Știri
Știri din categoria Știință
Calendarul NASA pentru aselenizarea din 2028 este pus sub presiune de întârzieri la modulele private, în timp ce China își joacă avantajul unui program de stat mai stabil și cu termene respectate, potrivit Antena 3. Miza, dincolo de simbolistică, este cine ajunge să influențeze regulile viitoare pentru exploatarea resurselor lunare, într-un cadru juridic încă neclar.
Statele Unite și China pregătesc prima aselenizare cu echipaj uman după mai bine de cinci decenii și, în paralel, planuri pentru baze lunare locuite. În această competiție, NASA se bazează pe programul Artemis și pe parteneri privați, în timp ce Beijingul merge pe o structură centralizată, mai puțin expusă schimbărilor politice la fiecare ciclu electoral american.
NASA a externalizat componente esențiale către companii private, inclusiv SpaceX (Elon Musk) și Blue Origin (Jeff Bezos), care lucrează la modulele de aselenizare necesare pentru misiunile cu echipaj. Conform articolului, ambele companii „se grăbesc” să livreze la timp pentru zboruri de testare anul viitor, însă niciunul dintre module nu este finalizat, ceea ce ridică semne de întrebare asupra calendarului ambițios al NASA.
Publicația notează că Blue Origin vizează un zbor de testare pentru o versiune a modulului Blue Moon mai târziu în 2026. În cazul SpaceX, sunt menționate puține detalii despre modulul de aselenizare, descris ca având 52 de metri înălțime.
Pe partea chineză, Administrația Națională Spațială a Chinei (CNSA) este descrisă ca bine finanțată și sprijinită de parteneriate cu armata și mediul de afaceri local. Deși China nu a trimis până acum un taikonaut dincolo de orbita terestră joasă, are propria stație spațială și un istoric bun în respectarea termenelor, potrivit sursei.
Beijingul își pregătește misiunile cu echipaj cu o arhitectură tehnică deja conturată: racheta Long March-10 ar urma să lanseze capsula Mengzhou (cu trei astronauți), iar modulul de aselenizare Lanyue (nouă metri) ar urma să coboare doi astronauți pe suprafața Lunii. Este menționat și un nou costum spațial, Wangyu, proiectat pentru flexibilitate sporită.
În articol este citat directorul NASA, Jared Isaacman, care susține că lupta este strânsă: NASA țintește 2028 (cu posibilitatea unei amânări), iar China 2030 (termen care ar putea fi devansat).
„Diferența dintre victorie și înfrângere se va măsura în luni, nu în ani.”
În același timp, un alt element de fond este că „victoria” nu ar însemna doar prima aselenizare, ci capacitatea de a reveni repetat și de a menține o prezență, idee susținută în articol printr-o declarație a astrofizicianului Scott Manley.
Sursa subliniază că avantajul unei prezențe timpurii pe Lună ar putea conta în definirea regulilor de utilizare a resurselor, într-un „consens juridic opac”. În plus, rivalitatea geopolitică complică cooperarea: o lege americană din 2011 a interzis efectiv colaborarea NASA cu agenția spațială a Chinei, iar relațiile s-au deteriorat ulterior.
Totuși, articolul arată că Europa nu are aceeași interdicție: Italia, Franța și Suedia au trimis sarcini utile pe misiunea chineză Chang’e-6, iar un cercetător francez citat spune că, pentru europeni, China devine un partener „foarte serios” pentru transportul instrumentelor științifice.
Reperele menționate în material indică următoarele momente-cheie:
Recomandate
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship , iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor , potrivit IT之家 . Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație. Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului. În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația. Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării. [...]
