Știri
Știri din categoria Apărare
USS Gerald R. Ford se îndreaptă spre Orientul Mijlociu și ar putea stabili cea mai lungă desfășurare navală din ultimele decenii, în contextul presiunilor crescute ale SUA asupra Iranului privind programul nuclear, potrivit Army Recognition. Portavionul, cel mai mare din lume, a părăsit zona Caraibelor și traversează Atlanticul spre Strâmtoarea Gibraltar, după un ordin al președintelui Donald Trump.
Nava a plecat din baza Norfolk pe 24 iunie 2025 și se află pe mare de aproximativ 240 de zile. Dacă misiunea va continua până la jumătatea lunii aprilie, va depăși recordul post-Vietnam de 294 de zile stabilit în 2020 de USS Abraham Lincoln. O eventuală prelungire până la începutul lunii mai ar apropia desfășurarea de misiunile de peste 300 de zile din perioada războiului din Vietnam.
Trimiterea USS Gerald R. Ford creează o prezență americană cu două portavioane în zona de responsabilitate a Comandamentului Central al SUA, alături de USS Abraham Lincoln, aflat deja în regiune. Consolidarea militară are loc în paralel cu negocierile indirecte dintre SUA și Iran la Geneva.
Conform actualizărilor publicate de Al Jazeera, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat că s-a ajuns la „o înțelegere asupra principiilor de bază”, deși diferențe importante rămân. Vicepreședintele american JD Vance a afirmat că Washingtonul dorește o soluție diplomatică, dar are „toate opțiunile pe masă”.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că navele americane din Golf „ar putea fi scufundate”, declarație care amplifică tensiunile.
Șeful operațiunilor navale americane, amiralul Daryl Caudle, a avertizat anterior că o prelungire ar pune presiune pe echipaj și pe capacitatea de mentenanță a flotei. O desfășurare extinsă la ritm ridicat poate afecta nivelul de pregătire pentru eventuale crize viitoare.
În timp ce următoarea rundă de negocieri este programată peste două săptămâni, deplasarea USS Gerald R. Ford arată că Washingtonul menține simultan presiunea militară și dialogul diplomatic într-un moment sensibil al relației cu Teheranul.
Recomandate
SUA iau în calcul un „plan B” militar pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz , iar Washingtonul sugerează că aliații ar putea fi chemați să contribuie, pe fondul riscului ca Iranul să mențină blocată ruta maritimă sau să condiționeze tranzitul navelor comerciale, potrivit Știrile Pro TV . Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, la o reuniune ministerială NATO desfășurată în Helsingborg (Suedia), că obiectivul preferat rămâne un acord prin care Iranul „să deschidă strâmtoarea” și „să abandoneze ambițiile sale nucleare”, însă SUA analizează și varianta unei intervenții dacă Teheranul refuză să deblocheze artera navigabilă. În declarațiile sale, Rubio a avertizat că, în scenariul în care Iranul ar continua să țină strâmtoarea închisă sau ar amenința navele care nu i se supun ori nu plătesc o taxă de traversare, „cineva va trebui să facă ceva” și a punctat că există state care ar fi afectate de închidere „mai mult decât chiar Statele Unite”. Coaliție, nu neapărat misiune NATO Rubio nu a indicat ce țări ar fi interesate să participe la o eventuală operațiune, dar a spus că, deși SUA au capacitatea de a acționa unilateral, ar prefera o acțiune în cadrul unei coaliții. Totodată, șeful diplomației americane a nuanțat că nu este obligatoriu ca intervenția să fie o misiune NATO, însă „țările NATO ar putea contribui”. Inițiativa franco-britanică și limita ei: scenariul necooperării Iranului Rubio a făcut referire și la o inițiativă franco-britanică ce ar preconiza desfășurarea unor dragoare de mine pentru curățarea strâmtorii după încetarea ostilităților, în contextul unui armistițiu. El a susținut însă că mecanismul respectiv nu acoperă situația în care Iranul refuză să coopereze. „Avem un plan pentru momentul când focul va înceta. Dar ceea ce eu spun este că avem nevoie de un plan B pentru cazul în care focul va continua.” Franța respinge o intervenție NATO În ziua precedentă, Franța a reafirmat că respinge o eventuală intervenție NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, argumentând că Orientul Mijlociu nu este acoperit de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, mai notează materialul. Rubio a mai spus că vede un „ușor progres” în discuțiile cu Iranul, dar a avertizat că SUA nu vor accepta ca Teheranul să impună un sistem de taxare a navelor comerciale care traversează Strâmtoarea Ormuz. [...]
