Știri
Știri din categoria Apărare
Reglementarea rămâne în urmă în timp ce SUA, China și Rusia accelerează dezvoltarea armelor cu inteligență artificială, capabile să identifice și să lovească ținte fără intervenție umană, potrivit Adevărul. Miza este o schimbare de ritm și de control în conflictele viitoare, pe fondul lecțiilor din războiul din Ucraina și al progreselor rapide din AI.
Analiza citată de publicație, semnată de The New York Times, descrie o cursă în care tehnologiile autonome se extind de la drone care își pot selecta singure țintele până la sisteme care coordonează atacuri în timp real, la viteze greu de gestionat de oameni. În centrul competiției sunt SUA și China, dar lista actorilor se lărgește, inclusiv cu Rusia și Ucraina (care își testează capabilitățile pe front), precum și cu India, Israel sau Iran. În Europa, Franța, Germania, Marea Britanie și Polonia își accelerează programele de înarmare, pe fondul incertitudinilor privind angajamentele de securitate.
Noua generație de arme descrisă în material include:
Oficiali din domeniul apărării anticipează că viitoarele conflicte ar putea fi dominate de confruntări „algoritm contra algoritm”, ceea ce ar comprima timpul de decizie și ar crește riscul de reacții în lanț.
Materialul indică faptul că, spre deosebire de armele nucleare, impactul sistemelor bazate pe inteligență artificială este încă insuficient înțeles, iar tehnologia ar putea face conflictele mai rapide și mai imprevizibile, alimentând temeri privind pierderea controlului uman asupra deciziilor critice.
În același timp, reglementarea este descrisă ca fiind limitată: singurul acord notabil între SUA și China, încheiat în 2024, vizează menținerea controlului uman asupra utilizării armelor nucleare, fără să acopere însă majoritatea sistemelor autonome; Rusia nu și-a asumat angajamente similare.
Publicația notează că în SUA administrația condusă de Donald Trump a intensificat integrarea AI în armată și a cerut accelerarea adoptării acestor tehnologii, în timp ce sectorul privat devine tot mai important, cu companii și investitori în rol de actori-cheie.
Pe partea de risc, sunt invocate studii ale RAND Corporation, potrivit cărora sistemele autonome pot accelera escaladarea conflictelor și pot genera reacții neintenționate în lipsa intervenției umane. În acest context, analiștii cer stabilirea unor reguli clare înainte ca tehnologia să depășească capacitatea de control a oamenilor, altfel noua cursă a înarmării ar putea schimba fundamental modul în care sunt purtate războaiele.
Recomandate
Președintele Letoniei cere creșterea rapidă a investițiilor europene în apărare , avertizând că flancul estic al NATO rămâne expus unor „scenarii dintre cele mai grave”, iar descurajarea militară este esențială într-un context în care Rusia rămâne „imprevizibilă”, potrivit Adevărul . Într-un interviu acordat TVP World, Edgars Rinkēvičs a susținut că o eventuală incursiune rusă în statele baltice nu ar fi o criză locală, ci un atac direct asupra NATO și a Uniunii Europene, cu efect de antrenare pentru aliați majori. „Dacă va exista un atac împotriva statelor baltice, acesta va fi un atac împotriva NATO și a Europei.” De ce miza se mută pe bugete și capacități militare Rinkēvičs argumentează că impasul Rusiei în Ucraina, combinat cu presiunea sancțiunilor și cu semne de nemulțumire internă, nu reduce riscul, ci îl poate amplifica: lipsa unei victorii decisive ar putea împinge Kremlinul spre decizii „disperate”, greu de anticipat. În această logică, pregătirea militară devine instrumentul principal de descurajare. „Cu cât vom fi mai bine pregătiți, cu atât mai puțin vom arăta că ne este teamă.” Pe componenta operațională, Letonia își intensifică cooperarea cu Ucraina în tehnologii militare, în special în dezvoltarea de drone și sisteme anti-dronă, iar un acord bilateral de apărare ar urma să fie semnat „în viitorul apropiat”, conform aceleiași surse. SUA rămân „indispensabile”, dar Europa „trebuie să plătească” Președintele leton descrie Statele Unite drept un pilon „indispensabil” al securității europene, însă insistă că statele europene trebuie să își majoreze „masiv” investițiile în apărare și să extindă cooperarea regională, pe axa țărilor nordice–statele baltice–Polonia–Germania. Mesajul are o consecință directă pentru agenda europeană: fără creșteri de cheltuieli și proiecte comune care să producă rapid capabilități (de la apărare antiaeriană la sisteme fără pilot), descurajarea pe flancul estic rămâne vulnerabilă, iar riscul de escaladare crește. Ce spune Riga despre negocierile de pace În plan diplomatic, Rinkēvičs apreciază demersul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a propune reluarea discuțiilor directe cu Vladimir Putin, dar avertizează că un progres real este improbabil „în acest moment”. În evaluarea sa, Rusia nu va negocia serios până când nu va percepe că „pierde” războiul atât militar, cât și economic, iar orice încercare de a marginaliza Ucraina în negocieri ar eșua. În acest context, el pledează pentru menținerea sancțiunilor și continuarea sprijinului militar pentru Kiev. [...]
