Știri
Știri din categoria Știință
Livrarea a aproape 7 tone de consumabile la Tiangong consolidează ritmul operațional al Chinei în zborurile cu echipaj. Potrivit Space, cargoșierul robotic Tianzhou 10 a ajuns la stația spațială Tiangong cu o încărcătură de circa 6,9 tone, într-o misiune care include combustibil, experimente științifice și un nou costum pentru ieșiri în spațiu.
Tianzhou 10 a fost lansat la bordul unei rachete Long March 7 de la centrul Wenchang, pe insula Hainan, duminică, 10 mai, la ora 20:14 EDT (luni, 11 mai, ora 03:14 în România). Televiziunea de stat CCTV a indicat că transportul a inclus peste 220 de articole.
Încărcătura livrată acoperă nevoi critice pentru funcționarea stației și pentru activitatea echipajului:
Primele două costume au fost livrate anterior, în cadrul zborului cargo Tianzhou 9, lansat în iulie anul trecut. Tianzhou 9 a părăsit stația miercuri, 6 mai, pentru a face loc noului transport.
Tianzhou 10 este a 10-a navă din seria Tianzhou („Vas ceresc”). Aceste cargoșipuri sunt proiectate să fie consumabile: la finalul misiunii, ard în atmosfera Pământului.
Misiunile Tianzhou au început înaintea actualei stații Tiangong: prima navă a fost lansată în aprilie 2017 și a andocat la Tiangong 2, un laborator spațial prototip. Construcția stației Tiangong a început în aprilie 2021, odată cu lansarea modulului central Tianhe, urmat de modulele Wentian (iulie 2022) și Mengtian (octombrie 2022).
Tiangong găzduiește, de regulă, trei astronauți. În prezent, la bord se află Zhang Lu, Wu Fei și Zhang Hongzhang, sosiți pe 31 octombrie în misiunea Shenzhou 21.
Recomandate
Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei , printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR . Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația. De ce contează: validarea zborului de un an și a experimentelor cu aplicații directe Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include: cercetări pe embrioni de pește-zebră și șoarece, pentru a înțelege dezvoltarea în microgravitație; studii de materiale, inclusiv producția de magneți din pământuri rare de înaltă performanță; experimente pe aliaje cu entropie ridicată, evaluate pentru utilizare pe nave în orbită joasă, datorită toleranței la deteriorare și potențialei protecții mai bune la micrometeoriți și resturi spațiale. Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu. Context operațional: lecțiile Shenzhou-21 după problema de siguranță Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației. Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului. Următorii pași spre 2030: racheta Long March 10 și landerul Lanyue Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025. Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030. În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS) . Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045. [...]
O echipă de cercetători a reușit să citească integral un sul carbonizat de la Herculaneum fără să-l deschidă , folosind scanări cu raze X și algoritmi care fac textul lizibil pe baza urmelor de cerneală, potrivit Gizmodo . Reușita e relevantă operațional: validează un flux de lucru „non-invaziv” care poate fi replicat pentru alte suluri extrem de fragile, unde deschiderea fizică ar distruge materialul. Sulul descifrat, „PHerc. 1667”, are aproximativ 4,6 feet (circa 1,4 metri) și conține 22 de coloane de text în greacă. Rezultatele au fost publicate într-un preprint (lucrare științifică înainte de evaluarea formală) și sunt prezentate ca un prag important pentru Vesuvius Challenge , o competiție globală care mobilizează echipe să folosească învățarea automată (machine learning), viziunea computerizată și geometria pentru a recupera informații din sulurile carbonizate de la Herculaneum. De ce contează: o metodă repetabilă pentru „cărți” care nu pot fi atinse Miza nu este doar un text antic în plus, ci demonstrația că un sul poate fi „desfășurat” virtual complet, fără intervenție fizică. În trecut, încercările de deschidere mecanică au putut deteriora iremediabil sulurile, iar fragilitatea lor a limitat accesul la conținut. Brent Seales, cofondator al proiectului și informatician la University of