Știri
Știri din categoria Știință

China vizează trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030, într-un program care poate eroda avantajul Statelor Unite în zborurile spațiale cu echipaj uman, potrivit AGERPRES, care preia o analiză AFP publicată pe 26 martie 2026.
În timp ce NASA pregătește pentru începutul lunii aprilie misiunea Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, analiza notează că Beijingul mizează pe o strategie pe termen lung, construită în ultimele trei decenii, pentru a ajunge la aselenizare și, ulterior, la o prezență permanentă.
Programul chinez pentru zboruri cu echipaj uman a fost lansat în 1992, după ce China a fost exclusă treptat din cooperarea internațională de către Statele Unite. De atunci, și-a dezvoltat în mare parte singură capacitățile, realizând aproximativ 15 misiuni cu echipaj uman după primul zbor al astronautului Yang Liwei, în 2003.
Un punct de sprijin este stația spațială Tiangong („Palatul celest”), construită după ce SUA au interzis participarea Chinei la proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Tiangong și-a primit primii rezidenți în 2021 și este ocupată în prezent de trei astronauți, oferind experiență pentru ieșiri în spațiu, andocări, mentenanță și studii privind efectele asupra corpului uman.
„Această eficacitate se explică printr-o fermă voință politică la vârful statului, finanțări stabile, ingineri spațiali de prim rang la nivel internațional, prioritate acordată mai degrabă progreselor tehnice decât presiunilor exercitate de calendarul misiunilor și prin integrarea întregului lanț industrial în proces”, a subliniat Richard de Grijs, profesor la Universitatea Macquarie din Australia.
Agenția spațială chineză CNSA indică drept țintă anul 2030 pentru momentul în care astronauții chinezi ar urma să pășească pe Lună. China a trimis deja roboți pe Lună și a adus pe Terra eșantioane lunare, însă o misiune cu echipaj uman presupune sisteme diferite, aflate acum în testare.

Elementele-cheie menționate în analiză sunt:
China afirmă că vrea o bază pe Lună și urmărește ca până în 2035 să construiască o versiune „de bază” a unei stații științifice locuibile, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), în apropierea polului sudic lunar, unde este prezumată existența apei sub formă de gheață. Proiectul este derulat împreună cu Rusia și include și alte țări asociate, precum Thailanda, Pakistan și Belarus.
Construcția ar urma să folosească „cărămizi” realizate la fața locului din regolit lunar (stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafață), cu imprimante 3D; tehnica a fost testată pe Terra și pe Tiangong și ar urma să fie testată pe Lună în misiunea robotizată Chang’e-8, programată în 2028. În paralel, China dezvoltă constelația de sateliți „Queqiao”, destinată serviciilor de comunicații, navigație și teledetecție pentru activitățile lunare.
Analiza subliniază că Beijingul evită să vorbească despre o „cursă” cu SUA, însă miza practică există: dacă China ar instala prima o bază, ar putea complica planurile americane, în condițiile în care zonele favorabile din apropierea polului sudic sunt limitate. În același timp, un specialist citat, Chen Lan, spune că China rămâne deocamdată în urma SUA la zboruri cu echipaj uman, invocând superioritatea vehiculelor Dragon și Orion față de Shenzhou, dar că o aselenizare în 2030 ar însemna recuperarea decalajului.
După 2040, potrivit CNSA, baza lunară ar urma să fie folosită pentru „validarea tehnologiilor și capacităților” necesare unei misiuni cu echipaj uman spre Marte, însă Chen Lan apreciază că proiecte concrete pentru „Planeta Roșie” nu vor apărea înainte de aselenizare și de prima etapă a bazei lunare.
