Știri
Știri din categoria Știință
China pregătește extinderea stației Tiangong la șase module și circa 180 de tone, o mișcare care ar putea să-i consolideze poziția operațională în orbita joasă a Pământului într-un moment în care Stația Spațială Internațională (ISS) urmează să fie retrasă în 2030, potrivit Interesting Engineering.
Planul vizează transformarea configurației actuale, în formă de „T”, într-una „în cruce”, cu evoluție către o structură cu șase module. Publicația notează că, deși nu există un calendar ferm făcut public, extinderea este gândită să răspundă cererii în creștere pentru cercetare în microgravitație și să lărgească spațiul pentru parteneriate internaționale.
Potrivit informațiilor citate de Interesting Engineering, primul pas ar urma să fie adăugarea unui modul multifuncțional la nucleul Tianhe, relatat de South China Morning Post (SCMP). Acest al patrulea modul ar urma să funcționeze ca un „nod” central, cu mai multe interfețe de andocare și o ecluză dedicată ieșirilor în spațiu, fiind și punctul principal de montaj pentru două viitoare module de laborator.
În scenariul unei asamblări complete cu șase module, masa totală a stației ar ajunge la aproximativ 180 de tone (198 tons), ceea ce ar crește capacitatea pentru cercetare internațională și pentru ședere pe termen lung.
Extinderea ar fi susținută de modernizări hardware, inclusiv o versiune mai puternică, în mai multe trepte, a rachetei Long March 5B, cu un carenaj (învelișul care protejează încărcătura) de dimensiuni mai mari, conform aceleiași surse.
În paralel, inginerii de la China Academy of Space Technology lucrează la îmbunătățirea brațelor robotice ale stației, pentru a crește precizia și forța necesare unor operațiuni de asamblare și mentenanță mai complexe.
Interesting Engineering arată că Tiangong „se apropie de capacitate” pe fondul creșterii numărului de încărcături utile internaționale și al diversificării echipajelor. Stația, finalizată în 2022 și descrisă ca având dimensiunea aproximativă a unui apartament cu trei dormitoare, a găzduit peste două duzini de astronauți și a susținut peste 260 de experimente.
Beijing își extinde și baza de selecție: astronauți din Pakistan, Hong Kong și Macau sunt așteptați să participe la misiuni „chiar din acest an”, potrivit publicației. În context, articolul amintește că NASA este împiedicată prin lege să colaboreze cu China, în timp ce Beijingul își promovează stația ca „laborator global”.
Tiangong este proiectată să opereze 15 ani, iar dacă ISS va fi scoasă din orbită în 2030 cu ajutorul unui „vehicul de deorbitare” al SpaceX, China ar putea rămâne cu singura stație spațială operațională în orbita joasă a Pământului, în funcție de ritmul în care vor avansa proiectele alternative ale SUA.
Recomandate
Rusia mizează pe „pământurile rare” ca argument economic , după ce a anunțat identificarea unui mineral nou, care conține itriu – element folosit în electronice, lasere și industria aerospațială – și pe care autoritățile îl prezintă drept „mai valoros decât aurul”, potrivit Mediafax . Mineralul, denumit Kola Ashcroftine , a fost găsit în masivul Hibini, pe Peninsula Kola (nord-vestul Rusiei), într-o zonă cunoscută pentru diversitatea resurselor minerale. Conform Ministerului rus al Științei și Învățământului Superior, citat de news.by, descoperirea ar putea avea aplicații importante în cercetare și industrie. Ce conține mineralul și de ce contează Potrivit oficialilor ruși, Kola Ashcroftine conține itriu (din categoria „pământurilor rare”), alături de siliciu, potasiu, sodiu, calciu, mangan și fluor. Itriul este utilizat în: electronică; tehnologii laser; industria aerospațială; fabricarea unor materiale avansate. În același timp, cercetătorii implicați în proiect indică faptul că importanța imediată a mineralului este mai ales științifică, nu industrială: acesta este descris ca o „arhivă chimică a scoarței terestre”, prin informațiile pe care compoziția sa le poate oferi despre procesele geologice de formare. „Mai valoros decât aurul”: estimarea invocată și limita ei Specialiștii ruși susțin că pelicula care acoperă roca în care a fost descoperit mineralul ar avea o valoare estimată la 145 de dolari pe milimetru (aprox. 660 lei), nivel despre care afirmă că ar depăși valoarea aurului. Publicația notează însă că unitatea de măsură folosită în această evaluare nu este explicată în detaliu, ceea ce limitează comparabilitatea directă cu prețurile standard de pe piețele de metale prețioase. Cine a făcut descoperirea și unde a fost identificat mineralul Descoperirea este atribuită unei colaborări între: Centrul Științific Kola al Academiei Ruse de Științe; Universitatea de Stat din Sankt Petersburg ; Muzeul Mineralogic A.E. Fersman. Mineralul a fost identificat în mina Kirovski, din masivul Hibini. Cercetătorii mai arată că acesta se diferențiază de Ashcroftine-(Y) (un mineral cunoscut anterior) prin prezența calciului, manganului și fluorului în structura chimică și printr-o structură cristalină descrisă drept una dintre cele mai complexe întâlnite până acum. În context, masivul Hibini este prezentat ca unul dintre cele mai importante centre mineralogice din lume, unde sunt descoperite periodic noi specii minerale, pe fondul condițiilor geochimice specifice zonei. [...]