Kentucky, a descris saltul tehnic într-o conferință de presă: „Acum doar un an ar fi fost nebunesc pentru oricare dintre noi să creadă că va exista un sul complet citit complet non-invaziv, cu sute de coloane de text. Iar astăzi v-am arătat că asta s-a întâmplat.” Cum a fost „desfășurat” sulul fără deschidere Procesul descris în preprint are trei pași principali: sulul a fost scanat cu raze X de înaltă rezoluție la European Synchrotron Radiation Facility ; datele au fost folosite pentru a reconstrui virtual sulul într-o suprafață „plată”, lizibilă; un program de învățare automată a ajutat la rafinarea urmelor vizibile de cerneală. Autorii subliniază însă o limitare importantă: modelele nu „citesc” singure textul, ci amplifică vizibilitatea pentru verificare de către experți. Transcrierea și descifrarea finală au fost făcute de papyrologi (specialiști în manuscrise pe papirus). Ce se știe despre conținut: un text stoic despre etică Potrivit echipei, textul pare a fi un tratat filozofic despre etică, cu tematică stoică. Este menționat Aristocreon, un savant antic și nepot al lui Chrysippus, filozof stoic. Alte pasaje discută, conform anunțului, teme stoice despre natura umană, impuls și progresul moral al oamenilor. Federica Nicolardi, papyrolog la University of Naples Federico II, implicată în proiect, a rezumat semnificația pentru The Guardian: „Aceste suluri de la Herculaneum, nedeschise, arată ca niște cărți moarte, dar nu sunt. Încep să vorbească din nou.” Context: de la demonstrația din 2015 la competiția lansată în 2023 Villa of the Papyri din Herculaneum a fost descoperită în secolul al XVIII-lea, dar abia în 2015 Seales și colegii săi au arătat, cu tomografie cu raze X și viziune computerizată, că se pot recupera informații fără deschiderea sulurilor. Acea demonstrație a dus la lansarea Vesuvius Challenge în 2023, competiție care, potrivit organizatorilor, a generat un flux constant de descoperiri și metode noi. Ce urmează, în logica proiectului, este extinderea aceleiași metode către alte suluri carbonizate, cu aceeași constrângere operațională: recuperarea textului fără a atinge fizic materialul fragil. [...]
Valul de căldură din iunie împinge Europa spre costuri umane și operaționale tot mai mari , iar o analiză științifică indică faptul că astfel de episoade ar fi fost „practic imposibile” în urmă cu 50 de ani, potrivit Axios . Avertizări de caniculă au fost emise în această săptămână în multe zone ale continentului, de la Irlanda la Slovenia, iar Organizația Meteorologică Mondială a ONU a transmis că valul de căldură se va extinde în următoarele două săptămâni în părți mari din Europa de Vest, Centrală și de Sud. În Spania, autoritățile au raportat cel puțin 212 decese asociate căldurii, iar în Italia au fost înregistrate cinci decese legate de caniculă. În Franța, autoritățile au raportat 40 de decese prin înec asociate înotului nesupravegheat, pe fondul temperaturilor record, și au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație, în contextul unei secete în agravare. Recorduri de temperatură în Franța și Marea Britanie În Franța, date provizorii ale agenției meteo Météo-France arată că miercuri noaptea a fost cea mai caldă noapte înregistrată, cu o temperatură medie la nivel național de 38,5°C. Tot miercuri, Franța a avut și cea mai caldă zi din istoric, cu o temperatură medie națională de 30°C, depășind recorduri anterioare stabilite în iulie 2019 și august 2003. Météo-France a mai raportat că localitatea Palluau (vestul Franței) ar fi atins „cea mai caldă zi înregistrată vreodată” în țară, cu 43,8°C (date provizorii). În Regatul Unit, Met Office a anunțat un nou record provizoriu al temperaturii maxime pentru luna iunie, pentru a doua zi consecutiv, cu 36,7°C măsurate la Merryfield, în comitatul Somerset. Agenția a precizat că mai multe stații meteo au depășit recordul anterior de 35,6°C, atins în 1976 și 1957. Ce spune analiza: rolul schimbărilor climatice și probabilitatea extremelor O analiză World Weather Attribution, citată de Axios, a concluzionat că schimbările climatice cauzate de om au făcut ca episodul de căldură extremă din această săptămână să fie „practic imposibil” în urmă cu 50 de