Recomandate

China își pune pe hârtie un calendar operațional pentru o aselenizare cu echipaj înainte de 2030 , cu teste în orbită, zboruri fără echipaj și o repetiție generală în 2029, potrivit Gizmodo . Detalierea pașilor contează prin impactul operațional: Beijingul trece de la ținte generale la o succesiune de misiuni și verificări tehnice care, dacă sunt respectate, reduc incertitudinea asupra capacității reale de execuție. Planul a fost prezentat public, într-o declarație rară, de Wang Xiang , designer-șef al programului chinez de explorare lunară, la al 7-lea Simpozion pentru Zboruri Spațiale cu Echipaj din Beijing. Publicația notează că informațiile au fost relatate inițial de Global Times. Calendarul misiunilor: teste în orbită, apoi Lună Foaia de parcurs descrisă include mai multe etape, cu rol de „validare” progresivă a rachetelor și a vehiculelor implicate: Începutul lui 2027 : China ar urma să înceapă testele pe orbită terestră cu Long March 10 A , o variantă „single-stick” (fără boostere laterale). Racheta este programată să lanseze nava Mengzhou către stația spațială Tiangong pentru misiuni de marfă, pentru a colecta date și a demonstra fiabilitatea. 2028 : este planificat un zbor de test fără echipaj pentru racheta mai mare, în trei trepte, Long March 10 , împreună cu modulul de aselenizare Lanyue . Modulul fără echipaj ar urma să încerce aselenizarea și decolarea de pe Lună. 2029 : Lanyue și Mengzhou ar urma să fie lansate separat, pe două rachete Long March 10 , pentru a încerca andocarea pe orbită lunară într-o misiune de repetiție la scară completă. Gizmodo subliniază că această logică de întâlnire și andocare pe orbită lunară amintește de arhitectura folosită în programul Apollo, cu diferența că atunci Saturn V lansa într-o singură misiune atât modulul lunar, cât și nava principală. Cum ar arăta misiunea cu echipaj După reușita andocării pe orbită lunară, China ar avea „calea liberă” pentru tentativa de aselenizare cu echipaj. Conform planului descris: echipajul ar urma să aibă trei taikonauți ; doi dintre ei ar coborî pe suprafața Lunii; misiunea la sol ar dura trei zile terestre , cu activități extravehiculare (ieșiri în afara modulului) în fiecare zi. Indicii de implementare și contextul competiției cu SUA Publicația notează că, la scurt timp după declarațiile lui Wang, au apărut pe rețele sociale chineze clipuri care ar sugera pregătiri pentru viitoarele teste la portul spațial Wenchang; SpaceNews a relatat că imaginile arată containere mari, despre care se spune că ar transporta echipamente pentru o repetiție, ridicate de pe o navă cargo. În paralel, miza geopolitică rămâne competiția cu SUA: NASA țintește o aselenizare în începutul lui 2028 , în cadrul Artemis 4 , însă există incertitudini legate de disponibilitatea la timp a unui modul de aselenizare din partea partenerilor comerciali, SpaceX și Blue Origin. Gizmodo punctează că, de ambele părți, rămân obstacole tehnice semnificative până la atingerea termenelor anunțate. [...]

