Știri
Știri din categoria Știință
Planurile NASA și SpaceX de a permanentiza prezența umană pe Lună în cel mult 10 ani riscă să fie împinse înaintea datelor și tehnologiilor disponibile, avertizează mai mulți cercetători citați de HotNews. Miza nu este doar una de explorare, ci și una operațională: fără soluții testate pentru praf, radiații și gravitație redusă, o „bază selenară” poate rămâne, în cel mai bun caz, un obiectiv amânat.
La 24 martie, administratorul NASA, Jared Isaacman, a prezentat planuri pentru „o prezență umană susținută” pe Lună și amenajarea unei baze permanente, cu posibil start al construcției încă din 2027. Anunțul a venit la circa o lună după ce Elon Musk, CEO SpaceX, a spus că pune pe pauză, temporar, planurile de colonizare a lui Marte pentru a se concentra pe un „oraș selenar care să se autodezvolte” în următorii 10 ani.
Unul dintre riscurile majore ține de praful selenar, descris ca fiind electrizat și „ascuțit ca briciul”. Fără vânt și apă lichidă, particulele nu se rotunjesc în timp, rămânând foarte abrazive. Cercetătoarea Caitlin Ahrens (Universitatea din Maryland și Centrul Goddard al NASA), citată de Live Science, spune că simplul mers ridică praf, iar experiența roverelor din era Apollo arată că acesta poate levita și se poate lipi de echipamente.
Consecințele sunt concrete pentru funcționarea unei baze:
În paralel, expunerea la radiații este constantă, în lipsa atmosferei și a scutului magnetic terestru. Dr. Emmanuel Urquieta (medicină aerospațială, Universitatea din Florida Centrală) spune că radiația cosmică este omniprezentă în spațiu și „incredibil de dificil” de contracarat. Riscul de cancer este menționat ca posibil, dar efectele ar deveni cuantificabile abia după șederi mai lungi, ceea ce înseamnă că primele echipaje ar funcționa, inevitabil, și ca „subiecți de testare”, potrivit aceluiași cercetător.
Pentru protecție, sunt luate în calcul mai multe variante: cupole metalice sau de sticlă, habitate subterane și locuințe realizate din sol selenar imprimat 3D. Totuși, Ahrens avertizează că planificarea este prematură în lipsa unor răspunsuri tehnice de bază; exemplul dat este cel al habitatelor subterane, considerate potențial cele mai sigure contra radiațiilor, dar pentru care cercetătorii „încă nu au nicio idee” cum ar putea săpa efectiv pe Lună.
Gravitația Lunii, de aproximativ o șesime din cea a Pământului, poate afecta oasele și mușchii, care ar necesita exerciții semnificative pentru a preveni atrofierea. Urquieta notează însă că nu ar fi practic să fie transportate pe Lună echipamente grele, precum benzile de alergare folosite pe Stația Spațială Internațională.
Mai mult, redistribuția fluidelor în organism ar putea avea efecte severe: pierderi de sânge pe măsură ce corpul se reechilibrează, umflarea părții din spate a ochilor și tromboză a venei jugulare (cheaguri de sânge potențial fatale). Potrivit lui Urquieta, nu este clar dacă gravitația parțială selenară produce riscuri similare cu gravitația zero, iar răspunsul depinde de șederi mai lungi.
O parte din justificarea unei prezențe permanente se leagă de gheața selenară, care ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete și metale rare, în funcție de adâncime și compoziție. Problema, subliniată de Ahrens, este că oamenii de știință nu au prelevat încă o mostră din această gheață, iar cunoștințele despre compoziția ei chimică sunt „foarte limitate”.
În acest context, Giuseppe Reibaldi, președintele Moon Village Association, avertizează asupra riscului de a construi așteptări economice înainte de confirmarea resurselor:
„Trebuie să fim foarte atenți să nu vindem ceva ce nu avem.”
Reibaldi spune că ceea ce se va găsi în gheața selenară ar putea face diferența între un scenariu de tip „goană după aur” (așezări care apar ca răspuns la oportunități miniere) și un model apropiat de Antarctica, cu prezență umană limitată, în principal pentru cercetare.