Imaginile satelitare indică accelerarea programului chinez de submarine , într-un ritm care poate pune presiune pe capacitățile industriale și bugetele de apărare din regiune, potrivit Focus . Un nou submarin, de tip încă necunoscut, a fost observat la un bazin de echipare al șantierului JN din Shanghai , fără un anunț public privind lansarea. Submarinul se remarcă printr-un turn de comandă foarte mic, un corp lung cu linii netede, prova îngustă și cârme în formă de „X” la pupa. Potrivit publicației de specialitate Naval News , forma ar urmări în principal reducerea rezistenței la înaintare în apă, ceea ce ar putea indica o orientare către performanțe mai bune la deplasare submersă. Ce se știe despre dimensiuni și ce rămâne neclar Conform estimărilor citate, nava ar avea aproximativ 120 de metri lungime și 10–11 metri lățime, fiind mai lungă, dar mai îngustă decât un alt submarin nou văzut în ultimele luni în zona Bohai. Rolul exact nu este cunoscut, însă designul este considerat puțin probabil pentru un submarin purtător de rachete balistice (care, de regulă, sunt mai mari). În consecință, ipoteza avansată este că ar putea fi un submarin de atac. Rămâne deschisă și chestiunea propulsiei. Dimensiunea sugerează „mai degrabă” un reactor nuclear, dar sursa notează că, dacă ar fi totuși cu propulsie convențională, ar depăși ca mărime orice alt submarin cu propulsie clasică aflat în serviciu la nivel global. Este menționată și o posibilă variantă intermediară la care China ar lucra: un reactor mic folosit ca un fel de propulsie suplimentară „independentă de aer” (adică pentru autonomie mai mare în imersiune), însă scenariul considerat mai probabil rămâne cel nuclear. Implicația operațională: ritm industrial în creștere, cu efecte în lanț Șantierul JN este cunoscut mai ales pentru nave de război mari și ar fi fost implicat anterior în programe de submarine, dar nu ar fi construit până acum un submarin cu propulsie nucleară. Faptul că lansarea nu a fost anunțată public și că nu au existat inițial informații din surse chineze se înscrie într-un tipar: potrivit publicației finlandeze Verkkouutiset, China nu face, de regulă, publice noile clase de submarine, mai ales la prima unitate a unui tip nou. În paralel, ar fi posibil ca un al doilea submarin să fi fost lansat aproape simultan la Huludao , la Marea Bohai, însă acest lucru nu este confirmat. Huludao este cunoscut ca șantier pentru submarine nucleare. Context: volum mare de lansări în ultimii ani În timp ce marinele occidentale construiesc adesea doar una sau două unități în același timp, China și-ar fi crescut semnificativ ritmul în ultimii ani. Potrivit Naval News, în ultimii cinci ani ar fi fost lansate la apă aproximativ 15–20 de submarine, inclusiv cel puțin opt clase noi. Pentru actorii regionali și pentru industriile de apărare care le susțin, semnalul principal este unul operațional: dacă acest ritm se confirmă, planificarea capacităților anti-submarin și a investițiilor navale va trebui calibrată la o flotă chineză aflată în expansiune rapidă, chiar și în condițiile în care detaliile tehnice ale noilor platforme rămân, deocamdată, nepublice. [...]