ani. Potrivit cercetării, dacă valul de căldură din iunie ar fi avut loc în clima din 1976, temperaturile din timpul zilei ar fi fost cu aproximativ 3,5°C mai scăzute. În plus, analiza arată că 45% dintre orașele evaluate din 30 de țări europene „deja au atins sau sunt prognozate să depășească” cele mai ridicate niveluri istorice de stres termic. Cercetătorii mai susțin că nopțile foarte calde care au afectat somnul în această săptămână sunt de circa 100 de ori mai probabile astăzi decât acum 23 de ani (în perioada caniculei europene din 2003), iar vârfurile de temperatură din timpul zilei sunt de aproximativ 10 ori mai probabile. Conform aceleiași analize, faza El Niño–Oscilația Sudică nu a avut un rol în declanșarea acestui episod. De ce contează: presiune pe sănătate publică și pe activitățile economice Dincolo de recordurile meteo, bilanțurile raportate (decese asociate căldurii, înecuri, risc de incendii și secetă) indică o creștere a vulnerabilității operaționale în perioadele de caniculă: de la siguranța populației și funcționarea școlilor și a locurilor de muncă, până la gestionarea riscului de incendii și a efectelor secetei. Într-o declarație care însoțește raportul, Theodore Keeping, cercetător la Imperial College London, a spus: „Știința despre cum schimbările climatice agravează valurile de căldură este stabilită. Emisiile continue din combustibili fosili sunt direct responsabile pentru perturbările pe care oamenii le trăiesc săptămâna aceasta în casele, școlile și locurile lor de muncă. Viteza schimbării este uluitoare. La fiecare câțiva ani vedem recorduri de căldură spulberate în Europa.” [...]
Un etaj superior de Falcon 9, rămas pe orbită după o lansare din 2025, este așteptat să lovească Luna pe 5 august 2026 , iar incertitudinea privind locul exact al impactului face dificil de spus dacă evenimentul va putea fi observat de pe Pământ, potrivit space.com . Etajul superior provine din zborul din 15 ianuarie 2025 care a trimis spre Lună landerul privat Blue Ghost-1 al Firefly, în cadrul inițiativei NASA Commercial Lunar Payload Services (CLPS) . Pe aceeași lansare a fost trimis și Hakuto-R Mission 2 („Resilience”), un lander robotic dezvoltat de compania japoneză ispace. De ce contează: un impact posibil observabil, dar cu „fereastră” și coordonate încă neclare Estimările indică un impact în apropiere de craterul Einstein, lângă marginea vestică a discului lunar (zona „limbului” – marginea vizibilă a Lunii), însă există și un scenariu alternativ în care impactul ar avea loc la craterul Bell, pe fața îndepărtată, invizibilă de pe Pământ. Tocmai această geometrie – „lovitură la margine” – alimentează discuția despre ce ar putea fi văzut: un fulger de impact foarte scurt și/sau un nor de material ejectat. Bill Gray, creatorul aplicației de urmărire astronomică Project Pluto, spune că prognoza s-a schimbat în timp de la „probabil” la „probabil nu”, iar mai recent la „poate”. El a estimat că etajul superior (aprox. patru tone metrice) va intersecta Luna cu o viteză de peste doi kilometri pe secundă, dar avertizează că, deși obiectul a fost urmărit de la lansare, momentul și locul impactului sunt încă „neclare cu minute și zeci de kilometri” și urmează să fie rafinate. Ce s-ar putea vedea: fulgerul de impact și o posibilă „pană” de praf William Cooke, managerul programului NASA Meteoroid Environment Office, anticipează că semnalul vizual ar putea fi „foarte subtil” și „foarte, foarte greu de văzut, dacă nu imposibil”. În același timp, el subliniază că impactul ar putea ridica cantități mari de regolit (praful de la suprafața Lunii), ceea ce ar putea genera o „pană” de material iluminată de Soare, dacă impactul se produce suficient de aproape de marginea vizibilă. Rămân însă necunoscute importante: cât material va fi aruncat, la ce înălțime și cât timp va rămâne vizibil înainte să cadă înapoi, în condițiile gravitației lunare (aprox. o șesime din cea terestră). Concluzia lui Cooke este pragmatică: pentru cei care au timp și interes, „ar putea merita o încercare”. Observațiile „din teren”: Lunar Reconnaissance Orbiter poate documenta urmele Un avantaj operațional este că NASA are deja un „martor” pe orbită. Brent