Europa accelerează producția de armament propriu - eforturi pentru independență în contextul tensiunilor cu SUA

UE rămâne dependentă de armamentul american cel puțin încă un deceniu , arată Biziday , care rezumă o analiză Wall Street Journal despre costurile și limitele efortului european de reînarmare. Pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina și al tensiunilor politice transatlantice, întrebarea centrală este cât de repede poate Europa să-și asigure singură capacitățile militare critice, fără sprijinul SUA. Din perspectiva bugetelor, Europa a accelerat, dar decalajul rămâne mare. Statele europene au cheltuit anul trecut 560 de miliarde de dolari pentru înarmare, de două ori mai mult decât acum zece ani, însă UE ar ajunge abia în 2035 la un nivel echivalent cu 80% din bugetul Pentagonului (850 de miliarde de dolari în 2025). În 2019, bugetele de apărare ale țărilor UE reprezentau doar circa 30% din alocările SUA, ceea ce explică de ce dependența de echipamente și tehnologii americane nu poate fi redusă rapid. Miza nu este doar financiară, ci și tehnologică și operațională. Costul înlocuirii echipamentului și personalului militar american aflat în prezent în Europa este estimat la aproximativ o mie de miliarde de dolari, iar unele capabilități nu pot fi substituite „deocamdată”, potrivit analizei citate: avioane invizibile (stealth), rachete cu rază lungă și sateliți militari. Un exemplu invocat este Finlanda, al cărei președinte, Alexander Stubb, a spus la Davos că flota de avioane americane a țării nu poate opera pe termen lung fără piese de schimb și actualizări de hardware din SUA. WSJ mai notează și un stimulent economic invers: Europa generează circa 10% din veniturile producătorilor americani de armament, ceea ce reduce interesul SUA pentru o „decuplare” rapidă. Dependența se vede și în structura importurilor de armament ale unor state europene, cu diferențe mari între țări: Olanda și Italia importă din SUA peste 97% din echipamentele militare achiziționate din exterior. România importă din SUA 61% din armamentul său din import. Germania este la 70%, peste România. Franța este la 17%, semnificativ mai puțin decât restul exemplelor menționate. În paralel, industria europeană își extinde capacitatea, dar ritmul nu acoperă încă nevoile unui conflict de intensitate mare și nici nu elimină dependențele-cheie. Rheinmetall a deschis sau construiește 16 fabrici noi și ar urma să ajungă anul acesta la 1,5 milioane de obuze de artilerie de 155 mm, peste producția industriei americane; MBDA și-a mărit de patru ori producția de rachete antiaeriene, însă la un nivel de circa 40 pe lună. Totuși, experții consultați de WSJ spun că „momentul de cotitură” în îndepărtarea Europei de SUA nu a avut loc: UE nu va putea avea propriul avion stealth mai devreme de zece ani și depinde de SUA inclusiv pentru sateliți și pentru capacități de cloud computing (infrastructură de calcul și stocare la distanță) folosite în „câmpul de luptă digitalizat”. Proiecte precum rachete cu rază de peste 1.500 km sunt în lucru, dar nu ar deveni operaționale mai devreme de 2030 . [...]