O nouă metodă de analiză genomică identifică urme de ADN de la doi „strămoși fantomă” , sugerând că amestecul dintre populații umane înrudite a fost mai răspândit decât se putea demonstra până acum doar din fosile, potrivit Science Daily . Cercetătorii spun că au găsit în genomul oamenilor de azi regiuni provenite de la două linii arhaice neidentificate, una comună tuturor oamenilor moderni și alta mult mai veche, transmisă indirect prin denisovani. Descoperirea are o miză operațională pentru cercetare: arată că se pot detecta contribuții genetice de la populații dispărute chiar și atunci când nu există ADN antic secvențiat din fosilele lor, prin reconstruirea legăturilor genealogice dintre segmentele de ADN din genomurile actuale. Ce au găsit: două linii arhaice fără nume, dar cu „semnătură” în genom Prima linie, descrisă drept un „strămoș fantomă”, ar fi interacționat genetic cu Homo sapiens în Africa cu mai mult de 50.000 de ani în urmă, înainte de ultima migrație majoră „din Africa” către Europa și Asia. ADN-ul moștenit de la această linie ar reprezenta aproximativ 1% din genomul uman modern, un nivel comparabil cu ponderea atribuită neanderthalienilor. „Am reușit să găsim și să cartografiem locații genomice la oamenii moderni care provin din această linie fantomă și să arătăm că această ascendență fantomă este prezentă la toți oamenii moderni, nu doar la africani.” (Yulin Zhang, UC Berkeley ) A doua contribuție provine dintr-o populație și mai veche, numită de autori „super-arhaică”, derivată dintr-o linie de circa 1,8 milioane de ani. Aceasta ar fi ajuns în genomul oamenilor de azi printr-un „lanț” de amestec: mai întâi ar fi contribuit genetic la denisovani în Eurasia (probabil cu peste 200.000 de ani în urmă), iar ulterior o parte din ADN-ul denisovan a intrat în genomul Homo sapiens. „Descoperirea super-arhaică este deosebit de interesantă deoarece dezvăluie contribuții genetice dintr-o linie umană care a trăit cu peste un milion de ani în urmă, în ciuda absenței oricărui ADN secvențiat din acea populație.” (Arjun Biddanda, Johns Hopkins University) Cum au ajuns la rezultat: TRACE și „graful de recombinare ancestrală” Echipa de la UC Berkeley a folosit o tehnică numită TRACE (TRacking Archaic Contributions via ARG Estimation), care analizează sute de genomuri ale oamenilor din prezent și reconstruiește conexiunile genealogice dintre segmentele de ADN. Instrumentul-cheie este un „graf de recombinare ancestrală” (ARG) — o reconstrucție a felului în care fragmentele de ADN sunt legate prin strămoși comuni de-a lungul multor generații. Ideea este că segmentele cu o origine „neobișnuit de veche” pot indica aport de la populații dispărute, chiar dacă nu există fosile cu ADN utilizabil. De ce contează: evoluția umană, mai degrabă „rețea” decât arbore Rezultatele susțin o interpretare în care evoluția umană nu este doar o succesiune de ramuri separate, ci o istorie cu episoade repetate de migrație și amestec între populații înrudite, în Africa și Eurasia, pe parcursul ultimului milion de ani. „Adesea ne gândim la evoluția umană ca la un arbore care se ramifică, dar noile date genomice și metode analitice dezvăluie o istorie mult mai interconectată — mai degrabă ca o rețea complexă de populații legate prin episoade repetate de migrație și amestec.” (Priya Moorjani, UC Berkeley) Autorii notează că identitățile exacte ale celor două populații rămân necunoscute. Totuși, estimările privind separarea lor de alte linii umane se suprapun cu perioade în care ar fi trăit grupuri Homo din Pleistocenul Mijlociu în Africa (în jur de 800.000 de ani în urmă) și populații Homo erectus în Eurasia (în jur de 1,8 milioane de ani în urmă). Studiul a fost publicat online pe 30 iulie în revista Science, conform aceleiași surse. [...]