Cercetătorii indică nevoia de mai multe date, care ar urma să fie obținute prin misiuni precum programul Artemis al NASA, ce vizează readucerea oamenilor pe Lună încă din 2028. În același timp, Ahrens anticipează un calendar mai lent decât cel avansat de Musk și Isaacman, tocmai din cauza necunoscutelor tehnice și medicale care, deocamdată, nu au răspunsuri verificabile în condiții reale.
Recomandate
NASA pregătește o misiune care să verifice dacă peșterile de lavă de pe Lună pot deveni adăposturi naturale pentru viitoare echipaje , o abordare cu impact operațional direct: ar reduce expunerea la radiații, temperaturi extreme și micrometeoriți, înainte ca o bază „clasică” să fie construită. Informațiile apar în Știrile Pro TV , care citează Agerpres și Space.com. NASA a selectat proiectul GIMLI (Geophysical Instruments for Marius Lunar Pit Investigation) pentru a identifica o peșteră suficient de mare sau un tub de lavă format în trecutul geologic al Lunii, care ar putea fi amenajat ca bază selenară în cadrul programului Artemis. Potrivit materialului, NASA vizează o viitoare bază în apropierea polului sud. De ce contează: adăpost „gata făcut” pentru misiuni mai lungi Miza practică a proiectului este folosirea cavităților naturale ca infrastructură de protecție. Conform articolului, tuburile de lavă ar putea funcționa ca un „buncăr” pentru astronauți, oferind: protecție față de temperaturile extreme de la suprafața Lunii; reducerea expunerii la radiații; protecție împotriva micrometeoriților. În acest scenariu, chiar dacă o bază lunară va include probabil structuri construite de oameni, peșterile ar putea deveni o resursă imediată, accesibilă, pentru siguranță și continuitatea operațiunilor. Ținta: Groapa Marius Hill și ipoteza unui tub de lavă subteran Locul vizat este Groapa Marius Hill, descoperită în 2009 de sonda japoneză Kaguya. Cercetătorii iau în calcul că nu este doar o cavitate la suprafață, ci ar putea fi conectată la o peșteră subterană extinsă, formată de lavă în trecutul îndepărtat. Dacă ipoteza se confirmă, proiectul ar contribui și la înțelegerea istoriei vulcanice a Lunii, prin identificarea și caracterizarea unui tub de lavă. Cum va fi investigată zona: radar, senzori seismici și gravimetru GIMLI ar urma să lucreze direct pe suprafața selenară, scanând subsolul pentru semne ale tubului de lavă. Investigația, condusă de Institutul de Științe Planetare (PSI), este finanțată prin programul NASA PRISM (Payloads and Research Investigations on the Surface of the Moon). Pentru implementare, proiectul colaborează cu Honeybee Robotics la construirea echipamentelor. Acestea ar urma să ajungă pe Lună cu un modul de aselenizare și un rover, prin programul NASA Commercial Lunar Payloads Services. Setul de instrumente menționat în articol include: radar care penetrează solul; senzori seismici; gravimetru (instrument care măsoară variații ale gravitației, utile pentru a deduce structuri subterane). Datele colectate vor fi analizate de o echipă condusă de directorul asociat al PSI, Than Putzig, iar măsurătorile ar trebui să arate dacă există un tub de lavă și, în caz afirmativ, cât de mare este. [...]