Ucraina pregătește un interceptor balistic mai ieftin decât Patriot , printr-un proiect european numit Freya, aflat în faza de testare a prototipurilor, potrivit Kyiv Post . Miza este reducerea costurilor și a dependenței de rachetele PAC-3 pentru Patriot, într-un moment în care livrările SUA sunt descrise ca fiind sub presiune. La o audiere parlamentară, Denys Shtilerman, co-proprietar și CEO al producătorului ucrainean Fire Point , a spus că programul urmărește dezvoltarea unui sistem capabil să intercepteze rachete balistice. Dacă testele decurg conform planului, primele interceptări ar putea avea loc până la finalul anului, a indicat el. De ce contează: costul interceptării și presiunea pe stocuri Patriot este un element central al apărării Ucrainei împotriva rachetelor rusești de mare viteză, însă publicația notează că aprovizionarea SUA este „întinsă” de războiul din Iran. În acest context, costul muniției devine un factor critic: Ministerul ucrainean al Apărării a descris racheta PAC-3 (generația cea mai nouă) drept „cel mai eficient interceptor” împotriva rachetelor rusești avansate, iar costul este estimat la circa 4 milioane de dolari pe unitate (aprox. 18,4 milioane lei), conform materialului. Tot ca indicator al consumului de muniție, un ofițer superior al Forțelor Aeriene ucrainene a afirmat în martie că, în Orientul Mijlociu, ar fi fost trase până la opt rachete pentru doborârea unei singure drone iraniene, față de una sau două în Ucraina împotriva rachetelor rusești. Cum ar urma să fie construit Freya: parteneriat european și împărțirea tehnologiilor Shtilerman a descris Freya drept un proiect comun european, cu implicarea Germaniei, Franței și Norvegiei. Coordonarea pe partea ucraineană ar fi asigurată de Rustem Umerov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare (RNBO). Proiectul ar funcționa prin acorduri interguvernamentale care permit producătorilor de apărare să semneze contracte separate pentru componentele sistemului. Finanțarea ar veni de la companiile participante, iar acordurile între state ar crea mecanisme de partajare a tehnologiilor, potrivit declarațiilor citate. Shtilerman a mai spus că este implicată și o altă companie ucraineană, fără a-i dezvălui numele. Ce știm despre interceptor și integrarea în rețeaua existentă Conceptul Freya a fost prezentat pentru prima dată pe 14 mai și se bazează pe interceptorul FP-7, realizat din materiale compozite și capabil de viteze între 1.500 și 2.000 metri pe secundă (aprox. 5.400–7.200 km/h). Racheta ar urma să folosească un senzor de ghidaj în infraroșu semi-activ, pe care inginerii ucraineni intenționează să îl dezvolte în cooperare cu Diehl Defence (compania germană din spatele sistemului IRIS). Pentru radar, sunt menționate ca opțiuni Saab Giraffe 8A, Saab Giraffe 4A, Ground Master 400 și TRML-4D. Sistemul ar urma să se integreze în rețeaua ucraineană de apărare aeriană și antirachetă prin protocolul NATO Link-16 (un standard de schimb de date între platforme militare). În martie, președintele Volodîmîr Zelenski a spus că Kievul negociază cu două țări nenumite pentru alternative la rachetele PAC-3, dar nu este clar dacă se referea la Freya. [...]
