Știri
Știri din categoria Politică
Donald Trump și Alexander Stubb au discutat „constructiv” despre NATO, într-un moment în care viitorul alianței este pus sub semnul întrebării, potrivit POLITICO.
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, considerat unul dintre cei mai apropiați interlocutori europeni ai lui Trump, a spus că a avut miercuri o „discuție constructivă” cu liderul american despre NATO și „rezolvarea problemelor”. Declarația vine pe fondul faptului că Trump a sugerat public că ar putea retrage Statele Unite din alianța transatlantică, un scenariu care ar schimba radical arhitectura de securitate construită după Al Doilea Război Mondial.
Într-o postare pe X, Stubb a transmis că a vorbit cu Trump și că au avut un schimb de idei despre NATO, Ucraina și Iran, adăugând că „problemele există pentru a fi rezolvate, pragmatic”, fără să ofere detalii suplimentare despre conținutul convorbirii.
Contextul imediat este războiul cu Iranul, început pe 28 februarie, după ce SUA și Israel au lansat raiduri aeriene asupra Iranului. Trump este nemulțumit de faptul că statele europene nu s-au alăturat pe deplin conflictului și că au fost reticente în a interveni militar în Strâmtoarea Hormuz, un punct strategic pentru comerțul global, pe care Iranul l-a blocat ca reacție la atacuri. În plus, în această săptămână, Italia și Spania, state membre UE și NATO, au impus restricții pentru avioanele americane implicate în loviturile asupra Iranului.
Mai târziu miercuri, Trump a declarat pentru Reuters că Statele Unite ar putea încheia în curând războiul cu Iranul, dar ar putea reveni cu „lovituri punctuale” dacă va fi necesar. Întrebat despre data exactă a încheierii conflictului, el a spus că nu poate preciza, dar că retragerea ar urma să se facă „destul de repede”. În paralel, liderii occidentali așteaptă un discurs național al lui Trump programat la ora 21:00, ora locală, în noaptea de miercuri spre joi în Europa.
Recomandate
Președintele Finlandei cere o nouă arhitectură de securitate europeană pentru a descuraja Rusia, pe fondul unei „ere a întunericului” marcate de războaie multiple și de rivalitatea SUA–China, potrivit Politico . Alexander Stubb a declarat, luni, la College of Europe din Bruges, că epoca de după Războiul Rece s-a încheiat, iar lumea trece printr-un moment de inflexiune comparabil cu 1945 și 1989. În acest context, el a spus că Europa trebuie să-și construiască „structuri de securitate” care să mențină pacea într-o lume pe care a descris-o drept „fiecare pentru sine”. De ce contează: presiune pentru mecanisme europene suplimentare, dincolo de NATO Stubb a susținut că NATO va rămâne o alianță „vitală”, dar a argumentat că sunt necesare și „noi procese” pentru a preveni repetarea agresiunilor rusești asupra vecinilor. În viziunea sa, miza centrală este crearea unei structuri europene care să se asigure că Rusia „nu își atacă din nou vecinii”. În același timp, el a vorbit despre dezvoltarea unor măsuri de „consolidare a încrederii” între Rusia și Europa, menite să construiască „încredere” – o formulare care sugerează un set de instrumente diplomatice și de reducere a riscurilor, pe lângă descurajarea militară. Contextul invocat: „era întunericului” și o lume cu zeci de conflicte Președintele finlandez a pus degradarea mediului de securitate pe seama războaielor multiple și a competiției dintre Statele Unite și China, care „calcă în picioare” ordinea globală bazată pe reguli. El a spus că securitatea globală va depinde de deciziile marilor puteri, în special SUA și China: cooperare sau confruntare. Stubb le-a spus studenților că vor absolvi într-o „lume dură”, în care, potrivit unor estimări menționate de el, ar exista 65 de conflicte sau războaie – „mai mult decât oricând după Al Doilea Război Mondial”. Ce urmează, în viziunea lui Stubb: ambiție pentru o „eră a luminii” și extinderea UE Deși a recunoscut că există „multe motive de pesimism”, Stubb i-a îndemnat pe viitorii diplomați și oficiali să rămână ambițioși pentru o nouă „eră a luminii”. El a avansat și o proiecție potrivit căreia, peste 30 de ani, Uniunea Europeană ar putea ajunge la 40 de state membre, de la 27 în prezent, incluzând revenirea Regatului Unit, alături de țări precum Norvegia, Republica Moldova și Ucraina. [...]
