Știri
Știri din categoria Externe
Donald Trump condiționează sprijinul SUA în NATO de „reciprocitate”, sugerând că Washingtonul ar putea să nu vină în ajutorul unor aliați dacă aceștia solicită asistență, pe fondul nemulțumirii că nu i-au susținut operațiunea militară împotriva Iranului, potrivit Economica.
Declarațiile au fost făcute luni, în Biroul Oval, în timpul unui schimb cu presa. Trump a invocat costurile suportate de SUA și a susținut că, atunci când Washingtonul ar cere „un pic de ajutor”, aliații ar refuza.
„Am cheltuit toţi aceşti bani. Iar apoi, când vrem să avem poate un pic de ajutor pentru un lucru mic (…) ei spun nu, preferăm să nu ajutăm.”
În același context, președintele american a adăugat că o astfel de poziție ar putea fi reciprocă, sugerând că SUA ar putea răspunde la fel în situații viitoare.
„Este o prostie să spui asta, pentru că şi noi le putem spune acelaşi lucru, şi chiar am putea să o facem.”
Mesajul ridică semne de întrebare privind predictibilitatea sprijinului american în cadrul NATO, într-un moment în care alianța se bazează pe principiul apărării colective. În plan economic, orice percepție de slăbire a garanțiilor de securitate poate amplifica incertitudinea pentru statele membre, inclusiv prin presiuni pentru creșterea cheltuielilor de apărare și prin reevaluarea riscurilor în regiune.
Trump urmează să participe la summitul celor 32 de state membre NATO, programat în Turcia, în luna iulie. Potrivit materialului, declarațiile sale vin pe fondul nemulțumirii legate de lipsa sprijinului aliaților pentru operațiunea militară americană împotriva Iranului.
Recomandate
Ucraina încearcă să taie finanțarea războiului prin presiune asupra cumpărătorilor de petrol rusesc , iar președintele Volodîmîr Zelenski le-a cerut explicit Chinei și Indiei să-și folosească influența asupra Moscovei, pe fondul unei intensificări a atacurilor rusești din ultima săptămână, potrivit Kyiv Post . Într-o declarație publicată duminică, 27 septembrie, pe Telegram (link în sursă), Zelenski a spus că Rusia a lansat „peste 2.200” de drone de atac, aproximativ 1.650 de bombe aeriene ghidate (KAB) și 38 de rachete asupra Ucrainei „doar în această săptămână”. El a adăugat că o parte semnificativă dintre rachetele folosite au fost balistice. De ce miza este China și India: petrolul și lanțurile de aprovizionare Zelenski a susținut că lipsește „o poziție constant puternică” din partea Chinei și Indiei, dar și a altor state mari din afara Occidentului, inclusiv Brazilia și Africa de Sud, precum și din partea unor țări din G20 și „Sudul Global”. Mesajul central: fiecare dintre aceste țări „are influență asupra Rusiei” și ar putea contribui la transformarea păcii „în realitate”. Contextul economic invocat de publicație este că China și India sunt cei mai mari cumpărători de țiței rusesc la nivel global , iar aceste achiziții generează venituri care ajută la susținerea efortului de război al Moscovei. În plus, materialul notează că Beijingul furnizează Rusiei componente folosite la fabricarea de armament, iar India rămâne unul dintre cei mai mari cumpărători de armament rusesc. Atacuri asupra infrastructurii civile și a centrelor de date În aceeași declarație, Zelenski a afirmat că loviturile rusești din timpul nopții au ucis trei persoane în regiunea Zaporojie și un bărbat la Kiev. Tot duminică dimineață, forțele ruse ar fi lovit de două ori un centru de date din Kiev; în primul atac, potrivit lui Zelenski, trei persoane – inclusiv doi copii – au fost rănite. Materialul mai menționează că atacurile au vizat și clădiri rezidențiale, facilități energetice și alte obiective de infrastructură civilă în mai multe regiuni, între care Odesa, Harkiv, Sumî, Nikolaev, Herson, Poltava, Jîtomîr și Kiev. Separat, primarul Kievului, Vitali Kliciko, este citat cu informația că o femeie și doi adolescenți de 16 ani au fost internați duminică dimineață, după o lovitură asupra unei clădiri nerezidențiale din districtul Șevcenkivskîi. Presiune suplimentară prin tarife americane: instrumentul există, aplicarea e incertă Kyiv Post notează că președintele SUA Donald Trump a obținut noi puteri legislative pentru a viza principalii cumpărători de petrol și gaze rusești cu tarife de până la 100%, după ce a promulgat pe 18 septembrie „Lindsey O. Graham Sanctioning Russia and Iran Act”. Publicația subliniază însă că nu este clar dacă Trump va folosi aceste instrumente împotriva