NASA a încheiat o simulare de 378 de zile care testează, operațional, cum funcționează un echipaj izolat când comunicarea cu „Pământul” are întârzieri , un scenariu-cheie pentru viitoare misiuni cu oameni pe Lună și, ulterior, pe Marte , potrivit Mediafax . Experimentul s-a desfășurat la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, unde participanții au intrat pe 19 octombrie 2025, relatează Reuters. Ellen Ellis, responsabilă de asistența medicală a echipajului, a descris misiunea drept un test dur al rezistenței și disciplinei într-un cadru controlat. Cum a fost replicată „viața pe Marte” în habitat Cei patru au locuit într-o construcție realizată prin imprimare 3D, cu o suprafață de aproximativ 158 de metri pătrați, și au urmat un program apropiat de cel pregătit pentru expedițiile marțiene. Activitățile au inclus: cultivarea plantelor în sol care imită condițiile de pe Marte; exerciții fizice și operațiuni de întreținere; ieșiri simulate pe suprafața planetei. O provocare centrală a fost comunicarea cu exteriorul: NASA a introdus întârzieri între trimiterea mesajelor și primirea răspunsurilor, pentru a reproduce distanța dintre Pământ și Marte. În acest context, participanții au fost nevoiți să ia decizii fără a putea cere permanent instrucțiuni sau ajutor imediat în situații neprevăzute. Cine a fost în echipaj și ce se întâmplă după ieșirea din izolare Echipajul a fost format din comandantul Ross Elder, responsabilul științific Matthew Montgomery, inginerul de zbor James Spicer și medicul Ellen Ellis. Toți patru au acceptat voluntar să petreacă 378 de zile fără contact fizic cu lumea exterioară. „Pentru Marte, riscurile sunt mari”, a declarat Ross Elder după ieșirea din habitat. După încheierea misiunii, participanții vor trece prin două săptămâni de evaluări medicale și psihologice și discuții cu cercetătorii NASA. Specialiștii vor analiza efectele izolării prelungite, ale activităților repetitive și ale accesului limitat la resurse asupra sănătății și performanței. De ce contează: date pentru misiuni cu echipaj uman Misiunea este a doua din programul CHAPEA. Primul echipaj a încheiat un experiment similar în 2024, tot după 378 de zile de izolare. Conform informațiilor prezentate, datele obținute sunt destinate pregătirii viitoarelor misiuni cu echipaj uman, mai întâi pe Lună și apoi pe Marte. [...]
Japonia a lansat misiunea MMX, care vizează aducerea pe Pământ a unor probe de pe Phobos , un pas cu miză operațională majoră pentru cercetarea planetară și pentru cooperarea internațională în explorarea spațiului, potrivit Space . Martian Moons eXploration (MMX), condusă de agenția spațială japoneză JAXA , a decolat pe 19 octombrie de la Tanegashima Space Center , la bordul unei rachete H3. Lansarea a avut loc la 3:41 p.m. EDT (ora României: 22:41), iar separarea navei de treapta superioară a rachetei a fost confirmată la circa 71 de minute după decolare. De ce contează: o misiune de „sample return” cu calendar pe termen lung Dacă va decurge conform planului, MMX ar urma să devină prima misiune care aterizează pe Phobos și aduce probe pe Pământ . Obiectivul este să ajute la rezolvarea unei întrebări vechi de decenii privind originea lui Phobos și Deimos și să ofere indicii despre formarea timpurie a Sistemului Solar. Tranzitul interplanetar este estimat la aproximativ 10 luni, cu sosire la Marte programată pentru august 2027. Nava ar urma să petreacă aproximativ trei ani în sistemul marțian. Cum este planificată operațiunea pe Phobos și Deimos După intrarea pe orbită, MMX va intra într-o „orbită cvasi-satelit” în jurul lui Phobos (o traiectorie care o menține în proximitatea lunii în timp ce ambele orbitează Marte). Planul operațional include: o campanie de cartografiere pentru alegerea zonelor de aterizare; două atingeri ale suprafeței lui Phobos pentru colectarea și stocarea probelor într-o capsulă de întoarcere; transferul pe o orbită mai alungită în jurul lui Marte, care intersectează traiectoria lui Deimos; o serie de survoluri ale lui Deimos în ultimele luni ale misiunii în sistemul marțian. Plecarea spre Pământ este programată pentru noiembrie 2030, iar capsula cu probe ar urma să aterizeze în Australia în 2031, dacă misiunea își atinge etapele planificate. MMX transportă și roverul IDEFIX, un proiect comun al agențiilor spațiale din Franța și Germania, care ar urma să fie desfășurat pe Phobos la final de 2028 sau început de 2029. Componenta internațională și miza pentru NASA Deși JAXA conduce misiunea, MMX este descrisă ca un efort internațional, cu parteneriate între JAXA, NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), plus contribuții de la companii din SUA și Europa pentru echipamente științifice și de comunicații. NASA contribuie, între altele, cu instrumentul MEGANE (un spectrometru de raze gamma și neutroni), un prelevator pneumatic construit de Honeybee Robotics și suport de comunicații prin rețeaua Deep Space Network. Agenția a investit aproximativ 87 milioane de dolari (aprox. 400 milioane lei) până la finalul misiunii, sumă care include finanțarea cercetătorilor americani implicați. În schimb, cel puțin 15% din proba planificată de 10 grame de material de pe Phobos va fi rezervată pentru studiul NASA; materialele ar urma să fie transferate și păstrate la Johnson Space Center din Houston. Context: o încercare anterioară a eșuat Space amintește că Rusia a mai încercat o misiune de aducere de probe de pe Phobos: Phobos-Grunt, lansată în noiembrie 2011, care nu a reușit să părăsească orbita Pământului din cauza unei probleme la rachetă și s-a prăbușit în Pacific în ianuarie 2012. [...]