Un atac rapid asupra statelor baltice ar putea bloca reacția NATO prin întârzierea deciziei politice și a întăririlor , într-un scenariu discutat de Știrile Pro TV , pe baza unei analize din Foreign Policy despre vulnerabilitățile alianței în fața unei Rusii care ar ieși din războiul din Ucraina cu o armată mai mare și mai experimentată. Miza, potrivit analizei citate, este că o eventuală încetare a focului în Ucraina nu ar reduce automat riscurile de securitate pentru Europa. Din contră, odată oprite luptele, raportul de forțe ar putea deveni mai nefavorabil pentru europeni, iar capacitatea de descurajare (abilitatea de a preveni un atac prin riscul de represalii) ar ajunge la un minim relativ față de puterea Rusiei. De ce contează: „fereastra” de vulnerabilitate după un armistițiu Foreign Policy argumentează că, într-un orizont în care războiul s-ar apropia de un armistițiu spre finalul acestui an sau în 2027, Europa ar putea intra „în cea mai periculoasă perioadă” în raport cu Rusia. Rațiunea ține de ritmul diferit de acumulare a capacităților: Rusia ar avea o armată crescută numeric, cu aproape cinci ani de experiență de luptă, în timp ce statele europene încă încearcă să recupereze întârzieri, inclusiv în „războiul la distanță” și lovirea țintelor din spatele frontului. În același cadru, analiza susține că pentru Vladimir Putin armata rămâne instrumentul principal de impunere a obiectivelor legate de refacerea unei sfere de influență, ceea ce ar face ca riscurile să fie mai ușor de anticipat: presiunea militară ar deveni opțiunea recurentă. Mecanismul „paralizării”: viteză, fapt împlinit și descurajare nucleară Scenariul descris pornește dintr-un joc de război desfășurat în decembrie 2025 la Universitatea Helmut Schmidt a Bundeswehr-ului german din Hamburg, axat pe decizia politică, nu pe testarea unui plan operațional. Autorul citat spune că, jucând rolul șefului Statului Major rus într-o „Echipă Roșie”, a creat o criză pe flancul estic și a atacat Lituania „din prima mișcare”, ceea ce ar fi copleșit procesul decizional politic și militar german, iar Germania „nu a făcut nimic”. În logica acestui scenariu, trei elemente ar putea bloca reacția alianței: Viteza : Rusia ar avea deja trupe în zonă într-o criză, în timp ce NATO „are nevoie de timp” pentru întăriri – „zile în cel mai bun caz”, dar „săptămâni sau chiar mai mult” în cel mai rău caz. Ocuparea rapidă a unui teritoriu într-o ofensivă limitată, înainte ca un contraatac să se materializeze. Menținerea teritoriului și amenințarea cu escaladarea nucleară , pentru a descuraja un contraatac al NATO. Analiza pune accent și pe o întrebare politică sensibilă, atribuită în special liderilor germani: dacă ar accepta riscul unui război direct, „posibil nuclear”, cu Rusia pentru apărarea unui stat baltic. Ce urmează, în termenii discuției din analiză Textul nu avansează un calendar sau măsuri concrete ale NATO, dar sugerează că punctul critic este timpul de reacție – atât militar (mobilizarea și deplasarea întăririlor), cât și politic (decizia de a răspunde). În această cheie, vulnerabilitatea majoră nu este doar geografică, ci și de guvernanță: capacitatea de a lua rapid decizii într-o criză care evoluează în ore și zile. [...]