Armata israeliană spune că a eliminat un comandant Hamas implicat în planuri de atac , într-o lovitură aeriană „precisă” în sudul Fâșiei Gaza, pe fondul unei intensificări a operațiunilor țintite împotriva structurilor de securitate ale organizației, potrivit The Jerusalem Post . Potrivit armatei (IDF), ținta a fost Muhanad Othman Yassin Farwana, descris drept comandant al unei celule teroriste Hamas. IDF afirmă că acesta era implicat în „avansarea mai multor planuri de atac” atât împotriva civililor israelieni, cât și a militarilor, și că reprezenta „o amenințare imediată” pentru trupele israeliene. IDF mai susține că, înaintea loviturii aeriene, au fost luate măsuri pentru a reduce riscul de vătămare a civililor din zonă. Articolul nu oferă detalii suplimentare despre natura acestor măsuri sau despre eventuale victime colaterale. Context: lovituri anterioare asupra aparatului de securitate al Hamas În același material este menționat un anunț anterior al IDF, potrivit căruia armata israeliană și Shin Bet (agenția de securitate internă a Israelului) au lovit și au ucis, peste noapte, mai mulți membri de rang înalt ai „General Security Apparatus” din Gaza, un grup clandestin responsabil, conform descrierii IDF, de protejarea și sprijinirea conducerii Hamas. IDF indică drept atribuții ale acestei structuri: menținerea comunicării și coordonării între liderii Hamas; protecția și escortarea acestora către facilități de urgență; colectarea de informații și sprijinirea conducerii în luarea deciziilor. Printre persoanele menționate ca fiind ucise se află, potrivit IDF, adjunctul șefului aparatului, Hassan Rabah Hassan Labad, precum și Asim Amin Shalash Shubair, Abdullah Ata Younes Abu Kaloub și Muhammad Naaman Zaki Abu Mark. De ce contează Din perspectiva operațională, informațiile indică o concentrare a loviturilor asupra persoanelor cu rol de comandă și asupra infrastructurii interne de protecție și coordonare a Hamas, ceea ce poate afecta capacitatea organizației de a planifica atacuri și de a-și proteja conducerea. The Jerusalem Post relatează aceste evoluții pe baza comunicărilor IDF; articolul nu include confirmări independente privind identitatea celor vizați sau efectele mai largi ale operațiunilor. [...]
China își întărește apărarea antiaeriană în proximitatea Taiwanului după ce a introdus în dotarea unităților de primă linie o nouă rachetă, HQ-16F, prezentată într-un exercițiu cu tragere reală, potrivit Interesting Engineering . Televiziunea de stat CCTV a difuzat ceea ce a descris drept prima evaluare operațională cu muniție reală a noului sistem al Armatei Populare de Eliberare (PLA). Imaginile arată militari din Armata 73 Grup (parte a Comandamentului Teatrului de Est, responsabil de operațiunile din jurul Taiwanului) desfășurând exercițiul în Deșertul Gobi, după un transfer de peste 1.200 de mile (aprox. 1.930 km) din provincia Fujian. În timpul testului, o rachetă lansată de pe o platformă mobilă ar fi interceptat o țintă aeriană la circa 31 de mile (aprox. 50 km), conform CCTV. Exercițiul a fost prezentat ca o validare a pregătirii de luptă în condiții de teren. Ce aduce nou HQ-16F, dincolo de „designul” vizibil Materialul evidențiază o configurație aerodinamică diferită: racheta are un corp „curat”, fără aripi, și se bazează pe patru ampenaje (aripioare) în partea din spate pentru controlul zborului. Această soluție ar reduce rezistența aerodinamică și greutatea, cu efect potențial asupra eficienței în zbor și a razei de angajare față de variantele anterioare. Deși presa de stat nu ar fi numit explicit racheta, în imagini apare o plăcuță cu marcajul „HQ-16F”. Publicația notează și asemănarea cu HQ-16FE, varianta orientată spre export din familia Hong Qi („Steagul Roșu”) 16, prezentată public la Zhuhai Airshow în 2022, după cum a relatat South China Morning Post. Rază și rol operațional: strat suplimentar în rețeaua de apărare Beijingul nu a publicat date oficiale de performanță pentru HQ-16F, însă articolul citează specificații disponibile public pentru familie: angajarea aeronavelor convenționale până la aproximativ 100 de mile (aprox. 160 km) și ținte de la circa 2,2 mile (aprox. 3,5 km). Sistemul ar putea viza amenințări de la aproximativ 50 de feet (aprox. 