Voyager 1 a ajuns la o zi-lumină de Pământ, iar întârzierea de două zile a comunicațiilor devine o constrângere operațională majoră , pe fondul scăderii continue a energiei disponibile la bord, potrivit CNN . Pragul înseamnă că un semnal radio trimis de pe Pământ ajunge la sondă în 24 de ore, iar un răspuns mai cere încă 24 de ore înapoi, în condiții ideale. O zi-lumină reprezintă aproximativ 26 de miliarde de kilometri, distanță la care Voyager 1 a ajuns miercuri, puțin după ora 12:16 (ora României), conform articolului. Sonda deține titlul de „cel mai îndepărtat obiect creat de om” din 1998, când a depășit Pioneer 10. Comunicații lente și marje tot mai mici de operare Managerul misiunii Voyager de la Jet Propulsion Laboratory (NASA), Kareem Badaruddin, descrie comunicarea cu sonda ca pe un apel telefonic cu întârzieri inevitabile: 24 de ore până la sondă și încă 24 de ore pentru confirmare sau datele trimise înapoi. William Kurth, cercetător la University of Iowa și coordonator al investigației „Plasma Wave Science”, spune că operarea unui dispozitiv cu timp de comunicare dus-întors de două zile impune „o mentalitate complet diferită”. În acest context, orice incident devine mai greu de diagnosticat și corectat. CNN notează că, „cu doar câteva săptămâni în urmă”, NASA nu a primit semnal de la Voyager 1 timp de două zile, episod care a alimentat temeri că sonda ar fi putut fi pierdută. La final de octombrie, a urmat o altă problemă: o pierdere temporară a comunicației, rezolvată după 48 de ore, dar care a reaprins îngrijorările privind fragilitatea sistemelor. Energia scade anual, iar instrumentele rămase sunt puține Limitarea structurală a misiunii este energia în declin. Voyager 1 folosește trei generatoare termoelectrice pe bază de plutoniu (dispozitive care transformă căldura rezultată din dezintegrarea radioactivă în electricitate). La lansare, acestea furnizau 470 wați, însă sonda pierde aproximativ 4 wați pe an și produce în prezent circa 210 wați. Pe măsură ce energia a scăzut, NASA a oprit treptat instrumente științifice: din cele 10 inițiale, doar două mai funcționează și trimit date: magnetometrul (măsoară câmpuri magnetice); subsistemul de unde de plasmă (analizează densitatea particulelor încărcate). Voyager 1 se deplasează prin spațiul interstelar cu circa 61.155 km/h, după ce a părăsit heliosfera în 2012 (Voyager 2 a făcut-o în 2018). „Big Bang”, o reconfigurare pentru a câștiga timp Pentru a prelungi viața misiunii fără a opri instrumente științifice, echipa a făcut recent o reconfigurare amplă a distribuției de energie, oprind simultan unele componente non-științifice și pornind altele mai eficiente energetic, astfel încât să păstreze căldura necesară funcționării computerelor și să evite înghețarea combustibilului folosit la orientarea sondei (inclusiv pentru menținerea antenei îndreptate spre Pământ). Badaruddin a numit intervenția „Big Bang”, explicând că a adus o economie de 10 wați, echivalentul a aproximativ doi ani și jumătate de funcționare suplimentară. Totuși, el avertizează că episoadele de instabilitate ar putea deveni mai frecvente, pe măsură ce „marjele” se subțiază. Ce urmează și cât mai poate rezista misiunea Potrivit lui Badaruddin, de decenii estimările interne indică o durată rămasă de trei până la cinci ani, dar incertitudinea rămâne ridicată. Voyager 1 se îndreaptă către steaua Gliese 445, aflată la peste 17 ani-lumină, iar apropierea maximă ar urma să aibă loc peste aproximativ 40.000 de ani, când sonda va trece la circa 1,7 ani-lumină de aceasta. În paralel, Voyager 2 ar urma să atingă pragul de o zi-lumină în 2035, însă CNN notează că nu este clar dacă ambele sonde vor mai fi atunci operaționale și în contact cu Pământul. În prezent, NASA comunică cu Voyager prin Deep Space Network, o rețea de antene radio la sol, dar distanța transformă orice comandă și orice verificare într-un proces care se măsoară în zile, nu în minute. [...]