Schimbarea rapidă a războiului cu drone pune sub presiune programele de înzestrare cu tancuri și blindate , inclusiv cele aflate în derulare în România, în condițiile în care vulnerabilitatea acestor platforme pe frontul din Ucraina obligă armatele să-și regândească doctrina și investițiile, potrivit Antena 3 . Generalul american în rezervă David Petraeus , fost comandant al armatei SUA în Irak și Afganistan și fost director al CIA, a spus într-un interviu acordat Bloomberg că Statele Unite nu au învățat „nimic” din lecțiile conflictului din Ucraina și că este nevoie de o schimbare instituțională profundă pentru adaptarea doctrinei la „noul tip de război cu drone”. În această logică, Petraeus susține că tancurile și vehiculele blindate au devenit, în multe situații, inutilizabile pe câmpul de luptă. „Tancurile nu mai pot manevra și nu mai pot supraviețui pe câmpul de luptă. Mașinile blindate nici măcar nu mai pot fi folosite (...) până în așa-numita zonă a morții, care se întinde pe câte 35 de kilometri, de o parte și alta a liniei frontului ucrainean.” De ce contează: costuri mari, risc de „învechire” accelerată Mesajul lui Petraeus are o miză operațională și bugetară: dacă dronele produc deja cea mai mare parte a pierderilor și pot lovi în profunzime, investițiile în platforme grele trebuie însoțite de capabilități anti-dronă, apărare antiaeriană și adaptări rapide ale echipamentelor (inclusiv software și hardware), altfel eficiența lor scade abrupt. Petraeus afirmă că Ucraina folosește „10.000 de drone pe zi” și că „90% din pierderile armatei ruse sunt acum provocate de drone”. El mai spune că Ucraina ar urma să crească producția de drone de la 3,5 milioane la 7 milioane „în acest an”, ceea ce ar echivala cu „20.000 de drone pe zi”, dacă există suficienți piloți. Următorul pas: autonomie, „roiuri” și contramăsuri cu rază scurtă Fostul director al CIA susține că lipsa de piloți ar putea deveni mai puțin relevantă, pe măsură ce apar sisteme complet autonome, fără operator uman, ceea ce ar duce la „roiuri de drone” – o problemă pentru care, spune el, „nu avem o soluție în prezent”. Ca posibilă contramăsură, Petraeus indică armele cu puls electromagnetic de mare putere, aflate în producție, dar cu limitări: sunt eficiente, însă au „rază scurtă de acțiune”. El vorbește despre necesitatea unui număr foarte mare de astfel de sisteme, în condițiile unei raze de 2–3 kilometri. Context românesc: contracte mari pentru Lynx și Abrams În același context, Antena 3 citează date oficiale ale guvernului român transmise Parlamentului, potrivit cărora România a încheiat un contract de 3,33 miliarde de euro pentru 298 de blindate germane Lynx. Din total: 232 de vehicule Lynx ar urma să fie finanțate prin împrumutul SAFE, cu un cost total de 2,6 miliarde de euro (aprox. 11,19 milioane de euro per unitate); 66 de vehicule Lynx vor fi finanțate din bugetul României, la o valoare totală de 738,6 milioane de euro. Totodată, România va achiziționa de la SUA 54 de tancuri Abrams și 12 derivate ale acestora, pentru 2,5 miliarde de dolari (aprox. 11,5 miliarde de lei). [...]