Chinei , întrucât astfel de tarife ar putea afecta stabilitatea relațiilor comerciale pe care Washingtonul încearcă să o păstreze cu Beijingul. În acest context, Zelenski a cerut în mod repetat ca Trump să-și folosească noile prerogative, pe măsură ce Rusia își intensifică loviturile asupra infrastructurii civile, potrivit aceleiași surse. Ce urmează: apeluri diplomatice, dar semnale slabe de la Moscova Pe linie diplomatică, materialul arată că 51 de țări au susținut miercuri o declarație comună la Adunarea Generală a ONU , cerând Kremlinului să accepte o încetare completă a focului și să intre în negocieri „semnificative”. În paralel, Washingtonul l-a invitat pe Vladimir Putin la summitul G20 din Miami, în decembrie, iar Trump i-ar fi cerut să „încheie războiul”. În contrapondere, Kyiv Post relatează că ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Rusia nu își va opri „operațiunea militară specială” nici măcar în timpul negocierilor, iar Putin a respins până acum propunerile pentru o întâlnire directă. Zelenski a rezumat poziția sa astfel: „A fost la fel cu el ani de zile – și toți partenerii noștri simt asta. Caută scuze ca să continue războiul.” [...]
Respingerea de către Trump a armistițiului propus de Iran prelungește riscul de șoc pe piața energiei , într-un moment în care Strâmtoarea Hormuz rămâne practic blocată, iar costurile politice și economice ale conflictului cresc pentru ambele părți, potrivit Al Jazeera . Donald Trump a spus sâmbătă că respinge propunerea Teheranului de a opri războiul și de a redeschide Hormuz, argumentând că Iranul „pierde foarte rău” și că vrea un acord, dar „acel acord nu ar fi acceptabil”. Duminică, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat că Iranul a văzut reacția inițială a lui Trump, însă nu a primit încă un răspuns prin intermediari; Qatar ar fi avut un rol de mediere în discuții purtate în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Ce cerea Iranul și de ce contează pentru fluxurile de energie Propunerea iraniană, descrisă ca un plan pe șapte zile, includea o succesiune de pași care ar fi legat redeschiderea Strâmtorii Hormuz de concesii economice și de securitate din partea SUA. Concret, Teheranul cerea: ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene; renunțarea la sancțiuni privind vânzările de petrol iranian; eliberarea a circa 12 miliarde de dolari (aprox. 54 miliarde lei) din active iraniene înghețate; respectarea unui armistițiu regional mai larg, inclusiv în Liban și Yemen. În schimb, Iranul ar fi redeschis Hormuz și ar fi început negocieri cu Washingtonul pentru un acord final. Miza economică este directă: închiderea „esențială” a strâmtorii a perturbat fluxurile de petrol și gaze din statele din Golf, care depind de exporturile energetice pentru finanțarea bugetelor, notează publicația. De ce Casa Albă crede că poate „aștepta” un acord mai bun Experții citați de Al Jazeera spun că respingerea indică o strategie de negociere în care Washingtonul mizează pe faptul că presiunea economică asupra Iranului nu și-a epuizat efectele. Andreas Krieg (King’s College London) apreciază că Trump vede propunerea Teheranului mai degrabă ca pe un semn de slăbiciune decât ca pe o oportunitate care trebuie acceptată imediat. În acest cadru, administrația Trump ar fi intensificat presiunea prin: întărirea blocadei navale; sancțiuni care vizează veniturile Iranului din petrol; amenințarea cu sancțiuni secundare (adică penalizări pentru țări/companii terțe care fac afaceri cu Iranul); sancțiuni în domeniul aviației, menite să perturbe zborurile. Richard Weitz (NATO Defence College) a declarat că Washingtonul ar putea crede că poate „aștepta puțin și obține termeni mai buni”, inclusiv din cauza îngrijorărilor legate de ordinea pașilor propusă de Iran. Riscul politic și economic pentru SUA: prețuri mai mari și presiune electorală Așteptarea nu este lipsită de costuri pentru Trump, avertizează analiștii. Un sondaj Reuters/Ipsos din august (citat de Al Jazeera) indica faptul că 63% dintre americani se opun războiului SUA-Israel cu Iranul, iar 31% îl susțin. În plus, creșterea costurilor cu combustibilul și transportul poate alimenta nemulțumiri legate de costul vieții înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie. Mohamad Elmasry (Doha Institute for Graduate Studies) spune că oferta Iranului poate fi interpretată ca o încercare de a-i oferi lui Trump o cale către