Știri
Știri din categoria Apărare
SUA au folosit în premieră în luptă o versiune „neagră” a rachetei Tomahawk și o dronă kamikaze inspirată din modelul iranian Shahed, în deschiderea operațiunii „Epic Fury”, lansată în noaptea de 28 februarie, potrivit informațiilor publicate de Reuters și confirmate de Comandamentul Central american.
Imaginile difuzate de Marina SUA arată o rachetă de croazieră Tomahawk cu finisaj negru lucios, lansată de pe un distrugător din clasa Arleigh Burke. Analiza publicației The War Zone sugerează că ar fi vorba despre varianta Maritime Strike Tomahawk (Block Va), optimizată pentru lovirea țintelor navale în mișcare. Noua versiune ar include un sistem de ghidaj multi-mod și legătură de date bidirecțională pentru retargetare în zbor, iar finisajul închis ar putea indica proprietăți de reducere a semnăturii radar și infraroșii.
În paralel, Comandamentul Central a confirmat utilizarea pentru prima dată în luptă a sistemului LUCAS (Low-Cost Unmanned Combat Attack System), o dronă de atac cu un singur sens, dezvoltată de compania americană SpektreWorks pe baza unui aparat iranian Shahed-136 capturat și analizat. Drona, evaluată la aproximativ 35.000 de dolari per unitate, are o rază estimată de circa 800 de kilometri și transportă un focos de aproximativ 18 kilograme.
Operațiunea „Epic Fury”, descrisă de CENTCOM drept cea mai amplă concentrare regională de forță americană din ultimele decenii, a început la ora 1:15 a.m. ET la ordinul președintelui Donald Trump și a vizat infrastructură militară iraniană. Potrivit datelor oficiale, în primele zile au fost înregistrate victime în rândul militarilor americani, în urma atacurilor de represalii lansate de Iran asupra bazelor SUA din regiune.
Debutul acestor sisteme marchează o etapă nouă în conflict, combinând armament cu rază lungă de acțiune și muniții ieftine de tip „roi” pentru a satura și depăși apărarea adversă.
Recomandate
SUA își schimbă modelul de achiziții militare spre producție de masă și adaptare rapidă , folosind lecțiile de pe frontul ucrainean, în timp ce menține sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Kievului, potrivit Adevărul . Mesajul transmis de șeful Pentagonului, Pete Hegseth , leagă direct nevoile urgente ale Ucrainei (în special rachete Patriot ) de o reconfigurare mai amplă a industriei și doctrinei americane. Miza imediată: rachete Patriot și creșterea producției de muniții Întrebat la postul DRM News dacă Washingtonul va răspunde solicitărilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind suplimentarea livrărilor de rachete pentru sistemele antiaeriene Patriot, Hegseth a indicat o schimbare de ritm în producție, cu accent pe volume mai mari. „Schimbăm modul de producție pentru toate aceste tipuri de muniție critică. Vrem să ne asigurăm că companiile noastre livrează mult mai mult, pe întregul spectru, nu doar cu puțin mai mult.” În același timp, oficialul american a salutat eforturile aliaților europeni și a reiterat presiunea ca statele NATO să își majoreze bugetele de apărare spre ținta de 5% din PIB, subliniind că SUA vor continua să sprijine Ucraina și să „faciliteze” o implicare mai mare a Europei. „Vrem ca ei să se poată apăra și vom găsi o cale să asigurăm acest lucru.” Contextul operațional: deficit de apărare antirachetă și intensitatea atacurilor Schimbarea de abordare vine pe fondul unor presiuni crescute în relația Kiev–Washington. Publicația notează că Zelenski i-a trimis președintelui american Donald Trump o scrisoare în care avertiza asupra unui deficit critic în apărarea antirachetă, invocând un atac masiv rusesc în care ar fi fost folosite: 54 de rachete de croazieră; 30 de rachete balistice; trei rachete hipersonice „Zircon”; două rachete balistice „Kinjal”. În acest