Bruiajul GPS întâlnit de avionul militar care îl transporta pe ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în zbor spre Lituania evidențiază riscuri operaționale tot mai frecvente pe flancul estic al NATO , într-un context în care astfel de perturbări pot afecta navigația și siguranța zborurilor în regiune, potrivit Adevărul . Incidentul a avut loc în timpul unui zbor de lucru către Lituania, unde Miruță a vizitat detașamentul românesc „ Carpathian Vipers ”, dislocat la baza aeriană Šiauliai . Ministrul a spus că a fost vorba despre un „bruiaj foarte puternic” al semnalului GPS. Ce s-a întâmplat în zbor și cum a fost gestionată situația Într-o declarație făcută în emisiunea „Frontul”, difuzată de TVR INFO , Radu Miruță a precizat că bruiajul a afectat o zonă extinsă și nu ar fi vizat în mod direct aeronava în care se afla. Potrivit ministrului, avionul militar era echipat cu sisteme anti-bruiaj, iar piloții au trecut pe proceduri de navigație militară pentru a continua zborul în siguranță. „A fost bruiat semnalul, dar nu neapărat pentru avionul nostru, ci pentru zonă. Avionul fiind militar are dispozitive anti-bruiaj. Am verificat și am avut un bruiaj foarte puternic. Au activat (piloții – n.red.) sistemul militar de navigație, și-au luat măsuri de protecție pentru a face un zbor către destinație în funcție de coordonatele pe care le au ca variantă adițională. Ne-am uitat unde ar putea fi poziționat avionul după informațiile GPS bruiate. A fost o întreagă discuție cu piloții în avion, pe măsură ce ne apropiam de Lituania.” Ministrul a mai afirmat că aeronava și echipajul au gestionat situația fără probleme, iar zborul a continuat în condiții de siguranță, în pofida perturbărilor semnalului de navigație. Context regional: incidente similare raportate în apropierea Rusiei Dezvăluirea vine pe fondul mai multor episoade similare raportate în regiune. Adevărul amintește și cazul unui avion al Royal Air Force care îl transporta pe ministrul britanic al Apărării, John Healey, afectat de bruiaj GPS în apropierea frontierei cu Rusia, potrivit unui material separat al publicației (detalii aici ). Din perspectivă operațională, repetarea acestor incidente întărește importanța redundanțelor de navigație (rute, proceduri și echipamente alternative la GPS) pentru zborurile militare și, în general, pentru activitățile aeriene din proximitatea zonelor cu risc ridicat de război electronic. [...]
Propunerea NATO de a fixa un prag de 0,25% din PIB pentru sprijinul Ucrainei riscă să se blocheze politic , după ce Mark Rutte a admis că unele dintre cele mai mari puteri ale Alianței ar respinge ideea, potrivit Euronews . Miza este una bugetară și de coordonare: un prag comun ar împinge statele europene către un efort anual aproape triplat, dar întâmpină rezistență tocmai în capitale cu greutate în NATO. De ce contează: fără un prag comun, crește riscul de „ajutor în valuri” și negocieri prelungite Rutte a discutat deja propunerea ca țările europene să aloce Ucrainei echivalentul a 0,25% din PIB, argumentând că întărirea militară a Kievului ar contribui implicit la securitatea Europei. Potrivit estimărilor menționate de Rutte, o astfel de decizie ar duce la aproape triplarea ajutorului anual, până la 143 de miliarde de dolari pe an (aprox. 657 miliarde lei). Totuși, șeful NATO a recunoscut că există „multă rezistență” față de ideea unei cifre fixe. „Nu cred că această propunere va fi acceptată, deoarece există multă rezistență față de această cifră fixă de 0,25%. Nu sunt foarte entuziasmați de idee.” Cine ar putea bloca propunerea și care este contextul Potrivit The Guardian , care citează surse apropiate lui Rutte, printre statele care ar refuza se numără Marea Britanie, Franța, Canada, Italia și Spania — adică aliați cu pondere mare, a căror opoziție poate face dificilă transformarea propunerii într-un angajament colectiv. În paralel, articolul notează că există semnale de relaxare a unor sancțiuni: pe 19 mai, Marea Britanie a emis o licență temporară care permite importuri de motorină și kerosen din țiței rusesc, dacă produsele sunt procesate într-o țară terță. Totodată, a fost acordată o licență care permite transportul sau livrarea de gaze naturale lichefiate de la terminalele rusești LNG Sakhalin-2 și Yamal. Ce susținătorii propunerii pot invoca mai departe Euronews arată că propunerea lui Rutte este susținută de cel puțin șapte țări NATO, inclusiv state nordice care ar oferi chiar mai mult de 0,25% din PIB pentru susținerea Ucrainei. În practică, susținerea unui grup de state nu rezolvă însă problema centrală: fără acordul marilor contributori, un prag comun riscă să rămână o țintă politică, nu un mecanism predictibil de finanțare. [...]