Recuperarea rămășițelor de „mamut” de pe malul Dunării a devenit o cursă contra degradării , după ce oasele, ținute mult timp în apă, încep să se deterioreze rapid la contactul cu aerul, potrivit Antena 3 . Specialiștii din Bulgaria au început deja lucrările de recuperare și transport, urmând ca piesele să fie conservate și analizate la muzeu. Descoperirea a fost făcută pe malul Dunării, lângă satul Riakovo (regiunea Ruse), după scăderea nivelului fluviului. Un localnic a semnalat inițial oasele, iar autoritățile și Muzeul Regional de Istorie din Ruse au trimis o echipă pentru verificări la fața locului. Ce au găsit cercetătorii și ce urmează Până acum, echipa a identificat o mandibulă inferioară, colți, o omoplată, coaste și alte fragmente osoase. Există posibilitatea ca o parte importantă a scheletului să fie încă îngropată în sol. Ipoteza preliminară de lucru este că rămășițele aparțin unui mamut lânos (Mammuthus primigenius). Expertul citat de Antena 3 spune că datarea este dificilă, dar specia ar fi existat până acum aproximativ 7.000–10.000 de ani și ar fi apărut în urmă cu aproximativ 500.000–800.000 de ani. După conservare și examinare, rămășițele ar urma să fie expuse la Muzeul Eco cu Acvariu al Muzeului Regional de Istorie din Ruse, dacă starea lor va permite. Ipoteze: aduse de fluviu sau animalul a murit acolo Krasimir Kirov, curator în secția de natură a muzeului, ia în calcul varianta ca Dunărea să fi transportat și acumulat în zonă rămășițe de animale, nu doar de mamut, într-un fel de „bancă de depozitare” creată de particularitățile terenului. În același timp, directorul Muzeului Regional de Istorie, Nikolai Nenov, a indicat pentru BTA că există și semne preliminare că rămășițele s-ar putea să nu fi fost aduse de fluviu. Un argument este că, spre deosebire de alte descoperiri similare din sedimentele fluviului (recuperate cu dragare), de această dată oasele sunt concentrate într-un singur loc, ceea ce ar putea sugera că animalul a murit acolo. O ipoteză menționată este că zona ar fi fost, cu mii de ani în urmă, o mlaștină. De ce contează conservarea: oasele se degradează la aer Potrivit specialistului citat, oasele nu sunt într-o stare bună, deoarece după o perioadă îndelungată în mediul acvatic încep să se degradeze când sunt expuse la aer. Din acest motiv, recuperarea se face cu grijă, pentru a permite transportul și conservarea. Un indiciu discutat de echipă este culoarea foarte închisă a oaselor (aproape negru sau maro închis), care poate sugera un mediu mlăștinos, însă, deocamdată, aceasta rămâne „doar o teorie de lucru”, conform declarațiilor din articol. În paralel, cercetătorii se așteaptă la noi descoperiri în zonă, despre care spun că este cunoscută și pentru copaci fosilizați, unii vechi de câteva milioane de ani. [...]