15 m) altitudine până la circa 17 mile (aprox. 27 km). În termeni de comparație, varianta HQ-16FE este descrisă ca fiind adesea pusă alături de Patriot PAC-2 la capitolul rază, în timp ce partea de senzori și funcțiile de apărare antirachetă ar fi mai apropiate de Patriot PAC-3, cu mențiunea că PAC-3 folosește metoda „hit-to-kill” (distrugere prin impact direct, fără focos exploziv clasic). Un alt detaliu cu relevanță operațională: imaginile arată lansare din celule verticale, ceea ce sugerează compatibilitate cu lansatoare verticale navale și, implicit, posibilitatea unei utilizări pe mai multe platforme. De ce contează pentru Taiwan: unitatea care primește sistemul Semnificația principală a desfășurării, în lectura articolului, este că HQ-16F ajunge la Armata 73 Grup, unitate considerată de primă linie într-un scenariu de criză în Strâmtoarea Taiwan și dislocată la Xiamen, vizavi de Taiwan. În acest context, publicația amintește și dezbaterea dintre analiști privind modul în care Beijingul ar putea crește presiunea asupra Taiwanului. Comentatorul Eyck Freymann este citat cu ideea că o opțiune mai probabilă ar fi o blocadă prelungită, nu o invazie directă—iar întărirea apărării antiaeriene a unităților din proximitate ar susține această logică de consolidare graduală a capacităților. [...]
Ritmul lent al reformelor militare din Germania riscă să mute centrul de greutate al apărării europene spre Polonia , pe fondul percepției că Berlinul tratează amenințarea unui posibil conflict major cu Rusia ca pe un exercițiu de planificare pe termen lung, nu ca pe o urgență strategică, potrivit Adevărul . Analiza citată de publicație, semnată de politologul britanic Roderick Parkes (director în cadrul Societății Germane pentru Politică Externă – DGAP ) și publicată de cotidianul polonez Rzeczpospolita, susține că abordarea Berlinului transmite ideea că o amenințare militară majoră din partea Rusiei nu s-ar materializa înainte de finalul acestui deceniu. În practică, obiectivul ar fi atingerea unui nivel ridicat de pregătire militară în jurul anului 2030. De ce contează: tensiuni în interiorul NATO și competiție pentru leadership regional Această perspectivă alimentează neliniștea statelor de pe flancul estic al NATO, în special în Polonia, unde liderii politici și militari ar considera riscurile de securitate drept imediate și ar cere măsuri accelerate. Diferența de ritm devine astfel nu doar o chestiune de capacități, ci și una de influență politică în definirea agendei europene de apărare. De ce se mișcă greu Berlinul, potrivit analizei Parkes indică drept explicație reticența elitelor politice germane față de o militarizare mai vizibilă a societății. În viziunea sa, liderii de la Berlin se tem că pregătirea deschisă a populației și a economiei pentru un eventual conflict ar putea amplifica polarizarea politică, radicalizarea unor segmente ale societății sau tensiuni interne dificil de controlat. În consecință, Germania ar prefera o abordare graduală, bazată pe investiții și reforme întinse pe termen lung, chiar dacă acest ritm este considerat insuficient de unii aliați est-europeni. Polonia accelerează și încearcă să-și consolideze rolul în apărarea europeană În contrast, Polonia ar fi adoptat o strategie „mult mai agresivă” de consolidare a apărării: programe ample de înzestrare, investiții în infrastructură strategică și accelerarea pregătirilor pentru crize de securitate. Potrivit analizei, această diferență de abordare începe să producă efecte politice, Varșovia încercând să-și întărească rolul de lider regional și să influențeze mai puternic agenda europeană în domeniul apărării. Contextul este complicat și de relația deja tensionată dintre Berlin și Varșovia, divergențe accentuate după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina: Polonia a cerut sprijin militar rapid pentru Kiev, în timp ce Germania a fost criticată pentru ezitări și pentru ritmul livrărilor de armament greu. În această logică, miza dezbaterii despre securitatea europeană se mută, potrivit sursei, de la „câte resurse” la „cine conduce” adaptarea Uniunii Europene la noua realitate strategică generată de războiul din Ucraina. [...]