context, Zelenski a cerut rachete interceptoare PAC-3 (muniția folosită de sistemele Patriot) sau licențe pentru producția locală, discuție începută în administrația Biden și continuată acum cu echipa lui Trump. Potrivit sursei, Ucraina susține că obținerea licențelor ar putea-o transforma într-un furnizor de securitate și pentru alte regiuni, precum Orientul Mijlociu. Lecția Ucrainei pentru Pentagon: „scalare” și adaptare săptămânală Dincolo de sprijinul punctual, Pentagonul își ajustează doctrina și achizițiile, în special în zona dronelor, pe baza datelor tactice din Ucraina. La summitul de securitate Shangri-La Dialogue din Singapore, Hegseth a descris o orientare de la platforme „de nișă”, sofisticate și scumpe, către tehnologii adaptabile, care pot fi produse în masă și modificate rapid. Planul bugetar al administrației Trump ar aloca 56 de miliarde de dolari (aprox. 252 miliarde lei) pentru supremația în sisteme fără pilot și integrarea lecțiilor de pe câmpul de luptă, menționează articolul. În logica descrisă de Hegseth, avantajul nu mai este doar „cel mai avansat” sistem, ci capacitatea industriei de a scala repede și de a actualiza frecvent soluțiile, inclusiv prin ajustări rapide de software și design pentru a contracara bruiajul. [...]
Iran a redeschis cel puțin 50 din 69 de intrări la baze subterane de rachete lovite anterior, ceea ce arată că strategia SUA și Israelului de a bloca aceste facilități prin bombardarea gurilor de tunel are limite operaționale și poate genera costuri mari fără un efect durabil, potrivit unei analize CNN bazate pe imagini satelitare. Imaginile arată că Teheranul a folosit mijloace relativ simple – buldozere, încărcătoare frontale și camioane basculante – pentru a degaja molozul, a repara drumurile și a astupa craterele create de lovituri. Concluzia experților citați este că distrugerea sau „îngroparea” intrărilor nu echivalează cu neutralizarea stocurilor de rachete aflate în adâncime și nici cu eliminarea capacității de lansare, atâta timp cât Iranul păstrează lansatoare și echipaje. Ce arată imaginile satelitare: refacere rapidă, cu echipamente „low-tech” Analiza indică faptul că Iranul a deblocat 50 din 69 de intrări la tuneluri, la 18 facilități subterane de rachete. În paralel, au fost reparate și elemente de infrastructură lovite în timpul campaniei aeriene: drumuri bombardate pentru a împiedica deplasarea lansatoarelor, cratere umplute, iar în două locații chiar reasfaltare. Un exemplu descris este o bază din apropiere de Isfahan, unde loviturile au încercat să blocheze patru intrări. La două dintre ele au fost observate cel puțin 18 cratere, sugerând un consum semnificativ de muniții pentru a menține tunelurile închise. La începutul lunii mai, o imagine satelitară arăta un camion basculant folosit pentru a umple craterele, în timp ce alte intrări fuseseră deja redeschise și drumurile refăcute. La o bază din apropiere de Khomeyn, o imagine de la mijlocul lunii aprilie arăta cel puțin 10 vehicule de construcții implicate în redeschiderea unei intrări. Miza operațională: stocul de rachete ar fi rămas în mare parte intact Experții citați de CNN estimează că Iranul ar mai avea în jur de 1.000 de rachete depozitate în aceste situri subterane. Pentru că sunt amplasate adânc sub rocă – unele facilități fiind sub sute de metri – stocurile ar fi puțin probabil să fi suferit pagube semnificative în urma loviturilor la nivelul solului. Sam Lair, de la James Martin Center for Nonproliferation Studies, susține că Iranul poate continua lansările atât timp cât are lansatoare și echipaje, chiar dacă producția ar fi oprită, deoarece stocul existent poate alimenta operațiunile. De ce contează pentru strategia SUA: succes tactic, risc de eșec strategic Un punct central al analizei este