Știri
Știri din categoria Știință
Misiunea China–Chile în șanțurile oceanice Atacama și Mussau a produs descoperiri care pot schimba înțelegerea vieții la mari adâncimi, după ce nava de cercetare Tansuo-1, cu submersibilul cu echipaj „Fendouzhe”, a revenit duminică la Guangzhou, potrivit Global Times, care citează China Media Group (CMG).
Expediția a fost coordonată de Laboratorul de Stat pentru Știința Adâncurilor și Tehnologie Inteligentă, din cadrul Institutului de Știință și Inginerie a Adâncurilor al Academiei Chineze de Științe. Misiunea a plecat din Sanya la 6 decembrie 2025, a durat 156 de zile și a acoperit peste 40.000 km, aproximativ echivalentul unei înconjurări a Pământului pe la Ecuator, conform CMG.
La bord au participat 83 de cercetători din șase țări (China, Chile, Germania, Danemarca, Canada și Spania). Cercetările au vizat teme de „frontieră” în zona hadală (cele mai adânci regiuni ale oceanelor), inclusiv biodiversitatea, ecosisteme bazate pe chemosinteză (producerea de energie biologică din reacții chimice, nu din lumină), activitatea fluidelor din adânc și mecanismele de subducție a plăcilor tectonice, potrivit aceleiași surse.
Submersibilul cu echipaj „Fendouzhe” a efectuat 63 de scufundări, dintre care 50 la adâncimi mai mari de 6.000 de metri. Echipa a colectat un număr mare de probe biologice și geologice și imagini subacvatice de înaltă definiție, care ar urma să susțină cercetări interdisciplinare despre geologia, viața și mediul din zona hadală, conform CMG.
Potrivit CMG, expediția a dus la mai multe rezultate considerate majore:
În ansamblu, misiunea este prezentată ca un pas înainte pentru cercetarea fundamentală în zona hadală și ar urma să contribuie la dezvoltarea cercetărilor despre limitele vieții în adânc, ciclul carbonului în oceanul profund și circulația materialelor în interiorul Pământului, cu potențiale aplicații în studii privind resursele marine, mecanismele dezastrelor și schimbările climatice, potrivit CMG.
Expediția China–Chile a fost una dintre misiunile emblematice ale Global Hadal Exploration Program, inclus în Deceniul ONU al Științei Oceanului pentru Dezvoltare Durabilă (2021–2030). Programul urmărește o înțelegere sistematică a celor mai adânci regiuni oceanice prin cooperare internațională, tehnologie de scufundare la mare adâncime și cercetare interdisciplinară.
China intenționează să aprofundeze cooperarea internațională în știința adâncurilor, inclusiv prin observații hadale pe termen lung, studii despre viața în medii extreme, mecanisme geologice–ecologice și programe comune de formare pentru tineri cercetători, conform CMG.