Explozia dronei maritime de la Constanța a scos la iveală un gol de comandă și de lege în securizarea portului în situații de criză, cu riscul ca instituțiile să nu aibă un „comandant unic” și proceduri clare de intervenție, potrivit unei analize publicate de Adevărul , bazată pe explicațiile generalului (r) Virgil Bălăceanu. Miza nu este doar incidentul în sine, ci capacitatea statului de a reacționa rapid la amenințări similare, într-un context în care războiul de la graniță generează riscuri recurente: drone aeriene în derivă, mine marine și drone maritime scăpate de sub control. În lipsa unei arhitecturi de comandă și a unei legislații adaptate, timpul de reacție poate rămâne prea lung, iar responsabilitățile pot deveni disputate între instituții. Fereastra ratată de reacție și cooperarea cu Ucraina Generalul susține că, în cazul dronei maritime ajunse la Constanța, ar fi existat o „fereastră uriașă de oportunitate” de aproximativ patru ore pentru neutralizarea ei înainte să se autodistrugă sau să explodeze în port. În această logică, alerta privind pierderea controlului asupra dronei ar fi trebuit transmisă „în timp real” către partea română. Pe componenta de cooperare, Bălăceanu spune că există comunicare și relație bilaterală la nivel de stat și armată, însă nu ar exista o cooperare transfrontalieră „în sensul acordurilor clasice”, ci mai degrabă o înțelegere pentru schimb de date și informații în timp real. El indică drept posibilă soluție implicarea CSAT pentru stabilirea unor măsuri, inclusiv prin canale militare, astfel încât cooperarea să fie mai operativă, în special împotriva dronelor. În același timp, generalul punctează o limitare: Ucraina nu este membră NATO, iar Alianța este restrictivă privind transmiterea de informații către state din afara NATO. În interpretarea sa, România nu poate partaja secrete militare ale sistemului de supraveghere și cercetare al NATO fără acordul Alianței, dar „informațiile stricte de avertizare în timp real” ar putea fi împărtășite. Gol legislativ: drone aeriene reglementate, drone maritime nu Un punct central al analizei este lipsa unui cadru legal specific pentru dronele maritime (de suprafață sau subacvatice). Bălăceanu afirmă că România are o lege pentru combaterea dronelor în spațiul aerian, însă nu are o lege care să reglementeze modul de reacție la drone maritime. În acest context, el ridică problema acoperirii legale a intervenției: dacă o navă a Gărzii de Coastă ar fi deschis focul asupra dronei în interiorul portului pentru a o neutraliza, era „complet acoperită de lege”? Generalul spune că nu poate răspunde cert și insistă că procedurile trebuie să fie „scrise negru pe alb” și cunoscute de comandanți. „Prea multe verigi” și lipsa unui coordonator unic în port Cea mai sensibilă consecință operațională, potrivit generalului, este că în Portul Constanța nu ar exista un coordonator central al activității de securitate pentru o criză de acest tip. Fiecare instituție are misiuni proprii și obligația de a coopera, dar fără un „comandant unic al acțiunii”, lanțul decizional se fragmentează. Bălăceanu enumeră actorii care ajung să se intersecteze în astfel de situații — Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Administrația Portului Constanța — și avertizează că sunt „prea multe verigi pe lanțul de decizie”. În lipsa unor clarificări, disputele de competență pot reapărea la fiecare incident, inclusiv pe tema controlului intrărilor și ieșirilor din port (Forțele Navale vs. MAI prin Poliția de Frontieră și Garda de Coastă). Ce urmează, în logica propusă de analiză Din perspectiva generalului, prioritățile sunt trei: cooperare transfrontalieră mai operativă (în limitele impuse de NATO), legislație adaptată pentru drone maritime și stabilirea rapidă a responsabilităților instituționale, inclusiv a unei comenzi unice în criză. Separat, el avertizează că exercițiile și simulările pentru populație sunt evitate de teama „psihozei de război”, deși ar fi utile, chiar dacă ar avea costuri economice și ar putea genera panică. În opinia sa, o prezență militară mai consistentă în zonă ar necesita și o strategie de comunicare publică, pentru a explica de ce astfel de măsuri nu înseamnă automat „militarizarea Dobrogei”. [...]