diferența dintre efectul tactic al loviturilor (întârzierea accesului la tuneluri și reducerea temporară a ritmului de lansare) și rezultatul strategic. Lair avertizează că, fără obiective de război „rezonabile” și o teorie realistă a victoriei, astfel de acțiuni pot rămâne doar succese punctuale. „Armata SUA este bună la obținerea de succese tactice (...). Totuși, dacă asta nu este însoțită de un set de obiective strategice rezonabile și o teorie a victoriei realizabilă, se poate transforma într-un eșec strategic.” Pentagonul nu a răspuns întrebărilor punctuale despre concluziile CNN, iar purtătorul de cuvânt Sean Parnell a reluat o declarație anterioară despre capacitatea armatei americane de a acționa „la momentul și locul alese de președinte”. Context: încetarea focului și riscul reluării ostilităților Refacerea accelerată a intrărilor ar fi avut loc după încetarea focului convenită pe 8 aprilie, la peste șapte săptămâni de la momentul descris în material. În acest interval, Iranul și SUA ar fi ajuns și la un acord provizoriu pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz , însă CNN notează că ar mai fi necesare luni de negocieri pentru detalii. Dacă ostilitățile se reiau, refuncționalizarea bazelor subterane ar putea permite Iranului să lanseze mai multe rachete cu rază lungă către Israel și alte state din Orientul Mijlociu, pe fondul îngrijorărilor analiștilor că amenințarea acestui arsenal este subestimată, inclusiv în contextul unei rezerve în scădere de interceptoare de rachete în SUA. Loviturile asupra industriei de rachete: efect posibil limitat în timp SUA și Israel au vizat și lanțul de aprovizionare al rachetelor – de la fabrici de componente electronice la producția de combustibil și corpuri de rachetă. Totuși, analiza sugerează că aceste lovituri ar putea să nu întârzie refacerea capacităților atât cât și-ar dori Washingtonul și Ierusalimul: unele fabrici atacate recent fuseseră lovite și în „războiul de 12 zile” de anul trecut, iar imagini satelitare ar fi indicat că Iranul reconstruise deja o parte din facilitățile lovite în iunie. În plus, evaluări ale serviciilor de informații americane ar indica faptul că Iranul a început deja să refacă capabilități militare-cheie, inclusiv reluarea producției de drone și înlocuirea lansatoarelor și a capacității de producție. Timur Kadyshev, cercetător la Universitatea din Hamburg, rezumă asimetria de costuri: pentru a produce pagube, sunt necesare arme sofisticate și scumpe, în timp ce recuperarea se face cu mijloace simple. „Trebuie să folosești arme foarte sofisticate, foarte scumpe ca să produci acest tip de pagubă, iar recuperarea este foarte «low-tech» – sunt doar buldozere.” [...]
Congresul SUA împinge relația militară cu Israelul spre o integrare industrială care ar putea deveni greu de reversat , printr-o prevedere inclusă în proiectul legii anuale de politică de apărare pentru anul fiscal 2027, potrivit Al Jazeera . Miza nu este doar continuarea ajutorului militar american, ci trecerea la o cooperare structurată pe cercetare, producție și interconectarea sistemelor, cu efecte directe asupra lanțurilor de aprovizionare și a priorităților de înzestrare ale SUA. Prevederea apare ca Secțiunea 224 în versiunea Comisiei pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților a proiectului „ National Defense Authorization Act” (NDAA) pentru 2027, documentul care stabilește anual politica militară a SUA și autorizează programe și niveluri de cheltuieli. Textul proiectului de lege este disponibil în forma publicată de comisie, ca „US defence policy bill”, în documentul PDF aferent. Ce ar schimba Secțiunea 224: de la ajutor financiar la interdependență tehnologică Dacă ar fi adoptată, inițiativa intitulată „United States-Israel Defense