Garry, om de știință al misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) , spune că sonda va trece peste zona estimată a impactului cu circa șapte zile înainte și circa șapte zile după eveniment. După impact, odată ce poziția se va restrânge, echipa ar putea face țintiri suplimentare pentru a fotografia locul. Rolul comunității: cât mai mulți observatori, în locuri diferite Într-o discuție găzduită de NASA Solar System Exploration Research Virtual Institute (SSERVI), Brian Day (responsabil SSERVI pentru știință cetățenească și dezvoltare comunitară) a insistat că astfel de evenimente sunt utile și ca exercițiu de monitorizare: fulgerele de impact sunt extrem de scurte și pot fi confundate cu „zgomot” pe detector, cum ar fi un impact de raze cosmice. De aceea, observațiile simultane din locații diferite ajută la confirmarea unui eveniment real. Day indică și programul Impact Flash! ca modalitate prin care publicul poate contribui la înțelegerea acestor fenomene, fie cu instrumente proprii, fie folosind instrumente aflate pe orbită în jurul Lunii. În acest moment, miza practică pentru observatori rămâne aceeași: dacă predicțiile de orbită vor restrânge suficient „fereastra” de timp și zona de impact, șansele de a surprinde un semnal (fulger sau pană de praf) cresc; dacă nu, evenimentul ar putea trece neobservat de pe Pământ, dar să fie documentat ulterior de instrumente precum LRO. [...]
Descoperirea granatului într-o probă de pe Marte poate rescrie „termometrul” geologic al planetei , pentru că mineralul funcționează ca un „arhivator” al presiunii, temperaturii și proceselor chimice din trecutul îndepărtat, potrivit Focus . Rezultatul vine din analiza unui meteorit marțian și ar putea oferi indicii noi despre evoluția geologică a planetei pe parcursul a miliarde de ani. Cercetătorii au identificat, într-o probă de pe Marte, atât un tip de rocă necunoscut până acum, cât și mineralul granat, detectat pentru prima dată într-un astfel de material. Conform unei comunicări a University of Portsmouth, concluziile au fost publicate în revista științifică „ Geochemical Perspectives Letters ”. Cum a fost găsit granatul și de ce contează Descoperirea a pornit de la investigarea unui fragment din meteoritul NWA 8171, aflat în colecția Royal Ontario Museum din Canada. Inițial, materialul neobișnuit a fost considerat un mineral comun, însă o analiză ulterioară a arătat că este, de fapt, granat. Echipa a folosit microscopie electronică și o tehnică specială cu laser. Importanța granatului, în geologie, este că permite inferențe despre condițiile în care s-a format roca: presiune și temperatură; procese chimice; „semnături” ale unor etape foarte timpurii din istoria planetei. În context marțian, mineralul ar putea funcționa ca un „registru” al condițiilor dintr-o fază veche a evoluției planetei. Întrebarea rămasă: e granatul „de pe Marte” sau adus din altă parte? Un punct esențial rămâne neclar: nu este stabilit dacă roca ce conține granat s-a format efectiv pe Marte. University of Portsmouth indică și o alternativă: materialul ar putea proveni de pe un alt corp ceresc și să fi ajuns pe Marte în urma unui impact. Pentru a lămuri originea, ar fi necesare măsurători izotopice. Problema este una operațională: astfel de teste ar presupune distrugerea unei părți din probă. Cum fragmentul analizat ar putea fi singurul material marțian cunoscut până acum care conține granat, cercetătorii sunt, deocamdată, prudenți. Context: de ce e Marte roșu și ce sugerează asta despre apă Separat, publicația amintește că există indicii noi despre originea culorii roșii a planetei. O lucrare publicată în „Nature Communications” sugerează că nu hematitul „uscat” ar fi principalul responsabil, ci ferrihidritul, un mineral de fier care conține apă, ce ar colora praful marțian. Autorii au recreat praf marțian în laborator și l-au comparat cu date de la sonde, iar combinația ferrihidrit + bazalt a corespuns cel mai bine. Unul dintre autorii studiului, Adomas Valantinas, este citat cu concluzia că ferrihidritul s-ar fi putut forma doar când exista apă la suprafață, ceea ce susține ipoteza unui Marte timpuriu cu apă și, posibil, condiții favorabile vieții. [...]