Blocajul marilor puteri asupra succesiunii la ONU deschide spațiu pentru o candidatură politizată, iar numele lui Viktor Orbán revine în discuție între oficiali americani, pe fondul calculelor legate de Donald Trump și de voturile din Consiliul de Securitate, potrivit Profit . Mandatul actualului secretar general, portughezul António Guterres , se încheie la 31 decembrie, iar marile puteri nu au ajuns la un acord privind succesorul. În acest context, The Wall Street Journal (WSJ) este citat cu informația că Orbán este discutat „cu regularitate” ca posibil candidat, iar un oficial al Departamentului de Stat american îl descrie drept „candidatul conservator ideal în linia mișcării MAGA”. Potrivit aceleiași relatări, Orbán ar fi fost contactat de mai mulți oficiali americani. Deși ar fi receptiv la ideea unei candidaturi, el și-ar fi exprimat rezerve și nu a dorit, deocamdată, să facă declarații publice pe acest subiect, conform news.ro. Sprijin potențial și mizele de veto în Consiliul de Securitate Publicația notează că Donald Trump l-a susținut pe Viktor Orbán în alegerile legislative ungare din aprilie, scrutin pe care Orbán l-a pierdut după 16 ani la putere, în fața conservatorului Péter Magyar. Dacă fostul premier ungar ar intra în cursa pentru șefia ONU, Trump ar putea să-l sprijine din nou, însă nu înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, potrivit unei surse WSJ. Alegerile sunt prevăzute la 3 noiembrie și sunt prezentate ca fiind cruciale pentru președintele american, care riscă să piardă majoritatea în Camera Reprezentanților și în Senat. În afara SUA, candidatura lui Orbán ar putea fi susținută de Rusia (în contextul în care a blocat politica comună a UE de sprijin pentru Ucraina după invazia rusă), dar și de China, potrivit materialului. Totuși, o eventuală candidatură ar depinde de poziția Regatului Unit și a Franței, care ar putea bloca numirea prin veto. Oficialul Departamentului de Stat citat apreciază că Orbán ar putea strânge opt voturi în Consiliul de Securitate, „poate chiar zece”, din totalul de 15, însă rămâne problema unui posibil veto din partea unor membri permanenți. Cine conduce în acest moment cursa și ce tradiții apasă procesul La ultimul scrutin menționat în articol, niciunul dintre cei șapte candidați nu a reușit să evite un vot negativ din partea uneia dintre cele cinci puteri cu drept de veto. Pe primul loc s-a clasat Rebeca Grynspan (Costa Rica), care a condus Agenția ONU pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCED), urmată de Carolyn Rodrigues-Birkett (fostă șefă a diplomației Guyanei) și de Rafael Grossi (directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică – AIEA). O candidatură poate fi depusă în orice moment al procesului. În plus, potrivit unei tradiții geografice care „nu este respectată mereu”, America Latină revendică de această dată postul, iar mai multe țări fac presiuni ca ONU să fie condusă pentru prima dată de o femeie. Context: ONU, sub presiune financiară și într-un climat geopolitic mai dur Alegerile pentru conducerea ONU au loc într-o perioadă pe care articolul o descrie drept una dintre cele mai dificile din istoria organizației: multilateralismul este pus la încercare, există o multiplicare a conflictelor, iar ONU se confruntă cu dificultăți financiare. În acest cadru, orice candidatură cu profil politic pronunțat riscă să amplifice confruntarea dintre marile puteri, în loc să o atenueze. [...]