scăderea prețurilor la petrol și gaze înainte de vot, dar avertizează că Teheranul ar putea decide să „îl facă să plătească” pentru refuz, inclusiv prin escaladare în apropierea alegerilor. De ce prelungirea conflictului poate lovi și transportul maritim global Krieg avertizează că Trump ar putea confunda „durerea” economică a Iranului cu disponibilitatea de a capitula, iar presiunea suplimentară nu garantează concesii suplimentare. În schimb, Iranul ar putea crește costurile conflictului pentru adversari, inclusiv prin Hormuz, infrastructură regională și, potențial, Bab al-Mandeb (strâmtoare între Yemen și Cornul Africii). În acest context, Al Jazeera notează că importanța Bab al-Mandeb a crescut după ce houthiții aliniați Iranului și-au extins controlul asupra coastei yemenite la Marea Roșie, obținând acces „neîngrădit” la această rută îngustă, cu implicații pentru transportul maritim. Gruparea a anunțat deja o blocadă navală asupra navelor saudite în Marea Roșie, după ce Riadul a început să folosească ruta ca alternativă pentru exporturile sale de petrol. Ce urmează: un conflict „prelungit” și o negociere pe termen Ross Harrison (Middle East Institute) apreciază că Teheranul ar putea fi acum „mai puțin îngrijorat” să nu exagereze și mai preocupat să nu pară dispus la compromisuri prea devreme. Într-un interviu difuzat sâmbătă de Al Jazeera, președintele iranian Masoud Pezeshkian a spus că Iranul nu mai are încredere în negocierile cu Washingtonul după atacuri în timpul rundelor anterioare și sancțiuni ulterioare: „Nu avem nicio încredere în partea americană și nu știm pe ce bază se poate ajunge la o înțelegere cu ea.” Concluzia experților citați este că „prelungirea” conflictului este scenariul cel mai probabil: ambele părți ar avea nevoie de un acord, dar fiecare crede că timpul îi va îmbunătăți poziția de negociere. Pentru piețele de energie și transport, asta înseamnă menținerea riscului de perturbări și a presiunii asupra prețurilor atât timp cât Hormuz rămâne un punct de blocaj. [...]
Refuzul lui Donald Trump de a accepta planul Iranului pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz menține incertitudinea asupra unei rute maritime strategice , în condițiile în care Washingtonul contestă explicit că Teheranul ar avea control asupra pasajului, potrivit Euronews . Propunerea iraniană a fost transmisă Statelor Unite în timpul negocierilor indirecte de la New York, desfășurate săptămâna aceasta la ONU. Teheranul nu a făcut public conținutul documentului, dar a susținut că aplicarea lui ar permite redeschiderea rutei maritime în șapte zile. Donald Trump a declarat că respinge oferta și a susținut că SUA au „control total” asupra Strâmtorii Ormuz. „Resping propunerea lor. Vor să încheie un acord prin care să deschidă imediat strâmtoarea, pentru că pierd rău de tot. (...) Avem control total asupra Strâmtorii Ormuz. (...) acest acord nu poate fi acceptat.” Ce cere Iranul și cum își justifică planul „în șapte zile” Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi , a afirmat că Iranul a transmis un „plan concret” prin intermediul Qatarului și că reluarea traficului maritim normal ar fi posibilă în termen de șapte zile, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de Teheran. Iranul nu a detaliat public aceste condiții. „Iranul a transmis Statelor Unite, prin intermediul Qatarului, un plan concret pe șapte zile. Dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, strâmtoarea poate fi redeschisă (...) Alegerea aparține acum Statelor Unite.” În aceeași declarație, Araghchi a spus că Iranul „nu acceptă constrângerea, amenințările sau intimidarea” și că nu va renunța la „drepturile sale suverane sub presiune”. Poziția Washingtonului: Iranul „nu controlează” strâmtoarea Un oficial american citat în material a indicat că, în pofida refuzului exprimat de Trump, discuțiile dintre Washington și Teheran continuă prin mediatori regionali, inclusiv pe dosarul nuclear. În plus, potrivit unei surse citate de publicația Axios (menționată de Euronews), negociatorii americani le-ar fi transmis omologilor iranieni că Teheranul nu controlează calea navigabilă strategică și, „prin urmare, nu poate ridica pretenții” în legătură cu aceasta. Separat, înainte de respingerea oficială, Trump a publicat pe rețeaua sa de socializare o hartă în care Strâmtoarea Ormuz era redenumită „Strâmtoarea Trump”, ca semnal că nu intenționează să cedeze. [...]