Tăierile de granturi federale împing laboratoare americane spre finanțare „din bacșiș” online , arată Futurism , care descrie cazul unui grup de cercetători de la University of California, Los Angeles (UCLA) ajunși să folosească OnlyFans pentru a strânge bani după reducerea finanțării publice. Este vorba despre biologul Daniel Blumstein , cunoscut pentru studiile sale asupra marmotelor, care, după anularea de către administrația Trump a unor granturi federale de cercetare în valoare de miliarde de dolari, a decis împreună cu colegii să creeze conținut dedicat acestor animale pe OnlyFans. Potrivit SFGate (citat de Futurism), contul se numește „OnlyMarms” și promite postări aproape zilnice cu „conținut nefiltrat” despre marmote cu burtă galbenă din Munții Stâncoși. Abonarea este gratuită, însă utilizatorii pot lăsa bacșiș (tips), bani care sunt direcționați către finanțarea cercetării. O studentă din laboratorul lui Blumstein, Emily Renkey, care a pornit contul, spune că uneori alege clipuri „care să strângă cele mai multe «aah»-uri”, dar preferă momentele în care poate folosi imagini cu comportamente specifice pentru a educa publicul, potrivit aceleiași relatări SFGate. Contextul: reducerea finanțării și efectul în lanț asupra proiectelor pe termen lung Futurism plasează cazul în contextul unui program mai amplu de reducere a cheltuielilor care a afectat cercetarea științifică din SUA. Publicația notează că, în inițiative conduse de Department of Government Efficiency (instituție descrisă ca fiind între timp desființată), au fost anulate peste 1.700 de granturi, în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari (aprox. 6,4 miliarde lei), la National Science Foundation (NSF) în 2025. În 2026, NSF ar fi acordat până acum doar o fracțiune din cele 9 miliarde de dolari (aprox. 41 miliarde lei) pe care le distribuia, de regulă, în anii recenți, iar Casa Albă ar fi propus reducerea bugetului agenției cu aproape jumătate pentru anul fiscal 2027, potrivit Futurism. Publicația mai susține că multe anulări au avut motivație politică, vizând cercetări despre schimbările climatice sau chiar proiecte care conțin cuvântul „climă”. În plus, administrația ar fi admis în documente depuse în instanță că a anulat granturi în anumite state „bazându-se exclusiv” pe faptul că acestea l-au susținut pe Trump la alegerile din 2024, conform articolului. Cât poate aduce o astfel de soluție și ce urmează Deși exemplul „OnlyMarms” arată o adaptare rapidă, veniturile rămân limitate: contul ar fi adus „doar câteva sute de dolari”, iar laboratorul caută și surse mai tradiționale de finanțare, potrivit Futurism. În paralel, Blumstein afirmă că proiectele de acest tip — studii de lungă durată pe mamifere care trăiesc în libertate — pun „unele dintre cele mai importante întrebări ale vremurilor noastre” și oferă o fereastră rară către evoluția observată în timp real. Totuși, el spune că, după ce a încercat de trei ori să reînnoiască finanțarea, un responsabil de program i-ar fi transmis să nu mai aplice, pe motiv că echipa „are prea multe date”, potrivit relatării SFGate preluate de Futurism. Pentru mediul de cercetare, miza nu este platforma folosită, ci semnalul economic: când granturile se opresc, proiectele ajung să depindă de finanțări mici, volatile și greu de planificat, ceea ce poate afecta continuitatea studiilor pe termen lung. [...]
Japonia a testat la limită manevrele de „apărare planetară” , după ce sonda Hayabusa2 a trecut la doar 400 de metri de suprafața asteroidului Torifune, un record pentru acest tip de misiune, relatează HotNews , citând AFP și Agerpres. Survolul este relevant operațional: demonstrează controlul fin al traiectoriei necesar pentru eventuale intervenții de deviere a unor obiecte potențial periculoase. Pe 5 iulie, Hayabusa2 (o sondă „de mărimea unui frigider”) a trecut pe lângă Torifune cu o viteză de peste 18.000 km/h. Potrivit Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială (JAXA), sonda s-a apropiat la 400 de metri de suprafața asteroidului și la 744 de metri de centrul acestuia, depășind estimarea inițială a agenției, care viza o apropiere de 800 de metri față de centru. „Rezultatele arată că, în comparație cu toate sondele spațiale din lume care au efectuat misiuni de survol, aceasta a trecut cel mai aproape de un asteroid”, a declarat Yuya Mimasu, cercetător JAXA. Recordul anterior ar fi aparținut unei sonde chineze, care a zburat la 770 de metri de suprafața unui asteroid, potrivit cotidianului economic Nikkei, menționat în material. Ce a arătat survolul: precizie și date noi despre Torifune După manevră, JAXA a publicat imagini alb-negru realizate cu o cameră telescopică, în care Torifune apare cu o formă ce amintește de „un om de zăpadă” — două corpuri rotunjite care par conectate. Publicația notează că se știa că asteroidul are o formă alungită, însă aceste detalii nu erau cunoscute până acum. Context: cursa pentru capacități de deviere a asteroizilor Misiunea japoneză vine după testul reușit al NASA din 2022 , când agenția americană a modificat orbita asteroidului Dimorphos printr-un impact intenționat cu un dispozitiv spațial. În paralel, JAXA și Agenția Spațială Europeană (ESA) au o asociere pentru o misiune de „apărare planetară” care vizează explorarea asteroidului Apophis, ce va trece în apropiere de Terra în aprilie 2029. Ce urmează pentru Hayabusa2 Hayabusa2 a fost lansată în 2014 și a devenit cunoscută pentru misiunea la asteroidul Ryugu, de unde a colectat materie la circa 300 de milioane de kilometri de Pământ. Șase ani mai târziu, sonda a adus pe Terra eșantioanele, care au oferit indicii despre Sistemul Solar timpuriu (aprox. 4,6 miliarde de ani în urmă), potrivit materialului. După survolul Torifune, sonda ar urma să încerce în 2031 o „întâlnire” cu asteroidul 1998KY26 — o manevră ce presupune zborul alături de obiect sau plasarea pe acesta pentru a colecta date detaliate. [...]