Hardlinerii iranieni ridică miza internă împotriva negocierilor cu SUA , prin presiuni asupra guvernului Pezeshkian și inițiative care pot îngusta spațiul diplomatic, într-un moment în care conflictul cu Washingtonul afectează direct economia și fluxurile energetice, potrivit Al Jazeera . În centrul escaladării se află Frontul Stabilității Revoluției Islamice (Paydari) , o facțiune politică dură care a cerut parlamentului și Consiliului Suprem de Securitate Națională să inițieze retragerea Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP). Demersul este interpretat ca un apel la dezvoltarea de arme nucleare, iar Paydari susține că astfel de eforturi ar trebui să aibă loc „cât mai repede posibil”, notează publicația. De ce contează: presiune politică pentru prelungirea războiului, cu efecte economice Al Jazeera plasează această ofensivă politică în contextul războiului declanșat după ce SUA și Israel au lansat, pe 28 februarie, atacuri asupra Iranului, invocând acuzații legate de programul nuclear. Conflictul a dus, între altele, la închiderea în mare parte a Strâmtorii Hormuz pentru transportul maritim, la distrugeri majore de infrastructură în Iran și în state arabe în urma loviturilor cu rachete și atacurilor aeriene și la perturbări semnificative ale aprovizionării globale cu energie. Pe plan intern, miza este o luptă de putere între moderați și centriști, grupați în jurul președintelui Masoud Pezeshkian, care în general favorizează discuțiile cu SUA, și durii din Paydari, care se opun negocierilor. Tabăra moderată urmărește „un sfârșit rapid al conflictului” pentru a salva o economie descrisă ca fiind în degradare, în timp ce hardlinerii susțin că Washingtonul „înțelege doar limbajul forței” și că războiul ar trebui să continue până când SUA acceptă cererile Iranului. Cum se vede ofensiva hardlinerilor: stradă, parlament, reguli mai dure Publicația descrie o mobilizare constantă în marile orașe iraniene: de aproximativ 200 de zile, susținători ai facțiunii dure se adună seara în piețe. Dacă inițial manifestațiile erau prezentate ca sprijin pentru guvern și protest față de războiul declanșat de SUA, ele s-au transformat treptat în mitinguri politice organizate, în care este atacată explicit linia diplomatică. Printre mesajele scandate se regăsesc sloganuri precum „Fără compromis, fără capitulare – lupta împotriva Americii” și „Negocierea cu inamicul este o trădare a patriei”. Al Jazeera menționează și proteste la întoarcerea lui Pezeshkian de la Adunarea Generală a ONU din septembrie, unde a condamnat războiul, dar a vorbit și despre avantajele diplomației. În plan instituțional, presiunea se traduce prin: o moțiune depusă în parlament pentru demiterea ministrului de Externe Abbas Araghchi, după vizita acestuia la New York pentru Adunarea Generală a ONU; discutarea unei legi care ar incrimina interviurile acordate presei străine, măsură care ar întări poziția hardlinerilor, potrivit relatării. Amirhossein Sabeti, parlamentar afiliat Paydari, susține că negocierile cu SUA nu vor începe decât dacă se încheie „asediul” asupra porturilor sudice ale Iranului sau dacă sunt ridicate sancțiunile. Într-o declarație citată de Al Jazeera, el argumentează că obiectivul SUA de a „distruge Iranul” nu s-ar fi schimbat și că „singurul limbaj” înțeles în lume ar fi „limbajul puterii”. Ce urmează: hardlinerii pot complica diplomația, dar nu decid singuri În contrapondere, tabăra pro-guvernamentală continuă să pledeze pentru o soluție diplomatică. Jurnalistul Davood Heshmati, descris ca apropiat de Pezeshkian, afirmă că există indicii că forțele americane ar fi renunțat la ambiția de a răsturna guvernul iranian și ar urmări obiective mai limitate, ceea ce ar face mai probabilă o soluție negociată. El argumentează că, pentru a preveni un nou război, trebuie testate mai întâi alternativele la acțiunea militară, iar negocierile ar trebui să aibă prioritate. Analista politică Negar Mortazavi spune că grupările dure sunt o forță internă bine organizată și influentă în modelarea discursului și în creșterea costului politic al diplomației, însă au o influență limitată asupra deciziilor finale de politică externă. Potrivit ei, hotărârile privind războiul, pacea și negocierile sunt luate la cel mai înalt nivel al conducerii și al aparatului de securitate națională, iar hardlinerii nu pot bloca un acord dacă acesta este susținut de principalii decidenți, inclusiv liderul suprem Mujtaba Khamenei și Consiliul Suprem de Securitate Națională. Al Jazeera notează că întârzierea programării audierii privind demiterea ministrului de Externe, împreună cu continuarea contactelor diplomatice cu mediatori pentru încetarea războiului, sugerează că moderații rămân relevanți, chiar dacă presiunea internă împotriva negocierilor se intensifică. [...]