Iran condiționează redeschiderea Strâmtorii Hormuz de un acord rapid, dar spune că nu mai are încredere în negocierile cu SUA , într-un moment în care ruta prin care trecea înainte de război circa o cincime din petrolul și gazele tranzacționate la nivel global rămâne principalul său instrument de presiune, potrivit Al Jazeera . Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă, că Teheranul „nu mai are încredere” în discuțiile cu Washingtonul, după ce runde anterioare de negocieri ar fi fost urmate de atacuri și sancțiuni. „Nu avem nicio încredere în partea americană și nu știm pe ce bază se poate ajunge la o înțelegere cu ea.” Miza economică: Hormuz, pârghia Iranului în război Pezeshkian și ministrul de Externe Abbas Araghchi au fost în această săptămână în SUA, la reuniunea liderilor mondiali organizată de ONU, unde au prezentat o propunere care ar urma să ducă la încetarea luptelor în războiul SUA–Israel cu Iranul și la deblocarea Strâmtorii Hormuz în termen de șapte zile. Conform planului descris de Araghchi, „pașii inițiali” ar dura patru-cinci zile, strâmtoarea ar fi redeschisă în ziua a șasea, iar „în ziua a șaptea” ar începe discuțiile cu SUA pentru un acord final pe subiecte agreate reciproc, inclusiv programul nuclear al Iranului. Ce cere Teheranul și ce oferă în schimb În cadrul propunerii, Washingtonul ar urma să: ridice blocada navală asupra porturilor iraniene; renunțe la sancțiunile privind vânzările de petrol ale Iranului; elibereze aproximativ 12 miliarde de dolari (aprox. 54 miliarde lei) din active iraniene înghețate; respecte o încetare a focului la nivel regional, inclusiv în Liban și Yemen. În schimb, Iranul ar urma să redeschidă Strâmtoarea Hormuz, descrisă de Al Jazeera drept principala pârghie a Teheranului. Pezeshkian a mai spus că mediatorii Qatar și Pakistan transmit mesajele Iranului către Washington și că negocierile ar porni de la un memorandum de înțelegere (MoU) convenit în iunie, pe care SUA ar trebui să-și clarifice poziția, după ce acesta a expirat luna trecută. Teheranul neagă responsabilitatea pentru blocaj și leagă redeschiderea de negocieri Pezeshkian a respins ideea că Iranul ar fi responsabil pentru blocarea strâmtorii, afirmând că SUA „au închis rutele înaintea noastră” și calificând închiderea drept „un răspuns natural” când accesul Iranului este tăiat. El a susținut că ruta ar putea fi redeschisă pentru transportul comercial dacă negocierile ar duce la încheierea războiului. Separat, într-un material video NewsFeed al aceleiași publicații, Al Jazeera notează că declarațiile lui Pezeshkian au venit cu puțin timp înainte ca Donald Trump să respingă propunerea Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile. [...]
Ruperea legăturilor economice dintre SUA și China ar avea costuri mari pentru ambele economii și pentru economia globală, într-un context în care rivalitatea geopolitică se intensifică, dar interdependența rămâne puternică în tehnologie, comerț, energie și lanțuri de aprovizionare, potrivit Digi24 . Textul preia o analiză din Foreign Policy și argumentează că o „decuplare” totală este mai puțin realistă decât o formă de „interdependență gestionată”. De ce contează: „decuplarea” totală nu seamănă cu Războiul Rece Analiza pleacă de la ideea că analogia cu Războiul Rece are limite: SUA și Uniunea Sovietică erau în mare parte separate economic, tehnologic și cultural, în timp ce SUA și China sunt „profund interconectate”. În acest cadru, o ruptură amplă ar presupune costuri semnificative nu doar pentru Washington și Beijing, ci și pentru restul economiei mondiale, având în vedere legăturile multor state cu China în materie de produse, materii prime, componente și capacități de producție. Exemple de interdependență cu efecte directe în economie Materialul indică două situații care ilustrează cum competiția nu exclude cooperarea sau efectele indirecte între cele două economii: Securitate cibernetică și inteligență artificială: după atacul asupra platformei americane Hugging Face , compania a ajuns să folosească un model chinezesc (GLM-5.2, dezvoltat de Z.ai) pentru a înțelege incidentul, după ce modelele americane au refuzat să ajute din cauza mecanismelor de siguranță care nu distingeau suficient între investigație și atac. Piața petrolului: în contextul războiului SUA cu Iranul, au existat estimări că prețul petrolului ar putea urca puternic (unele