CAT$875.70-3.10%

Sancțiunile americane și pierderea petrolului venezuelean împing Cuba spre colaps, iar singura ieșire realistă pentru Havana ar fi un acord cu Washingtonul care să poată fi prezentat de Donald Trump drept o victorie politică, potrivit Digi24, care citează o analiză Foreign Affairs.

Pe fond, miza este una economică și operațională: blocada și sancțiunile au adus economia Cubei „aproape de marginea prăpastiei”, iar dispariția petrolului venezuelean importat la preț avantajos a agravat rapid criza. În acest context, analiza susține că prelungirea confruntării cu SUA crește riscul unui „colaps umanitar” și al unei intervenții militare.

Presiunea Washingtonului: schimbare de regim sau negociere rapidă

După capturarea lui Nicolas Maduro la Caracas de către forțe speciale americane, Trump a transmis că „următoarea țintă este Cuba”, iar administrația sa a livrat semnale diferite despre pașii următori. Unii oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că urmăresc schimbarea regimului de la Havana până la finalul lui 2026, în timp ce alți diplomați au discutat cu lideri din comunitățile cubaneze din Miami și din Spania despre identificarea unei figuri care să preia conducerea, pe modelul succesiunii din Venezuela.

În paralel, Washingtonul a trecut la sancțiuni secundare – adică măsuri care vizează și companii din afara SUA – împotriva firmelor străine care fac afaceri cu întreprinderi de stat cubaneze din sectoare considerate strategice, precum minerit, energie și finanțe.

Ce ar cere SUA într-un acord cu Havana

Potrivit analizei citate, un posibil acord „s-a conturat deja de luni de zile”, iar lista de cerințe include atât măsuri politice, cât și condiții cu impact direct asupra arhitecturii de securitate a insulei și asupra relațiilor externe:

• introducerea de reforme și măsuri pentru protejarea libertății de exprimare și de asociere;
• eliberarea prizonierilor politici, inclusiv a unor deținuți de marcă reținuți după protestele naționale începute în iulie 2021;
• reducerea legăturilor Cubei cu serviciile de securitate și informații din Rusia și China, inclusiv închiderea stațiilor de ascultare de pe teritoriul Cubei;
• cooperare pentru stabilirea unei structuri de compensare a firmelor private americane expropriate în 1959–1960.

În acest tablou, vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Havana – la o zi după ce ministrul cubanez al energiei a spus că insula nu mai are rezerve de petrol – este prezentată ca un semnal că „timpul este limitat” și că amenințările privind ocuparea insulei ar trebui tratate cu seriozitate.

De ce e greu de aplicat: patru centre de putere și interese divergente

Analiza descrie conducerea Cubei ca fiind fragmentată în cel puțin patru centre de putere care se suprapun: familia Castro și apropiații, conglomeratul militar-economic GAESA, serviciile de securitate și Partidul Comunist împreună cu birocrația de stat.

GAESA, care controlează aproximativ 40% din PIB-ul țării, ar avea de pierdut dintr-o deschidere reală către investiții private, în timp ce serviciile de securitate ar dori menținerea legăturilor cu Beijing și Moscova. În plus, Raul Castro – ajuns la aproape 95 de ani – ar vedea orice acord care i-ar reduce influența drept o amenințare existențială la adresa proiectului politic pe care l-a susținut împreună cu Fidel Castro.

Ce urmează: fereastră îngustă pentru o tranziție controlată

Concluzia analizei este că schimbarea în Cuba pare inevitabilă, însă direcția depinde de rapiditatea cu care Havana acceptă o negociere: fie o transformare treptată, pe care autoritățile o pot influența, fie un scenariu haotic, inclusiv prin intervenție externă. În mod „ironic”, notează analiza, SUA ar fi singurul actor care poate finanța „cu adevărat” refacerea Cubei, ceea ce face ca un acord cu Washingtonul să fie, practic, singura opțiune pentru evitarea dezastrului.