Știri
Știri din categoria Externe
Benjamin Netanyahu susține că „Iranul nu mai este același” după război, potrivit AGERPRES, care citează EFE. Premierul israelian afirmă că bombardamentele Israelului „destructurează” sursele de venit care ar fi susținut până acum regimul Republicii Islamice.
Într-un mesaj video, Netanyahu a prezentat conflictul drept un punct de inflexiune pentru ambele state și a susținut că Israelul a ieșit întărit, în timp ce regimul de la Teheran ar fi slăbit.
„Iranul nu mai este același Iran, Israelul nu mai este același Israel. Israelul este mai puternic ca niciodată, iar regimul terorist iranian este mai slab ca niciodată. Și care este cheia, care e secretul? Credință și putere. Le avem pe amândouă din belșug”, a spus Netanyahu.
Premierul israelian a mai declarat că Israelul vizează atât responsabili de rang înalt de la Teheran, cât și „instalații vitale”, indicând că luni armata israeliană ar fi distrus „cea mai mare uzină petrochimică din Iran”. În acest context, el a afirmat că obiectivul este lovirea finanțării Gardienilor Revoluției, pe care i-a descris drept „mașinăria financiară” a acestora.
Presa iraniană a relatat despre atacuri asupra companiilor Mobin și Damavand, furnizori de electricitate, apă și oxigen pentru uzinele petrochimice din South Pars, zonă din Golful Persic împărțită între Iran și Qatar, unde se află unele dintre cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Conform agenției Tasnim, citată în material, bombardamentele ar fi întrerupt alimentarea cu energie electrică la toate uzinele din zonă.
Netanyahu a vorbit și despre convorbirea telefonică de duminică cu președintele SUA, Donald Trump, spunând că i-a transmis aprecieri pentru o „eroică operațiune de salvare” a unuia dintre piloții echipajului unei aeronave americane doborâte în Iran, iar Trump i-ar fi mulțumit pentru sprijinul Israelului în acea operațiune. În relatarea sa, Netanyahu a mai spus că Trump s-a referit „în mod elogios” la Israel și ar fi exclamat: „Sunteți magnefici!”.
Recomandate
Atacurile SUA–Iran pun din nou sub semnul întrebării redeschiderea Strâmtorii Ormuz , un obiectiv declarat al Washingtonului, într-un moment în care negocierile pentru oprirea războiului stagnează, potrivit Agerpres . Armata americană a anunțat că a lansat sâmbătă și duminică un nou val de lovituri „defensive” asupra sudului Iranului, al treilea în ceva mai mult de o săptămână. Țintele au fost sisteme de radar și de control al dronelor în orașul Goruk și pe insula Qeshm, în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Comandamentului american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), care a comunicat informația pe X. Centcom susține că operațiunile au fost un răspuns la „acțiuni agresive” ale Iranului, inclusiv distrugerea unei drone americane MQ-1 care opera deasupra apelor internaționale. La scurt timp, Gardienii Revoluției iranieni au afirmat că au atacat o bază folosită de armata SUA pentru lovituri asupra teritoriului iranian, fără să precizeze localizarea. Separat, armata din Kuweit a anunțat că s-a confruntat cu un atac cu drone și rachete. Armistițiul din 8 aprilie, din nou contestat Washingtonul și Teheranul s-au acuzat reciproc și joi că au încălcat armistițiul în vigoare din 8 aprilie, după lovituri americane asupra sudului Iranului urmate de un atac asupra Kuweitului. În paralel, informații apărute în presa americană în weekend despre noi exigențe ale Washingtonului față de Teheran au redus așteptările privind un acord rapid, după ce Donald Trump alimentase anterior speranțele unui compromis. Negocierile: propunere de prelungire cu 60 de zile și condiții legate de Ormuz În contextul în care cele două părți păreau să se apropie de un acord, New York Times a relatat sâmbătă că președintele american și-ar fi înăsprit propunerea și ar fi trimis Teheranului o nouă versiune a unui posibil protocol de acord, fără alte detalii. Potrivit Axios, Trump urmărește două priorități: oprirea programului nuclear iranian și reluarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz. CBS a relatat duminică seară că noua propunere americană ar include: prelungirea armistițiului cu 60 de zile; clauze privind redeschiderea Ormuz; un cadru pentru reluarea negocierilor pe dosarul nuclear. Iranul a transmis că nu va accepta un acord fără garanții privind „drepturile poporului iranian”, prin vocea principalului negociator, Mohammad Bagher Ghalibaf , care este și președintele parlamentului. Teheranul își revendică dreptul la un program nuclear civil și neagă că urmărește arma atomică, în pofida suspiciunilor SUA și ale altor țări. În același timp, Iranul vrea ca dosarul nuclear să fie abordat ulterior, în cazul unui acord, și cere ridicarea imediată a sancțiunilor care îl afectează. [...]