Sonda New Horizons își prelungește viața operațională prin hibernare și poate ajunge la marginea heliosferei , într-o etapă care ar putea furniza date relevante despre mediul cosmic și riscurile pentru viitoare misiuni umane, potrivit Mediafax . Nava NASA a ieșit din hibernare pe 23 iunie, după ce intrase în acest mod pe 7 august 2025, iar echipa de la Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory a confirmat că funcționează în parametri. La aproximativ 9,5 miliarde de kilometri de Pământ, operarea sondei este constrânsă de întârzierile de comunicație: chiar și un semnal radio care se propagă cu viteza luminii are nevoie de aproape nouă ore pentru a ajunge la sol. Următorul pas este transmiterea către Pământ a datelor științifice colectate în lunile de hibernare. De ce contează: hibernarea ține misiunea „în viață” până cel puțin în 2029 Hibernarea repetată este prezentată ca element-cheie pentru longevitatea sondei: în acest mod, consumul de resurse scade, computerul de bord continuă să monitorizeze sistemele, iar New Horizons trimite periodic semnale de „stare” către Pământ. Din 2007, sonda a intrat în hibernare de peste 20 de ori. Etapa extinsă a misiunii este programată să continue până în 2029. Dacă starea tehnică rămâne bună și datele rămân valoroase, misiunea ar putea fi prelungită, pe o traiectorie care o conduce spre exteriorul heliosferei (bula creată de vântul solar în jurul Sistemului Solar). Ce date urmărește New Horizons acum, dincolo de Pluto După survolul istoric al lui Pluto din 2015 și întâlnirea cu Arrokoth în 2019, sonda traversează regiunile îndepărtate asociate Centurii Kuiper, populate de corpuri înghețate rămase din formarea Sistemului Solar. Printre observațiile cu potențial impact științific se află măsurători ale particulelor de praf: echipa se aștepta ca densitatea prafului să scadă după depășirea limitelor cunoscute ale Centurii Kuiper, însă sonda detectează în continuare o cantitate neașteptată. O explicație posibilă este că Centura Kuiper s-ar putea întinde mai departe decât estimările anterioare, iar în aceste regiuni ar putea exista sute de planete pitice neexplorate și mii de corpuri mai mici. Sonda studiază și forma, orientarea și rotația obiectelor înghețate întâlnite, inclusiv frecvența aparent ridicată a corpurilor „binare de contact” (două componente unite), similare lui Arrokoth, care ar putea oferi indicii despre formarea planetelor în Sistemul Solar timpuriu. Următorul prag: periferia heliosferei și, eventual, spațiul interstelar New Horizons măsoară mediul de la periferia heliosferei și analizează inclusiv razele cosmice galactice (particule foarte energetice provenite, între altele, din explozii stelare). Acestea sunt descrise ca un risc important pentru viitoare misiuni umane de lungă durată. Dacă misiunea va fi prelungită și traiectoria rămâne neschimbată, sonda ar putea urma, într-un viitor îndepărtat, drumul sondelor Voyager și ar putea pătrunde în spațiul interstelar, dincolo de influența directă a vântului solar. [...]
Lansarea Soyuz MS-29 duce pe ISS un astronaut NASA și doi cosmonauți, menținând rotația mixtă a echipajelor SUA–Rusia , un aranjament operațional care continuă să funcționeze în pofida tensiunilor geopolitice, potrivit Space . Misiunea îi are la bord pe astronautul NASA Anil Menon și pe cosmonauții ruși Piotr Dubrov și Anna Kikina. Lansarea este programată pentru marți, 14 iulie, la ora 10:47 a.m. EDT, adică 17:47 ora României, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, cu o rachetă Soyuz. După decolare, capsula Soyuz MS-29 ar urma să ajungă la Stația Spațială Internațională (ISS) după doar două orbite, cu andocare estimată la 1:56 p.m. EDT (20:56 ora României). Publicația indică și ferestrele de transmisie: acoperirea lansării începe la 9:45 a.m. EDT (16:45 ora României), iar pentru întâlnirea și andocarea cu ISS transmisiunea începe la 1:10 p.m. EDT (20:10 ora României). După andocare, acoperirea se reia la 3:30 p.m. EDT (22:30 ora României), înainte de deschiderea trapei, așteptată în jurul orei 3:55 p.m. EDT (22:55 ora României). Transmisia este disponibilă pe YouTube, prin acest link . Ce înseamnă operațional pentru ISS Cei trei se vor alătura celor șapte astronauți deja aflați pe stație: Jessica Meir, Jack Hathaway și Chris Williams (NASA), Sophie Adenot (Agenția Spațială Europeană) și Sergey Kud-Sverchkov, Sergei Mikaev, Andrey Fedyaev (Roscosmos). Echipajul MS-29 va petrece aproximativ opt luni