Recomandate
Anunțul SUA despre o armă pe orbită ridică miza securității sateliților , într-un moment în care marile puteri își testează tot mai des capacitățile de a se apropia, bruia sau scoate din funcțiune infrastructura spațială de care depind comunicațiile și operațiunile militare, potrivit Antena 3 , care citează BBC. Washingtonul a oferit puține detalii despre sistemul desfășurat. Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, a spus că arma aflată „pe orbită” este necesară pentru protejarea forțelor americane împotriva acțiunilor inamice ostile, fără să precizeze capacitățile sau momentul plasării ei pe orbită. În context, analiza amintește că armatele avansate folosesc deja sateliți pentru comunicații securizate, recunoaștere, furnizarea de date de localizare pentru lovituri țintite și detectarea lansărilor de rachete. Pe măsură ce conflictele devin mai tehnologizate, analiștii se așteaptă la o utilizare mai intensă a echipamentelor militare în spațiu. Ce ar putea fi „arma” despre care au vorbit SUA Dr. Bleddyn Bowen ( Royal United Services Institute / Universitatea Durham) spune că poate doar să emită ipoteze privind arma anunțată de SUA, iar scenariul cel mai probabil ar fi unul „non-distructiv”, axat pe perturbarea funcționării sateliților. Ipotezele menționate: platformă de război electronic sau bruiaj radio , care ar putea perturba comunicațiile prin satelit; Bowen explică faptul că, dacă legăturile radio sunt întrerupte, satelitul devine „practic inutil”; satelit pentru inspecție de aproape și capturare , adică un aparat capabil să se apropie de alți sateliți pentru a-i verifica sau a interacționa cu ei. Bowen nu exclude însă existența unor arme „mai periculoase”, care ar putea produce deșeuri spațiale și distrugeri semnificative, dar consideră mai puțin probabil un „vehicul de distrugere cinetică” (un dispozitiv care lovește direct un satelit pentru a-l distruge). De ce contează: operațiunile RPO și riscul de escaladare Materialul descrie intensificarea manevrelor spațiale ale Rusiei și Chinei din ultimul deceniu, cunoscute ca operațiuni de întâlnire și proximitate (RPO) – zboruri foarte apropiate de sateliții occidentali. În teorie, astfel de sateliți manevrabili pot deveni „vânător-ucigaș”, fie prin coliziune, fie prin împingerea țintei în afara orbitei, potrivit dr. Rod Thornton (King’s College Londra), citat de BBC. Bowen adaugă că partea chineză a demonstrat capacități de „remorcare spațială”: un vehicul se poate apropia de un satelit, îl poate prinde și îl poate muta pe o altă orbită. Aceeași capacitate poate avea o utilizare pozitivă (îndepărtarea deșeurilor spațiale), dar și una ofensivă (scoaterea din uz a sateliților funcționali). Ce capacități sunt atribuite Rusiei Thornton susține că Rusia ar compensa lipsurile la capitolul armament spațial și sateliți prin rachete: sisteme lansate de la sol care pot lovi sateliți pe orbita joasă a Pământului și rachete antisatelit (ASAT) lansate de la mare altitudine cu ajutorul aeronavelor. Tot el avertizează că, „ca ultimă soluție”, Rusia ar putea lansa arme nucleare în spațiu, iar unda de șoc electromagnetică ar „prăji” sateliții neprotejați pe o suprafață vastă. Într-un astfel de scenariu, afirmă Thornton, Rusia – având mai puțini sateliți – ar putea ieși „marea câștigătoare” dintr-un conflict spațial. Informațiile despre arma americană rămân, deocamdată, limitate, iar evaluările se bazează pe ipoteze și pe tiparele de capabilități deja demonstrate de marile puteri în operațiuni de proximitate și în sisteme antisatelit. [...]
China își poate reduce costurile și riscurile tehnice în cursa pentru aducerea pe Pământ a probelor de pe Marte , mizând pe o arhitectură de misiune mai simplă decât planul NASA, potrivit Notebookcheck . Misiunea Tianwen-3 este programată pentru lansare în 2028 și vizează returnarea probelor în 2031, în timp ce programul american Mars Sample Return rămâne fără un calendar ferm, pe fondul incertitudinilor de finanțare. Șeful de proiect științific al Tianwen-3, Hou Zengqian, a declarat pentru presa de stat din China că misiunea este „pe drumul cel bun” pentru țintele 2028/2031 și că intră în etapa de prototipare, deși persistă provocări tehnice semnificative înainte ca nava să fie considerată pregătită de lansare. O arhitectură mai simplă, cu două lansări și un lander staționar Conform planului descris, Tianwen-3 ar urma să folosească două rachete Long March 5 : una pentru un modul de asolizare (lander) și alta pentru un orbiter. După sosirea la Marte, landerul staționar ar urma să foreze aproximativ șapte picioare (circa 2,1 metri) în sol, să colecteze aproximativ 18 uncii (aprox. 