Donald Trump a cerut rescrierea unor clauze-cheie din proiectul de acord cu Iranul , redeschizând negocierile și împingând semnarea cu câteva zile, potrivit Axios , care citează un oficial de rang înalt din administrație și o a doua sursă informată. Miza imediată este una de reglementare și securitate : Trump vrea să întărească formulările legate de materialul nuclear al Iranului înainte de a-și da acordul final, deși, spun oficiali americani citați de publicație, președintele se așteaptă să finalizeze acordul „curând”. Cererea sa a declanșat o nouă rundă de „du-te-vino” între părți, care ar putea dura mai multe zile. Ce anume vrea Trump să schimbe Conform surselor Axios , Trump a cerut modificări la capitolele privind programul nuclear al Iranului. În forma actuală, memorandumul de înțelegere include un angajament al Iranului că nu va urmări obținerea unei arme nucleare, însă fără concesii specifice dincolo de această promisiune. Documentul prevede și o fereastră de 60 de zile pentru negocieri asupra: angajamentelor nucleare ale Iranului și relaxării sancțiunilor de către SUA, iar primele subiecte ar urma să fie cum este eliminat stocul de uraniu îmbogățit al Iranului și cum este limitată îmbogățirea ulterioară . Un oficial de rang înalt a spus că Trump vrea „mai multe specificații” despre cum ajung SUA să preia materialul și despre calendarul acestei operațiuni, referindu-se la uraniul îmbogățit. Separat, a doua sursă a indicat că Trump vrea ajustări și la formulările privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz , un punct sensibil pentru fluxurile energetice și transportul maritim. Unde sunt blocajele și cât ar putea dura Un oficial american a declarat că Trump a fost informat că ar dura aproximativ trei zile până când partea iraniană revine cu un răspuns. În același timp, oficiali iranieni au transmis presei de stat că nici ei nu au aprobat textul final, deși doi oficiali americani au susținut anterior că Teheranul era pregătit să semneze și că decizia depindea de Trump. Mesajele publice: „aproape”, dar nu final După ședința din Situation Room, un oficial de la Casa Albă a spus reporterilor că Trump „va face doar un acord care este bun pentru America, respectă liniile sale roșii și se asigură că Iranul nu poate deține niciodată o armă nucleară”. Un oficial din administrație a descris semnarea ca probabilă, dar cu un calendar încă fluid: „Va exista un acord. Cât de iminent este, vom vedea. Suntem dispuși să așteptăm ca președintele să obțină ce cere. Ar putea fi o săptămână. Ar putea fi mai puțin. Ar putea fi mai mult. La începutul săptămânii, sperăm să avem ceva.” Presa de stat iraniană a relatat că un acord este aproape, dar nu final, și a susținut că Iranul ar urma să primească miliarde din fonduri înghețate; Casa Albă neagă această afirmație, potrivit Axios. Casa Albă nu a răspuns unei solicitări de comentariu din partea publicației. [...]
