Cafenelele grecești au devenit un business dominant în „bula” UE din Bruxelles, cu creșteri accelerate de venituri și o clientelă stabilă formată din funcționari europeni și lobbyiști, potrivit Politico. Fenomenul arată cum un val de migrație economică din anii crizei datoriilor din Grecia s-a transformat, în timp, într-o rețea de mici afaceri de ospitalitate care concurează direct cu cafenelele belgiene, lanțurile americane și chiar cu tradiția italiană a espresso-ului.

Un exemplu central este To Meli, deschis în 2019 în cartierul instituțiilor europene (zona Schuman), după ce fondatorii s-au mutat în Belgia în 2013 „în căutarea unor oportunități mai bune”. Publicația notează că mulți dintre angajați au ajuns la Bruxelles în aceeași perioadă, pe fondul colapsului economic din Grecia, când șomajul a depășit 27%.

Creșteri de venituri și o piață locală greu de cucerit

Dincolo de componenta culturală, articolul indică o performanță financiară care explică expansiunea. To Meli a avut „venituri în creștere cu aproape 300%” între 2013 și 2024, conform conturilor financiare ale companiei menționate de Politico. În imediata vecinătate, Papillon (tot cu proprietari greci) și-a majorat veniturile de patru ori, potrivit managerului cafenelei, Vassilis Tsourapis, citat de publicație.

În jurul acestor două nume, Politico enumeră și alte branduri populare care „împing” această ofensivă comercială: Papillon, Caffeine și Cherry.

Modelul operațional: rețele de diaspora și „clientelă de birou” în timpul săptămânii

Un element practic al succesului, așa cum reiese din relatare, este modul de recrutare și funcționare: multe angajări se fac prin familie și prieteni, în logica unei diaspore care se sprijină intern. Politico dă exemple concrete: managerul Papillon a ajuns în cafenea printr-o relație de familie, iar la To Meli lucrează inclusiv o rudă a proprietarului.

Cererea este, de asemenea, predictibilă: în timpul săptămânii, cafenelele sunt populate în principal de angajați ai instituțiilor UE, jurnaliști și oficiali aleși, care își programează întâlniri „la fix”. În weekend, când zona instituțiilor se golește, aceeași locație To Meli devine un punct de întâlnire pentru greci și ciprioți, ceea ce sugerează o dublă ancorare: consum „corporate” în zilele lucrătoare și consum comunitar în afara lor.

Produsul: băuturi reci, consum lent și diferențiere față de „stilul italian”

Diferențierea vine și din produs, nu doar din atmosferă. Politico descrie freddo espresso și freddo cappuccino ca băuturi cu două shot-uri de espresso, agitate cu multă gheață, „nu amestecate”, și gândite pentru a fi băute încet. Înainte de espresso (intrarea lui în Grecia în anii 1990), băutura rece dominantă era frappe-ul, pe bază de cafea instant, tot „shaker”-uit cu gheață și/sau lapte; elementul comun este spuma groasă care se menține și pe măsură ce gheața se topește.

În contrapunct, articolul notează că italienii rămân puternici în cartierul UE, cu exemple precum Caffelatte, o cafenea italiană care a revenit după șocul din 2020 asupra ospitalității. Totuși, „provocarea elenă” este descrisă ca fiind vizibilă, inclusiv prin disputa culturală despre asemănarea dintre freddo și shakerato: în varianta italiană, băutura este făcută „întotdeauna cu zahăr”, iar spuma este mai lejeră, fără efectul de „a mai produce cafea” pe măsură ce se topește gheața.

În ansamblu, povestea indică o schimbare de preferințe într-o zonă cu trafic intens și putere de cumpărare ridicată: cafenelele grecești au găsit o formulă care combină produsul, ritmul de consum și un model de operare bazat pe diaspora, iar rezultatul se vede în dinamica veniturilor raportată pentru jucătorii menționați.