500 grame) de roci și sol și să lanseze containerul cu probe direct pe orbită marțiană. Orbiterul ar urma să captureze containerul și să îl aducă pe Pământ. Misiunea de la suprafață este estimată să dureze aproximativ două luni. De ce contează: comparația implicită cu NASA și presiunea bugetară Publicația notează că această abordare este „considerabil mai simplă” decât conceptul NASA pentru Mars Sample Return. Roverul Perseverance colectează și depozitează probe încă din 2021, însă planul de aducere pe Pământ ar necesita o misiune separată de recuperare, lansarea probelor de pe Marte și transferul lor către o altă navă pentru drumul spre Terra. Prin faptul că își colectează și își lansează propriile probe de la un lander staționar, Tianwen-3 ar evita etapa de recuperare a unui „depozit” de probe lăsat de rover (cache-retrieval), reducând complexitatea operațională — și, potențial, costurile. În paralel, programul NASA s-a confruntat cu estimări de 7–11 miliarde de dolari (aprox. 32–50 miliarde lei), pe fondul temerilor că bugetul ar putea crește și mai mult, ceea ce a alimentat incertitudinea privind finanțarea și calendarul. Miza științifică și geopolitică Tianwen-3 este așteptată să caute indicii ale vieții trecute sau prezente pe Marte. Dacă China ar reuși să aducă probe în 2031, ar fi un reper științific major și un nou episod relevant în competiția SUA–China pentru explorarea Lunii și a spațiului îndepărtat. [...]
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 recompensează progrese cu impact direct asupra sintezei de medicamente , după ce Academia Regală Suedeză de Științe a decis să îi premieze pe Henri B. Kagan și Kenso Soai pentru descoperiri legate de sinteza organică asimetrică, potrivit IT之家 . Miza practică: controlul „chiraliății” (existența a două forme-oglindă ale aceleiași molecule), esențial pentru obținerea selectivă a formei care funcționează corect în organismele vii. Premiul este acordat „pentru descoperirea efectelor neliniare și a fenomenelor de autocataliză în sinteza organică asimetrică”. Contextul științific invocat este faptul că unele molecule, precum aminoacizii, există în două variante în oglindă, însă viața folosește aproape exclusiv una dintre ele. În laborator, reacțiile care pot genera ambele „oglinzi” tind să producă, în mod obișnuit, amestecuri în proporții similare, ceea ce complică dezvoltarea de molecule care interacționează cu biologia – inclusiv medicamente – unde, de regulă, doar una dintre forme are efectul dorit. De ce contează pentru industrie: reacții mai „selective” pentru producție Publicația notează că descoperirile celor doi laureați sunt considerate decisive pentru chimiștii care proiectează reacții de producție, tocmai pentru că permit înțelegerea și controlul apariției „aceleiași mâini” (homochiralitate) într-o reacție chimică. În termeni practici, asta înseamnă unelte mai bune pentru a orienta sinteza către o singură variantă moleculară, în locul unui amestec greu de separat și de validat. Cine sunt laureații și ce au adus nou Henri B. Kagan (născut în 1930, Franța; 96 de ani; afiliat Universității Paris-Sud din Orsay, conform sursei) a identificat o metodă de a manipula reacțiile chimice astfel încât să se poată obține mai multe „oglinzi” decât se presupunea anterior. IT之家 menționează că rezultatul a fost considerat revoluționar și util pentru dezvoltarea de reacții folosite la fabricarea de medicamente, parfumuri, arome și materiale noi. Kenso Soai (născut în 1950, Japonia; 76 de ani; afiliat Universității de Științe din Tokyo, potrivit sursei) a proiectat prima reacție care formează doar una dintre cele două variante-oglindă posibile. Conform informațiilor citate, „reacția Soai” este descrisă de Nobel drept unul dintre cele mai spectaculoase experimente chimice și a stimulat interesul pentru originea vieții; cercetători din întreaga lume încearcă să reproducă performanța, cu obiectivul de a sintetiza aminoacizi și zaharuri homochirale. Context: vârsta laureatului și recordul din istoria Nobel IT之家 mai amintește că cel mai vârstnic laureat al unui Nobel rămâne John B. Goodenough , care a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2019 la 97 de ani pentru contribuții la dezvoltarea bateriilor litiu-ion; acesta a murit în 2023, la 100 de ani. [...]