Misiunea de aprovizionare SpaceX către ISS aduce un plus de energie și noi experimente biomedicale , odată cu livrarea ultimului set de panouri solare IROSA, care ar urma să crească capacitatea stației de a genera electricitate pentru operațiuni și cercetare, potrivit Science Daily . Capsula Dragon a SpaceX a ajuns la Stația Spațială Internațională pe 15 octombrie, la 10:27 a.m. EDT (17:27, ora României), andocându-se la portul orientat spre spațiu al modulului Harmony. La bord au fost peste 6.300 de livre de alimente, consumabile esențiale și echipamente științifice pentru echipajul Expedition 75 (aprox. 2.860 kg). Aceasta este a 35-a misiune comercială de reaprovizionare SpaceX către laboratorul orbital, în baza contractului cu NASA . Ce aduce „marfa ciudată”: energie și cercetare cu potențial medical Cel mai important element operațional este livrarea ultimului set de International Space Station Roll-Out Solar Arrays (IROSA) . Aceste panouri sunt proiectate să extindă capacitatea de producție de energie electrică a stației, ceea ce se traduce în mai multă putere disponibilă pentru funcționare și pentru experimente. Instalarea este planificată pentru mai târziu în această toamnă. Pe lângă componenta energetică, Dragon a transportat o serie de experimente neobișnuite, cu miză în special pentru biomedicină și știința materialelor: echipamente pentru fabricarea de retine artificiale în microgravitație, cu speranța că producția în spațiu ar putea contribui, în timp, la tehnologii de restaurare a vederii pe Pământ; modele 3D de țesut cardiac , destinate dezvoltării metodelor de testare a unui număr mare de potențiale medicamente în viitoare misiuni spațiale; materiale pentru a studia formarea unui nou tip de sticlă în microgravitație, pentru a înțelege mai bine cum se dezvoltă și cum se comportă fără influența gravitației terestre; organoizi cerebrali (modele tridimensionale miniaturale de țesut cerebral crescute din celule), folosiți pentru a investiga procese greu de studiat direct la oameni; cercetătorii speră să identifice ținte potențiale de tratament pentru afecțiuni neurologice, inclusiv boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă. Calendarul misiunii și întoarcerea pe Pământ Dragon ar urma să rămână andocat la stație până la mijlocul lunii noiembrie, după care este așteptat să aducă înapoi pe Pământ materiale de cercetare sensibile la timp și alte încărcături. Încheierea misiunii este planificată prin amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastei Californiei. Misiunea a început pe 13 octombrie, la 6:33 a.m. EDT (13:33, ora României), când o rachetă Falcon 9 a decolat de la Space Launch Complex 40, Cape Canaveral Space Force Station, Florida. [...]