Eșecul primei misiuni Vulcan pune presiune pe calendarul sateliților Amazon , după ce racheta United Launch Alliance (ULA) nu a reușit să livreze pe orbită 40 de sateliți LEO (orbită joasă) ai companiei, potrivit The Verge . Lansarea din 15 noiembrie 2026 trebuia să fie începutul unui program amplu: prima dintre cele 38 de zboruri pe care Amazon le-a cumpărat de la ULA pentru a-și construi constelația de internet prin satelit, un proiect gândit ca rival pentru Starlink (SpaceX) . În schimb, misiunea s-a încheiat cu pierderea încărcăturii. Într-un mesaj publicat pe X, ULA a precizat că vehiculul Vulcan a decolat de la Space Launch Complex 41 , dar „a suferit o anomalie” la aproximativ 10 minute de la lansare și „nu a reușit să livreze misiunea Amazon pe orbită”. Ce se știe despre cauză și ce urmează Compania spune că, deocamdată, nu este clar ce a provocat eșecul, însă a promis transparență pe măsură ce investigația avansează. The Verge notează că ar fi primul eșec de misiune raportat pentru ULA în cei 20 de ani de existență. Amazon, la rândul său, a transmis pe X că își menține încrederea în partener, subliniind că există riscuri la orice lansare, „mai ales” la misiuni inaugurale precum LV-01, și că ULA „va învăța” din acest zbor. De ce contează pentru Amazon Pierderea celor 40 de sateliți lovește direct în ritmul de construire a constelației LEO a Amazon, care, potrivit publicației, „s-a chinuit” până acum să prindă tracțiune, având pe orbită doar o mică parte din sateliții necesari pentru a concura Starlink. În acest context, eșecul primei lansări din pachetul de 38 de zboruri cumpărate de la ULA ridică miza pentru următoarele misiuni și pentru capacitatea Amazon de a recupera întârzierile. [...]

SpaceX a demonstrat reutilizabilitatea completă a Starship prin prima „capturare” în aer a navei la întoarcerea din spațiu , un pas operațional esențial pentru reducerea costurilor și accelerarea ritmului de lansări, potrivit Digi24 . Nava a fost prinsă de brațe mecanice gigantice la rampa de lansare, la 22 de ore după decolare, în timp ce tentativa de recuperare a rachetei de primă treaptă a eșuat. Evenimentul a fost prezentat drept prima captare din istorie a unei nave Starship care se întorcea din spațiu. Deși SpaceX își propusese o „captură dublă” (și pentru treapta de propulsie), racheta de primă treaptă a explodat la scurt timp după lansarea de vineri din Texas, iar resturile au rămas în Golful Mexic, izolate de balize. De ce contează: reutilizare rapidă, cu costuri mai mici Reprezentanții SpaceX au spus că prinderea de sâmbătă „demonstrează reutilizabilitatea completă” a Starship, considerată crucială pentru „reciclare rapidă și la costuri reduse”. Compania reușise anterior trei prinderi ale rachetelor de susținere, ceea ce, potrivit articolului, validase deja tehnica — însă recuperarea de vineri a eșuat. În timpul coborârii, motoarele rachetei de susținere s-ar fi oprit prea devreme, iar sistemul de ghidare a detectat că nu se află în poziția corectă și a inițiat automat devierea către apă și autodistrugerea. Inginerii investighează cauza, conform declarațiilor citate. Context: miza NASA și calendarul SpaceX NASA a salutat reușita, în condițiile în care agenția „plătește miliarde de dolari” pentru ca Starship să transporte astronauții misiunii Artemis pe Lună în această decadă și să sprijine construirea unei baze lunare permanente. Administratorul NASA, Jared Isaacman , a descris momentul astfel: „A fost aproape magic.” Din punct de vedere tehnic, zborul a fost al 15-lea test la scară reală al Starship realizat de SpaceX din 2023 și abia a doua călătorie pe orbită. Nava din etapa superioară a intrat pe orbită și a lansat 26 de sateliți Starlink, apoi a continuat să înconjoare Pământul la o altitudine de 265 de kilometri, efectuând 14 ture — mai mult decât una sau două în misiunea anterioară. SpaceX a raportat că toate componentele navei, inclusiv scutul termic, „păreau să funcționeze bine”. Ce urmează SpaceX estimează că va începe lansarea navelor Starship de la Centrul Spațial Kennedy din Florida „în următoarele câteva luni”, menționează articolul. Acesta este punctul de plecare pentru următoarea misiune Artemis a NASA, care va ocoli Luna și va rămâne pe orbita Pământului pentru exerciții de aterizare lunară. În Artemis III, astronauții ar urma să andocheze capsula atât la Starship, cât și la Blue Moon (Blue Origin), cele două companii urmând să transporte pe rând echipaje pe suprafața lunară, conform informațiilor din material. [...]