Coreea de Sud își consolidează capacitatea de lansare orbitală după ce racheta „World” (Nuri) a finalizat cu succes a cincea misiune, plasând pe orbită cinci sateliți de observare a Pământului, potrivit IT之家 . Reușita întărește predictibilitatea programului național, după eșecul primei lansări din 2021, și susține planurile pentru o nouă misiune în 2027. Lansarea a avut loc pe 7 octombrie, la ora locală 12:25, de la Centrul Spațial Naro din Goheung, provincia Jeolla de Sud. Informațiile au fost prezentate într-o conferință de presă de șeful Administrației Spațiale și Aeronautice a Coreei, Wu Tae-seok, care a precizat că cei cinci sateliți de observare a Pământului au intrat „cu succes” pe orbita planificată. Ce a transportat racheta și de ce contează operațional Pe lângă cei cinci sateliți de observare a Pământului, racheta a transportat și 10 sateliți de tip „cubesat” (sateliți miniaturali, standardizați, folosiți frecvent pentru experimente și misiuni demonstrative). Pentru programul sud-coreean, miza principală este repetabilitatea: aceasta este a patra lansare reușită consecutivă, după ce prima încercare din octombrie 2021 nu a reușit să plaseze pe orbită un satelit-model. Capacități tehnice și următorul pas anunțat „World” este o rachetă purtătoare cu trei trepte, cu o masă de aproximativ 200 de tone, capabilă să ducă un satelit din clasa 1,5 tone pe o orbită la 600–800 km altitudine, conform datelor citate de publicație. Coreea de Sud are în plan a șasea lansare în a doua jumătate a lui 2027, cu o misiune similară: plasarea pe orbită a încă cinci sateliți de observare a Pământului. [...]
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 validează o infrastructură de cercetare care deschide o „nouă astronomie” a Universului , după ce Academia Regală Suedeză de Științe i-a acordat distincția lui Francis Halzen pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea neutrinilor de înaltă energie de origine astrofizică, potrivit HotNews . Neutrinii de înaltă energie sunt importanți deoarece, spre deosebire de alte particule, pot ajunge până la noi fără să-și schimbe direcția sau să-și piardă energia, ceea ce îi transformă într-o sursă de informații „care nu pot fi obținute în niciun alt mod”, arată Academia în comunicatul citat de publicație. Miza științifică este identificarea „acceleratoarelor naturale de particule” din Univers, despre care cercetătorii știu de mult timp că există, dar ale căror mecanisme și localizare rămân parțial necunoscute. De ce contează IceCube: un „detector” de un kilometru cub Halzen și-a prezentat pentru prima dată în 1988 viziunea privind detectarea neutrinilor la Polul Sud: când un neutrino se ciocnește cu un nucleu atomic, produce o străfulgerare de lumină ce poate fi urmărită de senzori amplasați în gheața glaciară. Gheața de la Polul Sud este descrisă ca avantajoasă pentru astfel de măsurători, fiind ferită de interferențe și într-o zonă stabilă geologic, neafectată de cutremure. Observatorul de Neutrini IceCube a fost proiectat la o scară necesară rarității acestor particule: acoperă un volum de un kilometru cub și a fost finalizat în 2011. După punerea în funcțiune, cercetătorii au identificat primii neutrini de înaltă energie, iar ulterior au publicat descoperirea unor neutrini care „trebuie să provină” din regiuni mult dincolo de sistemul solar, ceea ce, potrivit Academiei, a făcut posibilă „cu adevărat” căutarea surselor de neutrini din Univers. Cine este laureatul Francis Halzen s-a născut în 1944 la Tienen, în Belgia, a obținut doctoratul în 1969 la KU Leuven și este profesor la Universitatea din Wisconsin-Madison, în SUA, notează HotNews. Calendarul Nobel 2026: urmează chimia, literatura, pacea și economia Premiul pentru Fizică a fost al doilea anunțat în 2026. Cu o zi înainte, Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel au primit Nobelul pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperiri legate de canalele ionice activate de lumină și optogenetică. Restul premiilor urmează să fie anunțate, cu ore orientative (ora României), astfel: Premiul Nobel pentru Chimie: miercuri, 7 octombrie, 12:45; Premiul Nobel pentru Literatură: joi, 8 octombrie, 13:00; Premiul Nobel pentru Pace: vineri, 9 octombrie, 12:00; Premiul Sveriges Riksbank în Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel: luni, 12 octombrie, 12:45. [...]