Technology Cooperation Initiative” ar apropia cele două armate și industriile lor de apărare printr-un cadru formal de coordonare și proiecte comune. Concret, Secțiunea 224 ar cere secretarului american al apărării să numească un „agent executiv”, un singur oficial responsabil de coordonarea cooperării militare SUA–Israel. Mandatul descris în proiect include: cercetare și dezvoltare comune; producție comună de armament; conectarea sistemelor militare și a datelor. Al Jazeera notează că SUA și Israelul colaborează deja la sisteme de apărare antirachetă precum Iron Dome, însă proiectul ar extinde cooperarea către mai multe domenii ale războiului modern, inclusiv inteligență artificială, drone și operațiuni cibernetice. De ce contează: efecte asupra lanțului de aprovizionare și a deciziilor de înzestrare În lectura criticilor citați de publicație, integrarea propusă ar „înfige” relația bilaterală în însăși baza industrială de apărare a SUA, ceea ce ar face-o dificil de „dezrădăcinat” ulterior, indiferent de schimbările politice. Josh Paul, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA și fondator al grupului de advocacy A New Policy, susține că o astfel de prevedere ar oferi Israelului acces fără precedent la tehnologie americană și ar împinge armata SUA să integreze tehnologii israeliene în lanțul său critic de aprovizionare. „Ce încearcă Congresul să facă acum este să găsească diferite modalități de a înrădăcina relația atât de adânc în propria bază industrială de apărare a Americii încât este imposibil să o smulgi.” „O nouă secțiune de lege în NDAA ar oferi Israelului acces fără precedent la tehnologia americană și ar forța armata Statelor Unite să integreze tehnologii de apărare israeliene în propriul nostru lanț critic de aprovizionare militară, oferind Israelului o pârghie incredibilă asupra propriilor priorități de apărare ale Americii.” În ce stadiu este proiectul și cine îl susține Măsura este într-o fază incipientă. Următorii pași, potrivit articolului, sunt: trecerea prin Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, care ar urma să o discute la începutul lunii iunie; vot în Camera Reprezentanților și în Senat. Inițiativa este atribuită președintelui republican al comisiei, Mike Rogers, și celui mai important democrat din comisie, Adam Smith, ceea ce îi conferă sprijin bipartizan, chiar dacă sondajele indică o opoziție în creștere în rândul democraților și al unor republicani față de sprijin militar suplimentar pentru Israel. Context: ajutorul militar american și posibila schimbare de model SUA sprijină militar Israelul de decenii. Al Jazeera amintește că, din 2008, legislația americană cere protejarea „avantajului militar calitativ” al Israelului în regiune. În actualul acord de asistență, semnat în timpul administrației Barack Obama, Washingtonul oferă Israelului aproximativ 3,8 miliarde de dolari pe an (aprox. 17,5 miliarde lei) în asistență militară, iar acordul pe 10 ani este valabil până în 2028. Publicația mai arată că Israelul este cel mai mare beneficiar al ajutorului extern american din 1948, aproape integral militar în prezent, depășind 300 de miliarde de dolari ajustat cu inflația. În acest context, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat recent că vrea să încheie dependența Israelului de ajutorul militar american în următorii 10 ani, iar o cooperare mai strânsă între industriile de apărare, în locul transferurilor de numerar, ar fi compatibilă cu acest obiectiv. Articolul plasează inițiativa și în contextul tensiunilor regionale, inclusiv atacul comun SUA–Israel asupra Iranului de la începutul anului și războiul de cinci săptămâni care a urmat, precum și acuzațiile de genocid analizate de Curtea Internațională de Justiție în legătură cu războiul din Gaza. [...]