NASA repornește planificarea pentru aducerea mostrelor de pe Marte, după ce costurile programului au urcat până la 11 miliarde de dolari și un calendar care împingea revenirea pe Pământ spre 2040 , potrivit Space . Agenția lansează o inițiativă separată, menită să refacă strategia de recuperare a probelor colectate de roverul Perseverance și să găsească o arhitectură de misiune mai realistă ca buget și termen. Noua inițiativă se numește „ Perseverance Sample Retrieval Architecture ” (PSRA) și a fost prezentată pe 9 noiembrie de Tiffany Morgan, director al NASA Mars Exploration Program, în cadrul unei reuniuni online a Mars Exploration Program Analysis Group (MEPAG). PSRA ar urma să producă recomandări „imparțiale” privind modul în care mostrele pot fi preluate și aduse pe Pământ. Ce urmărește PSRA și care este calendarul Conform prezentării, PSRA are patru direcții principale: dezvoltarea unor recomandări independente pentru recuperarea mostrelor marțiene colectate de Perseverance și livrarea lor pe Pământ; evaluarea cerințelor propuse pentru misiune; revizuirea lecțiilor învățate din etapele anterioare; evaluarea capabilităților curente și a opțiunilor de achiziție. NASA programează un „kickoff” al echipei PSRA în ianuarie 2027, iar raportul final este așteptat în iarna 2027–2028. De ce se schimbă abordarea: „șocul” de cost și termen Contextul imediat este seria de evaluări externe care au indicat creșteri mari de cost pentru Mars Sample Return (MSR). Un „ultim” cost estimat menționat în material ajungea la aproximativ 11 miliarde de dolari (aprox. 51 miliarde lei), cu întoarcerea mostrelor în 2040 — o combinație pe care NASA a considerat-o prea scumpă și imposibil de livrat într-un interval acceptabil. O altă evaluare a indicat că ar fi fezabilă aducerea mostrelor chiar din 2035, la un cost de circa 8 miliarde de dolari (aprox. 37 miliarde lei). Cum va aborda PSRA problema costurilor și celelalte riscuri rămâne, deocamdată, neclar, notează publicația. Mize operaționale: mostrele există deja, iar competiția se intensifică Între timp, roverul Perseverance — aflat în craterul Jezero din februarie 2021 — continuă să colecteze probe, pe care le depozitează atât în tuburi sigilate lăsate pe suprafața planetei, cât și în interiorul roverului. Aceste mostre ar putea conține indicii despre viață din trecut pe Marte, iar planul NASA–ESA a fost, de ani, să trimită misiuni care să le recupereze și să le aducă pe Pământ pentru analize în laboratoare. Un alt factor de presiune este avansul Chinei cu misiunea Tianwen-3 de returnare de mostre. Potrivit China National Space Administration, Tianwen-3 ar include un lander, un vehicul de ascensiune, o capsulă de serviciu, un orbiter și un modul de reintrare pe Pământ. Misiunea ar fi programată să pornească în jurul anului 2028, cu două rachete Long March-5, și vizează aducerea pe Pământ a aproximativ 500 de grame de mostre în 2031. În acest context, PSRA devine un instrument prin care NASA încearcă să deblocheze un program considerat prea scump și prea lent, fără a pierde din vedere presiunea de calendar și competiția internațională. [...]

Un robot umanoid nu a reușit să ducă la capăt un ultramaraton în Antarctica , un rezultat care arată cât de limitată rămâne, în condiții extreme, utilizarea roboților umanoizi în activități fizice de anduranță, potrivit Al Jazeera . Materialul video, publicat pe 10 noiembrie 2026, prezintă tentativa robotului de a participa la ultramaratonul din Antarctica și faptul că aceasta s-a încheiat cu un eșec. Din informațiile disponibile în sursă nu reies detalii despre modelul robotului, distanța parcursă, cauza exactă a opririi sau condițiile tehnice ale testului, astfel că amploarea și motivele eșecului nu pot fi evaluate pe baza acestui clip. [...]