SpaceX lansează în această seară o misiune clasificată pentru Forța Spațială a SUA , într-un nou zbor Falcon 9 care arată ritmul operațional ridicat al companiei în 2026, potrivit space.com . Lansarea este programată de la baza Vandenberg Space Force Base din California, într-o fereastră de patru ore care se deschide la 19:44 EDT (02:44, ora României, pe 16 octombrie; 23:44 GMT). Transmisiunea video a SpaceX ar urma să înceapă cu aproximativ 10 minute înainte de decolare, prin webcastul companiei. Misiunea, denumită USSF-481, va transporta „încărcături misterioase” către o destinație neprecizată. Publicația notează că SpaceX nu este așteptată să ofere detalii suplimentare în timpul transmisiunii, care probabil se va încheia la scurt timp după aterizarea primei trepte. Recuperarea treptei și un booster cu 28 de zboruri Prima treaptă a rachetei Falcon 9 este așteptată să aterizeze la circa opt minute după lansare pe nava-dronă „Of Course I Still Love You”, poziționată în Oceanul Pacific. Zborul USSF-481 va fi al 28-lea pentru acest booster, identificat ca 1081. Conform descrierii de misiune citate, 16 dintre cele 27 de lansări anterioare ale boosterului 1081 au fost dedicate constelației Starlink (internet prin satelit) pe orbită joasă a Pământului. Context: 114 lansări Falcon 9 în 2026, majoritatea pentru Starlink USSF-481 va fi a 114-a misiune Falcon 9 din acest an. Potrivit aceleiași surse, „marea majoritate” a zborurilor Falcon 9 din 2026 — peste 70% — au fost misiuni Starlink. În paralel, SpaceX a lansat de trei ori în 2026 și rachetele Falcon Heavy și Starship. Falcon Heavy este operațională, în timp ce Starship rămâne în faza de test; cea mai recentă lansare a ajuns pentru prima dată pe orbită, pe 28 septembrie. [...]
NASA a deschis accesul public la peste 800 GB de date științifice lunare din misiunea Artemis 2 , un set care poate accelera analiza impacturilor pe Lună și calibra observațiile viitoare, potrivit IT之家 . Arhiva a fost încărcată în Planetary Data System (PDS) și este disponibilă cercetătorilor și publicului, însă o mică parte din materialele filmate cu iPhone de echipaj nu este încă inclusă, fiind în curs de organizare. Datele publicate includ peste 11.000 de fotografii și videoclipuri la rezoluție completă, aproximativ 8,5 ore de înregistrări audio ale observațiilor științifice făcute de astronauți și adnotări scrise de mână lăsate direct pe imagini. NASA precizează că o parte dintre aceste materiale nu fusese făcută publică anterior. Setul de date documentează observațiile din timpul misiunii Artemis 2 din aprilie 2026, descrisă ca prima misiune cu echipaj care a orbitat Luna în cadrul programului Artemis. Lansarea a avut loc pe 1 aprilie, iar întoarcerea pe 10 aprilie, durata totală fiind de aproximativ nouă zile. În timpul zborului, cei patru astronauți au observat Luna pe rând prin hublourile navei Orion, cu o fereastră de observații concentrată de circa șapte ore. De ce contează: observații umane rare, utile pentru știința impacturilor NASA încadrează aceste date drept unele dintre puținele seturi moderne de „date planetare” obținute în principal prin observație directă umană, la peste o jumătate de secol după Apollo. Evaluările „din mers” ale culorii, luminozității și schimbărilor de relief pot completa atât arhivele istorice, cât și măsurătorile obținute de sonde robotice. Un element de interes din materialele publicate este observarea a cinci „fulgerări” extrem de slabe în apropierea feței îndepărtate a Lunii. Conform documentelor NASA din 7 octombrie, astronauții au văzut din Orion cinci sclipiri punctiforme și au marcat pozițiile pe imagini, în condițiile în care nava se afla la aproximativ 46.000 de mile (aprox. 74.030 km) de Lună. Echipa științifică NASA interpretează aceste sclipiri ca lumină produsă de fragmente de rocă ce au lovit suprafața lunară, într-un interval în care Luna bloca Soarele, iar mediul era mai întunecat. Dimensiunea exactă a obiectelor implicate urmează să fie stabilită prin analize ulterioare. Ce mai include pachetul și ce lipsește încă Pe lângă imagini și audio, NASA a publicat și documentație de lucru: „Raport preliminar de știință lunară Artemis 2” „Raport de operațiuni științifice lunare” „Ghidul utilizatorului pentru datele științifice lunare” NASA notează că arhiva publicată reprezintă dosare de observații științifice organizate de echipa de știință lunară și nu include toate datele de telemetrie și operare ale navei generate pe durata misiunii. Totodată, ghidul de utilizare menționează că un volum mic de materiale realizate de echipaj cu iPhone nu era încă pregătit la momentul publicării și nu a fost inclus în arhivă. Datele pot fi consultate prin Planetary Data System al NASA, unde sunt disponibile materialele și rapoartele asociate, iar agenția indică faptul că aceste rezultate sunt deja folosite ca referință pentru planificarea științifică a misiunii Artemis 3 și a etapelor următoare. [...]
