (instituție descrisă ca fiind între timp desființată), au fost anulate peste 1.700 de granturi, în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari (aprox. 6,4 miliarde lei), la National Science Foundation (NSF) în 2025. În 2026, NSF ar fi acordat până acum doar o fracțiune din cele 9 miliarde de dolari (aprox. 41 miliarde lei) pe care le distribuia, de regulă, în anii recenți, iar Casa Albă ar fi propus reducerea bugetului agenției cu aproape jumătate pentru anul fiscal 2027, potrivit Futurism. Publicația mai susține că multe anulări au avut motivație politică, vizând cercetări despre schimbările climatice sau chiar proiecte care conțin cuvântul „climă”. În plus, administrația ar fi admis în documente depuse în instanță că a anulat granturi în anumite state „bazându-se exclusiv” pe faptul că acestea l-au susținut pe Trump la alegerile din 2024, conform articolului. Cât poate aduce o astfel de soluție și ce urmează Deși exemplul „OnlyMarms” arată o adaptare rapidă, veniturile rămân limitate: contul ar fi adus „doar câteva sute de dolari”, iar laboratorul caută și surse mai tradiționale de finanțare, potrivit Futurism. În paralel, Blumstein afirmă că proiectele de acest tip — studii de lungă durată pe mamifere care trăiesc în libertate — pun „unele dintre cele mai importante întrebări ale vremurilor noastre” și oferă o fereastră rară către evoluția observată în timp real. Totuși, el spune că, după ce a încercat de trei ori să reînnoiască finanțarea, un responsabil de program i-ar fi transmis să nu mai aplice, pe motiv că echipa „are prea multe date”, potrivit relatării SFGate preluate de Futurism. Pentru mediul de cercetare, miza nu este platforma folosită, ci semnalul economic: când granturile se opresc, proiectele ajung să depindă de finanțări mici, volatile și greu de planificat, ceea ce poate afecta continuitatea studiilor pe termen lung. [...]