SUA pregătesc accelerarea retragerii trupelor din Europa , iar mutarea riscă să împingă statele europene către cheltuieli mai mari și decizii rapide de reorganizare a apărării, potrivit Economica . Washingtonul ar urma să prezinte luna viitoare, în fața aliaților din NATO, noile propuneri oficiale privind repoziționarea forțelor. Informația este atribuită publicației germane Welt am Sonntag, care citează o sursă confidențială din interiorul Pentagonului. Conform acestei relatări, SUA intenționează să accelereze „semnificativ” retragerea trupelor din bazele militare din Europa. Ce se schimbă operațional: calendarul și miza Germaniei Washingtonul anunțase anterior un plan inițial de retragere a 5.000 de soldați staționați în Germania. În prezent, Germania găzduiește cel mai mare contingent de militari americani în serviciu activ din Europa, cu aproximativ 35.000 de soldați dislocați. Pentru planul inițial, Pentagonul estimase un interval de 6–12 luni pentru finalizarea retragerii, însă noile informații indică o grăbire a procesului. Noile „hărți și planuri strategice” ar urma să fie prezentate la Force Sourcing Conference , un eveniment NATO programat pentru luna viitoare. Presiune politică pe Europa: „nu ne mai faceți morală” În același context, șeful Pentagonului, Pete Hegseth , a criticat public aliații europeni, reproșându-le că au ignorat ani la rând apelurile de a-și întări propriile sisteme de apărare și cerându-le să se abțină de la „a mai face morală” Statelor Unite. „Urmează decizii extrem de importante cu privire la securitatea generală în Europa” Declarația a fost făcută la Dialogul Shangri-La din Singapore, potrivit sursei. Ce nu este confirmat încă Până la momentul publicării informațiilor, reprezentanții oficiali ai Pentagonului nu au oferit comentarii suplimentare despre calendarul accelerat al retragerii, astfel că detaliile și ritmul exact rămân, deocamdată, neconfirmate oficial. [...]
Posibilul rol al tehnologiei chineze în doborârea unui avion american ridică miza riscului de escaladare și a sancțiunilor în relația SUA–China, într-un moment în care Washingtonul încearcă să stabilizeze regiunea, potrivit The Jerusalem Post , care citează un reportaj NBC News bazat pe oficiali americani și surse familiarizate cu evaluări de informații. Investigatorii americani cred că un F-15E Strike Eagle al SUA, doborât în aprilie în sud-vestul Iranului, ar fi fost lovit de o rachetă portabilă (MANPADS – sistem antiaerian transportabil de un singur militar) de fabricație chineză. Cei doi membri ai echipajului s-au catapultat și au supraviețuit: pilotul a fost salvat în câteva ore, iar ofițerul responsabil cu sistemele de armament a evitat capturarea în Munții Zagros și a fost recuperat după două zile, conform relatărilor Pentagonului citate de NBC. Dacă informația se confirmă, ar fi primul caz din ultimele decenii în care un avion de vânătoare american este doborât de foc inamic, ceea ce ar amplifica întrebările privind nivelul sprijinului Beijingului pentru Teheran în timpul conflictului. Materialul apare în contextul în care administrația Trump continuă demersuri diplomatice pentru stabilizarea regiunii și pentru un acord pe termen mai lung cu Iranul. Ce ar fi livrat China și ce rămâne neconfirmat Potrivit NBC, ancheta este în desfășurare, însă surse apropiate investigației indică drept cea mai probabilă armă un sistem antiaerian portabil de fabricație chineză. În paralel, NBC relatează că Iranul ar fi putut primi și un radar chinezesc YLC-8B cu rază lungă, capabil să detecteze aeronave „stealth” (cu amprentă radar redusă), ceea ce ar fi putut îmbunătăți capacitatea Teheranului de a urmări platforme americane și israeliene avansate. Oficialii americani nu au confirmat public dacă acest radar a fost operațional în timpul conflictului. Reacții și implicații: sancțiuni, dar impact operațional „nedecisiv” Într-un episod separat menționat de NBC, Washingtonul a sancționat la începutul lunii trei companii chineze de sateliți, acuzându-le că ar fi furnizat imagini și date care au ajutat Iranul să țintească forțe americane din Orientul Mijlociu; Beijingul a respins