pe laboratorul orbital. Pentru NASA, zborul este primul al lui Anil Menon, selectat ca astronaut candidat în decembrie 2021 (Group 23). Pentru Dubrov și Kikina, misiunea este a doua: Dubrov a stat pe ISS între aprilie 2021 și martie 2022, iar Kikina a petrecut cinci luni pe stație între octombrie 2022 și martie 2023. Context: schimbul de locuri și precedentul Kikina Anna Kikina este singura femeie din corpul activ de astronauți al Rusiei, iar în 2022 a zburat către și de la ISS cu misiunea SpaceX Crew-5 — un moment notabil, fiind prima rusoaică ce a zburat pe o navă spațială privată americană și primul cosmonaut pe un vehicul spațial american după decembrie 2002, când Valeri Korzun și Serghei Treșciov s-au întors de pe ISS cu naveta Endeavour. Ce va face Menon pe stație: experimente cu miză tehnologică și medicală Potrivit unui comunicat NASA citat de publicație, Menon va lucra la experimente care vizează: rafinarea producției în spațiu a cristalelor semiconductoare, cu scopul de a permite fabricarea la scară mare a componentelor necesare pentru computere de înaltă performanță, inteligență artificială și dispozitive medicale îmbunătățite; utilizarea ecografiei cu metode de realitate augmentată și inteligență artificială, care ar putea reduce sau elimina nevoia de suport medical de la sol în misiuni spațiale viitoare. În ansamblu, lansarea Soyuz MS-29 este relevantă mai ales prin continuitatea practică a cooperării operaționale pe ISS: rotația echipajelor rămâne dependentă de un mix de vehicule și agenții, iar menținerea acestui mecanism reduce riscul ca stația să rămână fără personal sau cu capacitate limitată de operare. [...]
China își testează capacitatea de a aduce pe Pământ probe de pe un asteroid , într-o misiune care ar putea-o plasa în 2027 în clubul restrâns al țărilor care au reușit această performanță, potrivit WinFuture . Sonda Tianwen-2 a ajuns la Kamo'oalewa , un „quasi-satelit” al Pământului, și a transmis primele imagini de la mică distanță, înaintea unei tentative de prelevare de material. Tianwen-2 a atins primul obiectiv după o călătorie de 400 de zile. Sonda a realizat imagini detaliate de la aproximativ 20 km de Kamo'oalewa, un corp ceresc care însoțește Pământul pe orbita sa în jurul Soarelui. Misiunea agenției spațiale chineze (CNSA) urmărește să lămurească din ce este alcătuit obiectul și care este originea sa. De la lansarea de la finalul lunii mai 2025, sonda a parcurs circa un miliard de kilometri. Kamo'oalewa (cunoscut și ca 2016 HO3) are aproximativ 40 de metri în diametru, iar noile imagini îl arată ca pe un bolovan asimetric, cu muchii. Ipotezele mai vechi sugerau că ar putea fi un fragment desprins din Luna Pământului, însă analize mai recente indică o posibilă origine în centura de asteroizi. De ce contează: o probă de pe un asteroid, cu riscuri tehnice mari Planul este ca Tianwen-2 să studieze asteroidul aproape un an, folosind 11 instrumente științifice, după care să încerce prelevarea de probe. Conform agenției chineze Xinhua, citată de Space.com, materialul ar urma să ajungă pe Pământ în 2027. Dacă reușește, China ar deveni a treia națiune, după Japonia și SUA, care aduce roci de pe un asteroid pentru analize de laborator. Miza operațională este ridicată din cauza condițiilor fizice: Kamo'oalewa se rotește rapid, cu o perioadă de aproximativ 28 de minute, iar sonda cântărește circa două tone, un raport de masă nefavorabil în raport cu un corp atât de mic. Inginerii trebuie să calculeze extrem de precis apropierea și contactul, pentru a evita devierea asteroidului de pe traiectoria sa obișnuită. Cum ar putea fi colectate probele Pentru recoltarea materialului sunt luate în calcul mai multe tehnici, inclusiv: ancorarea pe suprafață și utilizarea unui burghiu cu ultrasunete; folosirea unor duze cu gaz pentru a ridica particule, care să fie apoi colectate într-un recipient. Publicația notează că mecanica necesară este complexă și, implicit, mai predispusă la erori, mai ales în condițiile unei execuții automatizate la mare distanță de Pământ. Datele și, eventual, probele ar trebui să ajute la înțelegerea formării Sistemului Solar. În privința întrebării-cheie — dacă Kamo'oalewa este într-adevăr un fragment din Luna Pământului sau provine din regiuni mai îndepărtate — sursa precizează că un răspuns cert ar putea veni abia după analizele de laborator ale probelor, dacă acestea vor fi aduse pe Pământ. [...]
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