China pregătește o misiune de „apărare planetară” care ar testa, în condiții reale, distrugerea controlată a unui asteroid , un scenariu cu implicații directe pentru viitoarele programe spațiale și pentru modul în care statele își calibrează capabilitățile tehnologice în domeniul securității spațiale, potrivit PiataAuto . Planul, prezentat de o echipă de ingineri condusă de Li Mingtao , vizează nu doar devierea traiectoriei unui corp ceresc (cum s-a întâmplat în cazul unei misiuni NASA), ci „spulberarea” asteroidului în particule mici, printr-un impact la viteză mai mare, cu obiectivul declarat de a testa un scenariu aplicabil unui pericol real pentru Pământ. Ce anume vor să facă inginerii chinezi Misiunea ar urma să aibă loc în 2029 sau 2030, în fereastra în care asteroidul vizat se va apropia la mai puțin de 7 milioane de kilometri de Pământ. Conform planului descris, o navă ar urma să lovească asteroidul, iar o a doua navă ar însoți misiunea pentru a monitoriza traiectoriile și a filma procesul. Diferența-cheie față de abordările anterioare, așa cum este prezentată în articol, este intenția de a produce o fragmentare a asteroidului, nu doar o modificare a orbitei lui. Viteza de impact și miza tehnică: fragmentarea fără risc Dacă misiunea DART a NASA a lovit asteroidul-țintă cu 6,15 km/s (aprox. 22.122 km/h), echipa chineză ar urmări o viteză de 9 km/s, echivalentul a aproape Mach 26, notează publicația. O componentă critică a proiectului este calculul precis al forței și al unghiului de impact, astfel încât fragmentele rezultate să rămână inofensive pentru Pământ. În lipsa acestor calcule, fragmentarea ar putea crea riscuri suplimentare, nu să le reducă. Ce asteroid este vizat și de ce contează alegerea lui Ținta este asteroidul 2015 XF261, descoperit în 2015, cu un diametru de 30 de metri. În comparație, asteroidul lovit în misiunea DART avea 160 de metri, conform datelor din articol. O dificultate importantă este detectarea și țintirea: asteroidul este „foarte slab vizibil” și a fost observat de doar 74 de ori de la descoperire până în prezent. În acest context, misiunea ar funcționa și ca demonstrație de capabilitate tehnologică, nu doar ca exercițiu de „bine general”, mai ales că, potrivit sursei, asteroidul nu este considerat periculos pentru planetă prin traiectoria sa, dar dimensiunea îl face potrivit ca obiect de test. Context: ce s-a făcut deja și ce ar fi nou aici Articolul amintește misiunea DART (2022), care a demonstrat efectul cinetic al unui impact controlat de oameni și a produs schimbări mici, dar măsurabile, în dinamica sistemului de asteroizi țintit. În interpretarea prezentată de inginerii chinezi, acel test nu ar fi schimbat orbita corpului „în raport cu Pământul”, ceea ce ar limita aplicabilitatea într-un scenariu de pericol direct. Prin urmare, dacă misiunea chineză va fi realizată, ea ar muta accentul de la „deviație demonstrativă” la un test de distrugere controlată, cu o complexitate și o forță de impact mai mari, dar și cu cerințe mai stricte de control al consecințelor. [...]