prognoze indicând 150 de dolari/baril). Analiza susține că un factor care a contat în evitarea acestui scenariu a fost reducerea importurilor de petrol ale Chinei cu aproximativ 4 milioane de barili pe zi , decizie luată din propriile considerente. Dependențe strategice: medicamente, materii prime, cipuri Un punct sensibil rămâne faptul că interdependența poate fi folosită ca instrument de presiune. În zona farmaceutică, Organizația nonprofit United States Pharmacopeia estimează că aproximativ 41% dintre materiile prime esențiale utilizate pentru medicamentele aprobate în SUA provin exclusiv din China. Sunt menționate și date citate de Brookings privind dependențe importante la antibiotice și materii prime pentru medicamente precum statinele, antidepresivele și tratamentele pentru hipertensiune. În paralel, Beijingul este prezentat ca fiind preocupat de dependența de tehnologia americană, inclusiv de cipurile necesare dezvoltării inteligenței artificiale. Ce propune analiza: „interdependență gestionată”, nu rupere generalizată În locul unei decuplări ample, analiza atribuită lui Fareed Zakaria avansează ideea de „interdependență gestionată”: cartografierea legăturilor economice, reducerea dependențelor considerate inacceptabile prin diversificare și alternative, dar păstrarea relațiilor care aduc beneficii ambelor părți fără riscuri majore de securitate. Miza, în această logică, este delimitarea zonelor în care competiția este inevitabilă, unde dependența devine vulnerabilitate și unde menținerea legăturilor poate preveni ca un conflict sectorial să se transforme într-o criză generalizată. [...]
Acceptarea de către Donald Trump a unei vizite în China în noiembrie mută discuția comercială SUA–China într-un nou calendar politic , cu două repere majore în următoarele luni (APEC și G20), potrivit Agerpres . Anunțul vine după vizita de stat de trei zile a lui Xi Jinping la Washington, în care tensiunile comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii au fost un subiect central. Trump a transmis pe platforma Truth Social că se va întâlni din nou cu Xi Jinping în noiembrie, în China, și apoi la summitul G20 din decembrie, la Miami, Florida, susținând că „multe lucruri au fost realizate și vor fi realizate”. Ce s-a decis și cum a fost făcut anunțul Invitația a fost adresată de Xi Jinping în timpul unei ceremonii de servire a ceaiului la Casa Albă, unde liderul chinez a spus că cei doi ar mai putea avea două ocazii să se întâlnească în acest an: summitul APEC din China și summitul G20 din Miami, în decembrie. În relatarea Agerpres, Xi a formulat invitația explicit, iar Trump a acceptat-o pe loc: „Îl invităm pe președinte și pe soția sa să viziteze China”, a declarat Xi. „Ei bine, vă mulțumesc foarte mult, vom veni”, a răspuns Trump. „Și vom vorbi mult.” Xi Jinping și soția sa, Peng Liyuan, au sosit miercuri la Washington pentru vizita de stat de trei zile, pe care Trump a descris-o drept marcată de „prietenie, forță și succes” pentru ambele țări. Miza: disputa comercială și următorii pași anunțați Potrivit oficialilor chinezi citați în material, discuțiile au vizat și conflicte internaționale, inclusiv războiul din Orientul Mijlociu și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, însă un loc important l-au avut tensiunile comerciale SUA–China. Deși cei doi lideri și-au adresat public „cuvinte călduroase”, întâlnirile directe au produs „puține rezultate concrete”, iar Statele Unite urmează să prezinte luni mai multe detalii despre progresele înregistrate în soluționarea disputei comerciale, mai notează Agerpres. Calendarul întâlnirilor: APEC în Shenzhen, G20 la Miami China găzduiește în acest an summitul APEC, programat la jumătatea lunii noiembrie, în Shenzhen, iar Statele Unite vor găzdui summitul G20 la Miami, în decembrie. În acest context, președintele rus Vladimir Putin a declarat că intenționează să participe la reuniunea APEC, ceea ce a alimentat speculațiile privind o posibilă întâlnire trilaterală între Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin. O astfel de întâlnire nu a fost însă confirmată. Trump și Xi s-au întâlnit ultima dată la Beijing, în luna mai. Cei doi au mai avut discuții și în jurul summitului APEC de anul trecut, în Coreea de Sud, când părțile au convenit asupra unui armistițiu mai amplu în disputa comercială, cunoscut ulterior drept „ acordul de la Busan ”. [...]