Donald Trump spune că SUA ar putea ajunge „în curând” la un acord cu Iranul, iar miza imediată ar fi redeschiderea Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru transportul maritim, potrivit G4Media . Președintele american a avertizat însă că, dacă discuțiile eșuează, opțiunea unei noi acțiuni militare „rămâne pe masă”. Într-un interviu la FoxNews, Trump a afirmat că Teheranul ar fi acceptat să nu dezvolte sau să achiziționeze arme nucleare, prezentând acest punct drept „singura garanție” de care are nevoie pentru o înțelegere. „Aș prefera o înțelegere ca să putem deschide Strâmtoarea Hormuz imediat după semnare. Singura garanție de care am nevoie este că (Iranul, n.red) nu va avea arme nucleare. Au fost de acord cu asta.” Trump a descris negocierile ca fiind dificile și de durată, susținând că nu se grăbește, dar a reluat ideea că alternativa ar putea fi escaladarea. „Încet încet, încet, obținem ceea ce ne dorim, negociatorii sunt foarte duri și durează mult timp, dar nu mă grăbesc. Altfel ne vom întoarce și vom termina lucrurile militar.” Ce se știe despre stadiul discuțiilor În același context, Trump a spus că preferă o soluție diplomatică și că speră să evite o escaladare militară, dar a adăugat: „Practic, le-am învins armata”, fără alte detalii în materialul citat. Separat, publicația americană Axios a relatat anterior (citând un oficial de rang înalt din administrația Trump și o sursă familiarizată cu situația) că președintele SUA ar fi cerut mai multe modificări la acordul negociat de emisarii americani și omologii iranieni. Potrivit aceleiași relatări, Trump ar fi insistat și asupra schimbării unor formulări legate de deschiderea Strâmtorii Hormuz pentru transportul maritim. De ce contează O eventuală înțelegere care ar permite „deschiderea” Strâmtorii Hormuz ar reduce riscurile pentru transportul maritim într-un coridor strategic, însă declarațiile lui Trump indică și un scenariu de volatilitate ridicată: negocieri prelungite, cu amenințarea explicită a unei opțiuni militare dacă discuțiile se blochează. Materialul nu oferă un calendar sau detalii tehnice ale acordului, astfel că rămâne neclar cât de aproape sunt părțile de o formă finală. [...]
Sancțiunile americane și pierderea petrolului venezuelean împing Cuba spre colaps , iar singura ieșire realistă pentru Havana ar fi un acord cu Washingtonul care să poată fi prezentat de Donald Trump drept o victorie politică, potrivit Digi24 , care citează o analiză Foreign Affairs . Pe fond, miza este una economică și operațională: blocada și sancțiunile au adus economia Cubei „aproape de marginea prăpastiei”, iar dispariția petrolului venezuelean importat la preț avantajos a agravat rapid criza. În acest context, analiza susține că prelungirea confruntării cu SUA crește riscul unui „colaps umanitar” și al unei intervenții militare. Presiunea Washingtonului: schimbare de regim sau negociere rapidă După capturarea lui Nicolas Maduro la Caracas de către forțe speciale americane, Trump a transmis că „următoarea țintă este Cuba”, iar administrația sa a livrat semnale diferite despre pașii următori. Unii oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că urmăresc schimbarea regimului de la Havana până la finalul lui 2026, în timp ce alți diplomați au discutat cu lideri din comunitățile cubaneze din Miami și din Spania despre identificarea unei figuri care să preia conducerea, pe modelul succesiunii din Venezuela. În paralel, Washingtonul a trecut la sancțiuni secundare – adică măsuri care vizează și companii din afara SUA – împotriva firmelor străine care fac afaceri cu întreprinderi de stat cubaneze din sectoare considerate strategice, precum minerit, energie și finanțe. Ce ar cere SUA într-un acord cu Havana Potrivit analizei citate, un posibil acord „s-a conturat deja de luni de zile”, iar lista de cerințe include atât măsuri politice, cât și condiții cu impact direct asupra arhitecturii de securitate a insulei și asupra relațiilor externe: introducerea de reforme și măsuri pentru protejarea libertății de exprimare și de asociere; eliberarea prizonierilor politici, inclusiv a unor deținuți de marcă reținuți după protestele naționale începute în iulie 2021 ; reducerea legăturilor Cubei cu serviciile de securitate și informații din Rusia și China, inclusiv închiderea stațiilor de ascultare de pe teritoriul Cubei; cooperare pentru stabilirea unei structuri de compensare a firmelor private americane expropriate în 1959–1960. În acest tablou, vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Havana – la o zi după ce ministrul cubanez al energiei a spus că insula nu mai are rezerve de petrol – este prezentată ca un semnal că „timpul este limitat” și că amenințările privind ocuparea insulei ar trebui tratate cu seriozitate. De ce e greu de aplicat: patru centre de putere și interese divergente Analiza descrie conducerea Cubei ca fiind fragmentată în cel puțin patru centre de putere care se suprapun: familia Castro și apropiații, conglomeratul militar-economic GAESA , serviciile de securitate și Partidul Comunist împreună cu birocrația de stat. GAESA, care controlează aproximativ 40% din PIB-ul țării, ar avea de pierdut dintr-o deschidere reală către investiții private, în timp ce serviciile de securitate ar dori menținerea legăturilor cu Beijing și Moscova. În plus, Raul Castro – ajuns la aproape 95 de ani – ar vedea orice acord care i-ar reduce influența drept o amenințare existențială la adresa proiectului politic pe care l-a susținut împreună cu Fidel Castro. Ce urmează: fereastră îngustă pentru o tranziție controlată Concluzia analizei este că schimbarea în Cuba pare inevitabilă, însă direcția depinde de rapiditatea cu care Havana acceptă o negociere: fie o transformare treptată, pe care autoritățile o pot influența, fie un scenariu haotic, inclusiv prin intervenție externă. În mod „ironic”, notează analiza, SUA ar fi singurul actor care poate finanța „cu adevărat” refacerea Cubei, ceea ce face ca un acord cu Washingtonul să fie, practic, singura opțiune pentru evitarea dezastrului. [...]
Israelul cere Washingtonului să accepte extinderea loviturilor asupra Beirutului , pe fondul lipsei de progrese atât în negocierile SUA–Iran, cât și în discuțiile Israel–Liban, potrivit unor surse citate de The Jerusalem Post . Demersul indică o posibilă escaladare a operațiunilor, care ar putea complica eforturile diplomatice și ar crește presiunea internațională asupra Israelului. Potrivit surselor publicației, oficiali israelieni de rang înalt au făcut apel la omologi americani pentru a permite Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) să extindă atacurile în Beirut. Aceștia ar fi „optimiști” că răspunsul SUA va fi favorabil, invocând lipsa de progres în două piste de negociere: Washington–Teheran și Israel–Liban. Presiune diplomatică din Europa: apeluri la oprirea operațiunilor În paralel, mai mulți oficiali europeni au cerut dezescaladare. În cursul dimineții de luni, ministrul britanic de externe, Yvette Cooper, a solicitat Israelului să oprească operațiunile din Liban, afirmând: „Trebuie să se încheie.” Cooper a spus că „escaladarea militară” a Israelului în Liban a ucis și a strămutat civili, a distrus infrastructură și a redus spațiul pentru diplomație. Duminică, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a cerut tuturor părților să înceteze ostilitățile și a descris înaintarea Israelului în sudul Libanului drept un motiv de „îngrijorare serioasă”. El a avertizat că orice escaladare suplimentară ar putea agrava situația și ar putea declanșa noi