Datele strânse de Perseverance indică existența unor sisteme hidrotermale pe Marte , un tip de mediu care pe Pământ poate susține microbi și care ridică miza științifică a craterului Jezero ca țintă pentru căutarea urmelor de viață. Potrivit WinFuture , roverul NASA a identificat în rocile din zona „Margin Unit” semnături minerale compatibile cu circulația apei fierbinți, pe lângă urme ale altor episoade de interacțiune cu apa. Ce au găsit cercetătorii: trei episoade distincte de „apă în rocă” Analiza indică faptul că apa a modificat rocile din Jezero în cel puțin trei momente separate, prin mecanisme diferite: Fază 1 (ape subterane bogate în CO₂): apa subterană ar fi reacționat cu mineralul olivină, formând minerale carbonat în fisurile rocii. Fază 2 (apă de lac): urme de compuși ai siliciului sugerează o etapă în care apa provenită dintr-un lac existent în trecut ar fi contribuit la alterarea rocilor, mai ales în zone care ar fi putut fi sub nivelul apei. Fază 3 (apă fierbinte / hidrotermal): în partea estică a „Margin Unit” au fost observate vene minerale de sulfat de calciu și fluorit , considerate indicii că apă încălzită a circulat prin roci de origine vulcanică. De ce contează: mediile hidrotermale sunt „candidați” pentru habitabilitate Relevanța principală a descoperirii este legată de potențialul biologic: pe Pământ, sistemele hidrotermale pot crea habitate pentru microorganisme. În acest context, semnăturile de apă fierbinte din Jezero sugerează că, pe lângă un posibil mediu lacustru, regiunea ar fi putut oferi mai multe tipuri de condiții favorabile vieții în trecutul îndepărtat al planetei. Context operațional: așteptări infirmate despre „țărmul” unui lac antic Perseverance investighează „Margin Unit” din 2023. Cercetătorii se așteptau inițial să găsească roci sedimentare depuse pe malul unui lac de acum miliarde de ani, însă roverul a întâlnit roci magmatice (formate din magmă răcită în subteran sau prin procese vulcanice). Tocmai aceste roci par să fi păstrat un „istoric” mai complex al interacțiunilor cu apa. Studiul s-a bazat pe măsurători realizate cu instrumentul SuperCam , care a analizat peste 185 de puncte de pe roci. Ce nu se știe încă Publicația notează că momentul exact al fiecărei faze de interacțiune cu apa nu poate fi stabilit deocamdată. Totuși, succesiunea urmelor minerale arată că zona nu a fost doar un simplu țărm de lac, ci un loc unde ape subterane, ape de suprafață și fluide fierbinți au acționat în etape diferite, lăsând un registru geologic valoros despre evoluția timpurie a lui Marte. Rezultatele sunt prezentate într-un studiu semnat de Candice Bedford și echipa sa, publicat la 21 septembrie în Nature Communications Earth & Environment : Nature Communications Earth & Environment . [...]