Ironia lui Donald Tusk indică riscul ca discuțiile despre șefia ONU să devină monedă de negociere geopolitică , după ce în spațiul public au apărut informații că administrația Trump ar încuraja o eventuală candidatură a lui Viktor Orbán, potrivit Adevărul . Premierul polonez a reacționat zâmbind când a fost întrebat despre scenariul vehiculat în presa americană, spunând că nu auzise de el. Donald Tusk a comparat ideea cu un zvon anterior, pe care l-a tratat la fel de ironic. „Acum puțin timp era candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene. Mi se pare la fel de amuzant ca acel prim zvon.” De unde a pornit scenariul și de ce contează Informația inițială a fost relatată de The Wall Street Journal , care a scris că administrația Trump ar vedea în Orbán un posibil „candidat de compromis”, acceptabil pentru Washington, Moscova și Beijing. Potrivit aceleiași surse, discuțiile ar fi avut loc în contextul căutării unui succesor pentru António Guterres , iar informațiile se bazează pe surse din trei țări. Relevanța politică și de reglementare a subiectului ține de faptul că funcția de secretar general al ONU este, prin natura ei, rezultatul unui echilibru între marile puteri, iar vehicularea unui nume asociat cu tensiuni în relația cu instituțiile europene poate amplifica mizele și polarizarea în negocierile internaționale. Context: Orbán, relația cu Trump și schimbarea de la Budapesta Adevărul notează că Viktor Orbán, unul dintre cei mai apropiați aliați europeni ai lui Donald Trump, a pierdut alegerile din aprilie în fața partidului de centru-dreapta Tisza, condus de Péter Magyar. În perioada în care a fost la putere, Orbán a avut sprijin explicit din partea lui Trump, care l-a numit „adevărat prieten”, iar vicepreședintele JD Vance a mers în Ungaria pentru a participa la campania electorală. În același timp, instituțiile europene ar fi privit favorabil înfrângerea electorală a lui Orbán, lider aflat frecvent în conflict cu Bruxellesul pe teme precum statul de drept, migrația și politica externă. Ce se știe despre o eventuală candidatură Potrivit informațiilor citate, Orbán ar fi interesat, dar ar vrea să știe mai întâi dacă are șanse reale înainte de a intra în cursă. Donald Trump și JD Vance ar fi dispuși să susțină candidatura, însă un anunț oficial ar putea fi amânat până după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate în noiembrie, conform sursei citate. Deocamdată, subliniază materialul, nici SUA, nici Rusia, nici China nu au anunțat oficial o candidatură comună. [...]
Rusia ar putea condiționa negocierile de pace de o reducere a prezenței NATO la nivelul din 1997 , o cerere care ar lovi direct în postura de securitate a flancului estic și ar putea viza inclusiv România, potrivit HotNews , care citează surse diplomatice relatate de The Telegraph . Miza, conform informațiilor atribuite surselor diplomatice, este ca Moscova să folosească o nouă rundă de discuții despre Ucraina pentru a obține concesii legate de extinderea NATO spre est, pe care Vladimir Putin a numit-o „cauza principală” a războiului. În acest context, consilierul Kremlinului pe politică externă, Yuri Ușakov , a susținut recent că Europa ar trebui inclusă în negocierile dintre oficiali ruși, ucraineni și americani, invocând rolul „crucial” al continentului într-un eventual acord. Ce ar însemna cererea „aliniamentului din 1997” pentru România Potrivit relatării The Telegraph , o solicitare de revenire la nivelul din 1997 ar implica, în practică, o reducere a prezenței NATO în statele intrate în alianță după acel moment. Publicația britanică notează că un astfel de scenariu ar putea însemna retrageri din: Polonia; Estonia, Letonia și Lituania; Finlanda (aderată în 2023). HotNews punctează că și România, care a aderat la NATO în 2004, ar fi vizată de o astfel de solicitare, ceea ce ar transforma negocierile despre Ucraina într-o discuție cu efecte directe asupra arhitecturii de securitate de pe flancul estic. Cât de „oficială” este această revendicare, potrivit informațiilor disponibile Materialul citat precizează că relatarea The Telegraph nu indică existența unei propuneri oficiale a Rusiei și nici faptul că o cerere de retragere a NATO ar fi fost introdusă formal pe agenda negocierilor. Este, așadar, un scenariu atribuit unor surse diplomatice, nu o poziție confirmată public ca mandat de negociere. În același timp, HotNews reamintește că Moscova a formulat explicit cereri similare înainte de invazia pe scară largă: în decembrie 2021, Rusia a transmis SUA și NATO proiecte de acorduri de securitate care includeau oprirea extinderii alianței și limitarea activității militare în țările aderate după mai 1997. NATO a respins cererea de a-și închide porțile pentru noi membri, dar a indicat disponibilitate pentru discuții pe teme precum controlul armamentului. Contextul: discuții tehnice după 4 noiembrie, format încă neclar Potrivit informațiilor prezentate, Ucraina, Rusia și SUA discută reluarea negocierilor la nivel tehnic. Ușakov a spus că Rusia ar fi pregătită să reia discuțiile trilaterale după 4 noiembrie (Ziua Unității Naționale în Rusia), descriind următoarea întâlnire drept „preliminară” și „exploratorie”. Kievul a transmis că este dispus să participe, dar cere măsuri concrete, inclusiv armistițiu și măsuri umanitare, iar președintele Volodimir Zelenski a vorbit și despre sprijin pentru un armistițiu energetic. În paralel, UE ar dori un rol în următoarea rundă și a propus un format mai larg, însă Kremlinul a indicat că discuțiile aflate în pregătire sunt trilaterale, iar formatul și participanții nu sunt confirmați. În acest cadru, HotNews mai notează că, potrivit Kyiv Post, perspectiva reluării negocierilor este folosită de oficiali și analiști ruși pentru a avansa cereri mai ample privind securitatea europeană, sancțiunile și teritoriul, iar Reuters este citată cu declarația lui Putin că discuțiile ar trebui să includă și „arhitectura securității europene în ansamblu”. [...]
Reforma administrativ-teritorială ar trebui să reducă dependența localităților de banii alocați de la centru , prin comasări și reorganizare pornind de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța și de a livra servicii, potrivit deputatei USR Cristina Prună, citată de Agerpres . Prună susține că obiectivul reformei trebuie să fie „comunități cu administrații eficiente” și „mai puțin dependente de banii împărțiți de la București”, iar criteriul demografic este doar un punct de plecare, nu singurul indicator relevant. Datele Curții de Conturi : multe localități sub pragurile legale Deputata indică date ale Curții de Conturi pentru 2023, potrivit cărora o parte semnificativă a unităților administrativ-teritoriale se află sub pragurile demografice prevăzute de lege pentru înființare: 432 din 2.859 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori ; 119 din 216 orașe (fără municipii) au mai puțin de 10.000 de locuitori . În interpretarea sa, aceste cifre arată o presiune structurală asupra eficienței administrative și asupra modului în care sunt cheltuite resursele pentru funcționarea aparatului local. Comasarea „voluntară”, un pas „foarte puțin”, dar de urmărit în practică Prună afirmă că actualul Guvern ar urma să încurajeze comasarea voluntară, cu stimulente, pentru localitățile de până la 1.500 de locuitori. Ea apreciază măsura drept „foarte puțin”, dar „un pas înainte” care ar trebui susținut, cu rezerva că implementarea concretă va conta decisiv. Ce criteriu propune USR: capacitatea de finanțare și calitatea serviciilor În viziunea deputatei, reorganizarea administrativ-teritorială ar trebui să pornească de la „capacitatea reală a primăriilor”: să se finanțeze, să atragă investiții, să ofere servicii publice de calitate, în timp ce comunitățile ar trebui să își păstreze accesul la servicii, iar administrațiile să își unească resursele pentru „mai multă eficiență” și „mai puțini bani cheltuiți pentru întreținerea administrației”. [...]