FDA ar putea aproba în 2026 primul test de sânge care „scanează” zeci de cancere , iar decizia ar deschide drumul către utilizare pe scară largă și, mai ales, către rambursare publică în SUA începând din 2028, potrivit NPR . Miza nu este doar medicală, ci și de sistem: un nou tip de screening (testare preventivă) ar putea schimba modul în care sunt direcționate investigațiile și costurile în sănătate. Testul evaluat de autoritatea americană de reglementare (Food and Drug Administration – FDA) se numește Galleri și este încadrat ca „dispozitiv revoluționar” („breakthrough device”), o procedură care poate accelera evaluarea. Dacă primește aprobarea completă, astfel de teste ar putea deveni eligibile pentru acoperire de către Medicare și alți asigurători, după un proces de validare mai riguros decât cel care permite astăzi comandarea lor în anumite condiții. Ce schimbă aceste teste în screeningul cancerului În prezent, în SUA sunt uzuale programe de screening pentru cinci tipuri de cancer (sân, colon, col uterin, prostată și plămân), fiecare cu propriile investigații (de la CT la test Papanicolau). În schimb, testele de tip „multi-cancer early detection” (MCED – depistare timpurie pentru mai multe cancere) caută în sânge fragmente de ADN și alți markeri asociați cancerului și pot semnala medicilor „unde să caute” mai atent. NPR notează că aceste teste nu pun diagnosticul , ci oferă o indicație care trebuie confirmată ulterior prin investigații țintite. Costuri, competiție și condiția-cheie: rambursarea Pe piață există deja două astfel de teste care pot fi comandate în SUA sub un regim special: Galleri (Grail) și Cancerguard (Exact Sciences). Prețurile de listă menționate sunt: Galleri: 950 dolari (aprox. 4.400 lei ) Cancerguard: 659 dolari (aprox. 3.000 lei ) Cât ar urma să ceară companiile asigurătorilor comerciali după o eventuală aprobare completă FDA „nu se știe”, potrivit materialului. Un element major de politică publică este deja stabilit: Congresul SUA a votat, într-un pachet de cheltuieli adoptat în februarie, ca Medicare să poată rambursa testele MCED din 2028 . Legislația prevede și că aceste teste ar trebui folosite împreună cu screeningurile existente, nu ca înlocuitor. Ce spun datele și ce rămâne neclar Grail derulează două studii mari pe populații de peste 50 de ani: unul în Marea Britanie, prin sistemul public NHS (peste 142.000 de pacienți), și unul în America de Nord (Pathfinder 2, 35.000 de pacienți). NPR relatează că studiul NHS nu a atins un obiectiv principal legat de reducerea semnificativă a incidenței cancerelor în stadiile 3 și 4 în timp, deși compania a prezentat ulterior rezultate care ar indica un „trend promițător”, inclusiv o reducere de 26% a cancerelor în stadiul IV în al treilea an. În paralel, American Cancer Society, prin oncologul Arif Kamal, descrie domeniul ca fiind extrem de competitiv, cu „sute de companii” care urmăresc îmbunătățiri de sensibilitate (capacitatea de a detecta semnalul), acuratețe și fiabilitate. La ce să ne așteptăm în continuare Următorul punct de inflexiune este decizia FDA, care ar putea veni „spre finalul anului”, conform NPR. Dacă aprobarea se materializează, discuția se mută rapid din zona de inovație în zona de implementare: criterii de utilizare, integrarea cu screeningurile existente și, mai ales, cum vor fi plătite aceste teste până la intrarea în vigoare a rambursării Medicare din 2028. [...]
