Moartea ayatollahului Ali Khamenei într-un atac susținut de SUA și Israel a provocat o reacție dură la Kremlin și a reaprins temerile personale ale lui Vladimir Putin privind propria securitate politică și fizică, potrivit unei analize publicate de Politico. Liderul rus a condamnat rapid operațiunea, descriind-o drept „o crimă comisă cu cinism și în încălcarea normelor morale și a dreptului internațional”, însă declarația sa a evitat să numească direct statele responsabile.

Analiza arată că asasinarea liderului suprem al Iranului a atins două dintre cele mai sensibile puncte ale lui Putin: frica de schimbări de regim orchestrate din exterior și obsesia pentru supraviețuirea politică. Pentru Kremlin, dispariția unui aliat strategic vine într-un moment în care Moscova încearcă să își mențină poziția în războiul din Ucraina și să evite o confruntare directă cu Statele Unite.

Contextul istoric joacă un rol important în modul în care Putin interpretează astfel de evenimente. În cercurile politice ruse, moartea lui Khamenei a fost comparată cu finalul violent al liderului libian Muammar Gaddafi în 2011, după intervenția NATO. Imaginile cu Gaddafi ucis au provocat atunci o reacție extrem de dură la Moscova. Potrivit analistului Alexander Baunov de la Carnegie Russia Eurasia Center, acel moment a reprezentat un punct de cotitură pentru politica rusă, contribuind la ruptura tot mai mare dintre Kremlin și Occident.

În ultimii ani, izolarea personală a lui Putin s-a accentuat. În perioada pandemiei de Covid-19, întâlnirile sale cu oficiali străini sau ruși au fost strict controlate și desfășurate la distanță, alimentând imaginea liderului care guvernează dintr-un „buncăr”, o etichetă popularizată de opozantul rus Alexei Navalnîi.

Moartea lui Khamenei și căderea altor aliați ai Moscovei au amplificat discursul alarmist din cercurile pro-Kremlin. Mai mulți comentatori ruși au sugerat că Washingtonul ar putea încerca tactici similare împotriva Rusiei. Printre vocile cele mai radicale s-au numărat fostul președinte Dmitri Medvedev, propagandistul Vladimir Soloviov și ideologul ultranaționalist Alexander Dugin, care au avertizat că eliminarea liderilor ostili Occidentului ar face parte dintr-o strategie mai amplă.

Totuși, poziția oficială a Kremlinului a fost mult mai prudentă. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a exprimat „dezamăgire profundă” față de eșecul negocierilor dintre SUA și Iran, dar a menționat în același timp aprecierea Moscovei pentru rolul Washingtonului în discuțiile privind pacea în Ucraina.

Pentru Putin, prioritatea rămâne conflictul ucrainean. Potrivit profesorului Sam Greene de la King’s College London, Kremlinul nu va sacrifica negocierile sau avantajele tactice din acest dosar pentru a apăra Iranul. În plus, criza din Orientul Mijlociu poate aduce Moscovei și beneficii indirecte: creșterea prețului petrolului, tensiuni între Europa și Statele Unite și distragerea atenției Washingtonului de la războiul din Ucraina.

Deși Rusia dispune de cel mai mare arsenal nuclear din lume, analistii subliniază că această putere nu oferă protecție împotriva amenințărilor interne. Istoria arată că liderii autoritari care concentrează puterea pentru perioade lungi ajung de regulă să părăsească scena în două moduri: fie înlăturați, fie morți - o realitate care, sugerează analiștii, alimentează temerile permanente ale liderului de la Kremlin.