valuri de strămutare în interiorul Libanului. Situația din teren: IDF anunță controlul unor zone la nord de Litani IDF a anunțat duminică dimineață că a preluat controlul asupra avanpostului de pe creasta Beaufort și asupra zonelor Wadi al-Saluki, la nord de râul Litani, în sudul Libanului. Armata a precizat că forțele aeriene israeliene (IAF), artileria și tancurile au executat lovituri de sprijin împotriva infrastructurii Hezbollah din zonă, pentru a reduce rezistența înaintea înaintării. Militarii au mai transmis că operează în apropierea bastionului Hezbollah din Nabatiya și că sunt pregătiți să extindă operațiunile. Publicația notează că o înaintare spre Nabatiya, aflat la circa 20 km de frontiera Israel–Liban, ar reprezenta cea mai mare distanță atinsă până acum de forțele terestre israeliene. În același context, IDF a spus că, la momentul începerii armistițiului din 17 aprilie, forțele terestre se aflau la aproximativ 10 km de graniță. Armata a mai declarat (într-un anunț de marți, citat de publicație) că ar urma să treacă dincolo de „Linia Galbenă” a armistițiului și de râul Litani, ca răspuns la atacuri cu drone ale Hezbollah, care au ucis și rănit un număr în creștere de soldați. Ce urmează Materialul nu precizează dacă SUA au transmis deja un răspuns la solicitarea Israelului. În lipsa unei poziții publice americane în textul citat, rămâne neclar dacă extinderea loviturilor asupra Beirutului va primi undă verde sau va fi condiționată de evoluțiile diplomatice și de situația de pe teren. [...]
Ordinul premierului Benjamin Netanyahu de a lovi ținte în sudul Beirutului ridică riscul unei escaladări care poate prelungi instabilitatea regională , într-un moment în care armistițiul din Liban este deja fragil, potrivit Reuters . Netanyahu și ministrul apărării, Israel Katz, au cerut armatei israeliene (IDF) să atace „ținte teroriste” în cartierul Dahiyeh, o zonă din suburbiile sudice ale Beirutului descrisă ca bastion al Hezbollah . Decizia a fost justificată de biroul premierului prin „încălcări repetate” ale armistițiului de către Hezbollah și prin atacuri asupra orașelor și cetățenilor israelieni. Armistițiu sub presiune și schimburi de foc după mijlocul lui aprilie Reuters notează că, de la armistițiul din mijlocul lui aprilie, trupele israeliene și Hezbollah au continuat să își schimbe focuri. În acest interval, Hezbollah ar fi recurs la drone kamikaze ieftine, ușor de asamblat, greu de contracarat de apărarea antiaeriană, care au ucis mai mulți soldați israelieni în sudul Libanului. Context regional: „cel mai amplu efect secundar” al războiului cu Iranul Confruntarea din Liban este prezentată ca cea mai amplă extindere a războiului cu Iranul în regiune. Potrivit aceleiași surse, peste 1,2 milioane de libanezi au fost strămutați în urma loviturilor israeliene și a ordinelor de evacuare, de la 2 martie, când Hezbollah a început să lanseze rachete și drone către Israel pentru a-și sprijini aliatul, Iran. Bilanțul menționat de Reuters indică peste 3.370 de morți în urma incursiunii, potrivit guvernului libanez. Israelul afirmă că, în aceeași perioadă, au fost uciși 24 de soldați israelieni și patru civili. De ce contează: risc de extindere a conflictului și presiune prelungită asupra economiei Libanului Loviturile asupra unei zone-cheie din Beirut cresc probabilitatea unei intensificări a confruntării, într-un context în care armistițiul nu a oprit atacurile reciproce. Pentru Liban, menținerea sau agravarea conflictului înseamnă, în termeni operaționali, continuarea evacuărilor și a perturbărilor, cu efecte economice indirecte prin insecuritate și presiune suplimentară asupra populației strămutate. Reuters nu oferă detalii despre amploarea atacului sau despre țintele vizate dincolo de formularea oficială. [...]