acuzațiile. Ambasada Chinei la Washington a negat transferuri de echipamente militare către Iran, afirmând că Beijingul „acționează întotdeauna prudent și responsabil” în privința exporturilor militare și respectă obligațiile internaționale. Totuși, oficiali americani citați de NBC susțin că orice asistență chineză acordată Teheranului în timpul războiului nu a schimbat semnificativ balanța de pe câmpul de luptă. „Nu a fost un sprijin semnificativ. Nu a existat un impact operațional decisiv”, a declarat un oficial american pentru NBC, potrivit relatării. În același timp, NBC notează că China are de mult timp legături economice strânse cu Iranul și rămâne principalul cumpărător al exporturilor iraniene de petrol, în pofida sancțiunilor americane. Analiști citați de NBC afirmă că Beijingul ar fi furnizat tot mai mult tehnologii și componente cu dublă utilizare (civilă și militară), care pot sprijini atât infrastructura civilă, cât și baza industrială de apărare a Iranului. Un alt punct sensibil: minele navale din Strâmtoarea Hormuz Separat, NBC relatează că armata SUA nu a confirmat informațiile potrivit cărora Iranul ar fi desfășurat mine navale în Strâmtoarea Hormuz, deși ar fi efectuat căutări repetate în această zonă strategică. Potrivit a doi oficiali americani și unei alte persoane familiarizate cu situația, forțele americane nu au identificat până acum în mod definitiv mine în strâmtoare, iar căutările continuă, fără „dovezi definitive” în acest moment. Strâmtoarea Hormuz rămâne unul dintre cele mai importante puncte de tranzit maritim pentru transporturile globale de petrol, iar incertitudinea privind eventuale mine menține un risc operațional ridicat pentru navigație și pentru stabilitatea regională. [...]
MApN spune că drona care a lovit un bloc din Galați este un Geran-2 rusesc , iar detaliile tehnice publicate acum întăresc linia de atribuire folosită și în cazurile anterioare de la granița de est, potrivit Digi24 . Miza operațională: raportul descrie explicit tipul de muniție și modul de funcționare, elemente relevante pentru evaluarea riscului și pentru calibrarea măsurilor de apărare aeriană. Ministerul Apărării arată că a fost vorba despre o dronă kamikaze (cu întrebuințare unică), de fabricație rusească, cu o încărcătură de luptă de tip High-Explosive (exploziv puternic) de aproximativ 30 kg, care a explodat la impact. Instituția precizează că probele găsite la fața locului sunt „identice din punct de vedere structural și funcțional” cu resturi recuperate în incidente anterioare. Ce conține raportul tehnic: elemente de identificare și capabilități În sinteza transmisă, MApN indică următoarele caracteristici ale obiectului: tip: UAS (sistem aerian fără pilot, adică dronă); model: Geran-2, cu inscripții în chirilică, inclusiv „ГЕРАНЬ 2” (parțial lizibil); structură: resturi de fuselaj și aripi cu fibră de carbon și inscripții chirilice; propulsie: motor termic tip „boxer”, cu 4 pistoane, răcit cu aer, în 2 timpi, cu elice; electronice: indicii privind utilizarea unui sistem GNSS (navigație prin satelit) de tip „Kometa”, descris ca permițând localizarea simultană a sistemelor satelitare; control: servomotor electronic pentru control și menținere pe traiectorie; muniție: încărcătură HE de aproximativ 30 kg (echivalent TNT), detonată la impact. De ce contează: legarea incidentului de un tipar repetitiv MApN afirmă că probele de la Galați corespund cu cele atribuite Federației Ruse în incidente anterioare în care ar fi fost folosite UAS de tip Geran-2, enumerate de instituție: Chilia Veche (Tulcea) și Ceatalchioi (Tulcea) la 17.01.2025, Galați la 28.02.2025, Grindu (Tulcea) la 13.02.2025, Galați la 25.04.2026 și Luncavița (Tulcea) la 26.04.2026. În raportarea MApN, această continuitate a „semnăturii” tehnice este elementul central care susține atribuirea și ridică nivelul de alertă operațională pentru zona de frontieră. Traseu și momentul detectării, potrivit MApN Instituția mai precizează că ținta a fost identificată inițial la ora 01:46, în spațiul aerian al Ucrainei, la aproximativ 19 kilometri de frontiera României, la circa 10 kilometri est de localitatea Reni. [...]
